ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 566/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 10 noiembrie 2009, reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta E.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 30.000 Euro în echivalent reprezentând penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației asumate prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 februarie 2008, pârâta să fie obligată să predea documentele originale care atestă proprietatea utilajelor ce fac obiectul contractului din data de 25 februarie 2008, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la predarea documentelor originale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 15.000 Euro în echivalent, reprezentând a doua rată și a sumei de 30.000 lei reprezentând penalități de întârziere. Prin sentința civilă nr. 2362 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea principală, a obligat pârâta-reclamantă E.A.

la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de penalizări de întârziere pentru nerespectarea obligației asumată prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă să predea reclamantei-pârâte documentele originale care atestă proprietatea utilajelor ce fac obiectul contractului din data de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă la plata de daune cominatorii în cuantum de 10 lei/zi întârziere până la predarea documentelor originale; a anulat cererea reconvențională ca netimbrată; a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 4.198 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Tulcea a reținut că între cele două părți s-a încheiat la 25 februarie 2008, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un număr de 7 utilaje, respectiv 3 mașini de țesut rogojini, 3 dispozitive de decojit stuf și 1 fierăstrău circular, prețul acestora fiind de 30.000 Euro. Conform dispozițiilor din contract, reclamanta a achitat suma de 15.000 Euro urmând ca diferența să fie achitată până la data de 15 iunie 2008, însă pârâta-reclamantă E.A. nu a predat reclamantei-pârâte odată cu predarea utilajelor și documentele care atestă proprietatea asupra utilajelor și a provenienței lor. Din cauza nepredării documentelor care atestă proprietatea, nici reclamanta nu a achitat a doua rată de 15.000 Euro.

Având în vedere dispozițiile art. 942 C. civ., instanța de fond a admis acțiunea principală. Cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată, deoarece în repetate rânduri instanța a pus în vedere pârâtei-reclamante să achite taxa de timbru în cuantum de 4.955 lei, iar aceasta nu s-a conformat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E.A., arătând că aceasta este nelegală și netemeinică deoarece: 1. La 17 iunie 2011, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței reclamantei și a fost numit administrator judiciar C.I.I. M.M. La soluționarea cererii în prezenta cauză, reclamanta a stat în judecată prin administratorul statutar, asistat de avocat, situație ce echivalează cu lipsa capacității procesuale.

2. Pe fondul litigiului, instanța a făcut o interpretare eronată a probelor administrate. Sub aspectul valorii penalităților, nu se stabilește niciun termen în ceea ce privește obligația de predare a documentelor. Mai mult, nu se menționează asupra cărei sume se aplică penalitatea de 1% în condițiile în care se menționează că această clauză penală este aplicabilă ambelor părți contractante. Reclamanta nu a tăgăduit nicicând faptul că nu s-au predat utilajele. Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat în momentul vânzării acestor utilaje au fost remise către reclamantă. Astfel, proprietate a utilajelor a trecut la cumpărător, sens în care acesta putea face dovada proprietății sale. Prin contract obligațiile părților sunt reciproce.

În situația în care predarea documentelor era ulterioară sau concomitentă încasării prețului integral din contract, preț care, așa cum afirmă reclamanta, nu l-a achitat, instanța trebuia să aprecieze că apelanta nu a fost în culpă. Prin decizia nr. 23/COM din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de E.A. împotriva sentinței civile nr. 2362 din 29 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost schimbată hotărârea apelată în sensul respingerii acțiunii principale astfel cum a fost precizată și s-au menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut că între părți s-a încheiat la 25 februarie 2008 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect 7 utilaje (3 mașini de țesut rogojini, 3 dispozitive decojit stuf și 1 fierăstrău circular), prețul acestora fiind stabilit la suma de 30.000 Euro. Conform prevederilor contractuale [art. 3 alin. (2)], reclamanta-pârâtă a achitat prima rată contractuală în sumă de 15.000 Euro. Din declarația reprezentantului intimatei, se dovedește că odată cu predarea utilajelor au fost predate și documentele aferente. Din actele existente la dosar (raportul de evaluare a utilajelor) cât și a precizărilor intimatei la termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, rezultă că utilajele au intrat în patrimoniul acesteia, iar înregistrarea contabilă a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare.

În contract, care constituie legea părților, nu s-a prevăzut niciun termen de predare a documentelor. În acest sens, din contractul de vânzare-cumpărare rezultă drepturi și obligații reciproce pentru ambele părți, ori în ipoteza în care intimata nu a achitat a doua tranșă de 15.000 Euro, apelanta nu poate fi obligată să predea aceste documente. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta-pârâtă SC R.T. SRL prin lichidator judiciar C.I.I M.M. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că reprezentantul recurentei a declarat că documentele aferente au fost predate odată cu utilajele.

