ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1363/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, înregistrată la data de 23 mai 2006, reclamanta D.V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, să constate că are calitatea de acționar al societății pârâte și să o oblige pe aceasta să o repună în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar, începând cu înscrierea în Registrul acționarilor și efectuarea convenitelor mențiuni la O.R.C. București, invocând în drept dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 1073 – 1077 C. civ.

Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 9259, pronunțată la data de 31 octombrie 2006, în Dosarul nr. 18313/3/2006, a admis excepția inadmisibilității primului capăt al cererii de chemare în judecată, pe care l-a respins ca inadmisibil; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în formularea celui de al doilea capăt de cerere, pe care l-a respins ca fiind prescris și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Spre a hotărî astfel, în soluționarea primului capăt al cererii de chemare în judecată, Tribunalul a făcut aplicarea art. 111 teza finală, reținând că reclamanta are la îndemână o acțiune în realizare, respectiv cea formulată prin capătul al doilea al menționatei cereri, considerată a fi prescrisă, față de data înmatriculării societății pârâte: 25 iunie 1991 și data sesizării instanței: 23 mai 2006, atât în situația în care ar fi calificată ca fiind o acțiune în regularizare în raport cu neregularitățile invocate, constatate după înmatricularea societății, conform art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cât și în situația în care s-ar considera că prin această cerere reclamanta solicită obligarea pârâtei la repunerea în drepturile ce i se cuvin, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Secția a V-a comercială a Curții de Apel București a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București, prin decizia nr. 482, pronunțată la data de 13 noiembrie 2008, casată prin decizia nr. 2538, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 octombrie 2009, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei instanței de casare s-a arătat, în rezumat, că instanța de apel a considerat admisibil primul petit al cererii de chemare în judecată, care nu a fost precizat sau modificat la fond, prin schimbarea obiectului acestuia, după scopul urmărit de reclamantă de a se constata dreptul său de proprietate asupra acțiunilor pe care le deține la societatea pârâtă, făcând astfel o greșită aplicare a art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., considerând întemeiate criticile recurentei pe acest aspect; a ignorat că societatea pârâtă și-a schimbat forma de organizare; a reținut greșit, atât caracterul imprescriptibil al celui de al doilea petit ce are ca obiect executarea unei prestații cu caracter patrimonial, cât și competența de soluționare a cauzei de către judecătorie, câtă vreme petitele vizează funcționarea unei societăți comerciale.

Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, în rejudecare, prin decizia comercială nr. 507, pronunțată la data de 28 octombrie 2010, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii în constatarea calității reclamantei de acționar al societății pârâte, cu consecința trimiterii acestei cereri spre rejudecare, secției a VI-a comercială a Tribunalului București și înlăturării obligației reclamantei de la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de trimitere a considerat că, în ce privește primul capăt al cererii de chemare în judecată, nu operează excepția inadmisibilității, întrucât a se constata calitatea de acționar „echivalează cu a se constata că reclamanta posedă acțiuni, respectiv o existență a dreptului asupra acțiunilor plătite”, apreciind că nu are relevanță faptul că societatea pârâtă și-a modificat forma de organizare din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, care a preluat drepturile și obligațiile societății pe acțiuni, având calitatea de a sta în proces ca pârâtă. Având în vedere indicațiile instanței de casare, cu referire la cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată și faptul că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, încă din iunie 1991, erau făcute în O.R.C.

mențiunile cu privire la asociați – persoane fizice, instanța de apel a considerat că operează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru acest petit, față de data introducerii acțiunii: 23 mai 2006, conform prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cu aplicarea art. 7 și art. 8 din același decret. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata – pârâtă SC U. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel, în rejudecare, a nesocotit dezlegarea de drept dată de instanța de casare primului petit al cererii de chemare în judecată și îndrumarea acesteia de a avea în vedere schimbarea formei de organizare a societății pârâte, încălcând, astfel, dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. și deopotrivă, dispozițiile art. 294 C. proc. civ., prin calificarea făcută acestei cereri cu încălcarea principiului disponibilității și devoluțiunii, critici ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – recurenta neformulând critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., deopotrivă invocate. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind că instanța de apel nu a schimbat obiectul acțiunii, cu referire la primul capăt de cerere, iar sub aspectul admisibilității acestui capăt de cerere este irelevant dacă societatea pârâtă și-a schimbat forma juridică în timpul judecării prezentei cauze.

Recursul este fondat. Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța de trimitere având așadar obligația de a respecta hotărârea instanței de recurs și de a rejudeca cauza în limitele stabilite de instanța superioară. Din examinarea considerentelor deciziei de casare, rezultă că instanța de recurs a considerat nelegal demersul instanței de apel de a considera admisibil primul petit al cererii de chemare în judecată – neprecizat și nemodificat în fața primei instanțe – prin schimbarea obiectului acestuia, contrar dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în considerarea scopului urmărit de reclamantă de a se constata dreptul său de proprietate asupra acțiunilor pe care le deține la societatea pârâtă, arătându-se expres că, în rejudecare, instanța va analiza criticile privind soluționarea celor două excepții prin prisma petitelor formulate și a situației noi ivite în legătură cu forma de organizare a pârâtei. Este de observat că reconsiderând primul capăt al cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se constate că are calitatea de acționar al pârâtei SC U. SA, ca fiind admisibil, în considerarea scopului urmărit prin acesta, asemeni instanței de apel în primul ciclu procesual, instanța de trimitere a încălcat precitatele dispoziții legale, față de cele statuate de instanța de casare cu privire la acest aspect, inducând astfel incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză, va modifica, în parte, decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va menține în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta SC U. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 507 din 28 octombrie 2010 , pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta D.V., împotriva sentinței comerciale nr. 9259 din 31 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, pe care o menține în totalitate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.