ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2012

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 2 decembrie 2008, pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul P.A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 10915 din 3 noiembrie 2008 emisă de P.G.M.B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale și restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeței de 224 m.p. teren, situat în București, str. Floreasca, cu recunoașterea calității sale de moștenitor și proprietar după autorul său P.D.I. Prin sentința civilă nr. 1288 din 9 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 2148 din 28 martie 2001, P.A. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în str. Calea Floreasca, care a aparținut autorului său P.D.I., de pe numele căruia imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin dispoziția nr. 10915 din 3 noiembrie 2008, P.M.B. a respins notificarea, cu motivarea că notificatorul P.A. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită după autorul său P.I., neprezentând certificat de moștenitor. Tribunalul a apreciat că soluția de respingere a notificării este corectă, deoarece din actele depuse la dosar nu rezultă dovada calității de moștenitor a reclamantului de pe urma fostului proprietar.

Instanța a reținut din adresa D.G.A.F.I. din cadrul P.M.B., că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 6421, de la numitul P.I., decedat la data de 28 ianuarie 1968, iar construcția a fost demolată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 298/1988. Potrivit procesului verbal din 18 iulie 1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare București, s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea Floreasca în favoarea numitului P.D.I., cu titlu de moștenire de la unchiul său P.A. și a testamentului olograf făcut de defunct la 17 martie 1937. De asemenea, reclamantul a mai depus la dosar un înscris sub semnătură privată din 10 ianuarie 1963, prin care numitul P.D.I.

a donat strănepotului său P.A. clădirile cu tot terenul situate în str. Floreasca, alături de alte imobile precum și un alt înscris numit „Convenție de vânzare – cumpărare”, în care se arată că numitul P.I. a vândut strănepotului P.A. o serie de imobile, printre care și cel situat în str. Floreasca, fără ca acest înscris să fie datat. Asupra afirmației reclamantului, potrivit căreia calitatea sa de succesor după numitul P.D.I. este dovedită prin hotărâri judecătorești depuse la dosar, Tribunalul a constatat că, prin considerentele hotărârilor invocate de către reclamant în susținerea calității sale de succesor, instanțele judecătorești s-au pronunțat exclusiv asupra faptului că reclamantul, în calitate de persoană care a depus în baza Legii nr. 10/2001 o serie de notificări, este îndreptățit să primească o dispoziție motivată în baza Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit copiei certificatului de deces depus la dosar, numitul P.I. este fiul lui P.D. și al numitei P.T. Reclamantul, P.A., este fiul lui P.G. și P.O. (conform certificatului de naștere de la dosar de fond), autorul său este, la rândul său, fiul lui T. și al E. La dosar s-au depus și acte de stare civilă după numita P.O., fiica lui P.T. și P.E. căsătorită C. și care arată, prin declarația autentificată sub nr. 1645 din 2 martie 2002, că este strănepoată de frate a defunctului P.I. A mai reținut Tribunalul faptul că, deși reclamantul a afirmat că este strănepot al lui P.D.I. (a se vedea înscrisul denumit „arbore genealogic”, în care indică faptul că tatăl său, P.G.

este fiul lui P.T., care, la rândul său, este fiul lui P.G., frate cu numitul P.D.I.), la dosar nu s-a făcut dovada legăturii de rudenie dintre tatăl său P.G., respectiv dintre bunicul său P.T. (sau T.) și P.I., prin depunerea unor acte de stare civilă care să ateste această rudenie. Mai mult, la dosar nu s-a depus niciun certificat de moștenitor din care să rezulte lanțul succesoral de la numitul P.D.I. la fratele său, P.G., care la rândul său să fi fost moștenit de bunicul reclamantului, P.T./T., care să fi fost succedat de tatăl reclamantului numitul P.G., nefiind administrate nici alte mijloace de probă adecvate în fața instanței care să probeze acest raport de succesiune și de acceptare a succesiunii după P.D.I.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P.A., criticând sentința pentru următoarele motive: Instanța nu a luat în considerare sentința civilă nr. 5370 din 1 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, sentință confirmată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, referitoare la restituirea proprietăților pe care apelantul le revendică, preluate de S.R. de la autorii săi, printre care se numără și imobilul situat în București, Calea Floreasca, preluat de la P.D.I. În mod greșit a reținut instanța de fond că apelantul nu a făcut dovada legăturii de rudenie dintre P.D.I. și bunicul său P.T. (T.), în condițiile în care a prezentat actele de stare civilă ale străbunicului său P.G.G., care a fost fratele lui P.D.I.

