ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5106/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.A., să se constate existența calității acestuia de colaborator al Securității. Prin sentința civilă nr. 4793 din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul I.A., ca întemeiată și a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea adresată C.N.S.A.S.

la 25 iulie 2005 de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-au dispus verificări în ce-l privește pe pârâtul I.A., deținător al titlului de luptător din Revoluția din Decembrie 1989 în temeiul Legii nr. 187/1999 modificată și completată. Din cuprinsul Notei de constatare rezultă că pârâtul a fost recrutat încă din anul 1959 de către organele de Contrainformații, având și un nume conspirativ „R.I.", semnând și un angajament olograf. Din anul 1968 pârâtul a primit un nou nume conspirativ, „S.I." și ulterior „R.C.", pentru a activa la întreprinderea „T.F." în vederea contactării unor elemente de la această întreprindere, fiind folosit și de către organele de Miliție în rezolvarea unor cazuri de furt.

Instanța de fond a apreciat că este evident că materialele furnizate de pârât Securității se referă la conținutul anticomunist al discuțiilor purtate cu persoanele urmărite, nefăcându-se dovada că furnizarea unor informații către organele de Securitate cu privire la persoanele urmărite nu a fost făcută în mod conștient, astfel încât se poate reține că informațiile furnizate au îngrădit dreptul la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 85 din Constituția României din 1952 și art. 28 din Constituția României din 1965, precum și art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. S-a reținut de către instanță că, având în vedere că pârâtul a dat peste 30 de materiale informative în perioada 1959 - 1969, se constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, constatându-se astfel existenta calității de colaborator al Securității în ce-1 privește pe pârâtul I.A. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, din materialul probator aflat la dosarul cauzei, respectiv documentația pe care se întemeiază Nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S. din 31 martie 2009, se constată că activitatea desfășurată de pârât în perioada 1959, când a fost recrutat de organele de Contrainformații și 1969, acesta a întocmit peste 30 de note informative cu privire la acțiuni și activități ale persoanelor urmărite din cadrul întreprinderilor în care a lucrat în această perioadă, ceea ce întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din Ordonanță, astfel că s-a apreciat acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

ca fiind întemeiată, fiind admisă, cu consecința constatării calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond a avut în vedere în principal numărul notelor informative care se presupune că le-a furnizat pârâtul și nu conținutul lor, căci la o analiză mai atentă a acestui conținut s-ar fi observat că informațiile furnizate nu se referă la „activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist" și „nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", ci la aspecte care priveau apărarea țării și securitatea națională.

Recurentul a arătat că majoritatea notelor informative erau total nerelevante și că este important a se reține că a acceptat colaborarea în mod silit, eschivându-se cât a fost posibil de la îndeplinirea sarcinilor trasate, prefăcându-se fie că nu are timp să le rezolve fie că nu cunoaște cine se face vinovat de anumite deficiente la locul de muncă. Neexistând dovezi că vreo persoană a avut de suferit urmare informațiilor transmise de recurent și reținute de prima instanță, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 față de recurentul-pârât. Examinând cauza prin prisma observațiilor recurentului, a dispozițiilor legale invocate prin cererea de recurs și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege: „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Raportându-se la această definiție legală și la probatoriul depus de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în susținerea acțiunii formulate în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008, instanța de fond a concluzionat corect că este întemeiată solicitarea de a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului I.A. (deținător al titlului de luptător din Revoluția din Decembrie 1989). Aspectele detaliate în cuprinsul cererii de recurs nu sunt de natură a răsturna abordarea judecătorului fondului care a observat că potrivit Notei de constatare întocmită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca urmare a verificărilor făcute la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, pârâtul a fost recrutat din anul 1959, semnând un angajament olograf și primind numele conspirativ de „R.I.", iar în anul 1968 a primit alte două nume conspirative fiind folosit de organele de Miliție în respectarea unor cazuri de furt la întreprinderea T.F.

Nu pot fi primite apărările recurentului că nu s-a dovedit în cazul său să nu s-a indicat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nicio persoană care să fie avut de suferit de pe urma informațiilor furnizate și pe care recurentul le consideră nerelevante din punctul de vedere al colaborării cu Securitatea. Conținutul notelor informative și nu doar numărul acestora a demonstrat cu prisosință că din materialele furnizate de pârât reieșea caracterul „anticomunist" al discuțiilor cu persoanele urmărite. Mai mult, nicio dovadă nu vine în sprijinul ideii avansate de recurent că furnizarea de informații a fost făcută în mod silit (cum se afirmă în recurs), ci dimpotrivă că a fost conștientă activitatea acestuia materializată în cele 30 de note informative redactate și semnate olograf de pârât dar și în celelalte documente detaliate în Nota de Constatare (filele 12-16 dosar fond).

Relevant pentru constatarea calității de colaborator al Securității în accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008 este nu doar aspectul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist" ci și acela că furnizarea de informații a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nefiind deci necesar a se indica de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității persoanele care au avut de suferit (în mod efectiv) de pe urma activității desfășurate de recurentul-pârât, așa cum susține în mod neadecvat acesta.

Sub acest aspect, s-a argumentat că prin informațiile furnizate de pârât s-a îngrădit dreptul la viața privată recunoscut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948) și dreptul la libertatea de exprimare garantat atât de art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cât și de art. 85 din Constituția României din 1952, art. 28 din Constituția României din 1965. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, precum și art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.A. împotriva sentinței civile nr. 4793 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.