ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 897/2011

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Reclamantul V.N. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca

prin hotărâre judecătorească acesta să fie obligat să îi plătească suma de

40.000 Euro (ulterior precizând suma la 42.000 Euro) cu titlu de daune

materiale și morale pentru prejudiciul ce i-a fost adus ca urmare a condamnării

politice a tatălui său V.D. și la plata unei indemnizații lunare de 700 lei

pentru faptul că s-a îmbolnăvit de diabet zaharat II din cauza stresului

provocat de fosta securitate, indemnizație care să-i fie acordată pe toată

durata vieții.

În motivare a arătat

că tatăl său a fost arestat pe când el avea doar 6 ani, la data de 7 septembrie

1950, fiind nevoit să depună muncă forțată ca minor, iar prigoana comunistă a

continuat și după anul 1956, fiind în nenumărate rânduri audiat de ofițeri de

securitate pentru fapte imaginare, ultima audiere având loc în data de 6

decembrie 1988.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, fără participarea

procurorului de ședință la dezbateri, prin sentința civilă nr. 72 din 19

februarie 2010, a respins acțiunea reclamantului, reținând caracterul nepolitic

al condamnării suferite de tatăl reclamantului.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 118 din 20 aprilie 2010 a respins apelul declarat de către reclamant

împotriva acestei hotărâri, confirmând soluția procesuală a primei instanțe.

Nici în această etapă

procesuală procurorul nu a participat la dezbateri.

Reclamantul V.N. a

criticat pentru nelegalitate decizia instanței de apel, fiind nemulțumit de

faptul că instanțele de fond, analizând în speță condițiile care atrag

aplicabilitatea Legii nr. 221/2009, s-au limitat strict la enumerarea dispusă

în art. 1 alin. (2) din actul normativ menționat, cu privire la condamnările de

drept cu caracter politic, oprind analiza la acest text și nefăcând o cercetare

a pretențiilor sale din perspectiva art. 1 alin. (4) și art. 4 din lege.

La termenul de

judecată din 4 februarie 2011 a fost supus dezbaterii aspectul procedural, de

ordine publică, al lipsei procurorului la momentul judecării cererii în primă

instanță și în faza apelului.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat,

Înalta Curte constată

că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În temeiul Legii nr. 221/2009

pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea

caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată

potrivit art.4; acțiunea în pretenții reprezentând daune morale și/sau

materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de care a fost luată

o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.

Pentru acțiunile în

constatare a fost reglementată în mod expres competența în primă instanță a

tribunalului, secția civilă și participarea procurorului la judecarea acestor

cereri, în condițiile enunțate de textul de lege invocat.

Din cuprinsul

sentinței penale nr. 3048 din 20 septembrie 1950, pronunțată de Curtea

București, secția penală, sentință invocată de reclamant în susținerea

condamnării politice a tatălui său, rezultă că autorul său V.D. a fost

condamnat la o pedeapsă de 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică

pentru crime de război, fapte prevăzute și pedepsite de art. 1 lit. d) din

Legea nr. 291/1947, modificată prin Decretul prezidențial nr. 207/1948 și art. 4

din aceeași lege, cu aplicarea art. 157 C. pen.

Pe baza celor

reținute, condamnarea suferită de către tatăl reclamantului nu constituie o

condamnare politică, de drept, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009,

astfel încât instanța este chemată să stabilească în prezentul demers judiciar

caracterul politic al condamnării suferite de autorul reclamantului, în temeiul

art. 4 din actul normativ anterior menționat.

Conform dispozițiilor

art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este

obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea

caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar

pronunțarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului parchetului

constituie nulitate de ordine publică.

Se observă că norma

sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage

nulitatea hotărârii astfel pronunțată.

Întrucât participarea

procurorului era obligatorie și la soluționarea cauzei în apel, lipsa acestuia

la dezbateri, atrage casarea deciziei deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale.

Or, așa cum rezultă

din lucrările și actele cauzei, soluționarea litigiului la instanțele de fond

s-a realizat în absența procurorului de la dezbateri, participarea procurorului

în proces, în calitate de participant la judecată, desfășurându-se în temeiul

unei dispoziții legale și obligatorii, respectiv art. 4 alin. (5) din Legea nr.

221/2009, text anterior menționat.

Pentru aceste

considerente, ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentului,

Înalta Curte constată că recursul este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 306

alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. va admite

recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamantul V.N.,

va anula sentința apelată, urmând a trimite cauza, pentru evocarea fondului, la

aceeași curte de apel, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., teza finală raportat la art. 316 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

V.N. împotriva deciziei civile nr. 118 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pentru minori și familie.

Casează decizia recurată.

Admite apelul reclamantului.

Anulează sentința civilă nr. 72

din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă și trimite cauza

pentru evocarea fondului la Curtea de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2011.