ÎCCJ, Secția penală

Decizie nr. 225/A/2015

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 24 martie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a constatat ca V.C.P. constituie pentru inculpatul A., legea mai favorabilă și, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) C. pen. (1969), a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni prevăzute de legea penală.

În baza art. 18

1

alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen. (1969) s-a aplicat inculpatului A. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționata acțiunea civila formulata de partea civila SC B. SRL.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 08 mai 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a reținut că, prin plângerea din 08 august 2013, SC B. SRL prin reprezentant legal, administrator C., a sesizat organele de urmărire penală de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) de către executorul judecătoresc A., din conținutul plângerii rezultând că, în Dosarul de executare nr. x/2012, deși SC B. SRL a achitat debitul și dosarul a fost închis din 09 ianuarie 2013, debitorul a mai fost executat încă o dată, în mod nelegal, pentru suma de 135.270,00 lei, deoarece executorul judecătoresc nu a ridicat măsura popririi conturilor societății și nu a restituit titlul executoriu debitorului. Deși i s-a adus la cunoștință lui C. acest aspect, precum și împrejurarea că suma de 135.270 lei provenea din încasări de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură care, potrivit legii, nu pot fi supuse executării silite, executorul judecătoresc a refuzat restituirea banilor, prejudiciind astfel societatea de suma de 135.270 lei, la care se adaugă și daune interese aferente perioadei de la data primirii banilor în cont până la data restituirii efective.

În esență, s-a reținut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, și-a încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu (așa cum sunt reglementate prin Legea nr. 188/2000 republicată, Ordinul nr. 210/2001 al Ministrului Justiției și C. proc. civ. - art. 371

5

alin. (1) lit. a) art. 371

3

alin. (2), art. 373

1

alin. (6), art. 452 alin. (2) lit. b), art. 454 alin. (4)) constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, cu consecința vătămării intereselor legale ale SC B. SRL.

Astfel, deși a fost realizată integral obligația prevăzută în titlu executoriu ce forma obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2012, iar executarea silită a încetat la 09 ianuarie 2013, inculpatul nu a predat debitorului titlul executor cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor și nu a anulat măsura popririi instituită la 25 octombrie 2012 și 30 octombrie 2012 în acest dosar la nici o instituție bancară, refuzând restituirea sumei de 135.270,00 lei virată de SC D. SA - Sucursala Călărași, reprezentând încasări de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, sumă exceptată de la poprire potrivit art. 452 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

Fiind somat, atât de către debitor cât și de către instituția bancară, inculpatul a reținut suma în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A., până la data de 09 septembrie 2013, acceptând prejudicierea debitorului, cu suma de 135.270 lei.

Prin încheierea 11 august 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriu, a administrării probelor precum și a actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A.

În cursul cercetării judecătorești în primă instanță au fost depuse înscrisuri și au fost audiați martorii E., F., C., G., H., precum și inculpatul A.

Pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut ca dovedite următoarele:

Prin cererile formulate la data de 09 octombrie 2012, SC I. SRL, în calitate de creditoare, prin apărător ales, avocat J., a solicitat B.E.J., A. executarea silită a SC B. SRL, în baza titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin investit, în valoare de 171.535,00 lei, fila SC D. SA investită, în valoare de 238.121,53 lei și bilet la ordin investit, pentru suma 71.456,62 lei, formându-se Dosarele de executare silită nr. x/2012, nr. x/2012 și nr. x/2012, dosare în care, după obținerea încuviințării executării silite dispusă de Judecătoria Călărași, executorul judecătoresc A. a procedat la emiterea somațiilor de plată, iar în cadrul Dosarelor nr. x/2012 și nr. x/2012, la verificarea bunurilor mobile/imobile deținute de SC B. SRL.

B.E.J., A. a solicitat la datele de 25 octombrie 2012 și 30 octombrie 2012 mai multor bănci, înființarea popririi asupra conturilor debitorului SC B. SRL deschise la aceste instituții bancare, până la concurența sumelor de 193.977, 76 lei, respectiv 267.605,01 lei, sume ce urmau a fi consemnate în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A.

În continuarea procedurii de executare în Dosarul nr. x/2012, inculpatul A. a verificat situația imobilului deținut de numitul C. și la somarea acestuia la 06 noiembrie 2012 privind achitarea în termen de 15 zile a debitului, caz în care va proceda la vânzarea prin licitație publică a imobilului proprietatea sa, situat în com. Ștefan cel Mare, jud. Călărași, somație notată în cartea funciară a localității Călărași, însă, întrucât imobilul figura în proprietatea comună a soților C. și K., prin procesul - verbal din 09 ianuarie 2013, inculpatul a dispus suspendarea executării silite până la împărțeala acestuia, cu informarea în acest sens în prealabil, a creditoarei.

