ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4771/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 708 din 26 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 2829/2001 a respins acțiunea formulată de reclamanta F. Constanța prin care a contestat decizia nr. 1530 din 28 iunie 2001 emisă de pârâta SC T. SA în baza Legii nr. 10/2001, sentință pronunțată în contradictoriu și cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța sentința instanța a reținut că imobilul nu a fost preluat abuziv, fiind predat pe bază de protocol, cu plată, încheiat de reprezentanții celor două părți ale convenției și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Arată instanța că reclamanta avea la îndemână dispozițiile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 109/1996 potrivit cărora activele trecute în proprietatea statului, proprietate a cooperațiilor de consum puteau fi restituite, la cerere. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 1148 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. 2099/2004. Prin considerentele deciziei, instanța de apel reține că imobilul a fost preluat de la apelantă și transmis intimatei în baza protocolului încheiat la 1 octombrie 1990 între I.C.R.M. Constanța și SC T. SA, din care rezultă achitarea contravalorii bunului. Față de situația de fapt menționată, dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt inaplicabile deoarece nu este vorba de o preluare abuzivă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta-apelantă, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea sub aspectele ce se vor arăta. Motivarea instanței de apel în sensul că suma primită reprezintă contravaloarea bunului este străină cauzei întrucât din adresa nr. 6432/1994 rezultă că se referă la U.J.E.C.O.O.P. Tulcea și nu la reclamantă. Soldul încasat de la M.C.I. în favoarea cooperației de consum nu a fost încasat niciodată de recurentă. De asemenea din adresa Administrației Financiare Constanța nr. 22519/2005 rezultă că în perioada 1982-1992 U.J.E.C.O.O.P. este înscrisă drept proprietară a bunului solicitat.

În cauza de față preluarea a fost abuzivă întrucât imobilul a fost preluat în baza H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974, republicat în Buletinul oficial, iar protocolul s-a încheiat urmare lucrărilor Congresului al X-lea al P.C.R. și Conferinței Naționale a P.C.R. În anul 1970 au fost preluate 2 depozite, unul de la U.J.E.C.O.O.P. Tulcea, care a și fost restituit, și unul de la U.J.E.C.O.O.P. Constanța, ce nu a fost restituit. Instanța aplică greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece art. 2 pct. h din lege face referire la orice imobil preluat fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, ipoteză aplicabilă în cauza de față. În susținerea recursului s-au depus o serie de înscrisuri după cum urmează: adresa nr. 6432/1974 emisă de C., contractul de închiriere nr. 17809 din 17 iulie 1973 încheiat între I.J.C.O.O.P.

Constanța în calitate de proprietar și I.C.R.M. în calitate de chiriaș (autoarea pârâtei SC T. SA, H.C.M. nr. 18/1974 și Protocolul nr. 1/2219 din 30 iunie 1970 încheiat între Ministerul Comerțului Interior (M.C.I.) și C. referitor și la bunul în litigiu. Prin întâmpinarea formulată de SC T. SA se solicită respingerea recursului cu motivarea că acordul încheiat este legal deoarece a aprecia în alt mod, ar însemna că toate actele încheiate de stat în acea perioadă ar fi nule. Se arată că preluarea imobilului de stat s-a dispus prin protocolul încheiat în 1970, iar transmiterea proprietății s-a făcut în 1973 cu plată de către M.C.I. De altfel C. recunoaște primirea sumei de 105.000.000 lei, menționată în anexa H.C.M.

nr. 18/1974. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și în baza probelor administrate, Înalta Curte a reținut următoarele: Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin art. 3 lit. c), acordă posibilitatea de a obține restituirea imobilelor și pentru persoane juridice, cu anumite limitări. Astfel, de la aplicarea dispozițiilor legii de reparație sunt excluse doar „ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritorială, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile (societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii...”.

Reclamanta nu face parte din niciuna dintre categoriile enumerate limitativ de legiuitor, așa încât are calitate de persoană îndreptățită. Legiuitorul a calificat ca fiind imobile preluate abuziv, la art. 2 lit. i), orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor ale puterii sau ale administrației de stat. Sub acest aspect se constată că imobilul a fost preluat în baza H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974, nepublicat, prin protocolul încheiat între Ministerul Comerțului Interior și U.C.C.C. Temeiul de preluare invocat în protocol îl reprezintă hotărârile Congresului al X-lea și ale Conferinței Naționale a Partidului Comunist Român cu privire la perfecționarea și funcționarea conducerii și planificării economiei naționale.

Față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 se constată că nu a existat un temei legal al preluării întrucât un act normativ nepublicat nu poate produce efecte juridice. A interpreta în alt mod dispozițiile legale în materie ar conduce și la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional al Convenția europeană a drepturilor omului care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, privarea de proprietate putând a avea loc doar pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, dispoziții care de altfel se regăsesc și în Codul civil în art. 481. Susține instanța de apel că preluarea s-a făcut cu plată, potrivit H.C.M.

nr. 18/1974 în a cărei anexă se regăsește suma de 105.000.000 lei, în care este inclusă și valoarea de 5.555.000 lei ce reprezintă contravaloarea imobilului revendicat și al unui alt depozit. Apărările reclamantei, în sensul că nu a primit contravaloarea bunului, nu au fost verificate în mod substanțial de instanță cât timp singura probă avută în vedere a reprezentat-o adresa nr. 6857/1992 a C. prin care se atestă primirea de către această persoană juridică, în baza H.C.M. nr. 18/1974 a unor sume de bani. Față de cele mai sus arătate rezultă că motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt fondate, întrucât reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la reparație cât timp imobilul pretins a fi proprietatea sa a fost preluat abuziv, în baza unui act normativ nepublicat și a unui act administrativ încheiat între M.C.I.

și organul tutelar al acesteia, C. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis. Cum instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în speță modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, fiind necesară administrarea de probe pe aspectul primirii ori nu a prețului bunului, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia va fi casată. Drept consecință, pentru aceleași considerente, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., apelul va fi admis, iar sentința va fi desființată. Înalta Curte va trimite cauza, spre soluționare în fond, Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta F . Constanța împotriva deciziei nr. 1148/C din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Constanța pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 708 din 28 mai 2004 a Tribunalului Constanța pe care o desființează. Trimite cauza spre soluționare în fond acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2006.