ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București, la 15.07.2007 sub nr. x/2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Primăria Municipiului București a solicitat instanței să se constate că Statul Român nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în București, B-dul x, nr. 45, în urma comparării titlului său de proprietate cu titlul invocat de pârâta persoană fizică, să se constate că titlul reclamantului este preferabil, iar pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat la etajul 2 al imobilului anterior menționat, apartament compus din trei camere, hol, vestibul, dependințe, camera de serviciu - etaj 2, boxa la subsol în suprafață utilă de 113,22 mp, reprezentând o cotă indiviză de 8,40% din imobil, o cotă indiviză de 8,40% din părțile de folosință comune ale imobilului și 24,21 mp, teren situat sub construcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea autoarei sale, C., cunoscută și sub numele de C., în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr. x/15.04.1939 și a fost preluat în mod abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menționat în anexa la acest decret la poziția 4956.

Ulterior, imobilul a fost înstrăinat de către Stat numitei D., în prezent decedată și având ca unică succesoare pe pârâta B..

Reclamantul este unicul succesor al fostei proprietare, calitate în care solicită instanței să constate că titlul său de proprietate asupra imobilului revendicat este preferabil în raport cu titlul de proprietate deținut de pârâta, persoană fizică, fiind singurul care provine de la adevăratul proprietar.

Pârâta B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa calității sale procesuale pasive, prematuritatea acțiunii și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că mama sa, D. a dobândit legal dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, situat în București, Bd. x, fiind cumpărător de bună-credință. A solicitat, totodată, să se constate că este proprietara apartamentului ca efect al prescripției achizitive.

Prin sentința civilă nr. 4137 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența în favoarea tribunalului, reținând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și faptul că valoarea bunului imobil revendicat este de 749.261 RON.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2009, iar la data de 16.03.2011, pârâta B. a depus completare la cererea reconvențională, prin care a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. wq16/9.04.2002 emis de B.N.P. E., cerere apreciată de instanță ca fiind tardiv formulată și disjunsă prin încheierea de ședință din 16.03.2011 cu consecința formulării prezentului dosar înregistrat sub nr. x/2011.

În cauza disjunsă, ce avea ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. x/9.04.2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 969/18.05.2011, prin care a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr. x/2011, iar prin sentința civilă nr. 2703/27.03.2012, această instanță a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru pronunțarea unei regulator de competență.

Prin sentința civilă nr. 54/F/26.04.2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta-reclamantă B., solicitând stabilirea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2011.

La termenul de judecată din data de 28.03.2013, Înalta Curte a constatat că a intervenit decesul recurentei reclamante și a dispus, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului.

Ulterior, prin decizia nr. 2860/2.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea privind repunerea cauzei pe rol, formulată de F. și B. și a constatat perimat recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței civile nr. 54/F/26.04.2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare de către contestatoarele F. și B., iar prin decizia nr. 769/10.03.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 2860/2.10.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, stabilind termen pentru soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr. 54/F/26.04.2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 05.05.2015, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 1225/5.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția perimării recursului, a admis recursul declarat de reclamantele F. și B. împotriva sentinței civile nr. 54/F/26.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a modificat-o, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub același număr de dosar x/2011, iar la termenul de judecată din 21.11.2015, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a cererii formulate de reclamanta B..

Prin sentința civilă nr. 1217/21.10.2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanta B. și continuată de succesoarele acesteia, F. și B., împotriva pârâtului A., ca fiind lipsită de interes.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea disjunsă, ce face obiectul prezentei cauze, autoarea reclamantelor, B., a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. x/9.04.2002, susținând că la baza emiterii acestuia a stat renunțarea la succesiune a doamnei G., care apare în declarații ca fiind "noră" și "fiică bună" a defunctei C..

Tribunalul a constatat, însă, că pârâtul A. este nepotul defunctei C., astfel că moștenirea acesteia a fost transmisă în linie directă fiului acesteia, H., iar după decesul fiului, moștenirea a fost transmisă nepotului A., care a venit la moștenire în nume propriu, în calitate de descendent direct al fiului defunctei, iar nu ca efect al renunțării mamei sale la moștenire, prin reprezentare, cum greșit susțin reclamantele.

