ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 648/2011

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2009, reclamanta Asociația „Ș.R.” a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului și SC P. SA Fălticeni, reprezentată de lichidator judiciar A. IPURL Suceava, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava și Comisia Comunală Rădășeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând: - să se constate refuzul nejustificat al Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a soluționa în termenul legal plângerea reclamantei, înregistrată sub nr. 3482/2008 - capăt de cerere la care reclamanta a înțeles să renunțe la judecată conform precizărilor acțiunii depuse la dosar la 22 octombrie 2009; - să se dispună anularea Ordinului nr. 142 din 15 noiembrie 1999 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și a actelor subsecvente; - să se dispună obligarea Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să solicite de la Agenția Domeniilor Statului pentru a fi transmise Comisiei comunale Rădășeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în vederea punerii efective în posesie, suprafețele de teren pentru care s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate, conform Hotărârilor nr. 13055/1991 și 8744/1993; - obligarea Agenției Domeniilor Statului ca în conformitate cu prevederile art. 7 (7) din Legea nr. 268/2001 și art. 9 - 10 din H.G. nr. 626/2001, să predea, pe bază de protocol încheiat cu Comisia comunală Rădășeni în vederea punerii în posesie a celor îndreptățiți, terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Adresa nr. din 9 septembrie 2008, Ministerul Agriculturii i-a comunicat ordinul criticat, împotriva căruia a formulat plângere prealabilă nesoluționată în termenul legal („tăcerea administrației publice”) potrivit Adresei din 16 ianuarie 2009. A mai arătat reclamanta că ordinul criticat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ și întrucât nu a fost publicat în M. Of. al României și nu a fost comunicat persoanelor juridice vizate, este inexistent. Totodată, a formulat critici care vizează și legalitatea actului, sens în care a arătat că ordinul nu este semnat de ministru, nu are avizul Ministerului Justiției conform art. 24 (1) din H.G. nr. 851/1997, nu a fost predat la arhiva Ministerului Agriculturii și astfel contravine legilor și hotărârilor în baza cărora a fost emis, și critici care vizează și netemeinicia, inoportunitatea și lipsa scopului licit a actului criticat, prin invocarea art. 645 și respectiv art. 492 C. civ. În întâmpinarea formulată, Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava în soluționarea capătului de cerere privind obligarea acestei Comisii să solicite de la Agenția Domeniilor Statului suprafața de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Hotărârilor nr. 13055/1991 și 8744/1993 și să transmită aceste informații Comisiei comunale Rădășeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (petitul 4 din acțiune) întrucât această cerere cade sub incidența Legii nr. 18/1991 care stabilește competențe speciale, respectiv aceste cereri sunt date în competența de primă instanță a Judecătoriei. Pe fondul cauzei, a arătat că acest capăt de cerere este nefondat. În întâmpinările formulate, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București a invocat excepțiile privind lipsa de interes a reclamantei și lipsa calității procesuale active, excepțiile tardivității acțiunii, inadmisibilității cererii privind constatarea refuzului acțiunii autorității de a răspunde la plângerea reclamantei și necompetența materială a Curții de Apel Suceava, în soluționarea cererii de la punctul 3 din petitul acțiunii, apreciind că este competentă judecătoria, conform competențelor speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. În întâmpinarea formulată, Agenția Domeniilor Statului București a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la solicitările reclamantei, iar pe fondul cererii a arătat că prevederile Legii nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 impun îndeplinirea unor formalități în vederea transmiterii către comisiile locale, pe bază de protocol, a terenurilor agricole aflate în domeniul privat al statului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite și a punerilor în posesie, cu respectarea unei proceduri speciale administrative. În întâmpinarea formulată, Comisia Comunală Rădășeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 61 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins toate excepțiile invocate și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Asociația „Ș.R.” în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului, SC P. SA Fălticeni prin lichidator judiciar A. IPURL Suceava, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava și Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădășeni.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Cu privire la excepții, prima instanță a reținut următoarele: Referitor la excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, a constatat că Ordinul nr. 142 din 15 noiembrie 1999 a fost emis în baza H.G. nr. 517/1999 și a dispus, potrivit art. 1, „delimitarea suprafețelor de teren agricol sau teren aflat permanent sub luciu de apă din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrația societăților comerciale pe acțiuni din agricultură și industria alimentară, conform anexei care face parte integrantă din Ordin”. La poziția 560 din Anexa la Ordin, figurează și P. Fălticeni, cu suprafața de 685 ha teren aflat sub luciu de apă, care aparținea la acea dată domeniului public al statului. Prima instanță a constatat că Asociației „Ș.R.” - cu sediul în Rădășeni, județul Suceava i s-a acordat personalitate juridică potrivit Încheierii nr. 2/A din 27 iunie 2005 a Judecătoriei Fălticeni, iar potrivit actelor constitutive, această asociație este „o organizație cu caracter profund comunitar, independentă de partidele politice și guvern” iar principalele sale activități sunt: parteneriat cu autoritățile publice locale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și alte autorități competente, în vederea dobândirii, redobândirii, recunoașterii și a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate sub luciu de apă sau în imediata vecinătate a iazurilor (ferme piscicole) de pe raza comunei Rădășeni, jud. Suceava și administrarea, exploatarea și valorificarea colectivă a acestor suprafețe de teren. Potrivit Hotărârilor nr. 13055/1991 și nr. 1285/2004, Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate pentru diverse suprafețe de teren, în favoarea persoanelor nominalizate în tabelul de la dosar, și cum demersurile având drept finalitate punerea lor în posesia terenurilor astfel reconstituite, au fost încredințate reclamantei, aceasta justifică interesul în promovarea acțiunii deduse judecății și calitatea procesuală activă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniului Statului, prima instanță a constatat că în raport cu atribuțiile date acestei autorități prin Legea de înființare nr. 268/2001, cu faptul că deși această instituție de interes public se află în subordinea Ministerului Agriculturii, are personalitate juridică, și în raport cu obiectul cererii reclamantei formulată la punctul 3 din petit, Agenția Domeniului Statului - are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În legătură cu excepția necompetenței materiale, prima instanță a constatat că etapele și condițiile de încheiere a protocoalelor de predare-primire a terenurilor cu destinație agricolă între Agenția Domeniilor Statului și Comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar sunt reglementate de Normele emise de Agenția Domeniilor Statului în executarea H.G. nr. 626/2001, care presupun o procedură administrativă ce poate fi supusă cenzurii de legalitate a instanței de contencios administrativ conform Legii nr. 554/2004. În privința excepției tardivității formulării acțiunii, prima instanță a reținut că ordinul contestat a fost comunicat reclamantei cu Adresa din 09 septembrie 2008, plângerea prealabilă a fost expediată la data de 09 octombrie 2008, răspunsul autorității fiind expediat cu Adresa din 16 ianuarie 2009, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 15 iulie 2009, astfel încât termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 (1) lit. c) din Legea 554/2004 nu a fost depășit. Prima instanță a mai constatat că excepția inadmisibilității a rămas fără obiect, în raport cu renunțarea reclamantei la judecata cererii de la punctul 1 din petitul acțiunii. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a calificat ordinul atacat ca fiind act administrativ cu caracter individual, motiv pentru care nu intră sub incidența prevederilor art. 108 alin. (4) din Constituția României, care consacră inexistența hotărârilor și ordonanțelor Guvernului nepublicate în M. Of. al României, obligativitatea publicării existând numai în cazul actelor normative. Totodată, din verificarea ordinului și anexelor sale, judecătorul fondului a constatat că acestea poartă semnătura ministrului de resort, iar criticile care vizează încălcări ale Decretului nr. 16/1976 referitor la aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă pentru pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative (act normativ în vigoare la data emiterii ordinului) ale H.G. nr. 851/1997 (lipsa avizelor inclusiv cel al Ministerului Justiției) nu sunt întemeiate, pentru că, actele normative impun respectarea unor cerințe ce vizează pregătirea, elaborarea și adoptarea actelor normative și nu a celor individuale cum este cazul ordinului în litigiu. De asemenea, din verificarea actelor depuse la dosar, prima instanță nu a identificat dovezi care să ateste comunicarea ordinului instituțiilor vizate de art. 3 din ordin, însă, acesta și-a produs efectele pe deplin în sensul că, în executarea lui, Agenția Domeniilor Statului a transmis în administrare Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol terenurile vizate de Ordin, sens în care a fost încheiat Protocolul de predare-primire nr. 5767/2005. Referitor la criticile reclamantei ce vizează verificarea de către instanță a conformității ordinului cu conținutul și scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege, sens în care, a susținut că, în esență, ordinul reprezintă „o expropriere” a persoanelor care au obținut titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, judecătorul fondului a apreciat că nu pot fi primite. Astfel, prin Hotărârile nr. 13055/1991 și nr. 1285/2004, Comisia Județeană Suceava pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 a recunoscut persoanelor îndreptățite dreptul la reconstituirea proprietăților pentru suprafața de aproximativ 210 ha teren situat pe raza comunei Rădășeni și aflat sub luciu de apă. Reclamanta, ca reprezentantă a intereselor acestor persoane titulare ale dreptului de proprietate astfel reconstituit, a invocat impedimente cu privire la punerea în posesia acestor terenuri sau cu privire la stabilirea și plata dividendelor corespunzătoare, solicitări ce nu au legătură cu legalitatea ordinului în discuție și care pot fi valorificate pe calea acțiunilor reglementate de Legea nr. 18/1991, iar nu în prezenta cauză. Cu privire la cererile menționate la punctele 3 și 4 din petit, prima instanță a avut în vedere instituirea unei proceduri speciale administrative pentru transmiterea situației terenurilor în vederea punerii în posesie conform Legii nr. 18/1991 și respectiv pentru încheierea protocoalelor cu Agenția Domeniilor Statului, proceduri aprobate de Consiliul de Administrație al Agenției Domeniilor Statului conform H.G. nr. 626/2001, ce nu au fost urmate de reclamantă.

Recursul declarat de reclamantă Reclamanta a atacat cu recurs sentința menționată, invocând prevederile art. 304 pct. 5,7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., fără a-și structura însă motivele de recurs potrivit temeiurilor de drept indicate. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici: 4.1. Instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 13 alin. (2) și urm. din Legea nr. 554/2004, nesolicitând autorității publice emitente să comunice de urgență actul atacat împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui. 4.2. A fost încălcat dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 10 din Legea nr. 304/2004, durata procesului fiind exagerată ca urmare a unor împrejurări care nu au fost generate nici de complexitatea cauzei, nici de comportamentul părții. 4.3. Instanța a omis să se pronunțe asupra susținerilor vizând verificarea conformității ordinului cu conținutul și scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege - cu referire la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. 4.4. Instanța a ignorat prevederile art. 481 C. civ. și prezumția de legalitate a Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 13.055/1991, care nu a fost contestată, prezumția operând în favoarea deținătorilor, cu titluri și adeverințe de proprietate, ai unei părți din suprafața de 685 hectare prevăzută la poziția nr. 560 din anexa Ordinului nr. 142/1999. 4.

Deși a reținut că legalitatea și oportunitatea actelor administrative sunt controlate de autoritățile emitente și de cele ierarhic superioare, instanța nu a analizat, motivat, concluziile Raportului Corpului de Control al Primului-ministru nr. 420/SA din 21 ianuarie 2010. Principiul adevărului și principiul rolului activ al judecătorului impuneau și verificarea unor aspecte controversate, legate de semnătura aplicată de Ordinul nr. 142/1999, de semnăturile sau ștampilele aplicate pe anexele ordinului și de îndeplinirea formalităților de comunicare. 4.

