ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin mai multe plângeri

înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, S.C.D.P.

Băneasa a solicitat efectuarea de cercetări față de G.T. - consilier juridic al

S F.P.I. SRL, E.O.R. - administrator al aceleiași societăți comerciale, D.D.C.

- executor judecătoresc, D.O. - executor judecătoresc, S.G. - expert tehnic, M.V.

- expert tehnic, A.D. - expert tehnic, P.I.R. - judecător, D.D. - în calitate

de președinte al Agenției Domeniilor Statului, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1)

și 2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.,

art. 298 C. pen., art. 360 C. pen.

În esență, din plângeri

a rezultat că S F.P.I. SRL a devenit creditorul S.C.D.P. Băneasa în aprilie

2005 când a cumpărat de la SC B.K. SA (bancă în faliment) o creanță de

aproximativ 3,5 miliarde ROL pe care aceasta o avea împotriva persoanei,

vătămate. E.O.R. și împuternicitul său, consilierul juridic G.T., au început

executarea silită imobiliară asupra Bazei de Cercetare Băneasa și asupra B.C.D.P.

Moara Domnească situată în comuna Afumați, județ Ilfov.

Deși stațiunea a

dovedit cu înscrisuri că imobilul situat în Moara Domnească este domeniul

public al statului, totuși Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită.

În ciuda evidenței,

executorul judecătoresc D.D.C., fără a avea competență teritorială, a scos la

licitație publică imobilele în dosarul de executare nr. 170/2005 SC F.P. SRL,

le-a adjudecat în contul creanței sale la licitația publică din 17 ianuarie 2007

în schimbul sumei de aproximativ 600.000 RON.

La data de 06

februarie 2007 executorul judecătoresc D.D.C. a emis actul de adjudecare în

care se arată că se transferă proprietatea unei suprafețe de 198 ha și a 23 de construcții situate pe această suprafață de teren de la stațiune la S F.P.I. SRL.

Executorul

judecătoresc D.O. a emis somația nr. 743 din 09 februarie 2007 prin care

stațiunea a fost somată să lase în liniștită posesie ș proprietate imobilele

supuse executării în termen de 5 zile. Întrucât, bunurile supuse executării

erau deținute în temeiul unui contract de cesiune, stațiunea nu a dat curs

somației

În aceste condiții la

28 februarie 2007 făptuitorii au intrat cu forța în incinta B.C.D.P. Moara

Domnească, distrugând lacăte, uși, ocupând toate clădirile anexe, plantațiile

și pepiniera pomicolă (deși aceasta din urmă nu făcea obiectul actului de

adjudecare), instalând personal de pază propriu și însușindu-și toate

înscrisurile specifice desfășurării activității stațiunii.

Persoana vătămată a

apreciat că, chiar dacă s-a emis actul de adjudecare din 06 februarie 2007,

totuși sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de

posesie, întrucât făptuitorii ar fi trebuit să obțină acordul prealabil al

proprietarului terenului pentru a intra pe acesta.

S-a mai arătat că,

prin însușirea fără drept a înscrisurilor aparținând stațiunii s-au săvârșit

infracțiunile de furt calificat, sustragere de înscrisuri și divulgarea

secretului economic, întrucât nici actul de adjudecare și nici un alt înscris

nu permitea scoaterea acestor documente din proprietatea stațiunii, acestea

fiind esențiale pentru desfășurarea activității curente de cercetare și

dezvoltare.

Prin distrugerea

încuietorilor s-a săvârșit infracțiunea de distrugere calificată.

Au fost scoase din

deținerea stațiunii colecțiile științifice de material săditor care fac parte

din patrimoniul național. Astfel, s-ar întruni elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 360 C. pen., însușirea unor valori culturale.

Referitor la

judecătorul P.I.R., persoana vătămată arată că a analizat superficial dosarul

nr. 5192/2005 și a constatat, în mod nereal, în sentința pe care a pronunțat-o,

că ar exista înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al stațiunii asupra

imobilelor situate în comuna Afumați, județ Ilfov.

De asemenea,

judecătorul a menționat, în mod nereal, că între stațiune și SC B.K. SA ar fi

fost încheiate contracte de garanție imobiliară, în realitate contractele având

ca garanție bunuri mobile.

Judecătorul a

încălcat dreptul de apărare, solicitând dosarul de executare nr. 170/2005 de la

executorul judecătoresc D.O., iar nu de la emitentul acestuia executorul

judecătoresc D.D.C.; dosarul de executare a sosit la instanță la ultimul

termen, iar persoana vătămată nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de

înscrisurile cuprinse în dosarul de executare.

Judecătorul a

soluționat cauza în baza unor înscrisuri neexistente (stațiunea nu a avut

niciodată titlul de proprietate asupra bunurilor executate, acestea aflându-se

în proprietatea publică a statului).

Judecătorul a

respins, în mod greșit, o cerere a persoanei vătămate prin care se solicita

intervenția în cauză a Statului Român, cu motivarea că o asemenea cerere este

inadmisibilă.