În consecință, s-a apreciat că și în ipoteza în care s-ar obține anularea certificatului de moștenitor pentru chestiuni care privesc corecta stabilire a identității renunțătorului G., cu consecința redobândirii de către aceasta din urmă a calității de moștenitor (trecând, potrivit susținerilor reclamantelor, peste impedimentul privind imposibilitatea de a obliga pe cineva să accepte moștenirea), renunțarea nu este de natură a-l înlătura pe pârât de la moștenire, ci doar de a modifica întinderea dreptului acestuia de moștenire, respectiv cotele legale ale celor doi moștenitori legali, fiul A. și soția supraviețuitoare, G..

Așa fiind, constatând că reclamantele nu au nici vocație generală și nici concretă la moștenire și nu pot veni la moștenirea fostului proprietar C., iar bunul imobil aflat în litigiu și care face parte din masa succesorală nu se poate întoarce la stat, întrucât moștenirea nu rămâne în nici un caz vacantă, pentru că pârâtul nu pierde calitatea de persoană îndreptățită, astfel ca reclamantele să poată, eventual, cumpăra imobilul potrivit Legii nr. 112/1995, tribunalul a apreciat că este mai mult decât evident faptul că reclamantele nu pot obține vreun folos material în urma promovării prezentei acțiuni.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamantele F. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 484 A din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele F. și B., cu obligarea acestora la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la primul motiv de apel referitor la necitarea Municipiului București prin Primarul General, că această chestiune reprezintă un motiv de nulitate relativă a hotărârii pronunțate în aceste condiții, ce poate fi invocată legal doar de partea vătămată prin necitare nu și de către celelalte părți.

Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelanții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la traducerea tăgăduită, iar instanța de apel a constatat că este nefondat, întrucât veridicitatea traducerii invocată de către reclamanți nu a fost făcută de instanța de fond, deoarece acțiunea a fost respinsă în considerarea lipsei interesului acestora în promovarea acțiunii, aspect ce nu presupunea o astfel de analiză.

Nefondată s-a apreciat și critica ce viza încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, prin respingerea probatoriilor solicitate de aceștia în vederea dovedirii temeiniciei acțiunii, cu referire la atașarea dosarului notarial, sens în care s-ar fi administrat înscrisuri de la autoritățile din Elveția și România, precum și interogatoriul pârâtului și s-ar fi constatat că este vorba de două persoane cu același nume, dar cu date diferite de naștere, persoane a căror calitate nu poate fi stabilită. Această susținere s-a apreciat a fi nefondată, întrucât nu a fost formulată de către apelanții în fața instanței de fond și nu poate fi invocată pentru prima dată în apel, conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cel de-al patrulea motiv de apel, apelanții cu criticat soluția instanței de fond privind excepția lipsei de interes, prin care se susține că există interesul reclamanților în promovarea acțiunii, iar acesta este real, legal și actual, deoarece prin anularea certificatului de moștenitor se ajunge la pierderea calității de reclamant a lui I. și imposibilitatea pentru acesta de a mai revendica apartamentul proprietatea lor.

Din analiza făcută în cadrul instanței de apel, s-a reținut că reclamantele nu au vocație generală și nici concretă la moștenire și nu pot veni la moștenirea fostului proprietar C., iar bunul imobil aflat în litigiu și care face parte din masa succesorală nu se poate întoarce la Stat, urmare a anulării certificatului de succesor, deoarece moștenirea nu ar rămâne în nici un caz vacantă, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că nu există interesul reclamantelor pentru formularea unei astfel de acțiuni.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantele B. și F. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunal pentru o judecată pe fondul cauzei, cu administrarea completă a probelor.

În susținerea primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, a prevederilor art. 85 din același cod, ceea ce trebuia să ducă la anularea hotărârii și retrimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond pentru rejudecare, întrucât reclamantul stabilește cadrul procesual, părțile cu care se judecă și față de care dorește să se stabilească anumite împrejurări de fapt și de drept.

În acest context, se arată că în cauză nu a fost citată o parte, deoarece reclamantul din cererea disjunsă a chemat în judecată în calitate de pârâtă Primăria Municipiului București, care nu are capacitate procesuală de folosință, iar prin cererea legal formulată de defuncta lor mamă a fost precizat cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză, ca pârât a Municipiul București - prin Primar General, căruia trebuia să-i fie opozabilă hotărârea.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a apreciat că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ., referitor la traducerea tăgăduită, ce a fost contestă în termen legal, în condițiile alin. (2) ale art. 141 din același cod, având în vedere că intimatul-pârât, după contestarea de către autoarea lor a conținutului traducerii, a depus o traducere rectificată.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., se susține că hotărârea este vădit nelegală și cuprinde o motivare contradictorie, având în vedere încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (5) din același cod, deoarece s-a solicitat, în scris în probatoriu, atașarea dosarului notarului public, înscrisuri, interogatoriu, relații scrise de la autoritățile din Elveția și România, fiind nesocotite aceste aspecte - chiar negându-se solicitarea acestor probe, iar instanțele nu se puteau pronunța chiar și pe excepția lipsei de interes, fără a avea dosarul notarial, raportat la cele două traduceri, cu caracter vădit contrar.

