ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2015

Decizia nr. 1225/2015

Asupra recursului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr. x/302/2007 la data de 15 iulie 2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Primăria Municipiului București a solicitat să se constate faptul că statul nu a avut niciodată și nici nu are un titlu valabil asupra imobilului situat în București, sector 5, B-dul C., în urma comparării titlului său de proprietate ș pe cel al pârâtei persoana fizica, să fie obligată aceasta din urma să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. y etajul z al imobilului.

Pârâta B. a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate că autoarea sa a dobândit legal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și să se constate că este proprietara apartamentului, ca efect al prescripției achizitive.

De asemenea a formulat cerere de chemare în garanție, chemând în garanție pentru evicțiune Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București - prin Primarul General și SC D. SA.

Prin Sentința civilă nr. 4137 din 12 mai 2009, Judecătoria sector 5 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența în favoarea tribunalului, reținând că valoarea bunului imobil este de 749.261 RON.

Cauza a fost înregistrată după declinare la data de 15 iulie 2009 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2009.

Pârâta B. a formulat completare la cererea reconvențională, prin care a solicitat anularea Certificatului de moștenitor din 9 aprilie 2002.

Prin Încheierea din data de 16 martie 2011, tribunalul a respins ca tardiv formulată completarea la cererea reconvențională în raport cu data depunerii acestei cereri și având în vedere că la termenul din data de 20 octombrie 2010 s-au propus probe, fiind depășit termenul prevăzut de art. 135 C. proc. civ., a dispus înaintarea acestei cereri la serviciul registratură pentru a fi repartizată separat.

La același termen, instanța a reținut cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2009 în pronunțare, în cauză fiind pronunțată Sentința civilă nr. 618/30 martie 2011.

În urma măsurii de disjungere dispusă prin Încheierea din 16 martie 2011cu privire la completarea la cererea reconvențională s-a format Dosarul de față nr. x/3/2011.

Prin Sentința civilă nr. 969 din 18 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin Sentința civilă nr. 2703 din 27 martie 2012, Judecătoria sectorului 5 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea regulatorului de competență.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 12 aprilie 2012, sub nr. x/3/2011, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 54 F din 26 aprilie 2012 a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții A. și Primăria Municipiului București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta B., în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta a solicitat admiterea recursului și stabilirea instanței competente în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La termenul de judecată din data de 28 martie 2013, instanța a constatat că a intervenit decesul recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei de către reprezentantul părții și având în vedere că s-a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, instanța, prin Încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ședință publică de la 2 octombrie 2014 a fost invocată din oficiu, excepția de perimare a judecății recursului, Înalta Curte reținând că, la data de 23 septembrie 2014, E. și F. au depus la dosarul cauzei o cerere de redeschidere a judecății, în motivarea căreia au susținut că la data de 8 august 2014 a fost emis certificatul de moștenitor care le declara moștenitoare legale și testamentare ale defunctei, solicitând reluarea judecății și admiterea recursului, însă această cerere a fost formulată ulterior împlinirii termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. care consacră termenul de un an în materie civilă.

Prin Decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea privind repunerea cauzei pe rol, fiind constatat perimat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinței civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, contestatoarele E. și F. au formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și retrimiterea pentru soluționarea pe fond a recursului.

Prin Decizia nr. 769 din 10 martie 2015, Înalta Curte a admis contestația în anulare formulată de contestatoarele F. și E. și a anulat Decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, stabilind termen pentru soluționarea recursului la data de 5 mai 2015, cu citarea părților.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că pentru termenul de judecată din 2 octombrie 2014, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., motiv pentru care au devenit incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din același cod.

În ceea ce privește excepția perimării recursului, Înalta Curte constată că aceasta a fost greșit soluționată, având în vedere că cererea de redeschidere a judecății depusă la data de 23 septembrie 2014 de către recurentele E. și F. era în termen, față de împrejurarea că la data de 8 august 2014 fusese emis certificatul de moștenitor, care le declara moștenitoare legale și testamentare ale defunctei recurente B.

Prin cererea de recurs, reclamantele F. și E. au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și stabilirea instanței competente în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că, deși cauza a fost judecată fără citarea părților, aceasta trebuia pronunțată în contradictoriu cu toate părțile din proces, respectiv și cu Municipiul București - prin Primarul General, sens în care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., vizează faptul că dosarul a fost soluționat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din același cod, aspect în raport de care se apreciază că Tribunalul București, secția a IV-a civilă, este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, iar nu Judecătoria sector 5 București, cum greșit s-a reținut.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele F. și E. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentința recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

Această critică este nefondată, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților, astfel că din această perspectivă nu poate fi reținută vătămarea reclamantelor în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, observând considerentele sentinței criticate, constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că, sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și prin urmare, critica nu va fi reținută.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în speța de față.

Aceasta deoarece, motivul de recurs evocat de recurente își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat, iar această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse sentinței pronunțate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele susțin că dosarul a fost soluționat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. și că, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Această critică este întemeiată, având în vedere că este greșită soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 54 F din 26 aprilie 2012 de stabilire a competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Din analiza dosarului se reține că, urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a Judecătoriei sector 5 București, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2009, iar prin Încheierea din 16 martie 2011, tribunalul a respins ca tardiv formulată completarea la cererea reconvențională formulată de pârâta B., dispunând disjungerea cererii de completare la cererea reconvențională, formându-se astfel Dosarul de față nr. x/3/2011.

Fată de această situație, Înalta Curte constată că Tribunalul București, în mod greșit a dispus disjungerea cererii de completare la cererea reconvențională prin care B. a solicitat anularea Certificatului de moștenitor din 9 aprilie 2002 emis de BNP G., având în vedere pe de o parte că, bunul succesoral asupra căruia poartă litigiul este un imobil situat în București, sector 5, a cărui valoare este de 749.261 RON, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența materială aparține tribunalului, iar pe de altă parte pârâtul A. nu are domiciliul sau reședința în țară, iar potrivit art. 5 C. proc. civ., competența teritorială aparține instanței de la domiciliul reclamantei, care în cauză este situat în București, sector 5.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".

În aplicarea acestui text de lege se reține că, dacă cererile incidentale sunt de competența instanțelor judecătorești prorogarea poate să opereze, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială sau teritorială exclusivă, întrucât art. 17 este înscris în titlul "Dispoziții speciale" ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut intenția de a deroga de la normele anterioare de competență materială și teritorială.

În acest sens se reține că, cererea reconvenționala în întregul său, astfel cum a fost completată trebuia să fie soluționată de instanța inițial învestită, având în vedere că această cerere nu este o cerere principală și nu are un caracter de sine stătător în dosarul de față, chiar dacă aceasta a fost formulată inițial în cadrul altui dosar.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază în raport de aceste considerente, că Tribunalul București este competent în soluționarea cauzei de față și cu privire la completarea cererii reconvenționale formulată de B., față de care nu se impunea disjungerea cauzei, având în vedere că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

Având în vedere că a fost apreciată ca fiind fondată critica bazată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de natură să atragă modificarea sentinței atacate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantele F. și E. împotriva Sentinței civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va modifica în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția perimării.

Admite recursul declarat de reclamantele F. și E. împotriva Sentinței civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - MI