În cadrul Dosarului de executare silită nr. x/2002, după înființarea popririlor, inculpatul A. s-a deplasat la sediul unității debitoare unde a procedat la indisponibilizarea cantității de 280 tone sămânță floarea - soarelui prin aplicarea sechestrului la dispoziția creditorului, pe care a lăsat-o în custodia debitorului, întocmind procesul - verbal de sechestru din 05 noiembrie 2012, iar, ulterior, având în vedere convenția dintre părți privind vânzarea cantității de 112 tone sămânță floarea soarelui, s-a procedat, la 07 noiembrie 2012, la ridicarea sechestrului, debitorul valorificând marfa prin vânzarea către SC L. SA, care a plătit prețul de 457.797,80 lei direct SC I. SRL, conform ordinelor de plată din 13 noiembrie 2012 și din 21 noiembrie 2012.

Ca urmare a acestei plăți, prin procesul - verbal din 09 ianuarie 2013, executorul judecătoresc A., primind din partea creditoarei adresa din 06 decembrie 2012, prin care i s-a comunicat încasarea debitului în sumă de 274.511,40 lei, inclusiv cheltuieli de executare, a procedat la distribuirea sumelor plătite de debitor și poprite de Trezoreria Călărași (7.541 lei), constatând un rest plătit peste valoarea de recuperat de 13.331,39 lei, cu privire la care a dispus distribuirea în Dosarul de executare silită nr. x/2012.

Din suma plătită de debitor în Dosarul de executare silită nr. x/2012, executorul judecătoresc A. a dispus distribuirea și în Dosarul de executare silită nr. x/2012, constatând prin proces-verbal încasarea peste valoarea datorată și în acest dosar a sumei de 97.904,58 lei, pe care a distribuit-o în Dosarul nr. x/2012.

Prin procesele - verbale întocmite în Dosarele de executare silită nr. x/2013 și nr. x/2012 la data de 09 ianuarie 2013 s-au constatat soluționate titlurile executorii și s-a dispus încetarea executării silite, însă nu au fost restituite debitorului titlurile în original cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor așa cum prevede C. proc. civ. Având în vedere cele dispuse în Dosarele de executare silită nr. x/2012 și nr. x/2012, inculpatul a întocmit în Dosarul de executare silită nr. x/2012 procesul - verbal din 09 ianuarie 2013, prin care a constatat că, din suma datorată, conform titlului executoriu, de 171.535 lei și a cheltuielilor de executare, s-au recuperat sumele de 97.904, 58 lei distribuită din Dosarul nr. x/2012, 5790,39 lei, distribuită din Dosarul nr. x/2012, 7.541 lei prin poprire, totalul rămas de recuperat fiind de 85.903.79 lei, precum și eventualele cheltuieli suplimentare.

Astfel, prima instanță a reținut că, deși s-a dovedit prin înscrisuri că inculpatul A. a constatat închiderea Dosarelor de executare silită nr. x/2012 și nr. x/2012 încă din data de 09 ianuarie 2013, nu a procedat în mod abuziv la ridicarea măsurii popririi instituită pe conturile debitoarei, cu motivarea ca executarea nu se încheiase în Dosarul nr. x/2012, aspect fără relevanță juridică, în condițiile în care cele 3 dosare de executare nu au fost conexate.

De asemenea, s-a reținut că în Dosarul de executare silită nr. x/2012, inculpatul nu a restituit debitorului titlul executoriu în original, cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 2381 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași, s-a admis, în parte, contestația la executare formulata de SC B. SRL și a fost obligat intimatul B.E.J., A., prin administrator judiciar SC M. SPRL, să predea contestatoarei fila SC D. SA din 17 iulie 2012, menționând pe aceasta stingerea totală a obligațiilor.

Întrucât executorul judecătoresc A. nu a anulat măsura popririi, SC D. SA - Sucursala Călărași, din eroare, la data de 17 iulie 2013, a virat in contul acestuia, suma de 135.270 lei, reprezentând încasări Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în condițiile in care suma era exceptată de la poprire, potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., astfel încât, având în vedere stingerea obligației de plată și natura banilor încasați, SC B. SRL a solicitat la 22 iulie 2013, B.E.J., A., restituirea banilor în contul societății, însă inculpatul a refuzat restituirea, cu motivarea ca nu îi permite administratorul judiciar, numit în procedura insolvenței deschisă împotriva B.E.J., A., dar a solicitat, la data de 26 iulie 2013, anularea popririi, înființată asupra conturilor SC B. SRL, deschise la SC D. SA.

