ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta
B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției
de Frontieră anularea măsurii de interzicere a intrării în România luată
împotriva acesteia la data de 18 august 2009.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 18 august 2009 i s-a comunicat că
împotriva sa a fost luată măsura interzicerii intrării în România, de către
autoritatea pârâtă, pe motiv că în data de 12 aprilie 2006 a intrat legal în
România, însă ulterior acestei date a părăsit ilegal teritoriul țării, plecând
în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia.
Reclamanta a susținut
că i s-a întocmit Dosar penal nr. 1280/P/2009 la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Huși, însă apreciindu-se că fapta comisă nu reprezintă gradul de
pericol social al unei infracțiuni, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală
și aplicarea unei amenzi administrative de 1000 RON, amendă achitată.
A apreciat reclamantă
că în contextul în care Statul Român i-a aplicat deja o sancțiune
administrativă, considerată a fi îndestulătoare pentru fapta comisă, așa cum
rezultă din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, o altă sancțiune nu
este justificată.
Hotărârea Curții
de apel
Prin Sentința nr.
1322 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că Parchetul de pe lângă
Judecătoria Huși i-a aplicat reclamantei o sancțiune de drept penal, respectiv
aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ de 1000 RON, în condițiile art.
10 lit. b
1
) C. proc. pen. raportat la art. 18
1
C. pen. și
art. 91 C. pen., reținând că fapta de trecere frauduloasă a frontierei de stat
a României, a fost săvârșită de către învinuită cu vinovăție, în forma
prevăzută de lege, aceasta recunoscând de altfel fapta, însă această faptă nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Așadar, pe lângă
răspunderea cu caracter penal se pot aplica și alte măsuri cu caracter
administrativ, prevăzute de legislația specifică în materia regimului
străinilor, răspunderea penală neexcluzând și răspunderea civilă, disciplinară,
materială sau aplicarea unor măsuri de siguranță sau alte măsuri specifice, cum
este cazul în speță, interzicerea dreptului de a intra în România, în
condițiile art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002.
Conform art. 106
alin. (4) din același act normativ, „împotriva străinilor care au trecut ilegal
ori au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, durata interdicției va
fi de 5 ani.”
Măsura nu are
caracter preventiv, ci unul sancționator ce restrânge dreptul la libera
circulație urmare a săvârșirii unei fapte de trecere ilegală a frontierei de
stat, fiind fără relevanță că reclamanta s-ar bucura de un drept de ședere
temporară în Italia.
De asemenea, prima
instanță a reținut că nu prezintă relevanță faptul că este căsătorită cu un
cetățean român cu domiciliul în România și că este mama a doi copii minori,
cetățeni români, cu domiciliul în România, iar această măsură îi restrânge
dreptul de a intra în România, dreptul la liberă circulație și dreptul de a
asigura creșterea, educația și instruirea copiilor săi, cetățeni români, atâta
vreme cât reclamanta este cetățean străin, care a trecut ilegal frontiera de
stat a României, îi sunt aplicabile dispozițiile legale incidente cetățenilor
străini aflați în această situație.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta
B.G., arătând că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a
legii.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, intimatul-pârât a invocat excepția inadmisibilității
recursului, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G.
nr. 194/2002, sentința atacată este irevocabilă.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu
prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile
art. 137 C. proc. civ., aplicabile în recurs în temeiul art. 298 corelat cu
art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Asupra
admisibilității recursului
Reclamanta a supus
controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ
anularea măsurii de interzicere a intrării în România luate de autoritatea
pârâtă împotriva acesteia la data de 18 august 2009, în baza art. 102 alin. (2)
din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât în data de 12 aprilie 2006 a intrat legal în
România, însă ulterior acestei date a părăsit ilegal teritoriul țării, plecând
în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia.
Potrivit
dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, „interzicerea
intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de
la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află
formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea
măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă.”
În consecință,
sentința recurată nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art.
299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs.
În speță, nu are
relevanță faptul că în dispozitivul sentinței atacate a fost inserat, din
eroare, termenul de 15 zile de la comunicare pentru exercitarea căii de atac a
recursului, recurenta neputând invoca această împrejurare, întrucât nimeni nu
se poate prevala de necunoașterea legii (Nemo censetur ignorare legem).
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de B.G. împotriva Sentinței nr. 1322 din 16 martie 2010 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.