ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la data de 6

aprilie 2009, Asociația "Ș." Rădășeni reprezentată de vicepreședinte

T.C., a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Secretariatul

General al Guvernului, să se constate nelegalitatea H.C.M. nr. 1395 din 1

noiembrie 1974, să se dispună anularea în tot sau în parte a acestei hotărâri

și publicarea hotărârii judecătorești astfel pronunțată și motivată în M. Of.

al României.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că reprezintă interesele cetățenilor cărora li

s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pentru

terenuri afectate de Acumularea Șomuz II-Moara și trecute în art. 17 din H.C.M.

nr. 1395/1974.

Astfel, a apreciat că

H.C.M încalcă prevederile art. 79 din Constituția R.S.R. din 1965, în sensul că

nu a fost emisă în baza unei legi, nu a fost publicată în M. Of. și lipsește

ștampila autorității emitente, respectiv a Consiliului de Miniștri; încalcă

prevederile art. 10 din Constituție, în sensul că la data emiterii sale nu

exista aprobarea adunării generale a cooperatorilor - conform art. 3 lit. a)

din Statutul C.A.P., încalcă art. 12 din Constituție, în sensul că H.C.M.

reprezintă o preluare abuzivă a terenurilor, fără plata unei juste despăgubiri

și art. 136 Constituție.

Totodată, a învederat

că hotărârea în litigiu nu reprezintă un titlu valabil de preluare a

terenurilor de către stat, încălcând și prevederile art. 17 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

În întâmpinarea

formulată, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului a invocat în

principal următoarele excepții: excepția lipsei capacității procesuale a

reclamantei în sensul că, la dosar, nu a depus înscrisuri cu care să facă

dovada constituirii sale în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul

31/1954, obligație ce îi incumbă potrivit art. 112 și art. 129 alin. (4) din C.

proc. civ.; excepția lipsei de interes a reclamantei - în conformitate cu art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că prin emiterea hotărârii în

litigiu nu se produce vreo vătămare a unui drept sau interes legitim al

reclamantei și excepția tardivității în introducerea acțiunii, în raport de

termenele imperative prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondate.

de apel

Prin Sentința nr. 83

din 19 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei capacității

procesuale a reclamantei, lipsei de interes și excepția tardivității

introducerea acțiunii, invocate de pârât.

Prin aceeași sentință

s-a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect "cererea de constatare a

nelegalității Hotărârii Consiliului de Miniștri al R.S.R nr. 1359 din 01

noiembrie 1974" formulată de reclamanta Asociația "Ș." Rădășeni

în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României - Secretariatul General

al Guvernului.

Cu privire la

excepții prima instanță a hotărât următoarele:

Referitor la excepția

privind lipsa capacității procesuale a reclamantei, a constatat că la dosar au

fost depuse încheierea pronunțată de Judecătoria Fălticeni, prin care s-a

acordat personalitate juridică societății reclamante, actele constitutive,

precum și dovada înregistrării Asociației în registrul asociațiilor și

fundațiilor, astfel că s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de

Decretul nr. 31/1954.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes, prima instanță a reținut că asociația reclamantă

are interes în promovarea acțiunii întrucât urmărește restabilirea drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor beneficiare ale Legii nr. 18/1991, care

se consideră vătămate prin emiterea hotărârii în litigiu.

În privința excepției

tardivității, a reținut că nu a fost încălcat termenul prevăzut de art. 11 din

Legea nr. 554/2004, având în vedere că plângerea prealabilă a fost transmisă

autorității pârâte la data de 6 noiembrie 2008, comunicarea răspunsului la

această plângere a fost expediată la data de 15 decembrie 2008, iar acțiunea

reclamantei a fost înregistrată la instanță la data de 6 aprilie 2009.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Art. 17 din H.C.M.

nr. 1395/1974 reprezintă o manifestare de voință a autorității publice centrale

(fostul Consiliu de Miniștri al R.S.R.), care statuează asupra unor drepturi

determinate, respectiv cu privire la situația juridică a suprafețelor de

423.450 m.p. teren și de 377.100 m.p., teren ambele situate în județul Suceava

și identificate în planurile de situație și tabelul anexă la H.C.M., ceea ce

determină ca actul administrativ astfel emis să fie calificat drept un act

administrativ individual.

Așa fiind, a apreciat

ca nefondate apărările reclamantei, privind obligativitatea publicării H.C.M.

în M. Of., art. 154 alin. (1) și art. 79 din Constituție vizând actele

administrative cu caracter normativ

Totodată, a reținut

că H.C.M. a fost semnată de "Președintele Consiliului de Miniștri",

M.M., lipsa ștampilei autorității emitente nefiind o condiție care să afecteze

validitatea actului administrativ astfel emis, hotărârea în litigiu a fost

emisă în baza dispozițiilor Legii nr. 12/1968, ale C. silvic și ale Decretului

nr. 244/1955 și a fost avizată de către Ministerul Agriculturii, Industriei

Alimentare și Apelor, Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de

Construcție, Ministerul Finanțelor și Comitetelor Executive ale Consiliilor

populare județene interesate, potrivit Referatului din 11 octombrie 1974

întocmit de către Secretariatul General al Consiliului de Miniștri.

