ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2012

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată, la data de 2 decembrie 2008, pe rolul Tribunalul

București, secția a III-a civilă, reclamantul P.A. a formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 10915 din 3 noiembrie 2008 emisă de P.G.M.B.,

solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de

daune materiale și restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeței de

224 m.p. teren, situat în București, str. Floreasca, cu recunoașterea calității

sale de moștenitor și proprietar după autorul său P.D.I.

Prin

sentința civilă nr. 1288 din 9 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a respins

contestația,

ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin notificarea nr.

2148 din 28 martie 2001, P.A. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în str. Calea Floreasca, care a aparținut autorului său P.D.I., de pe

numele căruia imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin dispoziția nr.

10915 din 3 noiembrie 2008, P.M.B. a respins notificarea, cu motivarea că notificatorul

P.A. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită după autorul său

P.I., neprezentând certificat de moștenitor.

Tribunalul a apreciat

că soluția de respingere a notificării este corectă, deoarece din actele depuse

la dosar nu rezultă dovada calității de moștenitor a reclamantului de pe urma

fostului proprietar.

Instanța a reținut

din adresa D.G.A.F.I.

din cadrul P.M.B., că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

92/1950, la poziția nr. 6421, de la numitul P.I., decedat la data de 28

ianuarie 1968, iar construcția a fost demolată prin Decretul Consiliului de

Stat nr. 298/1988.

Potrivit procesului

verbal din 18 iulie 1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare

București, s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea

Floreasca în favoarea numitului P.D.I., cu titlu de moștenire de la unchiul său

P.A. și a testamentului olograf făcut de defunct la 17 martie 1937.

De asemenea,

reclamantul a mai depus la dosar un înscris sub semnătură privată din 10 ianuarie

1963, prin care numitul P.D.I. a donat strănepotului său P.A. clădirile cu tot

terenul situate în str. Floreasca, alături de alte imobile precum și un alt

înscris numit „Convenție de vânzare – cumpărare”, în care se arată că numitul

P.I. a vândut strănepotului P.A. o serie de imobile, printre care și cel situat

în str. Floreasca, fără ca acest înscris să fie datat.

Asupra afirmației

reclamantului, potrivit căreia calitatea sa de succesor după numitul P.D.I.

este dovedită prin hotărâri judecătorești depuse la dosar, Tribunalul a

constatat că, prin considerentele hotărârilor invocate de către reclamant în

susținerea calității sale de succesor, instanțele judecătorești s-au pronunțat

exclusiv asupra faptului că reclamantul, în calitate de persoană care a depus

în baza Legii nr. 10/2001 o serie de notificări, este îndreptățit să primească

o dispoziție motivată în baza Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a mai

reținut că, potrivit copiei certificatului de deces depus la dosar, numitul

P.I.

este fiul lui P.D. și

al numitei P.T.

Reclamantul, P.A.,

este fiul lui P.G. și P.O. (conform certificatului de naștere de la dosar de

fond), autorul său este, la rândul său, fiul lui T. și al E. La dosar s-au

depus și acte de stare civilă după numita P.O., fiica lui P.T. și P.E. căsătorită

C. și care arată, prin declarația autentificată sub nr. 1645 din 2 martie 2002,

că este strănepoată de frate a defunctului P.I.

A mai reținut

Tribunalul faptul că, deși reclamantul a afirmat că este

strănepot al lui

P.D.I.

(a

se vedea înscrisul denumit „arbore genealogic”, în care indică faptul că tatăl

său, P.G.

este

fiul lui P.T., care, la rândul său, este fiul lui P.G., frate cu numitul

P.D.I.), la dosar nu s-a făcut dovada legăturii de rudenie dintre tatăl său

P.G., respectiv dintre bunicul său P.T. (sau T.) și P.I., prin depunerea unor

acte de stare civilă care să ateste această rudenie.

Mai mult, la dosar nu

s-a depus niciun certificat de moștenitor din care să rezulte lanțul succesoral

de la numitul P.D.I. la fratele său, P.G., care la rândul său să fi fost

moștenit de bunicul reclamantului, P.T./T., care să fi fost succedat de tatăl

reclamantului numitul P.G., nefiind administrate nici alte mijloace de probă

adecvate în fața instanței care să probeze acest raport de succesiune și de

acceptare a succesiunii după P.D.I.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel contestatorul P.A., criticând sentința pentru

următoarele motive:

Instanța nu a luat în

considerare sentința civilă nr. 5370 din 1 octombrie 2004 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 5 București, sentință confirmată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, referitoare la restituirea proprietăților pe

care apelantul le revendică, preluate de S.R. de la autorii săi, printre care

se numără și imobilul situat în București, Calea Floreasca, preluat de la

P.D.I.

În mod greșit a

reținut instanța de fond că apelantul nu a făcut dovada legăturii de rudenie

dintre P.D.I. și bunicul său P.T. (T.), în condițiile în care a prezentat

actele de stare civilă ale străbunicului său P.G.G., care a fost fratele lui

P.D.I. și tatăl bunicului său P.T., deoarece acesta a decedat în timpul

războiului și autoritățile din localitatea unde a fost înmormântat nu au

întocmit acte de deces.

Nu s-a avut în vedere

faptul că pe certificatul de naștere al bunicului său P.T. se menționează ca

tată P.D.G., inițiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D., așa că legătura

de rudenie este dovedită prin acte oficiale de stare civilă.

