ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1270/2015

Decizia nr. 1270/2015

Asupra recursului de față,

Prin cererea înregistrată sub nr. x/302/2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând instanței să constate că exercită un drept de proprietate asupra unui număr de 40 de părți sociale ale pârâtei.

Prin cerere precizatoare, înregistrată la 15 februarie 2011, reclamanta a învederat că obiectul cererii îl reprezintă constatarea existenței dreptului de proprietate asupra unui nr. de 40 de părți sociale, temeiul de drept fiind art. 480 C. civ.

Prin Întâmpinarea formulată la 17 decembrie 2010, pârâta a solicitat suspendarea acțiunii, ca informă, raportat la art. 112 C. proc. civ., coroborat cu art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., pentru neindicarea temeiului de drept al cererii, pentru neindicarea domiciliului reclamantei.

Prin Sentința civilă nr. 1300 din 18 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 a fost admisă excepția necompetenței materiale, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2011.

Prin Încheierea de la 13 noiembrie 2012, Tribunalul București a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, pentru pârâtă proba cu înscrisuri, a prorogat discutarea utilității probei testimoniale ulterior administrării probelor cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin cererea, înregistrată la 11 decembrie 2012, reclamanta A. a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin Încheierea de la 11 decembrie 2012, Tribunalul București a procedat la cenzurarea interogatoriului și l-a comunicat pârâtei cu mențiunile impuse de art. 225 C. proc. civ., a prorogat discutarea cererii de suspendare a soluționării cauzei, formulată de reclamantă, ulterior depunerii răspunsului la interogatoriu.

Prin Încheierea de la 8 ianuarie 2013, Tribunalul a încuviințat cererea de amânare formulată de reclamantă, a solicitat depunerea la dosarul cauzei a sentinței civile pronunțate în Dosarul nr. x/2006 cu mențiunea definitivă și irevocabilă, precum și decizia pronunțată în Dosarul nr. x/1/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a amânat discutarea cererii de suspendare a judecății cauzei pentru termenul următor.

La termenul din 19 februarie 2013, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat alternativ cu excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin Încheierea de la 19 februarie 2013, Tribunalul a respins excepția puterii de lucru judecat apreciind că în cauză nu a fost probată întrunirea cerinței triplei identități de cauză, obiect și părți.

Prin Încheierea de la 19 martie 2013, Tribunalul a respins cererea de suspendare, a dispus unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a respins, ca neconcludentă, proba testimonială solicitată de reclamantă; a încuviințat cererea de amânare formulată de reclamantă, a pus în vedere pârâtei să facă dovada transformării societății din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, urmând să probeze modalitatea de transformare a acțiunilor în părți sociale.

Prin Sentința civilă nr. 2649 din 2 aprilie 2013, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune; a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active că identitatea între persoana reclamantei și cel care este titularul dreptului pretins există, însuși obiectul cererii purtând asupra stabilirii calității de acționar a acesteia, calitate de a formula cerere în constatarea unui drept având cel care pretinde a fi titularul dreptului contestat, în caz contrar, cererea fiind lipsită de interes.

Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, prima instanță a apreciat că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate nu este supusă prescrierii extinctive.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut cele dispuse prin Decizia comercială nr. 507 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/3/2006 prin care s-a reținut faptul că reclamanta a cunoscut structura acționariatului încă din iunie 1991, cererea sa de repunere în drepturile ce i se cuvin în calitate de acționar fiind respinsă.

A apreciat prima instanță că, în condițiile în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că dreptul reclamantei de a fi repusă în calitatea de acționar este prescris, nu se mai poate dispune constatarea calității sale de acționar, acesta în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statuate în mod irevocabil în procesul anterior opunându-se cu puterea unei prezumții absolute în prezenta cauză.

Împotriva aceste sentințe a formulat apel reclamanta A. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că, în mod greșit, cu toate că a respins excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a dat eficiență, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, unei hotărâri care a presupus soluționarea cauzei în temeiul unei excepții, respectiv a prescrierii dreptului material la acțiune, fără ca fondul dreptului să fi fost cercetat.