Prima instanță a mai

apreciat că prevederile înscrise în art. 17 din H.C.M. nu pot fi calificate

drept exproprieri abuzive, (fără justa și echitabila despăgubire și fără a

exista aprobarea adunării generale a C.A.P.) întrucât, la acea dată, terenul se

afla deja în proprietatea Statului și administrarea C.A.P. Bosanci,

dispozițiile din H.C.M. vizând doar schimbarea folosinței terenurilor

nominalizate, din agricol în neproductiv și afectarea acestora de lucrarea de

investiții "Acumularea Zonală complexă Moara".

Curtea de apel a

reținut și faptul că, prin Decizia nr. 2135 din 10 decembrie 2009 a

Tribunalului Suceava, secția civilă, în care a figurat ca parte litigantă

reclamanta din prezenta cauză, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că

obligațiile stabilite prin Decizia nr. 1290/2002, a aceluiași tribunal, în

sarcina Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în sensul

de a verifica "situația juridică a vechilor amplasamente, dacă sunt libere,

cine le deține și în ce temei, dacă fac sau nu parte din domeniul public",

toate acestea în vederea finalizării procesului de stabilire a dreptului de

proprietate pentru cetățenii beneficiari ai Legii nr. 18/1991, unii dintre

aceștia având adeverințe/titluri de proprietate pentru terenuri afectate de

dispozițiile H.C.M. în discuție, nu au fost respectate.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că susținerile reclamantei cu privire la natura

juridică a terenului și a investiției dispuse prin H.C.M. - ca fiind de

utilitate publică sau aparținând domeniului public, potrivit distincțiilor

detaliate în acțiune și în ceea ce privește existența unor impedimente privind

reconstituirea și punerea în posesie pe vechile amplasamente a cetățenilor

beneficiari ai Legii nr. 18/1991 exced cererii de constatare a nelegalității

H.C.M., aceste aspecte, urmând a fi analizate de Comisia Județeană Suceava de

aplicare a Legii nr. 18/1991, și respectiv de instanța civilă, potrivit

hotărârii judecătorești sus-menționate.

de reclamantă

Reclamanta a atacat

cu recurs sentința Curții de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8

și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, care nu a fost structurată potrivit temeiurilor de drept indicate,

recurenta- reclamantă a arătat, în esență următoarele:

- prima instanță a

stabilit că H.C.M. nr. 1395/1974 este un act administrativ individual având în

vedere, în mod exclusiv, prevederile art. 17; în opinia părții, actul

administrativ în litigiu este "mai degrabă atipic";

- în mod eronat s-a

considerat că lipsa ștampilei nu afectează validitatea actului; hotărârea în

cauză este un act nepublicat în Buletinul Oficial și necomunicat C.A.P.-urilor,

iar anexele nu sunt nici semnate, nici ștampilate de emitent;

- deși a reținut că

H.C.M. nr. 1395/1974 a fost emisă în baza Legii nr. 12/1968, instanța de fond a

ignorat prevederile art. 6 și 12 din acest act normativ și valoarea probatorie

a înscrisurilor depuse la dosar, referitor la beneficiarul lucrării, titularul

investiției și preluarea terenurilor;

- instanța de fond a

reținut greșit incidența prevederilor C. silvic și ale Decretului nr. 244/1955,

a perpetuat confuzia dintre cele două forme ale proprietății socialiste, de

stat (a întregului popor) și cooperatistă și a ignorat excepția de

neconstituționalitate invocată la pct. 3 și 7 din acțiune, care nu era altceva

decât o formă de nelegalitate agravată;

- instanța nu a dat

eficiență prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a încălcat

principiul rolului activ al judecătorului și principiul aflării adevărului,

pentru că nu a cerut Secretariatului General al Guvernului să comunice

documentația care a stat la baza emiterii art. 17 din H.C.M. nr. 1395/1974;

- a fost încălcat

dreptul la un proces echitabil și termenul rezonabil în soluționarea cauzei;

- deși acțiunea a

fost întemeiată și pe prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța a

considerat că apărările privind natura juridică a terenului exced acțiunii în

contencios administrativ și nu a examinat toate probele și motivele de

nelegalitate a actului.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Guvernul României a arătat, pe de o parte, că H.C.M. nr.

1395/1974 a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data

respectivă și, pe de altă parte, că nu H.C.M. nr. 1395/1974 a conferit

caracterul public și imprescriptibil, insesizabil și inalienabil al terenului

ce reprezintă cuveta lacului de acumulare Șomuz II Moară, ci faptul că acest

teren este afectat de o lucrare de investiție de utilitate publică care îi

conferă regimul juridic al proprietății publice a statului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, Hotărârea nr. 1395/1974 a Consiliului de Miniștri al R.S.R.,

considerând-o nelegală în raport cu prevederile Constituției din 1965 și

lipsită de suport legal.

Dispozițiile

considerate vătămătoare sunt cuprinse în art. 17 și au următorul conținut:

«În scopul realizării

lucrării "Acumularea zonală complexă Moara", se aprobă scoaterea din

producția agricolă a terenurilor în suprafață de 423.450 mp, situate în județul

Suceava identificate potrivit planurilor de situație nr. X și Y anexate,

prevăzute în tabelul anexă nr. 10 la prezenta hotărâre.

Ministerul Agriculturii,

Industriei Alimentare și Apelor, va lua măsuri pentru amenajarea și darea în

producția agricolă, la categoria de folosință pășuni și fânețe, până la 31

decembrie 1975, a terenurilor neproductive în suprafață de 377.100 mp, situate

în județul Suceava, identificate potrivit planului de situație nr. X anexat».

Fiecare dintre cele

23 de articole ale hotărârii are ca obiect scoaterea unor terenuri determinate,

amplasate în diferite zone ale țării, din producția agricolă ori din fondul

forestier sau schimbarea titularilor dreptului de administrare asupra

terenurilor proprietate de stat, în scopul realizării unor obiective de interes

obștesc.

În raport cu acest

obiect al hotărârii, instanța de fond a stabilit în mod corect natura juridică

de act administrativ cu caracter individual și, pornind de aici, inexistența

obligației de publicare în Buletinul Oficial, actele administrative individuale

intrând în vigoare, ca regulă generală, din momentul comunicării lor către

destinatari.

Recurenta-reclamantă

a mai invocat, drept motiv de nelegalitate formală a hotărârii, lipsa ștampilei

autorității emitente și lipsa semnăturii și ștampilei pe anexe, precum și unele

neregularități în emiterea avizelor și a altor operațiuni administrative legate

de procedura de adoptare a H.C.M. nr. 1395/1974, în raport cu prevederile Legii

nr. 12/1968 cu privire la apărarea, conservarea și folosirea terenurilor

agricole, dar având în vedere datele concrete ale speței, nu poate fi

identificată o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale reclamantei

ori membrilor săi, care să constituie efectul nemijlocit al neregularităților

pretinse și care să atragă anularea actului exclusiv din acest motiv.

Ceea ce a urmărit în

realitate Asociația Ș. Rădășeni prin promovarea acțiunii este clarificarea

situației juridice a terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de

proprietate al membrilor săi, beneficiari ai Legii nr. 18/1991, în vederea

recunoașterii drepturilor și intereselor lor legitime legate de aplicarea

acestui act normativ.

Or, din perspectiva

menționată, deși într-adevăr, art. 23 din Legea nr. 213/1998 prevede, în mod

generic, că litigiile privind delimitarea domeniului public sunt de competența

instanței de contencios administrativ, curtea de apel a reținut în mod corect că

aspectele privind natura juridică a terenului, destinația acestuia și existența

unor impedimente privind reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în

posesie pe vechile amplasamente țin de aplicarea Legii fondului funciar nr.

18/1991 și exced controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ asupra H.C.M. nr. 1395/1974.

Referitor la critica

legată de încălcarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 și ale art.

129 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a efectuat

demersurile impuse de prevederile legale indicate, în sensul că a emis adresă

către Secretariatul General al Guvernului pentru înaintarea unui înscris pe

care l-a considerat necesar, iar conform încheierii de ședință din data de 29

iunie 2009, la acel termen, reprezentantul reclamantei a arătat că nu mai

insistă în probatoriul solicitat la termenul de judecată de la 29 mai 2009. De

asemenea, la dosarul cauzei se află răspunsurile primite de reclamantă de la

diferite autorități publice cărora li s-a adresat pentru obținerea copiilor

documentației legate de adoptarea și punerea în aplicare a H.C.M. nr.

1395/1974, lipsa unui probatoriu mai amplu fiind justificată de împrejurări

ținând de perioada îndelungată scursă de la data adoptării hotărârii (peste 35

de ani) și de practicile de gestionare a documentelor din perioada respectivă.

Cât privește motivul

de recurs constând în încălcarea termenului rezonabil a procesului, Înalta

Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pe de o parte, pentru că durata

de aproape un an (6 aprilie 2009 - 19 martie 2010) nu este excesivă în raport

cu complexitatea și natura litigiului și cu demersurile efectuate de părți și

de instanță până la pronunțarea soluției și, pe de altă parte, pentru că

încălcarea duratei rezonabile, în măsura în care ar fi reală, nu ar fi de

natură să atragă nelegalitatea sentinței potrivit art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

Toate argumentele de

mai sus conduc către concluzia că instanța de fond a interpretat și aplicat

corect prevederile legale procedurale și substanțiale, prin raportare la scopul

urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea acțiunii în contencios

administrativ.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței atacate,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Asociația "Ș." Rădășeni împotriva Sentinței nr. 83 din 19

martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.