și tatăl bunicului său P.T., deoarece acesta a decedat în timpul războiului și autoritățile din localitatea unde a fost înmormântat nu au întocmit acte de deces. Nu s-a avut în vedere faptul că pe certificatul de naștere al bunicului său P.T. se menționează ca tată P.D.G., inițiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D., așa că legătura de rudenie este dovedită prin acte oficiale de stare civilă. Instanța de fond nu a luat în considerare actele de donație și de vânzare prin care autorul său P.D.I. i-a transmis proprietățile apelantului, acte care solicită a fi luate în considerare de către instanța de apel. Prin decizia nr. 39 din 08 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările sociale, a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (2) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, modificate, ce statuează în sensul că pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesară depunerea actelor doveditoare ale calității de moștenitor, potrivit legii civile române. Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 36/1995, dovada calității de moștenitor se poate face cu certificat de moștenitor, certificat de calitate succesorală, testament, acte de stare civilă și alte mijloace de probă.

Chiar dacă apelantul a făcut dovada calității de succesor pentru tatăl său P.G. și bunicul său P.T./T., nu a fost în măsură a face dovada calității de succesor a bunicului său P.T. pentru fratele acestuia P.G., decedat în anul 1916, și pentru care nu există certificat de naștere și de deces, după cum nu a făcut dovada calității de succesor al acestuia după fostul proprietar al imobilului. Instanța de apel a considerat nefondate criticile apelantului, potrivit cărora instanța nu ar fi avut în vedere sentința nr. 5370/2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București și sentința civilă nr. 1579/2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, deoarece prin hotărârile judecătorești menționate s-a reținut doar neîndeplinirea de către intimată a obligației de a răspunde la notificare prin emiterea unei Dispoziții potrivit Legii nr. 10/2001, iar calitatea apelantului de persoană îndreptățită sau a temeiniciei pretențiilor sale.

Curtea a mai reținut că, chiar dacă străbunicul său P.G. a decedat în timpul războiului, respectiv în anul 1916, apelantul, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și (3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, avea posibilitatea de a obține pe calea unei cereri administrative sau a unei acțiuni în justiție reconstituirea actelor de stare civilă ale autorilor săi, respectiv ale străbunicul său P.G. și a numitului P.D.I. În ceea ce privește actele de donație și de vânzare invocate de către apelant în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită, acestea nu fac dovada calității de moștenitor, calitatea ce poate fi făcută în condițiile art. 77 din Legea nr. 36/1995.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul P.A. În motivarea recursului, reclamantul susține că în mod greșit ambele instanțe nu au luat în considerare sentința civilă nr. 5370 din 01 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București și sentința civilă nr. 1579 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului București, hotărâri care, în opinia recurentului, i-au recunoscut dreptul la restituirea imobilului. Recurentul mai susține că nu a putut obține acte de stare civilă ale străbunicului decedat în timpul primului război mondial și că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că pe certificatul de naștere al bunicului său P.T. se menționează ca tată P.D.G., inițiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D. Recurentul reiterează critica din apel, referitoare la actele de donație și vânzare în favoarea sa, întocmite de P.D.I., privind imobilul în litigiu.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, care se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prima critică, referitoare la efectele celor două hotărâri judecătorești invocate de recurent, este nefondată, deoarece, așa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, în fazele procesuale anterioare, prin hotărârile menționate nu s-a stabilit un drept la restituire și nu s-a analizat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, sub aspectul calității de moștenitor al fostului proprietar, ci s-a dispus obligarea unității notificate să răspundă la notificare. Procedând la analiza actelor doveditoare aflate la dosar, instanțele de fond și de apel au ajuns la concluzia că reclamantul nu face dovada calității de moștenitor al fostului proprietar, deoarece nu a dovedit că P.D.I., fostul proprietar al imobilului, a fost fratele străbunicului reclamantului, P.G.

Susținerea reclamantului, în sensul că nu a putut face această dovadă, deoarece străbunicul său a decedat în timpul războiului și nu s-a întocmit act de deces, a fost înlăturată de instanța de apel, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și (3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, exista posibilitatea de a se obține pe calea unei cereri administrative sau a unei acțiuni în justiție reconstituirea actelor de stare civilă, considerent al instanței de apel care nu este criticat în recurs. În ceea ce privește actele sub semnătură privată, invocate de recurent, prin care P.D.I. a donat și, respectiv a vândut reclamantului imobilul în litigiu, Înalta Curte constată că aceste înscrisuri nu au valoare de acte doveditoare ale calității de moștenitor a reclamantului, în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Cele două înscrisuri nu poartă dată certă, în condițiile art. 1182 C. civ. și nu îndeplinesc cerința formei autentice, așa încât reclamantul nu poate justifica o eventuală solicitare de restituire în nume propriu. Pe de altă parte, din conținutul unuia dintre înscrisuri, intitulat „Plan” (în care se menționează că P.D.I. a donat reclamantului imobilul), rezultă că, la momentul întocmirii lui, imobilul era deja preluat de stat, neputând forma obiectul pretinsului act de donație. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant P.A.

împotriva deciziei nr. 39 din 08 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2012.