ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3245/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3245/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit: suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei a Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației

nr. 7.915 din 21 iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Suceava înregistrată de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009, emisă de către

pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului verbal de

constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09

iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza

Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009; anularea Deciziei

nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a Contestației nr. 7.915 din 21

iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Suceava înregistrată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009, emisă de către pârâtă, a Adresei

nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009

înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către

comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza Deciziei Directorului General

nr. 13.246 din 22 iunie 2009.

In motivarea

acțiunii, s-a arătat că la data de 29 septembrie 2006, între reclamanta D.S.V.S.A.

Suceava și pârâta A.P.D.R.P. s-a încheiat Contractul de finanțare nr. C

1.20101213500002 având ca obiect acordarea de fonduri nerambursabile pentru

obiectivul de investiție „Modernizare și extindere Laborator Sanitar Veterinar

și pentru siguranța alimentelor Suceava".

Contractul mai

sus menționat s-a derulat în bune condiții, iar obiectivul de investiții a fost

realizat în mod corespunzător.

Mai arată

reclamanta că în urma unui control efectuat de către reprezentanți ai pârâtei i

s-au comunicat Adresa nr. 7780 din 17 iulie 09 și Procesul verbal de constatare

din data 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009,

prin care i se aducea la cunoștință că au fost încălcate prevederile Manualului

de instrucțiuni pentru contractele de achiziții, servicii, bunuri si lucrări -

Partea comuna cap. 7 - Reguli de ofertare, în sensul că nu s-a aplicat corect

procedura de achiziții pentru atribuirea contractelor de servicii de supraveghere

a execuției prin inspectori de șantier, aferentă Proiectului: Modernizare și

extindere laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, conform

Contractului de Finanțare amintit.

Precizează

reclamanta D.S.V.S.A. Suceava, că aceste acte sunt nelegale, motiv pentru care

în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a

formulat o cerere de revocare a acestora.

Prin sentința

nr. 266 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată

de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava și a

dispus suspendarea Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a

Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 emisă de către pârâtă, a Adresei nr.

15.202 din 13 iulie 2009 și a Procesului verbal de constatare din 30 iunie 2009

înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09 iulie 2009 întocmit de către

comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că în cauza de fată sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea Contenciosului

Administrativ, în considerarea următoarelor argumente.

Curtea a

observat că este vorba de o sumă importantă raportat la disponibilitățile

bănești ale reclamantei și la faptul că obligația de plată este scadentă în

interiorul exercițiului bugetar în curs, astfel că toate aceste aspecte ar

putea crea un dezechilibru important în activitatea instituției D.S.V.S.A.

Suceava.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a

analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge

la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul

administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis

de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

In cauza de față

reclamanta a solicitat suspendarea până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei a Deciziei nr. 18.295 din 20 august 2009 de soluționare a

Contestației nr. 7.915 din 21 iulie 2009 formulată de Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, înregistrată de Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 16.111 din 22 iulie 2009,

emisă de către pârâtă, a Adresei nr. 15.202 din 13 iulie 09 și a Procesului

verbal de constatare din 30 iunie 2009, înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005

din 09 iulie 2009 întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P.

în baza Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009;

Decizia nr.

18295 din 20 august 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor

acte normative:

- O.U.G. nr. 13/2006

privind înființarea, organizarea și funcționarea A.P.D.R.P. prin reorganizarea

SAPARD;

- O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor

de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător;

- Legii nr. 316/2001

pentru ratificarea Acordului Multianual de Finanțare dintre Guvernului României

și Comisia Comunităților Europene;

- O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Prin

procesul-verbal de constatare, s-a stabilit că debitoarea D.S.V.S.A. Suceava

datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare A.P.D.R.P.

București suma de 45.000,00 RON, astfel bugetul UE reprezentând 33.750,00 RON;

bugetul aferent cofinanțării reprezentând 11.250,00 RON.

În ceea ce

privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența

următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. -

Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a

sumelor plătite necuvenit din asistenta financiară nerambursabilă acordată României

de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca

urmare a unor nereguli.";

„Art. 2. - în

sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după

cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume

de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri";

„Art. 3 alin. (2)

lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile

bancare";

Art. 3 alin. (4)

- (6):

„(4) Titlul de

creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se comunică

debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul

poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele

stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2):

„Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor".

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că Procesului verbal de

constatare din 30 iunie 2009 înregistrat la A.P.D.R.P. cu nr. 15.005 din 09

iulie 2009, întocmit de către comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. în baza

Deciziei Directorului General nr. 13.246 din 22 iunie 2009 este un act

administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi

contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul

IX

- „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale".

În acest sens,

Decizia A.P.D.R.P., ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul

dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în

condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către

persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.

212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii."

In temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în

ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să

soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare,

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub

500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă

instanță este Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Un argument în

plus, în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15

februarie 2010, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios

administrativ și fiscal a fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru

unificarea practicii.

În raport cu

prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și

individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri

de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de Codul

de procedură fiscală.

Astfel fiind,

întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria

actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea având

ca obiect anularea deciziilor emise de APIA în procedura reglementată de O.G.

nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ,

determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de

competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluția adoptată

a fost luată în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în

materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare să tină

seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității

raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant

că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a

dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență (CEDO,

Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr.1), §

39-40).

In consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3

și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței nr. 266 din 7 decembrie

2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.