S-a susținut că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamanta nu mai poate obține concursul justiției în recunoașterea calității sale de acționar, cu atât mai mult nu se poate prevala de această calitate pentru a obține recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acțiunilor.

Au fost reiterate argumentele circumscrise dispozițiilor art. 474 C. civ.; de asemenea s-a susținut că nu poate fi opus reclamantei faptul că nu a fost menționată în actul constitutiv, întrucât o atare dispoziție legală nu există, iar faptul refacerii Registrului acționarilor, cu excluderea reclamantei nu îi poate fi opus acesteia.

Prin Decizia nr. 302 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva Sentinței civile nr. 2649 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la primul motiv de apel, prin care s-a criticat soluția primei instanțe, de respingere a cererii în constatare, în condițiile în care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. 9259 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, pe de o parte, în cuprinsul considerentelor dând eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, de care s-a apreciat că se bucură această decizie, pe de altă parte, s-au constatat următoarele:

Prima instanță, în mod greșit a reținut puterea de lucru judecat a unei hotărâri prin care acțiunea a fost respinsă în temeiul unei excepții procesuale, fără a fi examinat fondul cauzei și temeinicia motivelor invocate.

Efectul substanțial al hotărârilor judecătorești implică faptul că nu pot fi judecate aceleași chestiuni de fond deja soluționate printr-o hotărâre definitivă.

Ceea ce este relevant pentru această cauză, însă, este faptul că reclamanta nu mai poate obține rectificarea registrului acționarilor întocmit la data subscrierii, respectiv anul 1991, ca urmare a prescrierii dreptului material la acțiune, așa cum s-a constatat prin decizia civilă menționată.

Din cuprinsul înscrisurilor administrate, respectiv statutul societății, contractul de societate, precum Sentința civilă nr. 423 din 7 iunie 1991, rezultă că SC B. SA s-a constituit prin reorganizarea întreprinderii cooperatiste, în temeiul Deciziei C. din 1991.

Referitor la subscrierea acțiunilor s-a convenit emiterea de acțiuni nominative, în condițiile asigurării protecției capitalului social.

Prin art. 7 alin. (3) din statut s-a recunoscut un drept de preemțiune în subscrierea de acțiuni pentru salariații C. și B., acțiuni cu care să participe la constituirea societății, cu respectarea termenelor legale privind vânzarea capitalului astfel subscris.

De asemenea, prin art. 12 din statut, s-a stipulat că acțiunile sunt nominative, cu mențiunile prevăzute de lege, urmând ca înmânarea acțiunilor să se facă după achitarea integrală a valorii acestora.

Potrivit art. 13 din statut acțiunile trebuiau să poarte timbrul sec al societății și semnăturile celor autorizați de Adunarea Generală a Acționarilor, societatea urmând a ține evidența acționarilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele Consiliului de Administrație.

Cu chitanțele din 18 aprilie 1991, 18 noiembrie 1991 și 6 aprilie 1995 reclamanta A. a achitat contravaloarea a 40 de acțiuni.

Susținerile reclamantei, potrivit cărora între anii 1991 - 1993 a încasat dividende, nu sunt susținute probator, din cuprinsul Adresei din 6 octombrie 2010 rezultând că în această perioada societatea a distribuit dividende acționarilor, fără a fi identificat nominal reclamanta.

Din probele dosarului a mai rezultat faptul că în registrele acționarilor întocmite pentru anii 1991, 1992 ținute la ORCTB și, ulterior anului 2004, ținut la societate, reclamanta nu a fost înscrisă ca acționar.

Refacerea registrelor, în condițiile în care reclamanta avea dreptul, posibilitatea și obligația de diligență de a proceda la verificarea lor, nu a fost solicitată în termen legal, astfel că aceste sunt prezumate a reflecta adevărul.

Refacerea registrelor în condițiile art. 48 din Legea nr. 31/1990, prin acțiunea în regularizare nu a fost solicitată în termenul special de prescripție, cererea fiind respinsă, ca prescrisă, prin Decizia civilă nr. 507 din 28 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/3/2006.