Cu referire la cel de-al patrulea motiv de recurs, aflat sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea este străină de natura pricinii și a art. 304 pct. 9 din același cod, hotărârile sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, se susține că interesul reclamantelor subzistă, este real legal și actual, astfel că nu se poate nega în mod legal interesul acestora în promovarea acțiunii.

Aceasta deoarece, reclamantele au interes evident în desființarea actului de moștenire, instanța de apel fiind indusă în eroare de către intimatul I. prin depunerea hotărârilor judecătorești din dosarul nr. x/2013, în condițiile în care, calitatea acestuia se făcuse tot în baza actelor a căror substanță a fost alterată.

Astfel, instanța de apel, în mod nelegal le-a opus reclamantelor puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, fără a se verifica actele care au stat la baza acestora, sens în care consideră că nu le este opozabilă o hotărâre în care nu au fost parte.

În ceea ce privește cel de-al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea hotărârilor este străină de natura pricinii și art. 304 pct. 8 din același cod, vizează interpretarea vădit eronată a legii, prin nesocotirea actelor și lucrărilor dosarului, a interesului reclamantelor în promovarea acțiunii în nulitatea actului. În acest sens, se susține că instanța de apel a fundamentat cu alte argumente hotărârea instanței de fond, ajungându-se la o motivare care nu are legătură cu probatoriul administrat în cauză, cu referire la calitatea procesuală activă a intimatului A..

Astfel, dacă se anulează certificatul de moștenitor nr. x din 9 aprilie 2002, coroborat cu împrejurarea că există în dosarul cauzei o renunțare expresă la moștenire, anume cea a d-nei G. este firesc că moștenirea devine vacantă și o culege Statul Român, iar acesta nu avea nici un interes să anuleze actul translativ de proprietate asupra apartamentului vândut în mod legal bunicei reclamantelor.

În acest sens, recurentele susțin că au interes legitim, actual și evident, în anularea certificatului care stabilește calitatea de moștenitor a intimatului I., fiindcă înlătură un potențial revendicator al proprietății acestora și că instanțele nu au observat că renunțătoarea nu avea vocație de moștenitor, deci nu putea renunța la ceea ce nu putea dobândi.

Ultimul motiv de recurs, aflat sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal și art. 304 pct. 8 din același cod, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că înscrisul prezentat la dosar apel, face vorbire de o plată a onorariului de avocat din data de 27 septembrie 2011, pe care nu o consideră certă referitor la plata sumei de 4.000 RON pentru prezentul dosar, întrucât chitanța trebuia depusă după emiterea acesteia și nu la o distanță de aproape cinci ani.

La data de 4 octombrie 2016, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinarea intimatului, la data de 10 ianuarie 2017, prin care au solicitat înlăturarea susținerilor intimatului-pârât A., ca fiind nefondate.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, recurentele-reclamante nu s-au conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din același cod, limitându-se a reitera în totalitate motivele de apel și a prezenta aspecte legate de situația de fapt, de probele administrate fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

În ceea ce privește prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, a prevederilor art. 85 din același cod și susțin faptul că deși au solicitat prin cerere introducerea în cauză, ca pârât a Municipiul București - prin Primar General, căruia trebuia să-i fie opozabilă hotărârea, această parte nu a fost citată.

Această critică nu poate fi primită, întrucât instanța de apel, în mod corect a stabilit că aceasta presupusa nulitate relativă a hotărârii pronunțată de instanța de fond, ar fi putut fi invocata legal doar de partea vătămată prin necitare, nicidecum de celelalte părți.

În ceea ce privește critica celui de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. civ., se constată că nici acesta nu poate fi primit întrucât, în mod corect, instanța de apel a constatat faptul că veridicitatea traducerii invocată de reclamante nu a fost făcută de prima instanță, deoarece acțiunea a fost respinsă în considerarea lipsei interesului acestora în promovarea acțiunii, aspect ce nu presupunea o astfel de analiză.

