ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9259 din 31

octombrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost

respins ca inadmisibil petitul din cererea de chemare în judecată formulată de D.V.

în contradictoriu cu pârâta  SC U. SA București prin care solicitase în temeiul

dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. să se constate calitatea sa de acționar al

societății pârâte.

Prin aceeași sentință a fost admisă

excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cel de-al

doilea petit din cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei să

o repună în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar, petit respins ca

fiind prescris.

În esență, instanța de fond a reținut că

reclamanta are la îndemână pentru primul petit din cerere acțiunea în realizare,

respectiv chiar cea formulată prin petitul doi din acțiune sau chiar acțiunea

în regularizare.

Pentru cel de-al doilea petit instanța a

reținut că reclamanta a invocat subscrierea la capitalul social al societății

pârâte, fără ca ea să figureze ca acționar al acesteia, ipoteză ce se înscrie

în reglementările art. 48 din Legea nr. 31/1990 referitoare la acțiunea în

regularizare, care, potrivit art. 48 alin. (3) este supusă prescripției în

termen de 1 an, termen care începe să curgă de la data înmatriculării

societății, respectiv 1991. Chiar și în ipoteza în care s-ar reține, așa cum a

pretins reclamanta, că în speță ar fi vorba de o obligație de a face ce constă

în obligarea pârâtei de a o repune în drepturile ce i se cuvin, instanța a

reținut că o asemenea obligație este supusă prescripției de 3 ani potrivit art.

1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen împlinit la data promovării

acțiunii (23 mai 2006) în raport de data la care reclamanta a subscris la

capitalul social (1991) sau a participat la majorarea capitalului social

(1995).

Cum reclamanta nu a probat susținerile

sale în sensul că pârâta i-ar fi plătit dividende, recunoscându-i astfel

calitatea de acționar, instanța nu a primit susținerea întreruperii cursului

prescripției.

Apelul declarat de reclamantă prin

mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 482 din 13 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sentința de fond a fost anulată,

iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a decide astfel instanța de apel a

reținut, în considerarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., că instanța de

fond greșit a calificat petitul 1 din cerere ca fiind inadmisibil întrucât s-a

solicitat de reclamantă constatarea unei situații de fapt și nu constatarea

unui drept, respectiv a existenței dreptului asupra acțiunilor pe care

reclamanta le-a dobândit prin plata acceptată de pârâtă prin emiterea chitanțelor.

În consecință instanța era obligată în a

califica acțiunea reclamantei corect în raport de scopul urmărit de aceasta,

respectiv acela de a-și consolida dreptul contestat de pârâtă.

Cât privește cel de-al doilea petit al

cererii instanța de apel a stabilit caracterul său accesoriu în raport de

primul petit, reclamanta solicitând repunerea sa în drepturile ce i se cuvin în

calitatea sa de acționar.

În atare situație instanța de fond greșit

a reținut incidența dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 31/1990 referitoare la

acțiunea în regularizare cât și termenul de prescripție reglementat în alin. (3)

din același text, deoarece această reglementare a fost inclusă în Legea nr. 31/1990

în 1998 și nu poate retroactiva, respectiv, nu se poate aplica unei societăți

înmatriculată în 1991. A admite contrariul, ar însemna să se aplice termenul de

prescripție de 1 an unei situații pentru care deja era împlinit termenul de

prescripție al acțiunii în regularizare încă din 1992.

De asemenea instanța de fond greșit a apreciat

că este împlinit și termenul de prescripție de 3 ani pentru ipoteza în care

petitul doi din cerere a fost calificat drept obligație de a face deoarece

acest petit este nesupus prescripției, el fiind accesoriul primului petit care

este imprescriptibil.

Reținând că în speță nu sunt încălcate

dispozițiile art. 294 alin (1) C. proc. civ., cum a susținut intimata, instanța

de apel a calificat acțiunea reclamantei ca fiind o acțiune personală

patrimonială, așa încât, având în vedere și valoarea de 20 lei corespunzătoare

valorii acțiunilor pentru care s-a solicitat constatarea calității de acționar,

în temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ. a admis apelul, a anulat hotărârea

de fond și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei sectorului 5

București, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Nemulțumită de această decizie pârâta a

declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate, iar în

subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru constituirea legală a completului

de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia

din apel pentru schimbarea obiectului cererii supusă judecății și interpretarea

primului petit al cererii reclamantei ca fiind o acțiune reală patrimonială în

timp ce reclamanta investise instanța cu o cerere personală nepatrimonială,

respectiv constatarea calității sale de acționar al societății pârâte.

