ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 525/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6095, pronunțată la data de 18 octombrie 2010, rejudecând cauza în limitele învestirii stabilite prin decizia Secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj nr. 270, pronunțată la data de 20 decembrie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtelor SC B.S.U. SRL și A.L. Cluj Napoca, pe care le-a obligat să plătească acesteia suma de 44,17 lei, reprezentând cheltuieli comune achitate în plus de reclamantă; suma de 13,42 lei, cu titlu de dobândă legală, calculată până la data de 31 august 2010 și suma de 2.005,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 53 alin. (1) din H.G. nr. 400/2003, incidente în cauză, față de perioada pentru care s-a solicitat calcularea cheltuielilor comune; suprafața utilă a imobilului proprietatea reclamantei de 77,20 mp, menționată în contractul de construire nr. 17190, încheiat la data de 29 septembrie 1976; hotărârea A.P. Cluj Napoca, care nu a fost anulată în justiție sau modificată, și concluziile expertizei contabile efectuată în cauză, conform îndrumărilor date de instanța de control judiciar, în vederea determinării cuantumului legal al cheltuielilor comune datorate de reclamantă pentru imobilul pe care îl deține în proprietate.

Apelul formulat de reclamantă împotriva menționatei sentințe a fost respins ca nefondat de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 121, pronunțată la data de 16 iunie 2011. Pentru a pronunța această decizie, prima instanță de control judiciar a reținut că apelanta contestă faptul că, sub aspectul cheltuielilor de încălzire datorate pentru spațiile aflate în folosință comună, i se aplică cota de 5 %, stabilită prin hotărârea asociației de proprietari, adoptată la data de 15 ianuarie 2007, considerând că această hotărâre, necontestată în justiție și nemodificată, care este în concordanță cu art. 53 alin. (1) și în conformitate cu art. 38 alin. (1) raportat la art. 42 din H.G.

nr. 400/2003, a fost corect luată în calcul de către expertul contabil. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit principiul constituțional al neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, față de perioadele aflate în litigiu, respectiv 1 octombrie 2006 – 30 aprilie 2007, pentru serviciile de încălzire și 1 iulie 2006 – 31 mai 2007, pentru serviciile de furnizare a apei reciclabile; că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta motivând sumar și confuz această hotărâre, care a fost dată cu aplicarea greșită a legii, cu referire la art. 38 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (1) din H.G.

nr. 400/2003, pe care le consideră inaplicabile, întrucât apartamentul său nu era contorizat - critici care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. - neprecizând relevanța susținerilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Recurenta a solicitat casarea deciziei atacate, apreciind că judecata în apel s-a făcut „fără cercetarea fondului”. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel, analizând sentința apelată în raport cu criticile ce i-au fost aduse prin motivele de apel, a răspuns acestora cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., aspect ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și susținerea recurentei referitoare la „necercetarea fondului” de către această instanță. Având în vedere că H.G. nr. 400/2003 a fost în vigoare până la data de 18 ianuarie 2008, nu se susține critica încălcării principiului constituțional consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituția României, întrucât perioadele pentru care s-a solicitat calcularea cheltuielilor comune, evocate de altfel de recurentă, sunt anterioare acestei date. Este de observat că recurenta a raportat inaplicabilitatea art. 38 alin. (1) din H.G. nr. 400/2003 împrejurării că apartamentul său nu era contorizat, or aceste prevederi se referă tocmai la situația în care nu există contoare la fiecare apartament, cazul în speță, nejustificându-se așadar critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei civile nr. 121/2011 din 16 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.