Instanța a considerat greșit că nu sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 16/1976 și a ignorat dispozițiile H.G. nr. 851/1997, contrar constatărilor din Raportul de control nr. 420/SA/2010, deși distincția dintre caracterul normativ și caracterul individual al actului administrativ în ceea ce privește obligația publicării în M. Of. a fost introdusă abia prin Legea nr. 24/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 194/2007. 4.

Instanța de fond nu a soluționat capetele de cerere de la punctele 3 și 4, în pofida faptului că Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 nu instituie nicio procedură în sarcina cetățenilor care au depus cereri de reconstituire a proprietății în temeiul Legii nr. 18/1991. 5. Procedura derulată în recurs și apărările intimaților 5.1. Prin cererea depusă la dosar la data de 3 mai 2010, intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a solicitat introducerea în cauză a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, succesoarea sa în drepturi și obligații în materia dedusă judecății, potrivit Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. 5.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor legate de nelegalitatea Ordinului nr. 142/1999 și a actelor subsecvente. În esență, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut corect caracterul de act individual al ordinului, astfel că nu se impunea publicarea în M. Of., că s-a făcut dovada implicită a comunicării către instituțiile vizate și că prin ordin nu s-a realizat o expropriere, procedura de punere efectivă în posesie a persoanelor cărora le-a fost recunoscut dreptul de proprietate fiind reglementată de legile speciale în materia fondului funciar. Răspunzând, punctual, motivelor de recurs, intimatul-pârât a arătat următoarele: - ordinul și anexele i-au fost comunicate reclamantei anterior declanșării litigiului, iar aceasta nu a indicat înscrisurile care, în opinia sa, nu au fost comunicate și ar fi prezentat relevanță în cauză; - critica privind nesoluționarea cauzei în termen rezonabil nu se circumscrie ipotezelor reglementate în art. 304 C. proc. civ. și nu corespunde realității, deoarece însăși recurenta-reclamantă, prin cereri repetate, a provocat întârzierea; - ordinul atacat nu a constituit un drept de proprietate în favoarea societăților comerciale prevăzute în anexă, nefăcând decât să identifice și să delimiteze terenurile aflate în administrarea lor, motiv pentru care nu se poate reține vreo vătămare provocată de acest ordin, de natură să prejudicieze dreptul de proprietate recunoscut persoanelor îndreptățite prin hotărârile comisiei județene și ale comisiei comunale: - cât privește efectele Hotărârii nr. 13.055/1991 a Comisiei județene și ale Deciziei nr. 2135/2009 a Tribunalului Suceava (supuse principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești), ministerul nu a contestat dreptul persoanelor îndreptățite la reconstituire, aspectele invocate de recurentă, legate de garantarea proprietății, fiind lipsite de relevanță în cauză, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, prin ordinul emis nu s-a rechiziționat proprietatea, iar calea punerii în posesie efectivă nu este cea a contenciosului administrativ; - criticile legate de lipsa semnăturii ministrului, realitatea ștampilei sau inexistența actelor în arhive nu privesc aspecte de natură a atrage nelegalitatea actului, iar partea, în considerarea regulilor administrării probei cu înscrisuri, avea posibilitatea înscrierii în fals; - Decretul nr. 16/1976 nu este aplicabil, pentru că ordinul prin care s-au delimitat suprafețele de teren agricol sau teren aflat permanent sub luciu de apă nu este un act administrativ-normativ, neinstituind norme cu caracter general și abstract; - recurenta face confuzii evidente între căile procedurale deschise litigiilor născute în aplicarea legilor privind reconstituirea dreptului de proprietate și fondul funciar și cele circumscrise Legii nr. 554/2004. Intimatul-pârât a anexat întâmpinării copia Notei nr. 206020 din 8 februarie 2010, privind stadiul realizării măsurilor dispuse de către Corpul de Control al Primului-ministru. 5.3. În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurenta-reclamantă a depus la dosar o serie de adrese ale Comisiei județene Suceava pentru Stabilirea dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Agenției Domeniilor Statului, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Corpului de Control al Primului-ministru și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, enumerate în notele de probatorii aflate la dosar. Totodată, a fost depusă la dosar Adresa din 19 ianuarie 2010 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, din care rezultă că SC P. SA nu mai are capacitate de folosință, fiind radiată, ca urmare a încheierii procedurii falimentului, la data de 24 aprilie 2009, împrejurare care, în optica instanței de control judiciar, nu este de natură să atragă, prin ea însăși, efectul reformării sentinței, deoarece hotărârea recurată nu a născut drepturi sau obligații în sarcina părții menționate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea cu care a învestit Curtea de apel, recurenta-reclamantă a supus cenzurii instanței de contencios administrativ, pe de o parte, Ordinul nr. 142/1999, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și, pe de altă parte, refuzul, considerat nejustificat, al Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava și al Agenției Domeniilor Statului (ale cărei drepturi și obligații procesuale s-au transmis Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură ) de a îndeplini demersurile necesare, în temeiul Legii nr. 268/2001 și al H.G. nr. 626/2001, în vederea punerii efective în posesie a membrilor Asociației cu suprafețele de teren aflate sub luciu de apă, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate, terenuri care ar urma să fie transferate în domeniul privat și puse la dispoziția Comisiei Locale Rădășeni. Sentința Curții de apel reflectă identificarea corectă a conținutului și obiectului raporturilor juridice deduse judecății, pe baza analizei minuțioase a probatoriului administrat în cauză și a interpretării corecte a prevederilor aplicabile în materia contenciosului administrativ, prin raportare la scopul urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii. 1.1. Cu privire la cererea de anulare a Ordinului nr. 142/1999 - poziția 560 din anexă (pct. 4.1 - 4.6 din recurs). Ordinul contestat a fost emis în executarea dispozițiilor cuprinse în art. 4 din H.G. nr. 517/1999, privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului. Textul normativ menționat impunea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, să identifice suprafețele din domeniul public și privat al statului, deținute de Regia Autonomă a Îmbunătățirilor Funciare, de societățile naționale aflate sub autoritatea ministerului și de societățile comerciale pe acțiuni din agricultură și industria alimentară. Prin Ordinul nr. 142/1999, ministerul de resort a delimitat suprafețele de teren agricol sau teren aflat permanent sub luciu de apă, din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea societăților comerciale pe acțiuni din agricultură și industria alimentară, conform anexei în care, la poziția 560, apare P. Fălticeni, ca având în administrare 685 ha teren sub luciu de apă, în domeniul public al statului. Prin urmare, ordinul respectiv nu a avut ca efect juridic, prin el însuși, preluarea terenurilor în litigiu în domeniul public al statului și încălcarea drepturilor persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, prin ignorarea Legii nr. 18/1991, Legii nr. 213/1998, art. 481 C. civ. și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, așa cum susține recurenta-reclamantă (motivele de recurs expuse la pct. 4.3 și 4.4.). Ordinul nu a efectuat decât o inventariere a terenurilor date în administrare, conform situației identificate în acel moment, cu scopul declarat prin însăși denumirea H.G. nr. 517/1999, din interpretarea căreia rezultă că terenurile destinate producției, care nu erau strict necesare cercetării în domeniul agricol, urmau a fi trecute în domeniul privat al statului. Niciuna dintre dispozițiile ordinului nu induce ideea că, prin emiterea lui, autoritatea publică pârâtă s-ar fi îndepărtat de la scopul trasat prin actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis. Este adevărat că documentația depusă la dosarul cauzei nu a făcut posibilă nici identificarea modului în care terenurile respective, au fost preluate în domeniul public al statului, nici individualizarea suprafețelor care compun totalul de 685 ha, dar Raportul de control nr. 420 din 21 ianuarie 2010, întocmit de Corpul de Control al Primului-ministru, cuprinde un istoric detaliat al situației juridice a acumulării Șomuz II Moara, parțial aflată pe teritoriul comunei Rădășeni, începând cu Hotărârea nr. 1395 din 1 noiembrie 1974 a Consiliului de Miniștri al R.S.R., privind scoaterea unor terenuri din producția agricolă și din fondul forestier, în scopul realizării unor lucrări hidrotehnice. Începând cu anul 1985, iazul a fost exploatat de Întreprinderea Piscicolă Suceava, cu sediul în Fălticeni, care în anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990, s-a reorganizat ca SC P. SA Fălticeni. În paragraful referitor la succesiunea instituțiilor în subordinea cărora a funcționat SC P. SA Fălticeni, s-a reținut că unele iazuri au fost transmise în administrare Întreprinderii Piscicole Suceava, în temeiul Deciziei nr. 146/1987 a Consiliului Popular al Județului Suceava. După 1990, întreprinderea s-a transformat în SC P. SA Fălticeni, având ca unic acționar Statul Român, și a trecut în subordinea Agenției Domeniilor Statului. Trecerea terenurilor din proprietatea cooperatistă în cea a statului (fostă a întregului popor) a avut loc, așadar, anterior anului 1989, acesta fiind un argument suplimentar în sensul inexistenței unor efecte juridice ale Ordinului nr. 142/1999 în sensul menționat. În condițiile în care scopul final urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea acțiunii în contencios administrativ este crearea condițiilor pentru punerea efectivă în posesia terenurilor, nu există un interes legitim care să fie restabilit prin anularea ordinului, întrucât, potrivit art. III alin. (1 1 ) din Legea nr. 169/1997 introdus prin Legea nr. 247/2005 (Titlul V), actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului terenuri pentru care există cereri de reconstituire a dreptului de proprietate se suspendă până la soluționarea cererilor la comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie. Aceste aspecte exced însă cadrului acțiunii în contencios administrativ, instanța de fond reținând, în mod corect, că impedimentele cu privire la punerea în posesie sau cu privire la stabilirea și plata dividendelor corespunzătoare pot fi reglementate pe calea acțiunilor reglementare de legislația în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate asupra fondului funciar. În speță, niciunul dintre intimații-pârâți nu a negat dreptul persoanelor cărora li s-a reconstituit proprietatea de a intra în posesia terenurilor, ceea ce s-a contestat prin întâmpinarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale fiind calea procesuală aleasă pentru atingerea scopului urmărit. Motivele de recurs rezumate la pct. 4.1, 4.5 și 4.6 vizează aspecte legate de probele administrate în legătură cu îndeplinirea formalităților procedurale anterioare, concomitente și posterioare emiterii ordinului, recurenta-reclamantă făcând referire la neregulile identificate prin Raportul Corpului de Control al Primului-ministru nr. 420/SA din 21 ianuarie 2010. Este adevărat că, potrivit Adresei din 9 septembrie 2008 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Buget, Finanțe și Fonduri Europene, Ordinul nr. 142/1999 nu a fost publicat în M. Of. și nu a fost predat la arhiva ministerului, dar existența și autenticitatea acestuia nu pot fi negate, întrucât, din aceeași adresă, rezultă că Agenția Domeniilor Statului se afla în posesia ordinului și anexelor lui, o copie fiind comunicată recurentei-reclamante. Instanța de fond a stabilit în mod corect natura juridică de act administrativ individual a ordinului în discuție și, în raport cu aceasta, inaplicabilitatea prevederilor atât ale art. 108 alin. (4) din Constituția României, cât și ale Decretului nr. 16/1976, referitor la aprobarea metodologiei generale de tehnică legislativă pentru pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative și H.G. nr. 851/1997 pentru aprobarea metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea propunerilor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum și procedurile de supunere spre adoptare a acestora care, după cum arată înseși denumirile lor, reglementau numai formalitățile procedurale obligatorii în cazul actelor normative. Susținerea recurentei-reclamante, în sensul că anterior Legii nr. 24/2000 nu au existat distincții, sub acest aspect, între actele administrative normative și actele administrative individuale sunt, așadar, lipsite de temei. Asociația Ș.R. a mai reclamat nemotivarea ordinului, existența unor dubii în legătură cu semnăturile și ștampilele aplicate pe ordin și pe anexele lui, precum și lipsa avizelor Ministerului Justiției și autorităților legale. Instanței de fond nu i se poate reproșa însă lipsa rolului activ în dezlegarea acestor aspecte, pentru că în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ subiectiv, cum este aceasta de față, aplicarea sancțiunii juridice a anulării actului administrativ nelegal este condiționată de existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin actul respectiv. Or, după cum s-a arătat anterior în cuprinsul prezentelor considerente, ordinul atacat nu a produs, prin el însuși, o vătămare reclamantei sau membrilor săi, eventualele vicii de legalitate formală nefiind, astfel, în măsură să atragă anularea actului administrativ. Aceasta este concluzia care se desprinde din prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, interpretate prin prisma alin. (1 1 ) ale aceluiași articol, potrivit căruia subiectele de drept privat pot invoca apărarea unui interes legitim public (cum este, în speță, respectarea condițiilor de validitate a actului administrativ) „numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge, în mod logic, din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”. În fine, critica privind încălcarea duratei rezonabile a procesului (pct. 4.2) nu este întemeiată, pe de o parte, pentru că, în raport cu complexitatea litigiului și cu volumul mare de înscrisuri supuse analizei instanței, intervalul de 7 luni dintre data înregistrării acțiunii (14 iulie 2009) și data pronunțării sentinței (22 februarie 2010) nu poate fi considerat nerezonabil și, pe de altă parte, pentru că acest aspect nu atrage nelegalitatea sentinței potrivit art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ. 1.2. Cu privire la refuzul Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură de a îndeplini formalitățile prevăzute de Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 (pct. 4.7 din recurs). Într-adevăr, art. 3 din Legea nr. 268/2001 și art. 9 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 626/2001 nu impun obligații în sarcina persoanelor care solicită retrocedarea. Sub acest aspect, instanța de fond a reținut existența unei proceduri speciale administrative pentru transmiterea situației terenurilor în vederea punerii în posesie și pentru încheierea protocoalelor de predare-primire a terenurilor. Dar, cu înscrisurile noi administrate în recurs, s-a făcut dovada că, prin Adresa din 15 martie 2010, Comisia județeană a solicitat punerea terenului la dispoziție pentru punerea în posesie a proprietarilor, cererea a fost transmisă Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură spre soluționare, ca urmare a modificărilor de atribuții prevăzute prin Legea nr. 317/2009, iar prin Adresa din 5 mai 2010, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat Comisiei județene să completeze documentația conform cerințelor impuse de H.G. nr. 890/2005 și art. 4. alin. (1 3 ) din Legea nr. 1/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin Adresa din 8 octombrie 2010, Comisia județeană a solicitat Comisiei comunale Rădășeni documentația necesară, iar Comisia comunală a comunicat recurentei-reclamante, prin Adresa din 6 ianuarie 2011, etapele procedurale ce se impun a fi urmate, incluzând verificarea situației tuturor proprietarilor de terenuri aflate sub ape, în vederea eliminării neconcordanțelor și întocmirea unui plan parcelar, în colaborare cu comisiile locale din comunele învecinate. Existența unor neconcordanțe care fac dificilă identificarea terenurilor rezultă și din raportul de control invocat de recurenta-reclamantă, în care s-a reținut că, în aplicarea Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în baza înscrisurilor din registrele agricole din anii 1959 - 1962, în care terenurile figurau în categoria de folosință-arabil, pășune, fânaț etc. (terenuri agricole), fără a fi fost înregistrate modificările intervenite ca urmare a transferului terenurilor din producția agricolă și efectuării lucrărilor de amenajări și acumulări hidrologice. Ținând seama de aceste circumstanțe și fără a atinge chestiuni ce țin de aplicarea Legii fondului funciar și de executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele civile, excedând obiectului acțiunii în contencios administrativ, Înalta Curte reține că în sarcina celor două intimate-pârâte nu poate fi reținut un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.