Din interpretarea art. 7 alin. (3) din statut, prin care s-a recunoscut dreptul salariaților de a subscrie prioritar acțiuni, raportat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data înființării societății, rezultă că s-a optat pentru constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică, fapt ce a implicat, așa cum de altfel a rezultat, subscrierea integrală și simultană a părții de capital de către membrii fondatori, ulterior având loc și subscripția capitalului prin acceptarea de către publicul subscriitor a ofertei publice de acțiuni, cu prioritate a salariaților.

Subscrierea publică, raportat la art. 10 și art. 11 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data constituirii societății, implică întocmirea unui prospect de emisiune, cu mențiunea datelor prevăzute de lege, inclusiv data închiderii subscripției, subscrierile de acțiuni urmând a se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului, vizate de judecătorul delegat la ORCTB, cu menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului subscriitorului.

În condițiile legii, pentru lipsa mențiunilor legale se poate invoca nulitatea prospectului de emisiune.

Din probatoriul administrat nu a rezultat că, participând la subscriere, reclamanta a parcurs procedura impusă de lege și că, în caz contrar, a ridicat obiecțiuni cu privire la nelegalitatea modalității de subscriere publică.

Nici în conformitate cu art. 12 teza a II-a și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acțiunile emise sunt nominative, ceea ce presupune identificarea titularului, cu menționarea în titlu a numelui, prenumelui și domiciliului acționarului, reclamanta nu a probat că în urma achitării contravalorii a 40 de acțiuni a dobândit dreptul de proprietate, prin remitere titlurilor.

Pentru situația în care societatea pe acțiuni nu ar fi emis titluri, adică înscrisurile în care dreptul acționarului este încorporat, emiterea acestora, în forma materializată, nefiind obligatorie, cel care și-a manifestat intenția de a subscrie era îndreptățit a solicita emiterea materială a titlurilor, societatea fiind obligată să predea titlurile la cerere, în cazul unui refuz, cel interesat, având posibilitatea a se adresa instanței de judecată.

Or, nici această cale procesuală nu a fost urmată de reclamantă.

Prin urmare, în nici una dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv, prospect de emisiune pentru subscripția publică, încheiat în formă autentică cu menționarea numelui reclamantei, cu acțiuni nominative, în formă materializată, în care să fie înscris numele reclamantei sau cu extras din Registrul Acționarilor, a cărui verificare și rectificare nu s-a efectuat în termen legal, în condițiile în care pentru anii 1991 și 1992, anii în care s-a realizat subscripția publică, acesta s-a aflat la ORCTB, reclamanta nu a probat că, achitând contravaloarea a 40 de acțiuni, a devenit și acționar.

În consecință, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a procedat la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, reținând că reclamanta nu a probat că, achitând, cu chitanțele menționate, contravaloarea a 40 de acțiuni, a dobândit, în condițiile legi, dreptul de proprietate asupra acestora, chiar dacă analiza sa s-a rezumat numai la faptul neînscrierii în Registrul Acționarilor a reclamantei, atâta timp cât aceasta se coroborează cu celelalte argumente supuse analizei, în apel. în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. aducându-i următoarele critici:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a analizat într-un mod greșit cererea sa, apreciind că reclamanta avea obligația să solicite emiterea materială a titlurilor, pe motiv că numai așa putea face dovada calității sale de acționar.

S-a apreciat că instanța de apel a schimbat natura cererii de chemare în judecată, deoarece s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile incorporale, generice, nesolicitându-se constatarea calității de acționar.

Prin hotărârea pronunțată, se susține de către recurenta-reclamantă, i-a fost îngrădit dreptul de a formula o acțiune în justiție.

Cât timp a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale active, nu putea exista un temei care să conducă la respingerea acțiunii.

Argumentul adus de instanța de apel, acela constând în faptul că prescripția dreptului de a cere repunerea în drepturile de acționar, potrivit Deciziei nr. 1363 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar atrage pierderea dreptului de a cere recunoașterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor (convertite în părți sociale), nu poate fi corect, deoarece acest drept fusese dobândit încă din anul 1991.

S-a mai susținut că Decizia nr. 1363/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are nicio legătură cu cauza de față, prin acea decizie stabilindu-se doar că este prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acționar, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990, nicidecum nu a stabilit inexistența dreptului de proprietate.

