ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1930/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în dosarul nr. 29238.02/3/2008 s-a dispus

menținerea stării de arest a inculpatului Z.M.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză

există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a), d) și f) C. proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Z.M. solicitând casarea și în

cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării întrucât nu există temeiuri noi

care să justifice menținerea acesteia.

A invocat

faptul că inculpatul este arestat de 3 ani și o lună, fiind depășit termenul

rezonabil.

În subsidiar,

a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi localitatea.

Înalta Curte

de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința

penală nr. 329/F din 14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, în dosarul nr. 29233.02/3/2008 s-a dispus, printre altele,

condamnarea inculpatului Z.M. la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 147/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 26

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 293 alin. (1) C. pen.

În fapt s-a

reținut că inculpatul Z.M., împreună cu inculpații T.I., O.S. și O.F., la data

de 13 ianuarie 2008, au înlesnit introducerea în țară, prin Punctul de Trecere

a frontierei Giurgiu, cu autoturismul Renault, număr de înmatriculare și

semiremorca marca Schmitz, număr de înmatriculare, condus de martorul C.C., a

unei cantități de 160 pachete ce conțineau 79.212,2 grame heroină ascunsă

într-un loc special amenajat în caroseria semiremorcii, droguri care au fost

descoperite la data de 22 ianuarie 2008 la Punctul de Frontieră Nădlac, pe

sensul de ieșire din țară.

Inculpatul,

împreună cu aceleași persoane, au încercat de această dată, să scoată din țară

drogurile în vederea transportării și livrării acesteia în Olanda.

La data de 10

aprilie 2008 inculpatul Z.M., fiind depistat de organele de poliție pe raza

Municipiului București, și-a declinat o altă identitate, prezentându-se sub

numele V.I., arătând și o carte de identitate emisă aparent de către

autoritățile române.

Împotriva

sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel, printre alții, și

inculpatul Z.M., cauza formând obiectul dosarului nr. 29233.02./3/2008 al

Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul

din 12 mai 2011, instanța de apel din oficiu a pus în discuția părților

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului,

pronunțând încheierea recurată în prezenta cauză.

Potrivit disp.

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. „în cursul judecății, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.”

În alin. (2)

al aceluiași articol se prevede că dacă temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauza

dedusă judecății, arestarea preventivă a inculpatului Z.M. s-a dispus în baza

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. a), d)

și f) C. proc. pen., reținându-se că acesta a fugit cu scopul de a se sustrage

urmăririi penale, perioadă în care a săvârșit, cu intenție o nouă infracțiune,

respectiv infracțiunea de fals privind identitatea.

În

raport de aceste elemente corelate cu natura și împrejurările în care se

presupune că au fost comise infracțiunile reținute în sarcina inculpatului,

respectiv cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, Înalta

Curte apreciază că în mod justificat, instanța de apel a reținut starea de

arest a inculpatului.

În

raport de amploarea activității infracționale și de atitudinea ilicită a

inculpatului ulterior introducerii în țară a drogurilor - încercând, prin

atribuirea unei identități false, să obstrucționeze desfășurarea urmăririi

penale - Înalta Curte apreciază că nu este depășit termenul rezonabil al

detenției provizorii.

În

raport cu considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 29233.02/3/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

interpretului de limbă turcă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2011.