Reprezentantul legal al recurentei nu a declarat niciun moment acest aspect. Declarația autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată, fiind dată la 31 ianuarie 2011, la ultimul termen de judecată în apel. Predarea documentelor nu reiese ca fiind inserată în procesul verbal de predare primire al utilajelor încheiat la 25 februarie 2008. Între societate și S.F. există mai multe litigii, unele chiar de natură penală. Greșit a reținut instanța că societatea recurentă poate să efectueze operații contabile, utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza contractului de vânzare-cumpărare. În realitate, utilajele sunt înregistrate provizoriu în contabilitate, prețul nefiind achitat integral datorită faptului că vânzătorul nu a demonstrat dreptul său de proprietate.

Instanța nu a analizat excepția de neexecutare a contractului invocată de recurentă, ignorând atât faptele cât și raportul comercial dintre părți. Se reține doar că intimata nu trebuie să predea documentele de proprietate întrucât recurenta nu a achitat tot prețul utilajelor. Nelegalitatea hotărârii constă și în faptul că aceasta nu ține cont de clauzele contractuale ce reprezintă voința părților și care formează legea părților. La momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, recurenta a urmărit un scop – acela de a avea documentele inițiale de proprietate ale vânzătorului asupra utilajelor – inserând această obligație printre clauzele contractuale.

Trecând chiar peste voința părților din momentul încheierii contractului (voință materializată prin clauzele contractuale, ce reprezintă legea părților), respectivele documente sunt necesare – arată recurenta – pentru înregistrarea financiar contabilă a operației comerciale și pentru temeinicia plății unor utilaje către adevăratul proprietar. În cauză, intimata E.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării se arată că recurenta deține documentele care atestă proprietatea vânzătoarei asupra utilajelor sub formă de facturi fiscale. De altfel, aceste utilaje au făcut obiectul unui contract de asociere în participațiune între societatea SC R.T.

și intimata E.A. încheiat la 20 iunie 2005. Din acest motiv, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare nu existau dubii asupra proprietății și era cunoscut faptul că singurele documente de proprietate erau facturile în original, care au fost predate la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că lichidatorul judiciar al societății recurente a organizat în data de 28 ianuarie 2011, 4 februarie 2011 și 11 februarie 2011 licitații publice pentru vânzarea respectivelor utilaje, deținând documentele necesare care atestau proprietatea și validitatea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, intimata susține că împotriva celui de-al doilea asociat al SC R.T. SRL, respectiv S.V.C., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, înșelăciune și evaziune fiscală.

La dosar, s-au depus înscrisuri. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Cu privire la faptul că declarația autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată se reține că acesta, în calitate de reprezentant legal al SC R.T. SRL și asociat în cadrul acestei societății a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 25 februarie 2008, semnând în această calitate. La momentul semnării contractului, nu au existat dubii asupra proprietății utilajelor, acestea deținând seriile care erau trecute pe facturile predate către recurentă. Faptul că declarația a fost dată la ultimul termen de judecată a apelului nu are nicio relevanță, câtă vreme aceasta a fost dată înainte de închiderea dezbaterilor.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că societatea recurentă poate să efectueze operații contabile, utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza contractului de vânzare-cumpărare. Dovada în acest sens este chiar recunoașterea societății recurente care a arătat că respectivele utilaje sunt înregistrate în contabilitatea sa. În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, Înalta Curte reține că societatea recurentă a intrat în posesia utilajelor care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, dar nu a achitat a doua rată de preț, în sumă de 15.000 Euro. Ca atare, recurenta nu poate invoca excepția de neexecutare a contractului, câtă vreme nu a achitat în întregime prețul.

Scopul cumpărătorului dintr-un contract de vânzare-cumpărare este acela de a deveni proprietarul bunului cumpărat. În cauză, societatea recurentă a devenit proprietara utilajelor cumpărate, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, moment la care a intrat în posesia acestor utilaje. Criticile privind înregistrarea financiar-contabilă a operației comerciale nu pot fi primite, întrucât utilajele au intrat în patrimoniul recurentei, iar înregistrarea contabilă a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare. În realitate, în culpă este societatea recurentă care nu a achitat în întregime prețul utilajelor. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență M.M. împotriva deciziei nr. 23/COM de la 17 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 februarie 2012.