În opinia recurentei-reclamante instanța de apel, ca și prima instanță, a refuzat să analizeze dreptul de proprietate, susținând că a devenit proprietara a 40 de acțiuni emise de intimată, prin faptul plății, respectiv încasării prețului acestora.

A existat o transformare atipică a unei întreprinderi cooperatiste într-o societate comercială cooperatistă, însă, conducerea societății intimate a urmărit scoaterea din rândul acționarilor a unor persoane incomode, cum este și cazul recurentei-reclamante, prin distrugerea Registrului Acționarilor, urmată de așa-zisa refacere a acestuia.

Prin hotărârea recurată se aplică un tratament discriminatoriu reclamantei, în comparație cu ceilalți asociați, deoarece pentru niciunul dintre ei nu s-a emis titluri în formă materială, în același timp dându-se legitimitate unui act fals, Registrul Acționarilor, pe care societatea intimată l-a refăcut după bunul plac.

S-a susținut că prima instanță, a refuzat reclamantei dreptul de a-și dovedi susținerile prin proba testimonială solicitată, aceasta fiind necesară, cât timp intimata a distrus Registrul Acționarilor și l-a refăcut după voia sa.

Actul constitutiv cât și mențiunile făcute la Oficiul Registrului Comerțului nu cuprind mențiuni referitoare la ceilalți acționari, alții decât fondatorii, iar art. 6 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nici nu cere acest lucru.

În soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acțiunea prin care s-a solicitat repunerea în drepturile de acționar este supusă termenului de prescripție, deoarece a calificat această cerere ca având caracter patrimonial, însă, acțiunea în constatarea unui drept, cum este cea din cauza de față este imprescriptibilă.

S-a subliniat faptul că modificarea formei juridice a societății intimate pe parcursul judecării cauzei nu poate aduce nicio modificare dreptului reclamantei, decât sub aspect formal, în sensul că dreptul de proprietate se referă la părți sociale, ci nu la acțiuni.

Prin Încheierea din 29 mai 2014, instanța de recurs a dispus, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/302/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.

La dosarul cauzei intimata-pârâtă a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analiza efectuată de către instanța de apel nu este greșită, ci este corectă, constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor sau părților sociale, neputându-se face în alt mod decât prin constatarea calității de acționar sau de deținător al părților sociale.

Prin urmare, nu s-a schimbat natura cererii de chemare în judecată.

Respingerea excepțiilor invocate nu atrage, ca o consecință automată, admiterea cererii pe fondul acesteia.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că dreptul de proprietate fusese dobândit încă din anul 1991, iar Decizia nr. 1363/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu ar avea nicio influență în ce privește recunoașterea dreptului de proprietate, nu poate fi reținută, deoarece aceste probleme sunt indisolubil legate, constarea dreptului de proprietate neputându-se face decât prin recunoașterea calității de acționar, or, așa cum s-a stabilit prin decizia mai sus amintită, a fost constatat prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acționar, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Susținerile recurentei-reclamante privind modul de transformare a fostei unități cooperatiste în societate comercială precum și cele privind dobândirea a 40 de acțiuni, vizează starea de fapt, recurenta-reclamantă criticând mai mult hotărârea primei instanțe decât hotărârea instanței de apel, însă, în calea de atac, extraordinară, a recursului, criticile vizând temeinicia hotărârilor anterioare nu mai pot fi analizate, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, instanța de recurs putând analiza doar legalitatea deciziei recurate.

De asemenea, criticile vizând modul în care intimata-pârâtă a ținut Registrul Acționarilor, vizează tot netemeinicia deciziei recurate.

Singura critică ce vizează nelegalitatea deciziei recurate poate fi considerată doar aceea vizând natura cererii formulate, respectiv constatarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile necorporale, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în privința acțiunilor sau părților sociale ale unei societăți comerciale, constatarea dreptului de proprietate asupra acestora nu se poate face decât prin constatarea calității de deținător al acestor acțiuni sau părți sociale, însă, așa după cum a reținut și instanța de apel, recurentei-reclamante i s-a prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acționar.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 302/2013 din 30 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI