ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5844/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la

data de

05 februarie 2003, sub nr.

660/2003, reclamantul T.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului București și Municipiul București, prin Primar General, solicitând

obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în București, strada I.C., compus din două camere cu balcon

situate la fațada clădirii, ce au făcut parte din apartamentul nr. D și au fost

desprinse în mod abuziv și fără autorizație din acesta și incluse în apartamentul

nr. A de la parter, fiind astfel transformate în birou comercial.

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2003, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Primăria Municipiului București, iar prin sentința civilă nr. 663 din

30 iunie 2004 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General.

Prin decizia civilă nr. 419 din 20 mai 2008, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea pentru

autoritate de lucru judecat.

Prin decizia nr. 493 din 23 ianuarie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis

recursul declarat de reclamant împotriva acestei din urmă decizii, dispunând casarea

ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de Apel, pe motiv că aceasta

nu a intrat în cercetarea fondului, reținând greșit autoritatea de lucru judecat.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a pronunțat decizia nr. 839A din 03 noiembrie 2011, prin care a constatat

perimată cererea de apel formulată de reclamant, pentru următoarele considerente:

În ședința publică de la data de 06 mai 2010, s-a dispus

suspendarea judecării cererii de apel, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., având

în vedere lipsa părților legal citate și faptul că acestea nu au solicitat judecarea

cauzei în lipsă.

Din oficiu, instanța a repus cauza pe rol în vederea discutării

excepției de perimare a cererii de apel.

În ședința publică de la 16 iunie 2011, apelantul-reclamant,

prin avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a face dovada

imposibilității sale de a primi comunicarea încheierii de suspendare, făcută în

perioada când a fost internat în spital, cerere încuviințată de către instanță,

conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Deși au fost acordate două termene consecutive pentru

administrarea acestei probe, apelantul-reclamant, prin avocat, a arătat că nu deține

înscrisul solicitat, solicitând judecarea apelului.

În consecință, sunt întrunite condițiile perimării prevăzute

de art. 248-252 C. proc. civ., având în vedere că de la data suspendării cererii

de apel a trecut mai mult de un an, părțile neefectuând niciun act de procedură

întrerupător de perimare.

Decizia dată în rejudecare de Curtea de Apel a fost atacată

cu recurs, în termen legal, de către reclamant,

care a formulat următoarele critici:

- încheierea de suspendare a judecății din data de 06

mai 2010 trebuia comunicată la sediul avocatului său A.Ș., în București, strada

J.K.;

- el a fost în imposibilitate de a primi încheierea de

suspendare comunicată la domiciliu, fiind internat în spital în perioada respectivă;

- el a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei,

însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, considerând greșit

că termenul de perimare de 1 an a fost împlinit, în realitate, acest termen fiind

întrerupt.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate,

care fac posibilă încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, încheierea

de suspendare a judecării apelului din data de 06 mai 2010 nu trebuia comunicată

la sediul avocatului său, în condițiile în care la dosar nu se regăsește nicio cerere

a părții prin care să-și fi ales domiciliul procesual la avocat, potrivit art. 93

C. proc. civ.

În

absența unei

astfel de cereri, comunicarea actelor de procedură se face la domiciliul părții,

cum corect s-a procedat în cauză în ceea ce privește încheierea de suspendare din

06 mai 2010.

Conform mențiunilor din dovada de comunicare din dosarul

de apel rejudecare, ce potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ. fac probă deplină

până la înscrierea în fals, încheierea de suspendare a fost comunicată recurentului-reclamant

la domiciliu, prin afișare pe ușa locuinței, pentru că nicio persoană dintre cele

care ar fi putut primi actul de procedură nu a fost găsită, aceasta fiind modalitatea

legală de comunicare a actelor de procedură în situația în care destinatarul nu

este găsit la domiciliu, sens în care sunt dispozițiile art. 92 alin. (4) Teza

a II-a C. proc. civ.

Susținerea recurentului în sensul că a fost în imposibilitate

de a cunoaște încheierea de suspendare și implicit, de a stărui în judecată, întrucât

în perioada respectivă a fost internat în spital, este lipsită de suport probator,

așa încât nu se poate lua în discuție suspendarea cursului perimării, în condițiile

art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Cât privește faptul că recurentul ar fi formulat cerere

de repunere pe rol a cauzei după suspendarea judecății, din verificarea dosarului

de apel rejudecare rezultă că o asemenea cerere a fost, într-adevăr,

formulată, dar

la data de 03 iunie 2011, după data repunerii cauzei pe rol, din oficiu, în vederea

discutării perimării (26 mai 2011) și după împlinirea termenului de perimare.

Astfel, suspendarea pentru lipsa părților s-a dispus la

data de 06 mai 2010, așa încât termenul de perimare de un an, calculat conform

art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 06 mai 2011.

Or, fiind depusă la data de 03 iunie 2011, deci după împlinirea

termenului de perimare, cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant

era lipsită de orice eficiență pe aspectul întreruperii termenului de perimare,

numai o cerere de repunere pe rol făcută în interiorul acestui termen putând avea

efect întreruptiv de perimare, în sensul dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Așa fiind, în mod legal Curtea de Apel a constatat întrunite

condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cât timp după

suspendarea judecării apelului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., părțile au lăsat să treacă un an fără ca în acest interval de timp să fi săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății.

Față de considerentele prezentate, reținând că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 248 alin. (1),

art. 249 și art. 250 alin. (3) C. proc. civ. și că astfel nu sunt întrunite în speță

cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform

art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

M.T.A. împotriva deciziei nr. 839/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.