ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul S.I., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat suspendarea executării actului administrativ prin care s-a aplicat consemnul nominal privind măsura interzicerii intrării sale în România pentru perioada 17 martie 2010 - 16 septembrie 2010, până la pronunțarea instanței asupra fondului cauzei.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, competentă să se pronunțe asupra cauzei, fiind, astfel, Curtea de Apel București., iar referitor la inadmisibilitate pârâtul a arătat că potrivit art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/ 2002,contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. 2. Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 179 din 8 iulie 2010, Curtea de Apel Galați a respins, ca fiind nefondate excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată și cea a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și, totodată, a respins, ca fiind nefondată cererea de suspendarea executării actului administrativ formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a chemat în judecată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Galați, deoarece o formațiune a acestuia a constatat încălcarea și a aplicat sancțiunea interdicției de intrare în România, astfel fiind respectate prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G.

nr. 194/2002. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a constatat că și aceasta este neîntemeiată și a apreciat ca fiind ilogic raționamentul pârâtei potrivit căruia caracterul executoriu al măsurii contestate de reclamant, nu-l îndreptățește pe acesta să suspende executarea actului administrativ ce-l nemulțumește, iar a admite un asemenea punct de vedere ar echivala cu o impietare gravă asupra accesului liber la o jurisdicție imparțială Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamantul nu a demonstrat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind dovedite nici existența vreunui caz bine justificat, nici iminența unei pagube.

4. Recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva Sentinței nr. 179 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că este competentă să soluționeze cauza, deoarece, deși constatarea depășirii termenului legal de ședere se realizează faptic la punctul de trecere a frontierei, instituirea măsurii de nepermitere a intrării materializată prin emiterea unui act administrativ, se realizează de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. În susținerea acestui motiv de recurs, se învederează și faptul că în dosarul de fond, privind contestația reclamantului, Curtea de Apel Galați a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

4.2. Referitor la soluția instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, se arată că dispozițiile legale invocate pe fondul cauzei reprezintă o excepție de la regulile generale de procedură, nefiind posibilă o acțiune separată de suspendare a actului administrativ, deoarece consecința imediată a actului administrativ o reprezintă îndepărtarea, respectiv nepermiterea intrării pe teritoriul României. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 1.1. Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, competența de soluționare a contestației formulată împotriva măsurii de interzicere a intrării în România a cetățenilor străini revine curții de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură.

Din actele dosarului rezultă că, în ceea ce-l privește pe reclamant, măsura interzicerii intrării în România a fost luată de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și nu de către Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Galați. Competența de soluționare a contestației/suspendării executării măsurii revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și nu Curții de Apel Galați, astfel cum, în mod greșit s-a pronunțat judecătorul fondului prin sentința recurată. 1.2. Față de acestea, în drept, constatându-se întrunite motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa sentința recurată și a se trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

1.3. Se reține că, în raport de soluția adoptată, nu mai este necesară pronunțarea și asupra motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., revenind instanței de fond soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva Sentinței nr. 179 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011. Procesat de GGC - CL