ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 579 din 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul

Constanța, secția civilă, a fost respinsă

ca nefondată contestația formulată de reclamanta F. împotriva dispoziției nr.

487 din 23 octombrie 2006

emise de Primarul orașului

Eforie.

În considerentele

sentinței, s-a reținut că în mod corect prin dispoziția

contestată s-a stabilit că reclamanta nu are

calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii,

deoarece organizațiile cooperatiste nu sunt indicate

drept persoane îndreptățite în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001, ci

doar ca posibile beneficiare

ale preluării unor imobile în mod abuziv.

Pe de altă parte,

cu referire la cooperativele de consum, restituirea în

natură

a activelor trecute fără plată în proprietatea statului a fost reglementată de

Legea nr. 109/1996, lege specială de reparație, care a

prevăzut formularea cererii de restituire într-un anumit termen, chiar

dacă

textul respectiv a fost ulterior abrogat.

S-a reținut, de

asemenea, că reclamanta nu a exhibat niciun titlu de

proprietate cu privire la imobil, în sensul art.

22.1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la

data soluționării notificării.

În plus, nu a

rezultat din actele dosarului nici preluarea abuzivă a imobilului de către stat

de la reclamantă, în perioada 6 martie 1945-22

decembrie

1989, condiție impusă de art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. c) din

lege, însăși reclamanta arătând în notificare că

imobilul nu a fost niciodată

naționalizat

ori trecut în proprietatea statului în mod abuziv.

Apelul declarat

de către reclamantă împotriva sentinței menționate a

fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 269/C din 5 septembrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a apreciat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice excluse

de la beneficiul legii speciale, expres și limitativ prevăzută în art. 3 alin. (29

din

Legea nr. 10/2001, introdus prin O.U.G.

nr. 184/2002, ca atare, intrând în sfera

persoanelor juridice la care se

referă art. 3 alin. (1) lit. c).

Cu toate acestea,

beneficiul legii reparatorii este recunoscut numai în

măsura

în care persoana juridică dovedește calitatea de proprietar al

imobilului notificat, cât și faptul că preluarea a

fost abuzivă și s-a realizat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989.

Or, reclamanta din cauză, deși a probat faptul

că este succesoarea

fostei Cooperative de

Consum Vasile Roaită (în prezent, Eforie Sud), nu a

dovedit condițiile sus - menționate, în aplicarea

art. 23 și art. 24 din lege.

Deși reclamanta a susținut că autoarea sa a

deținut un Pavilion

Restaurant în stațiunea

Eforie Sud pe strada Republicii, edificat în anul 1950

pe o suprafață de 150 mp, nu a dovedit

proprietatea asupra terenului și a

construcției;

schița depusă la dosar nu constituie o dovadă a dreptului de

proprietate

în sensul art. 23 din lege.

Totodată, nu s-a

probat în posesia cui se află în prezent acest imobil.

Curtea a mai

arătat că reclamanta nu a dovedit că autoarea sa a figurat

înscrisă cu acest imobil la fisc ș ar fi

achitat taxe și impozite pentru imobilul

în litigiu până

la data preluării abuzive și nici caracterul abuziv al preluării bunului,

obligație ce îi incumba persoanei notificatoare.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în

temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

1.

Prin motivele

de recurs, s-a susținut că instanța de apel, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic

al acestuia, în sensul că, deși a reținut calitatea reclamantei de

persoană îndreptățită, a respins apelul.

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină,

fiind greșit considerentul potrivit căruia reclamanta nu a probat dreptul de

proprietate.

Chiar dacă nu s-au identificat actele originale

de proprietate, din

probele administrate,

respectiv din înscrisuri și fotografii, rezultă că imobilul

a reprezentat proprietatea cooperației de consum

Vasile Roaită (în prezent,

Eforie Sud).

Prin nesocotirea

dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, s-a

ignorat caracterul specific al fondului

indivizibil al cooperației de consum.

Potrivit art. 160

din Legea nr. 109/1996 și art. 6 din Legea nr. 1/2005,

partea indivizibilă a cooperației de consum

cuprinde întregul patrimoniu

acumulat

în decursul întregii activități, așadar, și în perioada de referință a Legii

nr. 10/2001, pentru care acțiunea de față tinde să reîntregească fondul

indivizibil.

Examinând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a

actelor dosarului,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.

