ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anularea măsurii de interzicere a intrării în România luată împotriva acesteia la data de 18 august 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 18 august 2009 i s-a comunicat că împotriva sa a fost luată măsura interzicerii intrării în România, de către autoritatea pârâtă, pe motiv că în data de 12 aprilie 2006 a intrat legal în România, însă ulterior acestei date a părăsit ilegal teritoriul țării, plecând în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia.

Reclamanta a susținut că i s-a întocmit Dosar penal nr. 1280/P/2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, însă apreciindu-se că fapta comisă nu reprezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative de 1000 RON, amendă achitată. A apreciat reclamantă că în contextul în care Statul Român i-a aplicat deja o sancțiune administrativă, considerată a fi îndestulătoare pentru fapta comisă, așa cum rezultă din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, o altă sancțiune nu este justificată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 1322 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși i-a aplicat reclamantei o sancțiune de drept penal, respectiv aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ de 1000 RON, în condițiile art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen. și art. 91 C. pen., reținând că fapta de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, a fost săvârșită de către învinuită cu vinovăție, în forma prevăzută de lege, aceasta recunoscând de altfel fapta, însă această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Așadar, pe lângă răspunderea cu caracter penal se pot aplica și alte măsuri cu caracter administrativ, prevăzute de legislația specifică în materia regimului străinilor, răspunderea penală neexcluzând și răspunderea civilă, disciplinară, materială sau aplicarea unor măsuri de siguranță sau alte măsuri specifice, cum este cazul în speță, interzicerea dreptului de a intra în România, în condițiile art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002. Conform art. 106 alin. (4) din același act normativ, „împotriva străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, durata interdicției va fi de 5 ani.” Măsura nu are caracter preventiv, ci unul sancționator ce restrânge dreptul la libera circulație urmare a săvârșirii unei fapte de trecere ilegală a frontierei de stat, fiind fără relevanță că reclamanta s-ar bucura de un drept de ședere temporară în Italia.

De asemenea, prima instanță a reținut că nu prezintă relevanță faptul că este căsătorită cu un cetățean român cu domiciliul în România și că este mama a doi copii minori, cetățeni români, cu domiciliul în România, iar această măsură îi restrânge dreptul de a intra în România, dreptul la liberă circulație și dreptul de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor săi, cetățeni români, atâta vreme cât reclamanta este cetățean străin, care a trecut ilegal frontiera de stat a României, îi sunt aplicabile dispozițiile legale incidente cetățenilor străini aflați în această situație. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta B.G., arătând că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, sentința atacată este irevocabilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., aplicabile în recurs în temeiul art. 298 corelat cu art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: 1. Asupra admisibilității recursului Reclamanta a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ anularea măsurii de interzicere a intrării în România luate de autoritatea pârâtă împotriva acesteia la data de 18 august 2009, în baza art. 102 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002, întrucât în data de 12 aprilie 2006 a intrat legal în România, însă ulterior acestei date a părăsit ilegal teritoriul țării, plecând în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia. Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, „interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă.” În consecință, sentința recurată nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs.

În speță, nu are relevanță faptul că în dispozitivul sentinței atacate a fost inserat, din eroare, termenul de 15 zile de la comunicare pentru exercitarea căii de atac a recursului, recurenta neputând invoca această împrejurare, întrucât nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (Nemo censetur ignorare legem). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G. împotriva Sentinței nr. 1322 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.