Procedând astfel, instanța de apel a

validat modificarea cererii de chemare în judecată efectuată de reclamantă în

apel, ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cât și

principiului disponibilității.

Cum reclamanta abia în apel a susținut că

ar fi solicitat să se constate că are un drept de proprietate asupra acțiunilor

emise de pârâtă, iar instanța a validat această modificare de acțiune recurenta

apreciază că instanța a schimbat, cu încălcarea legii, natura actului juridic

supus judecății pe care l-a interpretat greșit.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică respingerea

excepțiilor inadmisibilității primului petit și a prescripției dreptului la

acțiune pentru petitul doi din cerere, soluționate de instanța de apel cu

aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurenta apreciază că soluția de

fond era cea corectă deoarece reclamanta avea la îndemână acțiunea în realizare

pentru primul petit, acțiune care a și formulat-o prin cel de-al doilea capăt

de cerere, motiv pentru care corect îi fusese respins ca inadmisibil primul

petit de instanța de fond.

De asemenea, instanța de apel a

soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece

societatea pârâtă a fost înmatriculată la 25 iunie 1991 așa încât termenul

pentru acțiunea în regularizare stipulat de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

s-a împlinit la 26 iunie 1992, eventual la 7 noiembrie 1992 când s-a împlinit

un an de la momentul în care reclamanta a pretins că a achitat contravaloarea a

26 de acțiuni.

Chiar și în situația în care s-ar aprecia

că nu se aplică acest termen special de prescripție, petitul doi din cererea

reclamantei este prescris potrivit dreptului comun, termenul de 3 ani prevăzut

de Decretul nr. 167/1958 fiind împlinit la 7 aprilie 1998, termen calculat în

raport de data ultimei plăți făcute de reclamantă în 6 aprilie 1995.

De altfel reclamanta-intimată nu a făcut

dovada că ea ar fi fost membru fondator al societății pârâte, nefigurând în

actele constitutive autentificate de notar și nici nu a atacat modificările

ulterioare ale actelor constitutive referitoare la acționariat, publicate în

Monitorul Oficial și care au devenit opozabile erga omnes.

În final recurenta critică decizia din

apel pentru greșita stabilire a competenței în favoarea judecătoriei și nu a

tribunalului deoarece acțiunea reclamantei este o acțiune de natură societară,

reglementată prin Legea nr. 31/1990 așa încât competența aparține Secției

comerciale a tribunalului.

În subsidiar, dacă se va aprecia că

soluția din apel a fost corect calificată, recurenta apreciază că instanța de

apel trebuia să se considere instanță de recurs, astfel încât completul ar fi

trebuit constituit din trei judecători și nu doi, recurenta invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă,

prin avocat ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de

apel făcând o corectă calificare a acțiunii sale ca având caracter patrimonial

și tinzând la readucerea în patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate

asupra a 40 de acțiuni subscrise și plătite pârâtei. Câtă vreme instanța de

apel a reținut necompetența instanței de fond intimata apreciază că excepția

prescripției nici nu ar mai putea fi luată în discuție. În cazul când s-ar

trece peste acest aspect, apreciază că soluția din apel este temeinică și

legală și cu privire la prescripție.

Deși în dosarul cauzei a depus

întâmpinare pentru intimata reclamantă și mandatarul său Liga Democratică

pentru Dreptate din România, la termenul de astăzi intimata a retras mandatul

acordat acesteia declarând că înțelege să fie reprezentată doar de apărătorul

ales.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Obiectul judecății, atât la fond cât și

în apel, l-au format cele două petite ale cererii de chemare în judecată a

reclamantei D.V., petite întemeiate în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. și art. 1073-1077 C. civ., după cum rezultă din cererea aflată în dosarul

de fond.