Restituirea sumei de 135.270 lei a fost făcută de inculpat la data de 09 septembrie 2013, imediat după pronunțarea sentinței civile nr. 2381/2013 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași, care a obligat B.E.J., A. să predea SC B. SRL titlul executoriu (fila C.E.C din 17 iulie 2012), menționând pe aceasta stingerea totală a obligațiilor.

De asemenea, prin aceeași sentință s-a dispus întoarcerea executării silite și restituirea de către B.E.J., A., prin administrator judiciar SC M. SPRL, către SC B. SRL, a sumei de 135.270 lei.

Prima instanță a mai constatat că, deși în rechizitoriu s-a susținut că inculpatul a reținut suma în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A., până la data de 09 septembrie 2013, acceptând prejudicierea debitorului, cu suma de 135.270 lei, parchetul nu a verificat apărarea inculpatului, în sensul că, în perioada 22 iulie 2013-09 septembrie 2013, administratorul său judiciar nu i-a permis restituirea sumei.

În continuare, prima instanță a arătat că, în sprijinul acestei apărări, au fost administrate probe, care confirma susținerea inculpatului.

Astfel, prin sentința civilă nr. 169 din 21 mai 2013 a Tribunalului Călărași, secția civilă, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei B.E.J., A., a fost numit administrator judiciar SC M. SPRL care îndeplinește atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006, în baza art. 48 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea, fără ordin din partea judecătorului sindic, dispoziție ce va fi adusă la îndeplinire de administratorul judiciar și, totodată, în baza art. 47 alin (1) din Legea nr. 85/2006 a ridicat dreptul debitoarei de administrare constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, administrarea urmând a se face de administratorul judiciar.

Respectând aceasta sentință, prin adresa din 24 iulie 2013, administratorul judiciar SC M. SPRL a comunicat creditorului SC I. SRL că nu am procedat la restituirea sumei sau la distribuția sumei de 135.270 lei având în vedere că au fost ridicate mai multe probleme cu privire la aceasta, din partea reprezentanților SC D. SA - Sucursala Călărași, a reprezentantului legal al SC B. SRL, cat și a creditorului, astfel încât, până la clarificarea problemelor, suma rămâne în contul B.E.J., A.

Prima instanță a apreciat că, astfel, se probează că inculpatul a reținut suma în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A., până la data de 09 septembrie 2013, nu acceptând prejudicierea debitorului, cum susține parchetul, ci întrucât administratorul său judiciar nu i-a permis restituirea sumei până la clarificarea problemelor, în condițiile în care acesta era solicitată atât de creditor cât și de debitor.

Prin urmare, s-a apreciat că executorul judecătoresc A. a procedat prudent iar nu abuziv, așteptând ca instanța civilă sa se pronunțe cu privire la suma în litigiu, așa cum s-a și întâmplat prin sentința civilă nr. 2381/2013 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași, anterior menționată.

Totodată, deși parchetul a mai susținut că după data de 08 august 2013, martora G., administrator judiciar i-a comunicat inculpatului, în scris și verbal, că este singurul responsabil de eventuala restituire a sumei de 135.270 lei, și că, în mod abuziv nu a restituit suma, prima instanță a mai constatat că s-a omis faptul că SC B. SRL, prin cererea din 05 august 2013, a formulat contestație la executare tocmai pentru lămurirea destinatarului restituirii sumei (așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2381/2013 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași), iar executorul judecătoresc a procedat prudent, așteptând aproximativ 1 lună de zile, ca instanța civilă sa se pronunțe, astfel încât, s-a apreciat că, în acest mod, administratorul judiciar nu a respectat sentința civilă nr. 169 din 21 mai 2013 a Tribunalului Călărași, întrucât nu s-a implicat în administrarea contului B.E.J., A., deși avea această obligație.

Prima instanță a mai reținut că martorii audiați și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, confirmând situația de fapt anterior relatată.

Astfel, martorul E., expert, a declarat că, la rugămintea avocatului lui SC B. SRL (N.), l-a însoțit la biroul inculpatului, unde s-a discutat ca, în termen de circa trei zile, suma sa fie restituita către debitor, întrucât acesta era o subvenție la un program și trebuia să fie folosită conform destinației, iar promisiunea a fost ca B.E.J., A. sa ia legătură cu administratorul judiciar care administra falimentul SC B. SRL, pentru a se restitui suma.

