ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 566/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 566/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 10 noiembrie 2009, reclamanta SC R.T.
SRL a chemat în judecată pe pârâta E.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va
pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 30.000 Euro în echivalent
reprezentând penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației asumate
prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 februarie 2008, pârâta să
fie obligată să predea documentele originale care atestă proprietatea
utilajelor ce fac obiectul contractului din data de 25 februarie 2008,
obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere
până la predarea documentelor originale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat
întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii și
obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 15.000 Euro în echivalent,
reprezentând a doua rată și a sumei de 30.000 lei reprezentând penalități de
întârziere.
Prin sentința civilă
nr. 2362 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea principală,
a obligat pârâta-reclamantă E.A. la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalent
în lei la data plății, cu titlu de penalizări de întârziere pentru
nerespectarea obligației asumată prin contractul de vânzare-cumpărare din data
de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă să predea reclamantei-pârâte
documentele originale care atestă proprietatea utilajelor ce fac obiectul
contractului din data de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă la
plata de daune cominatorii în cuantum de 10 lei/zi întârziere până la predarea
documentelor originale; a anulat cererea reconvențională ca netimbrată; a
obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 4.198 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată către reclamanta-pârâtă.
Pentru a pronunța
această soluție, Tribunalul Tulcea a reținut că între cele două părți s-a
încheiat la 25 februarie 2008, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect
un număr de 7 utilaje, respectiv 3 mașini de țesut rogojini, 3 dispozitive de
decojit stuf și 1 fierăstrău circular, prețul acestora fiind de 30.000 Euro.
Conform dispozițiilor
din contract, reclamanta a achitat suma de 15.000 Euro urmând ca diferența să
fie achitată până la data de 15 iunie 2008, însă pârâta-reclamantă E.A. nu a
predat reclamantei-pârâte odată cu predarea utilajelor și documentele care
atestă proprietatea asupra utilajelor și a provenienței lor.
Din cauza nepredării
documentelor care atestă proprietatea, nici reclamanta nu a achitat a doua rată
de 15.000 Euro.
Având în vedere
dispozițiile art. 942 C. civ., instanța de fond a admis acțiunea principală.
Cererea
reconvențională a fost anulată ca netimbrată, deoarece în repetate rânduri
instanța a pus în vedere pârâtei-reclamante să achite taxa de timbru în cuantum
de 4.955 lei, iar aceasta nu s-a conformat.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâta E.A., arătând că aceasta este nelegală și
netemeinică deoarece:
La 17 iunie 2011,
s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței reclamantei și a fost numit
administrator judiciar C.I.I. M.M.
La soluționarea
cererii în prezenta cauză, reclamanta a stat în judecată prin administratorul
statutar, asistat de avocat, situație ce echivalează cu lipsa capacității
procesuale.
Pe fondul
litigiului, instanța a făcut o interpretare eronată a probelor administrate.
Sub aspectul valorii
penalităților, nu se stabilește niciun termen în ceea ce privește obligația de
predare a documentelor.
Mai mult, nu se
menționează asupra cărei sume se aplică penalitatea de 1% în condițiile în care
se menționează că această clauză penală este aplicabilă ambelor părți
contractante.
Reclamanta nu a
tăgăduit nicicând faptul că nu s-au predat utilajele. Prin procesul-verbal de
predare-primire încheiat în momentul vânzării acestor utilaje au fost remise
către reclamantă. Astfel, proprietate a utilajelor a trecut la cumpărător, sens
în care acesta putea face dovada proprietății sale.
Prin contract
obligațiile părților sunt reciproce.
În situația în care
predarea documentelor era ulterioară sau concomitentă încasării prețului
integral din contract, preț care, așa cum afirmă reclamanta, nu l-a achitat,
instanța trebuia să aprecieze că apelanta nu a fost în culpă.
Prin decizia nr. 23/COM
din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă
și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat
de E.A. împotriva sentinței civile nr. 2362 din 29 septembrie 2010 pronunțată
de Tribunalul Tulcea, a fost schimbată hotărârea apelată în sensul respingerii
acțiunii principale astfel cum a fost precizată și s-au menținut restul
dispozițiilor hotărârii apelate.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut că între părți s-a încheiat
la 25 februarie 2008 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect 7 utilaje
(3 mașini de țesut rogojini, 3 dispozitive decojit stuf și 1 fierăstrău
circular), prețul acestora fiind stabilit la suma de 30.000 Euro.
Conform prevederilor
contractuale [art. 3 alin. (2)], reclamanta-pârâtă a achitat prima rată
contractuală în sumă de 15.000 Euro.
Din declarația
reprezentantului intimatei, se dovedește că odată cu predarea utilajelor au
fost predate și documentele aferente.
Din actele existente
la dosar (raportul de evaluare a utilajelor) cât și a precizărilor intimatei la
termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, rezultă că utilajele au intrat în
patrimoniul acesteia, iar înregistrarea contabilă a avut loc în baza
contractului de vânzare-cumpărare.
În
contract, care constituie legea părților, nu s-a prevăzut niciun termen de
predare a documentelor. În acest sens, din contractul de vânzare-cumpărare
rezultă drepturi și obligații reciproce pentru ambele părți, ori în ipoteza în
care intimata nu a achitat a doua tranșă de 15.000 Euro, apelanta nu poate fi
obligată să predea aceste documente.