Petitele formulate inițial, respectiv,

constatarea calității de acționar a reclamantei în societatea pârâtă și

obligarea pârâtei de a o repune pe aceasta în drepturile ce i se cuvin în

calitate de acționar, începând cu înscrierea în Registrul Acționarilor și

efectuarea mențiunilor la ORC București, au fost soluționate pe cale de

excepție la fond, primul petit ca inadmisibil, iar cel de-al doilea ca

prescris, aspecte ce au format obiectul judecății în apel.

Instanța de apel, invocând dispozițiile

art. 84 C. proc. civ., deși reclamanta nu și-a precizat sau modificat niciodată

la fond cererea de chemare în judecată, a considerat după scopul urmărit de

reclamantă, că primul petit este admisibil întrucât aceasta urmărește

constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute în societatea

pârâtă, folosind în sprijinul acestei soluții motivele de fapt invocate de

reclamantă în argumentarea cererii.

Procedând astfel, instanța a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. deoarece potrivit

acestui text instanța nu putea schimba obiectul cererii cu care a fost

investită ci putea doar considera valabilă o cerere sau o cale de atac care

purta o denumire greșită, ceea ce nu este cazul în speță, cât și a

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., criticile recurentei pe acest

aspect fiind întemeiate.

Mai mult, instanța de apel se pronunță

asupra admisibilității acestui petit fără să aibă în vedere că în această etapă

procesuală, după repunerea cauzei pe rol după soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

s-a făcut dovada (fila 158 și fila 163) că pârâta și-a modificat forma de

organizare din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, aspect

esențial în soluționarea pricinii și ignorat de instanța de apel.

Cât privește excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru cel de-al doilea petit Curtea reține că instanța de

apel corect a apreciat că cererea reclamantei nu constituie o acțiune în

regularizare, reglementată în art. 48 din Legea nr. 31/1990, calificare pe

care, de altfel, nici recurenta nu a contestă din moment ce își formulează

apărări și pe dreptul comun reprezentat de Decretul nr. 167/1958, deoarece o

asemenea acțiune vizează neregularități în legătură cu constituirea unei

societăți comerciale și constatate după înmatriculare și nicidecum

neregularități ivite în cursul funcționării unei societăți, cum este cazul în

speță.

Astfel, prin cererea formulată reclamanta

a susținut că după înmatricularea societății în 1991 și participarea sa la

viața societară a constatat abia în 2005 că pârâta îi contestă calitatea de

acționar, invocându-i-se această excepție într-un alt litigiu.

Deși instanța de apel a calificat corect

cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată în sensul că nu este o

acțiune în regularizare supusă prescripției de 1 an prevăzută de art. 48 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, susținerile recurentei pe acest aspect neputând fi

primite, a apreciat greșit caracterul imprescriptibil al cererii, derivat din

caracterul său accesoriu în raport de primul petit.

Acest petit are ca obiect executarea unei

prestații cu caracter patrimonial așa încât este supus prescripției de 3 ani

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, criticile recurentei fiind

întemeiate pe acest aspect.

În atare situație instanța de apel, deși

a solicitat părților probe în legătură cu începerea cursului prescripției (la

22 mai 2008) nu s-a pronunțat asupra lor considerând cererea ca

imprescriptibilă, fapt ce face imposibilă analizarea lor pentru prima dată în

recurs.

De asemenea Curtea apreciază că decizia

din apel este greșită și sub aspectul trimiterii cauzei spre rejudecare în

primă instanță la judecătorie câtă vreme petitele formulate de reclamantă în

cererea sa vizează funcționarea unei societăți comerciale, respectiv calitatea

de acționar într-o societate comercială și repunerea în drepturile ce se cuvin

reclamantei în această calitate, așa încât competența aparține tribunalului în

primă instanță conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., criticile

recurentei fiind întemeiate și sub acest aspect.

În consecință, Curtea va admite recursul

pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și va casa decizia din apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul dispozițiilor art. 314 C.

proc. civ.

Cu ocazia rejudecării apelului instanța

va analiza criticile privind soluționarea celor două excepții prin prisma

petitelor formulate și a situației noi ivite în apel în legătură cu forma de

organizare a pârâtei, iar cu privire la prescripția extinctivă urmează a se

stabili începutul cursului ei în raport de susținerile părților și de probele

administrate pe acest aspect.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta SC U. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 482 din 13

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2009.