ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3245/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit: suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei a Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava înregistrată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009, emisă de către pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P.

cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009; anularea Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava înregistrată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009, emisă de către pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009. In motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 29 septembrie 2006, între reclamanta D.S.V.S.A.

Suceava și pârâta A.P.D.R.P. s-a încheiat Contractul de finanțare nr. C 1.20101213500002 având ca obiect acordarea de fonduri nerambursabile pentru obiectivul de investiție „Modernizare și extindere Laborator Sanitar Veterinar și pentru siguranța alimentelor Suceava". Contractul mai sus menționat s-a derulat în bune condiții, iar obiectivul de investiții a fost realizat în mod corespunzător. Mai arată reclamanta că în urma unui control efectuat de către reprezentanți ai pârâtei i s-au comunicat Adresa nr. 7780 din 17 iulie 09 și Procesul verbal de constatare din data 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P.

cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009, prin care i se aducea la cunoștință că au fost încălcate prevederile Manualului de instrucțiuni pentru contractele de achiziții, servicii, bunuri si lucrări - Partea comuna cap. 7 - Reguli de ofertare, în sensul că nu s-a aplicat corect procedura de achiziții pentru atribuirea contractelor de servicii de supraveghere a execuției prin inspectori de șantier, aferentă Proiectului: Modernizare și extindere laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, conform Contractului de Finanțare amintit. Precizează reclamanta D.S.V.S.A. Suceava, că aceste acte sunt nelegale, motiv pentru care în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a formulat o cerere de revocare a acestora.

Prin sentința nr. 266 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava și a dispus suspendarea Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 emisă de către pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 2009 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în cauza de fată sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea Contenciosului Administrativ, în considerarea următoarelor argumente.

Curtea a observat că este vorba de o sumă importantă raportat la disponibilitățile bănești ale reclamantei și la faptul că obligația de plată este scadentă în interiorul exercițiului bugetar în curs, astfel că toate aceste aspecte ar putea crea un dezechilibru important în activitatea instituției D.S.V.S.A. Suceava. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

In cauza de față reclamanta a solicitat suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei a Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, înregistrată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009, emisă de către pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009, înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009; Decizia nr. 18295 din 20 august 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative: - O.U.G.

nr. 13/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.P.D.R.P. prin reorganizarea SAPARD; - O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător; - Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului Multianual de Finanțare dintre Guvernului României și Comisia Comunităților Europene; - O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin procesul-verbal de constatare, s-a stabilit că debitoarea D.S.V.S.A. Suceava datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare A.P.D.R.P. București suma de 45.000,00 RON, astfel bugetul UE reprezentând 33.750,00 RON; bugetul aferent cofinanțării reprezentând 11.250,00 RON.

În ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenta financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.

2. - în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009, întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009 este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". În acest sens, Decizia A.P.D.R.P., ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." In temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Un argument în plus, în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii.

În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de Codul de procedură fiscală. Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de APIA în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Soluția adoptată a fost luată în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare să tină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr.1), § 39-40).

In consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței nr. 266 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.