ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2619/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2619/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 27 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova, în baza art. 197 alin.

(1), alin. (2) lit. b)

1

, alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.V., în prezent aflat în Penitenciarul

Mărgineni, la pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de viol, faptă din 18/19 iulie 2009.

În baza art. 65 C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe o perioadă de

5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 203

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, faptă din 18/19 iulie

2009.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa

cea mai grea, aceea de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive, de la 19 iulie 2009 la zi.

În baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit

cu plăsele din metal, inscripționat pe mâner Puma, de circa 11 cm și a unei foarfece în lungime de 20 cm, mâner din plastic de culoare galben cu maro, aflate la Camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Ploiești, potrivit dovezii seria BC nr. 0033340,

fila 62 dosar urmărire penală, obiecte folosite la comiterea infracțiunii.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., s-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A.M., în prezent aflată în

Centrul de primire minori – Serviciul primire și recuperare copil abuzat și

neglijat Prahova, prin curator D.I.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 50.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune

morale.

În baza art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat, în cuantum de 360 lei.

Onorariul

apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

S-a reținut că,

la data de 19 iulie 2009, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție

Berceni au fost sesizate de către minora D.A.M. cu privire la faptul că în

jurul orelor 02

00

a fost victima unui viol, iar făptuitorul este

tatăl său D.V.

Urmare a

cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul D.V.

locuiește fără forme legale de aproximativ un an de zile în locuința părinților

săi, în același imobil având domiciliul și fiica sa A.M., în vârstă de 13 ani.

În noaptea de

18/19 iulie 2009, în jurul orelor 21

00

, inculpatul D.V., împreună cu

fiica sa au plecat la o nuntă ce a avut loc la o distanță de aproximativ 50-100 m față de locuința părinților săi, stând la masă cu aceasta, cu care a și dansat în mai multe

rânduri, inculpatul consumând băuturi alcoolice, în speță țuică, fără a putea

preciza cu exactitate cantitatea, însă martorii audiați în cauză au relatat că

acesta se afla în stare de ebrietate.

În jurul orelor

01

30

– 02

00

, inculpatul, împreună cu fiica sa A.M. au

plecat către domiciliu, inculpatul luând-o cu forța pe fiica sa acasă,

apucând-o de mână, sub pretextul că o cheamă acasă bunica paternă, iar ajunși

la domiciliul părinților inculpatului, acesta a tras-o de mână până în

interiorul barăcii în care locuia, deși aceasta s-a împotrivit.

În momentul în

care au intrat în baracă, inculpatul a lovit-o pe minoră cu palma peste față și

cu pumnul în zona toracică, spunându-i fiicei sale să facă ceea ce spune pentru

a nu avea de suferit, a întors-o cu spatele, i-a desfăcut fermoarul de la rochie,

i-a dat jos atât rochia cât și lenjeria intimă împingând-o pe aceasta în pat.

Dându-și seama

de intențiile inculpatului, minora A.M. a început să plângă, rugându-l pe tatăl

său să înceteze, însă acesta a lovit-o cu palma peste față, s-a dezbrăcat și el

și a scos de sub pernă o foarfecă cu care a amenințat-o, spunându-i să înceteze

cu plânsul.

Văzând că minora

nu se supune, inculpatul D.V. a luat un cuțit ce se afla pe un raft din

apropierea patului, cu care a amenințat-o din nou pe minoră, a lovit-o cu palma

peste față, după care a pus cuțitul pe un fotoliu, a ridicat-o în picioare și

i-a solicitat să stea aplecată și în genunchi, după care a întreținut cu

aceasta raport sexual.

La insistențele

părții vătămate să înceteze, inculpatul a lovit-o cu palma peste față, a

întors-o cu fața în sus, după care a întreținut din nou raport sexual cu fiica

sa.

Activitatea

infracțională a inculpatului a durat până în jurul orelor 06

00

, când

i-a permis fiicei sale să plece, aceasta ducându-se în camera în care dormea bunica

paternă, unde a stat până în jurul orelor 11

00

.

Inculpatul D.V.,

așa cum rezultă din declarația mamei sale, s-a deplasat de mai multe ori în

camera în care dormea fiica sa, fiind speriat, dorind să afle în ce stare este

aceasta, după care a rămas în curte pentru a repara o bicicletă.

Când a ieșit din

cameră minora A.M., bunica sa a observat o pată de culoare roșie la nivelul

ochiului stâng, a întrebat-o dacă a pățit ceva, însă partea vătămată i-a

răspuns că nu are nimic și sub pretextul că dorește să se joace cu telefonul

mobil. Minora A.M. i-a solicitat inculpatului telefonul, pe care l-a pus la

încărcat, după care a anunțat organele de poliție prin S.N.U.A.U. – 112 că a

fost victima unui viol.

Situația de fapt

astfel reținută reiese din declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi

penale și a judecății, martori care au participat și ei la nunta respectivă și

care au confirmat că inculpatul se afla acolo împreună cu fiica sa și a

consumat băuturi alcoolice, din declarația părții vătămate, dar și din

declarațiile inculpatului, date la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova,

prin care a recunoscut săvârșirea faptelor și faptul că a amenințat-o pe fiica

sa cu foarfeca și a lovit-o cu palma peste față pentru a o obliga să întrețină

raporturi sexuale, dar și în fața instanței de judecată.

Potrivit

raportului de expertiză medico-legal nr. 501 din 20 iulie 2009, fila 29 dosar

urmărire penală, minora D.A.M. a prezentat la examenul genital leziuni

traumatice, descrise în acest raport de expertiză, ceea ce confirmă cele

menționate de partea vătămată, că a fost supusă unor agresiuni sexuale la data

menționată.

II. Împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul D.V., susținând în esență,

că pedeapsa aplicată este prea aspră și solicită redozarea pedepsei, în sensul

reducerii, ținând seama că regretă faptele comise, este singurul întreținător

de familie, mama sa este în vârstă.

S-a

solicitat admiterea apelului, desființarea în parte, în latură penală, a

sentinței primei instanțe și aplicarea unei pedepse în cuantum mai mic.

Verificând

hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în

raport de motivele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt

și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin. (2) și art. 372 alin.

(1) C. proc. pen., rezultă că faptele, împrejurările săvârșirii acestora și

vinovăția inculpatului, s-au stabilit corect de prima instanță, găsindu-și

corespondent în probele administrate, ce au fost complet și just apreciate.

S-a

constatat că încadrarea juridică a activității infracționale deduse judecății

corespunde materialului probator administrat în cauză.

Și pedepsele

aplicate sunt drepte, criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 C.

pen. reflectându-se întocmai.

Cuantumul de 22

ani închisoare, stabilit pentru infracțiunea cea mai gravă, s-a apreciat corect

la primul grad de jurisdicție, impunându-se ca necesar, atât pentru prezervarea

ordinii publice, dar și pentru supunerea apelantului la programe de

resocializare în cadru instituționalizat penitenciar.

În concret,

faptele stabilite în sarcină prin natura lor și modalitatea de operare prezintă

gravitate de excepție, determinând în comunitatea căreia îi aparține un serios

impact negativ, el acționând asupra fiicei sale minore, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra, în contextul abandonului părintesc și

ascendentului patern favorizat de deteriorarea psihică asociată prin consumul

de băuturi alcoolice.

Trebuie precizat

faptul că inculpatul este recidivist, infracțiunile fiind comise în stare de

recidivă postexecutorie. Primul termen al recidivei este constituit din

condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, aplicată prin sentința penală nr. 209/1998 a Tribunalului Prahova.

Concluzionând,

sub aspectele analizate, hotărârea atacată este temeinică și legală, iar

motivele de apel invocate se privesc ca neîntemeiate.

Față de cele ce

preced, neconstatându-se alte nulități de natură a conduce la reformarea

acesteia din oficiu, fără a agrava situația inculpatului în propria cale de

atac, apelul declarat se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În prezenta

cauză, inculpatul D.V. a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv.

Având în vedere că la exercitarea controlului jurisdicțional s-a apreciat că

există probe concludente ce confirmă presupunerea rezonabilă asupra vinovăției

privind faptele deduse judecății, iar pedeapsa stabilită este mai mare de 4

ani, conduita adoptată în cursul procesului și modalitatea de operare formează

convingerea că temeiurile ce au determinat arestarea nu au încetat.

Astfel, conform

art. 381 raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii s-a dispus menținerea în

continuare, computându-se durata executată, începând cu 19 iulie 2009, la zi.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 22 din 31 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul D.V în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni,

județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 27 din data de 22 ianuarie

2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4003/105/2009.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului-apelant și s-a dedus din pedeapsă arestarea

preventivă de la 19 iulie 2009 la zi.

A fost obligat

apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, s-a avansat din fondul

Ministerului Justiției, în contul Baroului Prahova.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul D.V., criticând-o ca

netemeinică și solicitând casarea ambelor hotărâri, în baza art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și, pe fond, reindividualizarea pedepsei inculpatului,

prin reducerea cuantumului, care este exagerat de mare.

Examinând actele

și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică

invocat și de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere că

recursul declarat de inculpatul D.V. se privește ca nefondat și urmează a fi

respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Aceasta întrucât

pedeapsa aplicată într-un cuantum de 22 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol și incest comise asupra minorei D.A.M., fiica sa, în

vârstă de 13 ani, în noaptea de 18/19 iulie 2009, este aptă în totalitate să

satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen.,

respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a sa, cât

și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Concomitent,

cuantumul aceleiași pedepse este judicios dozat prin prisma criteriilor legale

de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. raportat, pe de o

parte, la pericolul social generic și concret extrem de sporit al faptelor

comise, de mecanismul concret de săvârșire al acestora, înfrângerea prin

violență a lipsei de consimțământ a victimei și punerea în neputință de a se

apăra, lovind-o cu palma peste față și amenințând-o cu o foarfecă, cât și față

de datele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat, care este

recidivist postexecutoriu în sensul dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., primul

termen al recidivei fiind constituit din condamnarea la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, aplicată prin sentința

penală nr. 209/1998 a Tribunalului Prahova, pedeapsă executată până la data de

25 aprilie 2001, dată la care inculpatul a fost liberat condiționat, cu un rest

rămas neexecutat de 677 zile.

La data

comiterii infracțiunilor care fac obiectul prezentei cauze, restul rămas

neexecutat se împlinise, astfel că pedeapsa se consideră executată, iar în

cauză nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru a fi

incidente dispozițiile art. 38 C. pen.

Deși recurentul

inculpat a avut o poziție constantă de recunoaștere a infracțiunilor imputate,

se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice reducerea pedepsei

rezultante stabilite.

Urmează ca, în

baza art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin.

(1) C. proc. pen., să se compute prevenția recurentului inculpat de la 19 iulie

2009 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 22 din 31 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii

și a arestării preventive de la 19 iulie 2009 la 1 iulie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2010.