Instanța de fond nu a

luat în considerare actele de donație și de vânzare prin care autorul său

P.D.I. i-a transmis proprietățile apelantului, acte care solicită a fi luate în

considerare de către instanța de apel.

Prin decizia nr.

39 din 08 martie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurările sociale, a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a

reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a

prevederilor art. 4 alin. (2) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

precum și a dispozițiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, modificate, ce statuează în sensul că

pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesară depunerea actelor

doveditoare ale calității de moștenitor, potrivit legii civile române.

Potrivit prevederilor

art. 77 din Legea nr. 36/1995, dovada calității de moștenitor se poate face cu

certificat de moștenitor, certificat de calitate succesorală, testament, acte

de stare civilă și alte mijloace de probă.

Chiar dacă apelantul

a făcut dovada calității de succesor pentru tatăl său P.G. și bunicul său

P.T./T., nu a fost în măsură a face dovada calității de succesor a bunicului

său P.T. pentru fratele acestuia P.G., decedat în anul 1916, și pentru care nu

există certificat de naștere și de deces, după cum nu a făcut dovada calității

de succesor al acestuia după fostul proprietar al imobilului.

Instanța de apel a

considerat nefondate criticile apelantului, potrivit cărora instanța nu ar fi

avut în vedere sentința nr. 5370/2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București și

sentința civilă nr. 1579/2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă,

deoarece prin hotărârile judecătorești menționate s-a reținut doar

neîndeplinirea de către intimată a obligației de a răspunde la notificare prin

emiterea unei Dispoziții potrivit Legii nr. 10/2001, iar calitatea apelantului

de persoană îndreptățită sau a temeiniciei pretențiilor sale.

Curtea a mai reținut

că, chiar dacă străbunicul său P.G. a decedat în timpul războiului, respectiv

în anul 1916, apelantul, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și

(3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, avea posibilitatea

de a obține pe calea unei cereri administrative sau a unei acțiuni în justiție

reconstituirea actelor de stare civilă ale autorilor săi, respectiv ale

străbunicul său P.G. și a numitului P.D.I.

În ceea ce privește

actele de donație și de vânzare invocate de către apelant în dovedirea

calității sale de persoană îndreptățită, acestea nu fac dovada calității de

moștenitor, calitatea ce poate fi făcută în condițiile art. 77 din Legea nr.

36/1995.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul

P.A.

În

motivarea recursului, reclamantul susține că în mod greșit ambele instanțe nu

au luat în considerare sentința civilă nr. 5370 din 01 octombrie 2004 a

Judecătoriei Sectorului 5 București și sentința civilă nr. 1579 din 11

decembrie 2006 a Tribunalului București, hotărâri care, în opinia recurentului,

i-au recunoscut dreptul la restituirea imobilului.

Recurentul

mai susține că nu a putut obține acte de stare civilă ale străbunicului decedat

în timpul primului război mondial și că instanța ar fi trebuit să aibă în

vedere faptul că

pe

certificatul de naștere al bunicului său P.T. se menționează ca tată P.D.G.,

inițiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D.

Recurentul reiterează

critica din apel, referitoare la actele de donație și vânzare în favoarea sa,

întocmite de P.D.I., privind imobilul în litigiu.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, care se pot încadra în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică,

referitoare la efectele celor două hotărâri judecătorești invocate de recurent,

este nefondată, deoarece, așa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, în

fazele procesuale anterioare, prin hotărârile menționate nu s-a stabilit un

drept la restituire și nu s-a analizat calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită, sub aspectul calității de moștenitor al fostului proprietar, ci

s-a dispus obligarea unității notificate să răspundă la notificare.

Procedând la analiza

actelor doveditoare aflate la dosar, instanțele de fond și de apel au ajuns la

concluzia că reclamantul nu face dovada calității de moștenitor al fostului

proprietar, deoarece nu a dovedit că P.D.I., fostul proprietar al imobilului, a

fost fratele străbunicului reclamantului, P.G. Susținerea reclamantului, în

sensul că nu a putut face această dovadă, deoarece străbunicul său a decedat în

timpul războiului și nu s-a întocmit act de deces, a fost înlăturată de

instanța de apel, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin.

(2) și (3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, exista

posibilitatea de a se obține pe calea unei cereri administrative sau a unei

acțiuni în justiție reconstituirea actelor de stare civilă, considerent al

instanței de apel care nu este criticat în recurs.

În ceea ce privește

actele sub semnătură privată, invocate de recurent, prin care P.D.I. a donat

și, respectiv a vândut reclamantului imobilul în litigiu, Înalta Curte constată

că aceste înscrisuri nu au valoare de acte doveditoare ale calității de

moștenitor a reclamantului, în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art.

23.1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Cele două înscrisuri

nu poartă dată certă, în condițiile art. 1182 C. civ. și nu îndeplinesc cerința formei autentice, așa încât reclamantul nu poate justifica o eventuală solicitare

de restituire în nume propriu. Pe de altă parte, din conținutul unuia dintre

înscrisuri, intitulat „Plan” (în care se menționează că P.D.I. a donat

reclamantului imobilul), rezultă că, la momentul întocmirii lui, imobilul era

deja preluat de stat, neputând forma obiectul pretinsului act de donație.

În raport de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamant

P.A.

împotriva deciziei nr. 39 din 08 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2012.