Împotriva acestei
decizii a formulat recurs reclamanta-pârâtă SC R.T. SRL prin lichidator
judiciar C.I.I M.M. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.
304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului se arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că
reprezentantul recurentei a declarat că documentele aferente au fost predate
odată cu utilajele.
Reprezentantul legal
al recurentei nu a declarat niciun moment acest aspect.
Declarația
autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată, fiind dată la
31 ianuarie 2011, la ultimul termen de judecată în apel.
Predarea documentelor
nu reiese ca fiind inserată în procesul verbal de predare primire al utilajelor
încheiat la 25 februarie 2008.
Între societate și S.F.
există mai multe litigii, unele chiar de natură penală.
Greșit a reținut
instanța că societatea recurentă poate să efectueze operații contabile,
utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza contractului de
vânzare-cumpărare.
În realitate,
utilajele sunt înregistrate provizoriu în contabilitate, prețul nefiind achitat
integral datorită faptului că vânzătorul nu a demonstrat dreptul său de
proprietate.
Instanța nu a
analizat excepția de neexecutare a contractului invocată de recurentă, ignorând
atât faptele cât și raportul comercial dintre părți. Se reține doar că intimata
nu trebuie să predea documentele de proprietate întrucât recurenta nu a achitat
tot prețul utilajelor.
Nelegalitatea
hotărârii constă și în faptul că aceasta nu ține cont de clauzele contractuale
ce reprezintă voința părților și care formează legea părților.
La momentul semnării
contractului de vânzare-cumpărare, recurenta a urmărit un scop – acela de a
avea documentele inițiale de proprietate ale vânzătorului asupra utilajelor –
inserând această obligație printre clauzele contractuale.
Trecând chiar peste
voința părților din momentul încheierii contractului (voință materializată prin
clauzele contractuale, ce reprezintă legea părților), respectivele documente
sunt necesare – arată recurenta – pentru înregistrarea financiar contabilă a
operației comerciale și pentru temeinicia plății unor utilaje către adevăratul
proprietar.
În cauză, intimata E.A.
a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În cuprinsul
întâmpinării se arată că recurenta deține documentele care atestă proprietatea
vânzătoarei asupra utilajelor sub formă de facturi fiscale.
De altfel, aceste
utilaje au făcut obiectul unui contract de asociere în participațiune între
societatea SC R.T. și intimata E.A. încheiat la 20 iunie 2005. Din acest motiv,
la data semnării contractului de vânzare-cumpărare nu existau dubii asupra
proprietății și era cunoscut faptul că singurele documente de proprietate erau
facturile în original, care au fost predate la data semnării contractului de
vânzare-cumpărare.
Se mai arată că
lichidatorul judiciar al societății recurente a organizat în data de 28
ianuarie 2011, 4 februarie 2011 și 11 februarie 2011 licitații publice pentru
vânzarea respectivelor utilaje, deținând documentele necesare care atestau
proprietatea și validitatea contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, intimata
susține că împotriva celui de-al doilea asociat al SC R.T. SRL, respectiv S.V.C.,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus începerea urmăririi penale
pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, în formă calificată, înșelăciune și evaziune fiscală.
La dosar, s-au depus
înscrisuri.
Analizând recursul
prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat
și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la faptul
că declarația autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată
se reține că acesta, în calitate de reprezentant legal al SC R.T. SRL și
asociat în cadrul acestei societății a încheiat contractul de vânzare-cumpărare
din 25 februarie 2008, semnând în această calitate.
La momentul semnării
contractului, nu au existat dubii asupra proprietății utilajelor, acestea
deținând seriile care erau trecute pe facturile predate către recurentă.
Faptul că declarația
a fost dată la ultimul termen de judecată a apelului nu are nicio relevanță,
câtă vreme aceasta a fost dată înainte de închiderea dezbaterilor.
Instanța de apel a
reținut în mod corect faptul că societatea recurentă poate să efectueze
operații contabile, utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza
contractului de vânzare-cumpărare. Dovada în acest sens este chiar
recunoașterea societății recurente care a arătat că respectivele utilaje sunt
înregistrate în contabilitatea sa.
În ceea ce privește
excepția de neexecutare a contractului, Înalta Curte reține că societatea recurentă
a intrat în posesia utilajelor care fac obiectul contractului de
vânzare-cumpărare, dar nu a achitat a doua rată de preț, în sumă de 15.000
Euro.
Ca atare, recurenta
nu poate invoca excepția de neexecutare a contractului, câtă vreme nu a achitat
în întregime prețul.
Scopul cumpărătorului
dintr-un contract de vânzare-cumpărare este acela de a deveni proprietarul
bunului cumpărat.
În cauză, societatea
recurentă a devenit proprietara utilajelor cumpărate, în momentul încheierii
contractului de vânzare-cumpărare, moment la care a intrat în posesia acestor
utilaje.
Criticile privind
înregistrarea financiar-contabilă a operației comerciale nu pot fi primite,
întrucât utilajele au intrat în patrimoniul recurentei, iar înregistrarea
contabilă a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În realitate, în
culpă este societatea recurentă care nu a achitat în întregime prețul
utilajelor.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de casare sau
modificare a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, potrivit
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC R.T. SRL prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență M.M.
împotriva deciziei nr. 23/COM de la 17 februarie 2011 pronunțate de Curtea de
Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 9 februarie 2012.