F., executor judecătoresc stagiar, a declarat că, aflându-se la biroul inculpatului, acesta a manifestat disponibilitate pentru restituirea sumei, dar a spus că B.E.J., A. fiind în insolventa, administratorul judiciar se opune restituirii.

În declarația sa, C., reprezentantul SC B. SRL, a considerat că, din greșeală, funcționarul SC D. SA a virat suma către executorul A., arătând că, după trei zile de la poprire a vorbit cu avocatul N., care i-a prezentat o adresa în care se specifica ca sumele provenite de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură nu pot fi executate silit, document ce a fost prezentat și inculpatului, cerându-i să restituie suma, că, ulterior a mers la bancă și s-a emis o adresa către executor pentru restituirea sumei poprite. A mai menționat că executorul i-a spus că suma rămâne poprită, la dispoziția SC I. SRL, arătând că mai există un dosar de executare neachitat, și, întrucât a aflat că B.E.J., A. era în insolvență, a luat legătura cu administratorului său judiciar, care a fost de acord să vireze suma Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură înapoi în conturile societății, însă că nu o poate face decât cu semnătura executorului, care nu a fost de acord. În final, i-a spus că va restitui suma doar dacă va avea o hotărâre judecătorească cu privire la aceasta. A mai arătat că-și menține constituirea de parte civilă făcută la urmărirea penală, că a avut pierderi reprezentând lipsa de folosință, ca urmare a neutilizării banilor proveniți de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și că nu a putut acorda la timp salariile. A considerat că, pentru a acoperi prejudiciul, inculpatul ar trebui să plătească suma minimă de 3.000 euro.

G., consilier juridic al administratorului judiciar, a declarat că prin fax, cabinetul de insolvență a primit mai multe solicitări de restituire a sumei, prima fiind făcută de SC D. SA, urmata la scurt timp, de debitor și creditor, că a adus la cunoștința, în scris, executorului sa dispună în competență de cauză, că a prezentat, în scris, creditorului și debitorului că executorul trebuia sa dispună cu privire la sumă, iar modalitatea era ca acesta sa încunoștințeze firma de insolvență era obligată sa aibă un control, prin semnarea alături de executor, precum și că administratorul judiciar a solicitat, ca până la lămurirea situației, sa nu se umble la bani.

În declarația sa, martora H., ofițer tranzacții clienți la SC O. SA - agenția Lehliu Gară, a arătat că nu cunoaște aspecte legate de suma precizată și că, în anul 2013, la bancă a venit executorul însoțit de reprezentantul administratorului judiciar, pentru a anunța starea de insolvență a executorului.

Inculpatul A. a declarat că administratorul judiciar a afirmat că nu dorește sa semneze un ordin de plată prin care suma să fie restituita către SC B. SRL, însă nu i s-a precizat care a fost motivul, iar imediat ce instanța civilă s-a pronunțat, a restituit suma de 135.000 lei și dobânda către SC B. SRL. S-a mai arătat că, deși acea creanță a fost stinsă, mai existau alte 4 dosare de executare nesoluționate și contestații la executare formulate de debitorul SC B. SRL, precum și că, la dosar se afla o adresa prin care lichidatorul a comunicat debitorului și terțului poprit că existau nelămuriri cu privire la distribuția sumei de 135.000 lei.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că executorul judecătoresc A. a procedat prudent, iar nu abuziv, așteptând ca instanța civila sa se pronunțe cu privire la suma în litigiu.

Totuși, cum s-a arătat, prima instanță a reținut ca abuziv, faptul că executorul judecătoresc A. a constatat, încă din 09 ianuarie 2013, închiderea Dosarelor de executare silita nr. x/2012 și nr. x/2012 și nu a procedat la ridicarea măsurii popririi instituită pe conturile debitoarei, cu motivarea ca executarea nu se încheiase în Dosarul nr. x/2012, aspect însă fără relevanță juridică, în condițiile în care cele 3 dosare de executare nu au fost conexate.

De asemenea, prima instanță a reținut că în Dosarul de executare silită nr. x/2012, executorul judecătoresc nu a restituit în mod abuziv, debitorului, titlul executoriu în original, cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 2381 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași, s-a admis, în parte, contestația la executare formulata de SC B. SRL și a obligat intimatul B.E.J., A., prin administrator judiciar SC M. SPRL, să predea contestatoarei fila SC D. SA, din 17 iulie 2012, menționând pe aceasta stingerea totală a obligațiilor.