Critica recurentei în sensul că instanța de

apel, deși a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, a respins

calea de atac, nu

poate fi încadrată în

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

, invocat explicit, și nici în vreunul dintre

celelalte cazuri din

art. 304.

Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus

judecății", al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic" a fost

schimbat de către instanța de

apel prin

interpretarea greșită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în

judecată sau fundamentul dreptului invocat de

reclamantă (

causa debendi

).

În speță, cauza

cererii este reprezentată de titlul de proprietate pe care

ar trebui să se întemeieze pretențiile reclamantei.

Or, critica în discuție nu este legată de vreo

denaturare a actului juridic dedus judecății pretins a fi fost săvârșită de

către instanța de apel, ci de modul de argumentare a deciziei, care nu ar

susține, dimpotrivă, ar contrazice soluția asupra apelului.

Singura ipoteză

preconizată de legiuitor în art. 304, în care s-ar putea încadra atare

susținere, este cea descrisă de pct. 7, care se referă la „motive

contradictorii ori străine de natura pricinii".

Nici acest caz de

modificare nu este întrunit în speță.

Este adevărat că,

deși a constatat aptitudinea reclamantei de a deține

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, instanța de apel a

menținut soluția

tribunalului de respingere a contestației împotriva dispoziției administrative.

Curtea de Apel a

argumentat atare soluție, însă, printr-un raționament

logic,

apreciind că statutul reclamantei de persoană juridică neexceptată de la

beneficiul legii prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reprezintă doar

una dintre condițiile cumulative presupuse de calitatea de persoană

îndreptățită.

Or,

neîndeplinirea celorlalte condiții legale, respectiv calitatea de

proprietar a reclamantei asupra imobilului ce face obiectul

notificării;

preluarea abuzivă a imobilului

de către stat, în vreuna dintre modalitățile

prevăzute de art. 2 din lege, determină respingerea pretențiilor.

Se constată că

motivarea este coerentă și logică din punct de vedere

juridic,

fără argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, conducând în mod

necesar la soluția adoptată, aceea de respingere a

apelului, Înalta Curte urmând a respinge motivul de recurs pe acest

aspect.

2.

Criticile

întemeiate de recurentă pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.

vor fi analizate din perspectiva cazului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, deoarece nu se

denunță un deficit de argumentare a

soluției,

ci ignorarea dispozițiilor legale privind patrimoniul unei cooperații

de

consum.

Înalta Curte

apreciază că, în mod corect, în considerentele deciziei de

apel nu s-a făcut vreo referire la Legea

nr. 109/1996 privind organizarea și

funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit ori la

Legea nr.

1/2005 privind

organizarea și funcționarea cooperației, deoarece aceste acte

normative nu erau relevante pe aspectul în discuție, anume dovedirea

dreptului de proprietate al autoarei reclamantei

asupra imobilului în litigiu.

Invocarea de către reclamantă a caracterului

indivizibil al

patrimoniului unei cooperații

nu este utilă pe acest aspect, deoarece „partea

indivizibilă" a unui patrimoniu, astfel cum a fost definită în

art. 6 lit. j) din

Legea nr. 1/2005, este cea „care nu poate face

obiectul distribuirii sau

dobândirii între

membrii cooperatori". Or, nu se discută în speță chestiunea

distribuirii patrimoniului, ci însăși existența

dreptului de proprietate în

patrimoniul

autoarei, fosta Cooperativă de Consum Vasile Roaită.

Atare dovadă se realizează, astfel cum în mod

corect a considerat

instanța de apel, în

condițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, respectiv

prin înfățișarea titlului de proprietate al

autoarei ori prin indicarea actului

normativ sau de autoritate prin care

s-a dispus sau s-a pus în executare

măsura

preluării abuzive, acte care să permită operarea prezumției legale

privind

existența dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei îndreptățite.

Orice alte mijloace de probă, respectiv alte

înscrisuri decât cele anterior menționate, inclusiv cele pe care reclamanta a

înțeles să le

administreze în cursul

judecății, sunt nerelevante pentru dovedirea existenței

dreptului, motiv

pentru care instanța de apel, în mod legal, a confirmat soluția primei

instanțe, în absența probelor presupuse de art. 23 și art. 24 din lege.

Nefiind întrunit nici cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, făcând

aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta

F. Constanța împotriva deciziei

nr. 269/C din 5 septembrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 19 februarie 2009.