ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8376.1/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.D.C.N.C.D., anularea Hotărârii nr. 738/2008 emisă de pârât, comunicată la data de 27 august 2009. Prin Hotărârea a cărei anulare se solicită, C.D.C.N.C.D. a reținut că petentul face referire la fapte petrecute în cursul anului 2005. De asemenea, C.D. a apreciat că potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiționare în termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care ar putea să ia cunoștință de săvârșirea ei conduce la respingerea petiției ca tardiv introdusă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că se consideră discriminat pe motive, prin refuzul B. SA, sucursala Dâmbovița de a-i permite acestuia desfășurarea activității la unitatea menționată. A mai arătat reclamantul că este lider de sindicat și că solicită de aproape 3 ani să i se permită continuarea activității. S-a susținut, de asemenea, că prin Actul adițional nr. 508/1291/2005, nesemnat de reclamant, i s-a modificat angajatorul, respectiv din B. SA, sucursala Dâmbovița în B. SA București. A mai arătat reclamantul că B. SA, sucursala Dâmbovița avea obligația să îi permită desfășurarea muncii, fapt ce nu s-a întâmplat din cauză că este lider de sindicat. În ceea ce privește soluționarea pe excepție, reclamantul a apreciat-o greșită pe motiv că plângerea sa privește fapte din 2005 care continuă până în prezent.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că faptele sesizate reprezintă acte de discriminare în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, depunând la dosar copii ale unor sentințe judecătorești în diferitele litigii cu unitatea angajatoare. Prin sentința nr. 1388 din 18 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., a anulat Hotărârea nr. 738/2008 a C.N.C.D. și a obligat pârâtul să soluționeze, pe fond, petiția nr. 9874 din 22 iulie 2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța, în raport de actele depuse la dosarul cauzei a apreciat că soluția administrativă dispusă este nelegală și netemeinică, în considerarea următoarelor argumente.

În cauză, instanța a apreciat că în raport de faptele de discriminare reclamate și de caracterul lor continuat din 2005 și până la data sesizării instanței de judecată - 22 iulie 2008 și ulterior în cursul anului 2008, nu erau îndeplinite condițiile prescrierii dreptului de sesizare la autoritatea pârâtă competentă conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000. Instanța nu a putut reține pasivitatea reclamantului și sancționarea sa pe soluția administrativă dispusă, a respingerii cererii ca tardiv formulată, în condițiile în care pretinsele fapte de discriminare salarială erau din anul 2005, aveau un caracter continuu și față de care nu s-a împlinit termenul de prescripție de un an de la data sesizării.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, C.N.C.D., invocând în drept prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., recurentul aducând ca principală critică faptul că pe toată durata procesului C.N.C.D. nu a luat cunoștință de contestația reclamantului, astfel că a fost în imposibilitate de a-și pregăti apărarea. Recursul este fondat. Analizând susținerile recurentului, prin prisma actelor dosarului și a normelor procedurale aplicabile în speță, inclusiv prin perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. și, făcând aplicarea prevederilor ar. 306 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul încadrării motivelor dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte a constatat incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în considerarea argumentelor în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) coroborate cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se pronunță casarea acesteia. Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ,. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În cauza de față, prin cererea depusă la data de 21 decembrie 2009, pârâtul - recurent C.N.C.D. solicita instanței de judecată comunicarea unei copii de pe acțiunea formulată de reclamantul T.G., precizându-se că la data de 15 decembrie 2009, a primit doar citația neînsoțită de o copie a acțiunii. La termenul de judecată din data de 02 februarie 2010, Președintele completului de judecată, Doamna Judecător P.B.L., constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 25 C. proc. civ., față de faptul că Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 a cărei anulare se solicită a fost pronunțată de o rudă de gradul IV, membru în Colegiul Director al C.N.C.D. al, a formulat cerere de abținere. Astfel, cererea de abținere formulată în prezenta cauză de către Președintele Completului nr. 12 a fost soluționată de către Completul nr. 13, care la data de 18 martie 2010 a admis acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 a C.N.C.D.

Așa cum se poate observa din expunerea anterioară, împrejurarea că pârâtul (în prezent recurentul C.N.C.D.) a fost în imposibilitate de a lua cunoștință de conținutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant și de a-și formula apărare încalcă principiul contradictorialității și este de natură să provoace acestuia o vătămare, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pe de altă parte, exercițiul rolului activ, implică, în mod evident, respectarea drepturilor procesuale ale părților, inclusiv a dreptului la apărare, precum și a celorlalte principii care guvernează procesul civil. Or, exigența fundamentală a contradictorialității, ca element inerent dreptului la un proces echitabil, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său.

Judecarea pricinii s-a făcut fără a da pârâtului posibilitatea să-și pregătească apărarea, aducându-se astfel o gravă atingere principiilor care guvernează procesul civil și anume acela al dreptului la apărare și al contradictorialității. Vătămarea autorității pârâte este evidentă și nu poate fi reparată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care va putea astfel a evalua temeinicia acțiunii formulate și din perspectiva apărărilor pârâtului, desigur prin raportarea la normele legale incidente în materie. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.C.D. – C.D. împotriva sentinței nr. 188 din 18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.