Judecătorul nu a

comunicat hotărârea pronunțată tuturor părților din proces împiedicându-le

astfel să promoveze căile de atac și înlesnind astfel adjudecarea bunurilor de S

F.P.I. SRL.

Judecătorul a aplicat,

în mod greșit, mențiunea „definitivă și irevocabilă pe hotărârea pronunțată în

dosarul nr. 5192/2005 deși această hotărâre nu era irevocabilă (trei dintre

părțile procesului nu au putut să formuleze calea de atac întrucât nu li s-a

comunicat hotărârea).

Judecătorul s-a

pronunțat cu încălcarea normelor privim incompatibilitatea asupra a două cereri

de suspendare provizorie a executării silite formulate de persoana vătămată pe

care le-a respins ca neîntemeiate.

Judecătorul a autorizat

în mod nelegal intrarea executorului judecătoresc D.O. pe terenul aflat în

proprietatea statului pentru pune în posesie pe S F.P.I. SRL deși aceasta nu

avea niciun titlu cu privire la terenul supus executării.

Executorul

judecătoresc D.O. nu a descris toate mijloacele fixe situate la Moara Domnească în cuprinsul procesului verbal de predare silită din 28 februarie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 11505 din 07 august 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în

dosarul nr. 13790/299/2005 au fost anulate toate actele de executare în dosarul

nr. 170/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc „D.D.C." și s-a dispus

încetarea executării silite imobiliare.

Totuși executorul

judecătoresc D.D.C. a emis acte de executare (proces verbal de situație din 18

iunie 2007 și somații de plată din 19 iunie 2007) asupra bunurilor imobile

cuprinse în procesul verbal de situația din 25 mai 2005 constatat nul absolut

prin sentința civilă nr. 1.1505/2006 a Judecătoriei Sector 1 București.

Astfel, la 14

septembrie 2007 reprezentanții S F.P.I. SRL împreună cu expertul tehnic S.G.

numit de executorul judecătoresc D.D.C. au pătruns în incinta sediului central

al stațiunii în vederea identificării și expertizării bunurilor imobile.

Executorii

judecătorești D.D.C. și D.O. au săvârșit în mod evident infracțiunea de abuz în

serviciu împotriva intereselor publice, întrucât au pus în executare hotărârea

judecătorească pronunțată în dosarul nr. 5192/2005 al Judecătoriei Buftea, care

nu era irevocabilă în sensul art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Referitor la expertul

tehnic M.V., persoana vătămată a arătat că a subevaluat valoarea plantațiilor

pe care le-a apreciat ca fiind vechi și neîngrijite (a luat în calcul doar

valoarea reziduală a plantațiilor).

Referitor la expertul

tehnic A.D. persoana vătămată a arătat că a consemnat, în mod fals, că sunt

proprietatea privată a stațiunii construcțiile amplasate pe terenurile supuse

executării.

Expertul tehnic S.G.

a întocmit o expertiză fără nicio bază în scopul de a grăbi adjudecarea

bunurilor de S F.P.I. SRL. S-a apreciat că expertul tehnic a săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 220 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen.

Cu privire la

reprezentanții Agenției Domeniilor Statului persoana vătămată a arătat că au

încheiat contractul de concesiune nr. 18 din 24 iulie 2007 cu SC F.P. SRL.

Contractul a avut ca obiect terenul de aproximativ 201 ha pe care se află bunurile imobile, aflat în proprietatea publică a statului, adjudecat anterior

nelegal de SC F.P. SRL. Prin acest contract Agenția Domeniilor Statului a

renunțat la orice pretenție cu privire la plantațiile amplasate pe aproximativ

200 de ha și cu privire la clădirile situate pe aceste terenuri. Astfel statul

a pierdut dreptul la proprietate asupra acestor bunuri.

În aceste condiții a

fost săvârșită infracțiunea de favorizare a infractorului de persoane fizice

din conducerea Agenției Domeniilor Statului.

În fapt, prin

încheierea din 28 aprilie 2005 Judecătoria Sector 1 București a încuviințat

executarea silită imobiliară cu privire la bunurile imobile ale stațiunii

situate în București, sector 1.

Prin încheierea din

13 iunie 2005 Judecătoria Buftea a încuviința executarea silită cu privire la

bunurile stațiunii situate în cadrul Fermei Moara Domnească, comuna Afumați,

județ Ilfov.

Astfel, prin

încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la 28 aprilie 2005 în dosarul nr. 8876/2005

al Judecătoriei Sector 1 București, a fost admisă cererea formulată de

creditorul SC F.P. SRL, prin Biroul Executorului Judecătoresc „D.D.C.”

împotriva debitorului S.C.D.P. Băneasa, în sensul că s-a încuviințat executarea

silită imobiliară în temeiul titlului executoriu - sentința civilă nr. 3954 din

27 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.

Pentru a hotărâri

astfel, instanța de fond a reținut că potrivit sentinței civile sus-amintite,

debitorul a fost obligat la plata sumei de 1.736.691.789 lei credit,

1.680.456.980 lei dobânzi și 21.350 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC

B.K. SA, iar ulterior, conform contractului de cesiune nr. 1539 din 11 aprilie 2005,

creanța a fost cedată de către S.C. Bankcoop S.A., prin lichidator, către S

F.P.I. SRL.

Instanța a constatat

că hotărârea judecătorească amintită reprezintă titlu executoriu că, prin

actele de executare - comandament, din 20 iunie 2000, încheiere de încuviințare

a executării din 24 octombrie 2001, proces verbal de adjudecare directă din 29

ianuarie 2003, încheiere de încuviințare a executării silite din 20 septembrie 2002,

proces verbal de adjudecare din 17 aprilie 2003, proces verbal de adjudecare

din 09 iulie 2004, publicații de vânzare, acte de adjudecare și procese verbale

de închidere a licitației - a fost întreruptă prescripția dreptului de a

solicita executarea silită.

Apelul declarat de

debitoarea S.C.D.P. Băneasa împotriva acestei încheieri a fost respins, ca

nefondat, prin decizia civilă nr. 371 A din 21 februarie 2006, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005, prin

aceeași hotărâre fiind admisă cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta SC B.K. SA, prin lichidator, în favoarea intimatei creditoare S

F.P.I. SRL.

Prin decizia civilă

nr. 1977 din 07 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005, a fost admis recursul formulat de

recurenta S.C.D.P. Băneasa împotriva deciziei civile nr. 371A din 21 februarie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005

în contradictoriu cu intimata SC B.K. SA, B.G.C.P. SA, prin lichidatori SC

M.S.R.V.A. SA și SC P.W.H.C.M.C. SRL și, în consecință, s-a modificat decizia

civilă apelată, s-a admis apelul, s-a schimbat încheierea din 28 aprilie 2005 a

Judecătoriei Sector 1 București (dosar nr. 8876/2005) în sensul că s-a respins

cererea de încuviințate executare silită imobiliară, ca nefondată.

Executorul

judecătoresc D.D.C. a instrumentat dosarul de executare silită nr. 170/2005. În

cadrul acestui dosar prin adresele cu același număr din 22 septembrie 2005, 26

octombrie 2005 și 02 noiembrie 2005 a comunicat S F.P.I. SRL că bunurile supuse

executării silite nu pot fi urmărite întrucât fac parte din domeniul public al

statului. Executorul judecătoresc a arătat că această poziție va fi schimbată

doar în situația în care va dispune altfel instanța de executare.

Prin sentința civilă

nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în

dosarul nr. 3647/4/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734 din 19

octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

dosarul nr. 3647/2006, s-a dispus ca executorul judecătoresc D.D.C. să

îndeplinească actele de executare siliți imobiliară în dosarul de executare nr.

170/2005 asupra imobilelor debitoarei.

În actul de

adjudecare din 06 februarie 2007 emis în dosarul de executare nr. 170/2005 s-a

menționat că S F.P.I. SRL a devenit adjudecatar la prețul de 655.108,13 RON.

Astfel actul de adjudecare s-a constituit în titlul de proprietate asupra

imobilului „Ferma Moara Domnească" situată în comuna Afumați, județ Ilfov.

Prin sentința civilă

nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1019/94/2007 al

Judecătoriei Buftea s-a autorizat executorul judecătoresc D.O. să pătrundă în

imobilul „Ferma Moara Domnească” situată în comuna Afumați, județ Ilfov pentru

predarea silită a imobilelor identificate în actul de adjudecare emis de Biroul

Executorului Judecătoresc „D.D.C.” la 06 februarie 2007 în dosarul de executare

nr. 170/2005.

Prin procesul verbal

din 28 februarie 2007 întocmit în dosarul de executare nr. 36/2007 executorul

judecătoresc D.O. a predat în posesie creditorului S F.P.I. SRL toate bunurile

identificate îi actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc D.D.C. la

06 februarie 2007 în dosarul de executare nr. 170/2005. Bunurile mobile au

rămas în custodia creditorului.

În procesul verbal se

menționează că debitorul nu a învederat până la momentul punerii în posesie

existența vreunui înscris care să ateste suspendarea executării silite.

Prin decizia civilă

nr. 1115/R din 13 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5130/94/2007 al

Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută

a actului de adjudecare încheiat la 06 februarie 2007 de Biroului Executorului

Judecătoresc D.D.C. Pentru a se dispune astfel s-a reținut că bunurile supuse

executării silite sunt domeniul public.

Executorul

judecătoresc D.D.C. a declarat că a refuzat să continue executarea în dosarul

nr. 170/2005, iar creditorul S F.P.I. SRL a formulat o plângere, în temeiul

Legii nr. 188/2000, la Judecătoria Sector 4 București care prin sentința civilă

nr. 2364/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734/2006 a Tribunalului

București, a obligat-o să continue executarea silită imobiliară în dosarul de

executare nr. 170/2005 asupra bunurilor debitorului S.C.D.P. Băneasa.

Executorul a mai

arătat că s-a continuat executarea silită până în momentul în care altă

instanță a anulat actele de executare în dosar.

Executorul

judecătoresc D.O. a declarat că întrucât în dosarul de executare nr. 36/2007

titlul nu îl constituia o hotărâre judecătorească a sesizat Judecătoria Buftea

cu o cerere prin care a solicitat să se dispună autorizarea pătrunderii în

imobilul cunoscut sub denumire „Ferma Moara Domnească" situată în comuna

Afumați, județ Ilfov.

Prin sentința civilă

nr. 760 din 21 februarie 2007 Judecătoria Buftea a admis cererea și a autorizat

pătrunderea în imobilul „Ferma Moara Domnească,, situată în comuna Afumați,

județ Ilfov. S-a avut în vedere predarea silită a imobilelor identificate în

actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc D.D.C. la 06 februarie 2007

în dosarul de executare nr. 170/2005.

Se mai arată că a

predat posesia bunurilor către S F.P.I. SRL, iar bunurile mobile găsite, care

nu au făcut obiectul executării silite, au fost inventariate și predate în

custodie reprezentantului SC F.P. SRL. Acesta din urmă a semnat procesul verbal

cu mențiunea primirii în custodie.

Executorul

judecătoresc a menționat că pe tot parcursul executări silite debitorul nu a

prezentat niciun înscris din care să rezulte că s-ar fi dispus suspendarea

executării.

Prin urmare, față de

executorii judecătorești D.D.C. și D.O. și față de judecătorul P.I.R. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C.

pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271

C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă

nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în

dosarul nr. 3647/4/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734 din 19

octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

dosarul nr. 3647/2006, s-a dispus ca executorul judecătoresc D.D.C. să

îndeplinească actele de executare silită imobiliară în dosarul de executare nr.

170/2005 asupra imobilelor debitoarei.

Prin sentința civilă

nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1019/94/2007 al

Judecătoriei Buftea s-a autorizat executorul judecătorești D.O. să pătrundă în

imobilul „Ferma Moara Domnească" situată în comuna Afumați, județ Ilfov

pentru predarea silită a imobilelor identificate în actul de adjudecare emis de

Biroul Executorului Judecătoresc „D.D.C." la 06 februarie 2007 în dosarul

de executare nr. 170/2005.

Se observă că

persoana vătămată în prezenta cauză, deși a dat declarații prin reprezentantul

său, nu a contestat hotărârile prin care s-a dispus continuarea executării

silite și punerea în posesie a creditorului S F.P.I. SRL cu privire la

imobilele menționate în titlu.

În aceste condiții

s-a apreciat că în mod evident executorii judecătorești și-au exercitat, în mod

corespunzător, atribuțiile de serviciu în împrejurarea instrumentării dosarelor

de executare nr. 170/2005 și nr. 36/2007. Astfel, existând un dubiu asupra

calității de proprietar a persoanei vătămate, precum și asupra aptitudinii

bunurilor supuse executării de a fi în circuitul civil au continuat și

finalizat executarea silită numai în condițiile și limitele dispuse prin

hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește

modalitatea în care judecătorul P.I.R. a instrumentat dosarul nr. 5192/2005 la Judecătoriei Buftea, a apreciat probele și a pronunțat o soluție contrară intereselor

persoanei vătămate Ministerul Public a apreciat că nu ar putea efectua

cercetări decât prin încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Astfel, hotărârile judecătorești pot fi cenzurate doar prin exercitarea căilor

de atac prevăzute de lege.

De asemenea, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de G.T., consilier juridic al S F.P.I.

SRL, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 360 C. pen. și față de E.O.R.,

administrator al aceleiași societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât din mijloacele

de probă administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că valori culturale

sau colecții științifice au fost distruse cu intenție de făptuitori, faptei

lipsindu-i unul elementele constitutive ale infracțiunii și anume latura

obiectivă.

Cu privire la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap.

la art. 217 alin. (1) și (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248

C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art.

289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 298 C. pen. de G.T., consilier juridic al

S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiași societăți comerciale, S.G.,

expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic și D.D., în calitate de

președinte al Agenției Domeniilor Statului cauza a fost disjunsă, competența de

soluționare fiind declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

Prin ordonanța procurorului nr. 837/P/2007

din 21 septembrie 2010 s-au dispus următoarele:

- neînceperea

urmăririi penale față de judecătorul P.I.R. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. art. 249 C. pen., art. 289 C. pen.

și art .264 C. pen., întrucât faptele nu există.

- neînceperea

urmăririi penale față de executorii judecătorești D.D.C. și D.O. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art.

246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen.,

art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

- neînceperea

urmăririi penale față de G.T., consilier juridic al SC F.P. SRL., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 360 C. pen. și față de E.O.R.,

administrator al aceleiași societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât faptelor de

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii anume latura

obiectivă.

- disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări față de G.T.,

consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiași societăți

comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic și D.D.,

în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap.

la art. 217 alin. (1) și (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248

C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art.

289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 298 C. pen.

Cheltuielile

judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei soluții,

petenta a depus, în termen, plângere la procurorul ierarhic superior care, prin

rezoluția dată în dosarul nr. 2367/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a respins-o

ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a

reținut, din actele și lucrările de la dosar, următoarele:

SC F.P. SRL a devenit creditorul S.C.D.P.

Băneasa în aprilie 2005 când a cumpărat de la SC B.K. SA (bancă în faliment) o creanță de aproximativ 3,5 miliarde ROL pe care aceasta o avea împotriva

persoanei vătămate.

Ulterior, E.O.R. și

împuternicitul său, consilierul juridic G.T., au început executarea silită

imobiliară asupra Bazei de Cercetare Băneasa și asupra B.C.D.P. Moara Domnească

situată în comuna Afumați, județ Ilfov.

Deși stațiunea a dovedit cu

înscrisuri că imobilul situat în Moara Domnească este domeniul public al

statului, totuși Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită.

Referitor la faptele

judecătorului P.I.R., persoana vătămată a susținut că a analizat superficial

dosarul nr. 5192/2005 și a constatat, în mod nereal, în sentința pe care a

pronunțat-o, că ar exista înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al

stațiunii asupra imobilelor situate în comuna Afumați, județ Ilfov și că între

stațiune și SC B.K. SA ar fi fost încheiate contracte de garanție imobiliară,

în realitate contractele având ca garanție bunuri mobile.

De asemenea, cu prilejul

judecării cauzei, judecătorul a încălcat dreptul de apărare solicitând dosarul

de executare nr. 170/2005 de la executorul judecătoresc D.O., iar nu de la

emitentul acestuia executorul judecătoresc D.D.C., dosarul de executare a sosit

la instanță la ultimul termen, iar persoana vătămată nu a avut posibilitatea să

ia cunoștință de înscrisurile cuprinse în dosarul de executare, a respins, în

mod greșit, o cerere a persoanei vătămate prin care se solicita intervenția în

cauză a Statului Român, cu motivarea că o asemenea cerere este inadmisibilă.

A mai susținut petenta în

plângerile sale că:

- judecătorul nu a

comunicat hotărârea pronunțată tuturor părților din proces, împiedicându-le

astfel să promoveze căile de atac și înlesnind astfel adjudecarea bunurilor de SC

F.P. SRL iar ulterior a aplicat, în mod greșit, mențiunea „definitiv și

irevocabil" pe hotărârea pronunțată în dosarul nr. 5192/2005 deși această

hotărâre nu era irevocabilă (trei dintre părțile procesului nu au putut să

formuleze calea de atac întrucât nu li s-a comunicat hotărârea).

- judecătorul s-a

pronunțat cu încălcarea normelor privind incompatibilitatea asupra a două cereri

de suspendare provizorie a executării silite formulate de persoana vătămată pe

care le-a respins ca neîntemeiate.

- judecătorul a

autorizat, în mod nelegal, intrarea executorului judecătoresc D.O. pe terenul

aflat în proprietatea statului pentru a pune în posesie pe S F.P.I. SRL deși

aceasta nu avea niciun titlu cu privire la terenul suspus executării.

Cu privire la

executarea silită, a arătat că, executorul judecătoresc D.D.C., fără a avea

competență teritorială, a scos la licitație publică imobilele în dosarul de

executare nr. 170/2005. S F.P.I. SRL, le-a adjudecat în contul creanței sale la

licitația publică din 17 ianuarie 2007 în schimbul sumei de aproximativ 600.000

RON.

La data de 06

februarie 2007 executorul judecătoresc D.D.C. a emis actul de adjudecare în

care se arată că se transferă proprietatea unei suprafețe de 198 ha și a 23 de construcții situate pe această suprafață de teren de la stațiune la S F.P.I. SRL

Executorul

judecătoresc D.O. a emis somația nr. 743 din 09 februarie 2007 prin care stațiunea

a fost somată să lase în liniștită posesie și proprietate imobilele supuse

executării în termen de 5 zile. Întrucât bunurile supuse executării erau

deținute în temeiul unui contract de cesiune, stațiunea nu a dat curs somației.

În aceste condiții,

la 28 februarie 2007, reprezentanții S F.P.I. SRL au intrat cu forța în incinta

B.C.D.P. Moara Domnească, distrugând lacăte, uși, ocupând toate clădirile

anexe, plantațiile și pepiniera pomicolă (deși aceasta din urnă nu făcea

obiectul actului de adjudecare), instalând personal de pază propriu și

însușindu-și toate înscrisurile specifice desfășurării activității stațiunii.

Persoana vătămată a

apreciat că, chiar dacă s-a emis actul de adjudecare din 06 februarie 2007,

totuși sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de

posesie, întrucât făptuitorii ar fi trebuit să obțină acordul prealabil al

proprietarului terenului pentru a intra pe acesta.

S-a mai arătat că,

prin însușirea fără drept a înscrisurilor aparținând stațiunii, s-au săvârșit

infracțiunile de furt calificat, sustragere de înscrisuri și divulgarea

secretului economic, întrucât nici actul de adjudecare și niciun alt înscris nu

permitea scoaterea acestor documente din proprietatea stațiunii, acestea fiind

esențiale pentru desfășurarea activității curente de cercetare și dezvoltare.

Prin distrugerea

încuietorilor s-a săvârșit infracțiunea de distrugere calificată.

Au fost scoase din

deținerea stațiunii colecțiile științifice de material săditor care fac parte

din patrimoniul național. Astfel, s-ar fi întrunit elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., însușirea unor valori culturale.

Executorul

judecătoresc D.O. nu a descris toate mijloacele fixe situate la Moara Domnească în cuprinsul procesului verbal de predare silită din 28 februarie 2007.

Prin sentința civilă nr. 11505

din 07 august 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 13790/299/2005

au fost anulate toate actele de executare în dosarul nr. 170/2005 al Biroului

Executorului Judecătoresc „D.D.C." și s-a dispus încetarea executării

silite imobiliare. Totuși, executorul judecătoresc D.D.C. a emis acte de

executare (proces-verbal de situație din 18 iunie 2007 și somații de plată din

19 iunie 2007) asupra bunurilor imobile cuprinse în procesul-verbal de situație

din 25 mai 2005 constatat nul absolut prin sentința civilă nr. 11505/2006 a

Judecătoriei Sector 1 București.

Astfel, la 14

septembrie 2007 reprezentanții S F.P.I. SRL împreună cu expertul tehnic S.G.

numit de executorul judecătoresc D.D.C. au pătruns în incinta sediului central

al stațiunii în vederea identificării și expertizării bunurilor imobile.

Executorii

judecătorești D.D.C. și D.O. au săvârșit în mod evident infracțiunea de abuz în

serviciu împotriva intereselor publice, întrucât au pus în executare hotărârea

judecătorească pronunțată în dosarul nr. 5192/2005 al Judecătoriei Buftea, care

nu era irevocabilă în sensul art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Referitor la expertul

tehnic M.V. persoana vătămată a arătat că a subevaluat valoarea plantațiilor pe

care le-a apreciat ca fiind vechi și neîngrijite (a luat în calcul doar

valoarea reziduală a plantațiilor) iar expertul tehnic A.D. a consemnat, în mod

fals, că sunt proprietatea privată a stațiunii construcțiile amplasate pe

terenurile supuse executării.

Expertul tehnic S.G.

a întocmit o expertiză fără nicio bază în scopul de a grăbi adjudecarea

bunurilor de S F.P.I. SRL. Se apreciază că expertul tehnic a săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 220 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen.

Cu privire la

reprezentanții Agenției Domeniilor Statului persoana vătămată arată că au

încheiat contractul de concesiune nr. 18 din 24 iulie 2007 cu S F.P.I. SRL.

Contractul a avut ca obiect terenul de aproximativ 201 ha pe care se află bunurile imobile, aflat în proprietatea publică a statului, adjudecat anterior

nelegal de S F.P.I. SRL. Prin acest contract, Agenția Domeniilor Statului a

renunțat la orice pretenție cu privire la plantațiile amplasate pe aproximativ

200 de ha și cu privire la clădirile situate pe aceste terenuri. Astfel, statul

a pierdut dreptul de proprietate asupra acestor bunuri. În aceste condiții a

fost săvârșită infracțiunea de favorizare a infractorului de persoane fizice

din conducerea Agenției Domeniilor Statului.

În urma actelor

premergătoare efectuate, prin ordonanța din data de 25 octombrie 2010, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.I.R. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art.

289 C. pen. și art. 264 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de

executorii judecătorești D.D.C. și D.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C.

pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271

C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.; neînceperea urmăririi penale

față de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 360 C. pen. și față de E.O.R., administrator al aceleiași

societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C.

pen. rap. la art. 360 C. pen. și disjungerea cauzei și declinarea competenței

de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea

de cercetări față de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R.,

administrator al aceleiași societăți comerciale, S.G., expert tehnic, M.V.,

expert tehnic, A.D., expert tehnic și D.D., în calitate de președinte al

Agenției Domeniilor Statului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) și 2) C.

pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 298 C. pen.

Pentru a dispune

astfel, s-a reținut că, în ce privește activitatea magistratului judecător,

materializată în motivarea soluțiilor dispuse, nu a implicat, în situația dată,

o încălcare a atribuțiilor de serviciu cu intenție sau din culpă, în sensul

neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este

rezultatul aplicării normelor în vigoare în raport de o situație de fapt și

probele din dosarele cauzei.

În ce privește

faptele celor doi executori judecătorești, s-a constatat că și-au exercitat în

mod corespunzător, atribuțiile de serviciu în împrejurarea instrumentării

dosarelor de executare nr. 170/2005 și nr. 36/2007 în condițiile în care au pus

în executare sentințele civile nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunțată de

Judecătoria Sector 4 București și nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunțată de

Judecătoria Buftea.

De asemenea, cu

privire la infracțiunea prev. de art. 360 C.pen., s-a reținut că, din

mijloacele de probă administrate în cauză, nu a rezultat cu certitudine că

valori culturale sau colecții științifice au fost distruse cu intenție de

făptuitori.

Împotriva soluției

pronunțate în cauză, în termen legal, a formulat plângere S.C.D.P. Băneasa,

prin reprezentant, înregistrată sub nr. 2367/II/2/2010.

In plângere, se

susține, în principal, că soluția este nelegală deoarece nu s-au efectuat

suficiente acte premergătoare iar activitatea de cercetare „a fost lipsită de

rol activ". In acest sens, s-a invocat faptul că nu s-a respectat art. 202

C. proc. pen. în cauză fiind necesare efectuarea unor expertize judiciare care

să stabilească prejudiciul creat. La plângere a fost atașat un raport de

evaluare întocmit de petentă

Din examinarea

plângerii împotriva soluției și actele premergătoare din dosarul nr. 837/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a constatat că criticile

aduse acesteia sunt neîntemeiate.

Nu au fost primite

susținerile din plângere, cu privire la faptul că soluția este nelegală

deoarece nu s-au efectuat suficiente acte premergătoare iar activitatea de

cercetare „a fost lipsită de rol activ".

După cum a statuat Înalta

Curte de Casație și Justiție (sentința penală nr. 1064 din 5 iunie 2008;

decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008) în etapa actelor premergătoare,

etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate

mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte

penale.

În aceste condiții,

în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra

oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și

suficiente în vederea atingerii scopului acestora, respectiv începerea

urmăririi penale ori soluția de neurmărire penală.

Nu au putut fi avute

în vedere prevederile art. 63-64 C. proc. pen., deoarece administrarea acestora

vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale nu și etapa

actelor premergătoare care se situează în afara procesului penal și în care se

fac numai verificări cu privire la presupusele fapte penale.

S-a mai reținut că și

în această etapă, persoana care se consideră vătămată are nu numai dreptul dar

și obligația prevăzută de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. de a indica probele

care sunt de natură să dovedească cele susținute în plângere.

Or, în cauză au fost

efectuate suficiente acte premergătoare, toate din oficiu, în condițiile în

care petenta nu a propus probe prin plângerile formulate, cu excepția

înscrisurilor anexate.

Nu au fost primite

susținerile petentei, reluate din plângerea inițială cu privire la vinovăția

magistratului judecător și a celor doi executori judecătorești.

Astfel, în

conformitate cu art. 2 din Legea 303/2004 „(3) Judecătorii sunt independenți,

se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali.

(4) Orice persoană,

organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența

judecătorilor." iar în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 304/2004 rep.

„hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de

atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale"

Din articolele

enunțate mai sus rezultă că, în virtutea pregătirii sale profesionale și a

statutului său de independență, judecătorul cauzei este unica autoritate

investită de lege să conducă procesul, să decidă cu privire la raporturile

juridice deduse judecății, a mijloacelor de probă administrate, a normelor

juridice aplicabile, să stabilească adevărul și să pronunțe soluția, iar

părțile interesate în proces au dreptul și obligația de a contribui la

stabilirea adevărului și înfăptuirea dreptății în cauză.

Mai mult,

solicitarea, prin intermediul unei plângeri penale, de a se cerceta modul în

care judecătorul a evaluat mijloacele de probă și a ajuns la concluzia din

hotărâre, duce la concluzia că evaluarea legalității unui mijloc de probă poate

fi făcută de către o altă autoritate decât judecătorul cauzei, în primă

instanță sau în căile de atac, fapt ce contravine principiului independenței

judecătorilor. Așa fiind, ar fi inadmisibil să se susțină ideea unui transfer

de autoritate a deciziei cu privire la verificarea legalității raporturile

juridice deduse judecății, a mijloacelor de probă administrate și a normelor

juridice aplicabile, de la instanța competentă să judece calea de atac, la un

alt organ, chiar și procuror, urmare a unei plângeri penale, fără a se aduce

atingere gravă principiului independenței judecătorilor.

Pe de altă parte, ca

regulă generală, orice litigiu presupune existența unor interese contrarii

promovate în fața justiției. Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel

ivit va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor

probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere

fermă asupra temeiniciei cererilor și va da o soluție care, în mod invariabil,

este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părțile aflate în litigiu.

Emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu

echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin

care ar fi lezate interesele legale ale persoanei, așa cum susține petentul, și

nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute

de legea penală.

De asemenea, după cum

a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia penală nr. 2023 din 5

iunie 2008), potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre

atribuțiile executorilor judecătorești este de punere în executare a

dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Din economia textului

menționat rezultă că atribuția executorului judecătoresc este numai de a pune

în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta

dispozițiile din conținutul acesteia.

Or, după cum s-a

reținut și în ordonanța atacată, din analiza actelor premergătoare a rezultat

că cei doi executori judecătorești au executat întocmai această parte a

dispozitivului, în conformitate cu dispozițiile legale.

Mai mult, petenta s-a

mulțumit a invoca faptul că terenul face parte din proprietatea publică a

statului, fără a contesta executarea și fără a proba acest lucru, cu ocazia

contestațiilor la executare promovate și respinse.

În mod corect s-a

reținut că, în condițiile în care, în urma efectuării de acte premergătoare

complete, nu rezultă, fără echivoc, că fapta a fost săvârșită de către

făptuitor și că aceasta a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în

conformitate cu art. 5

2

și art. 66 C. proc. pen., se face aplicarea

principiului in dubio pro reo (dubiul profită acuzatului).

Pentru considerentele astfel

reținute, procurorul a concluzionat că ordonanța cu nr. 837/P/2007 din 21

septembrie 2010 este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petenta S.C.D.P.

Băneasa nu este întemeiată. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 278 C.

proc. pen. s-a dispus respingerea ei prin rezoluția dată în dosarul nr. 2367/II-2/2010

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu

această mențiune.

Și în fața instanței, prin

plângerea formulată în termenul legal, petenta a criticat rezoluția

procurorului solicitând infirmarea ei și începerea urmăririi penale față de G.T.,

consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiași societăți

comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic și D.D.,

în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului, executorii

judecătorești D.D.C. și D.O. și judecătorul P.I.R., axându-se pe prejudiciul

suferit în perioada în care bunurile sale mobile și imobile au trecut în

patrimoniul creditoarei S F.P.I. SRL, solicitând efectuarea unei expertize de specialitate

care să stabilească cuantumul exact al lui și despăgubirilor la care este

îndreptățită.

Dispozițiile procurorului din

rezoluția criticată se referă la:

1) neînceperea

urmăririi penale față de judecătorul P.I.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 264 C.

pen., întrucât faptele nu există.

2) neînceperea

urmăririi penale față de executorii judecătorești D.D.C. și D.O. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art.

246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen.,

art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

3) neînceperea

urmăririi penale față de G.T., consilier juridic al SC F.P. SRL., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 360 C. pen. și față de E.O.R.,

administrator al aceleiași societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât faptelor de

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii anume latura

obiectivă, si respectiv,

4) disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări față de G.T.,

consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiași societăți

comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic și D.D.,

în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap.

la art. 217 alin. (1) și (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248

C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art.

289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 298 C. pen.

Prin sentința penală nr. 303/F

din 24 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins,

ca nefondată, plângerea petentei S.C.D.P. Băneasa, formulată împotriva

rezoluției nr. 2367/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost menținută

ordonanța nr. 837/P/2007 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

La 4 iulie 2011, S.C.D.P. Băneasa

a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 303/F din 24 iunie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, solicitând admiterea acestuia, desființarea

ordonanței atacate și luarea măsurilor necesare începerii urmăririi penale în

cauză împotriva persoanelor învinuite.

Examinând hotărârea atacată, Înalta

Curte constată că recursul declarat de petentă este inadmisibil pentru

următoarele considerente:

Principiul activității legii

procesual penale este de strictă aplicare, implicând efectuarea tuturor actelor

procedurale în conformitate cu legea în vigoare.

Totodată, principiul imediatei

aplicări a legii procesual penale funcționează și în cazul în care, pe durata

desfășurării unui proces penal intervin mai multe legi succesive, situație în

care, ultima lege validează toate actele și lucrările îndeplinite sub imperiul

legilor anterioare.

În absența unor dispoziții

tranzitorii speciale, care să reglementeze situațiile ivite în cazul

concurenței legilor de procedură succesive, a opera cu distincții referitoare

la orice elemente de fapt și de drept înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu

este permis.

În speța analizată, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală a soluționat plângerea petentei împotriva

rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 24 iunie 2011, când a

pronunțat sentința nr. 303/F, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a

rămas definitivă, conform disp. art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

așa cum au fost anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, sentința penală nr. 303/F/2011,

fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte

din hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menționată,

astfel că nu este supusă căilor ordinare de atac.

În consecință, recursul declarat

de petenta S.C.D.P. Băneasa este inadmisibil, întrucât a fost declarat

împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., așa cum era acest text de lege în vigoare la data pronunțării

sentinței atacate.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta S.C.D.P. Băneasa împotriva sentinței

penale nr. 303 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 ianuarie 2012.