Referitor la critica ce privește motivul trei de recurs prin care recurentele susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se constată de asemenea că este nefondată, având în vedere că instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că recurentele nu au formulat în fata instanței de fond o asemenea susținere privind atașarea dosarului notarial, această cerere neputând fi făcută în fața instanței de apel, întrucât caracterul devolutiv al apelului era limitat de excepția lipsei de interes dispusă de către instanța de fond.

Motivul patru de recurs situat sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. ce vizează interesul recurentelor, apreciat ca fiind unul real, legal și actual, se constată că nu are suport legal.

Aceasta deoarece, așa cum corect a reținut instanța de apel, se reiterează aceleași susțineri ce nu se raportează în nici un fel nici la considerentele instanței de fond, nici la cele din apel. În acest context, se reține că reclamantele nu își justifică absolut deloc interesul prin cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr. x din 09.04.2002 emis de B.N.P. E., din care rezultă că intimatul este moștenitor al defunctei C., întrucât o astfel de cerere poate fi promovată numai de către persoane care au vocație generală și concretă la moștenire.

Or, în speța de față recurentele-reclamante nu au o astfel de vocație, astfel încât nu pot veni la moștenirea defunctei C., fostul proprietar al imobilului preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, având în vedere că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că instanța de fond a constatat faptul că intimatul-pârât A. este nepotul defunctei C., moștenirea fiind transmisă nepotului A. care a venit la moștenire în nume propriu, în calitate de descendent direct al fiului defunctei, iar nu ca efect al renunțării mamei sale la moștenire, prin reprezentare, cum greșit au susținut recurentele reclamante.

Cu privire la motivul cinci de recurs, care în esență este același cu al patrulea motiv, ce vizează interesul recurentelor în promovarea acțiunii, având același conținut cu motivul de apel invocat în fata instanței Curții de Apel București, se constată că nu poate fi primit pentru considerentele expuse anterior.

Motivul șase de recurs, vizează obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată din apel, pe care instanța de apel în mod corect, le-a acordat în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca fiind partea căzută în pretenții, astfel că nu pot fi primite aceste susțineri, față de împrejurarea că intimatul a fost asistat de avocat în toate fazele procesuale, chiar dacă dosarele au fost înregistrate sub numere diferite, întrucât cauza a suferit mai multe declinări ce vizau competența materială a diferitelor instanțe, iar nicidecum pricini diferite cu obiecte diferite, astfel cum se susține de către reclamante.

De asemenea, acțiunea introductivă a fost înregistrată în anul 2007, aspect ce presupune un volum mare de activitate necesar asigurării apărării pe parcursul mai multor cicluri procesuale, iar instanța a avut în vedere natura litigiului, complexitatea acestuia, precum și valoarea pretențiilor deduse judecății.

Totodată, trebuie reținut că în cadrul recursului reaprecierea probatoriul administrat pentru justificarea cheltuielilor de judecată excede controlului de legalitate.

Față de situația expusă, Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că recurentele prezintă în cadrul memoriului de recurs reluarea motivelor de apel până la identitate, cu mențiunea că cel de al cincilea motiv de recurs are în esență aceeași motivare cu al patrulea motiv de apel/recurs, întrucât vizează interesul recurentelor în promovarea acțiunii, singura diferență vizând ultimul motiv de recurs având în vedere că se referă la cheltuielile de judecată din apel.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză s-au invocat aspecte legate de probatoriul administrat fără a se aduce critici care să vizeze chestiuni în legătură cu legalitatea procedurii de încuviințare și administrare a probelor.

Recurentele nu au indicat temeiul juridic al criticii prezentate, iar din modul în care este dezvoltată rezultă că acestea critică modul în care s-au apreciat probele, aspect ce ține de controlul de netemeinicie și nu de controlul de legalitate ce face obiectul recursului.

Raportat la cele menționate, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante nu au arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, ci au reluat criticile formulate în faza procesuală a apelului.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurentelor prezentate de acestea drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În cauză, recurentele nu s-au conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a constata nulitatea recursului declarat de recurentele-reclamante B. și F., pe care le va obliga în temeiul art. 274 C. proc. civ., să plătească intimatului-pârât A. suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantele B. și F. împotriva deciziei civile nr. 484 A din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurentele-reclamante B. și F. să plătească intimatului-pârât A. suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.