Prima instanță a mai arătat că nu se poate dispune achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv faptele nu există, întrucât acestea au constat în neridicarea unei măsuri a popririi și nerestituirea către debitor a titlului executoriu în original, precum și că, deși au fost înființate popriri în mai multe dosare, inculpatul era obligat sa o ridice pe cea din Dosarul nr. x/2012, ca urmare a achitării debitului.

La stabilirea legii penale mai favorabile, prima instanță a constat că acesta o reprezintă codificarea anterioară, raportat la limitele de pedeapsă din actuala reglementare (de la 2 la 7 ani închisoare), precum și la modalitățile în care se poate individualiza executarea acesteia, incluzând inexistenta dispozițiilor favorabile ale art. 18

1

C. pen. (1969).

Astfel,s-a arătat că faptele abuzive menționate anterior, respectiv neridicarea unei măsuri a popririi și nerestituirea către debitor a titlului executoriu în original, nu au produs nici un prejudiciu dovedit debitorului SC B. SRL, inculpatul explicând că acestea au fost masuri de prevedere, în executarea altui dosar pe care același debitor nu l-a executat și că a restituit suma către debitor, la momentul lămuririi litigiului de către instanța civilă.

Având în vedere și conduita inculpatului, care a recunoscut faptele cu privire la suma de 135.000 lei, așa cum s-a reținut prin prezenta sentință, datele favorabile legate de lipsa antecedentelor penale, profesia acestuia si vârsta de 63 de ani, prima instanță a apreciat faptele ca lipsite în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 18

1

alin. (1) C. pen. (1969), l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., iar, în temeiul art. 18

1

alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen. (1969) l-a sancționat cu o amendă administrativă, în cuantum situat la maximul prevăzut de lege, faptele fiind la limita infracțională.

Totodată, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civila formulata de partea civila SC B. SRL, reținând că aceasta nu a solicitat administrarea de probe în sprijinul acțiunii civile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise de apel, susținute cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât prima instanță a reținut, în mod greșit, ca temei al achitării dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., atâta timp cât a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât temeiul corect al achitării este cel prevăzut de art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18

1

C. pen. (1969).

Cu privire la netemeinicia hotărârii atacate, a considerat că, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpatul și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu însă, judecătorul fondului a apreciat, în mod greșit, că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât inculpatul ar fi acționat prudent.

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de Ministerul Public referitoare la greșita achitare a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), apreciind că soluția pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică.

În acest sens, Înalta Curte, realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză, constată că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, reținând, în esență, că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, și-a încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu (așa cum sunt reglementate prin Legea nr. 188/2000 republicată, Ordinul nr. 210/2001 al Ministrului Justiției și C. proc. civ. - art. 3715 alin. (1) lit. a) art. 3713 alin. (2), art. 3731 alin. (6), art. 452 alin. (2) lit. b), art. 454 alin. (4)) constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, cu consecința vătămării intereselor legale ale SC B. SRL.

Astfel, deși a fost realizată integral obligația prevăzută în titlu executoriu ce forma obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2012, iar executarea silită a încetat la 09 ianuarie 2013, inculpatul nu a predat debitorului titlul executor cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor și nu a anulat măsura popririi instituită la 25 octombrie 2012 și 30 octombrie 2012 în acest dosar la nici o instituție bancară, refuzând restituirea sumei de 135.270,00 lei virată de SC D. SA - Sucursala Călărași, reprezentând încasări Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, sumă exceptată de la poprire potrivit art. 452 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, relevante sunt, așa cum a arătat și judecătorului fondului, înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererile formulate la 09 octombrie 2012, de către SC I. SRL, în calitate de creditoare, prin apărător ales, avocat J., prin care s-a solicitat B.E.J., A. executarea silită a SC B. SRL, în baza titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin investit, în valoare de 171.535,00 lei, fila SC D. SA investită, în valoare de 238.121,53 lei și bilet la ordin investit, pentru suma 71.456,62 lei, dosarele de executare silită formate în urma cererilor menționate anterior (din 2012), dosare în care, după obținerea încuviințării executării silite dispusă de Judecătoria Călărași, inculpatul a procedat la emiterea somațiilor de plată, iar în cadrul Dosarelor nr. x/2012 și nr. x/2012, la verificarea bunurilor mobile/imobile deținute de SC B. SRL; adresele prin care s-a solicitat, la 25 octombrie 2012 și 30 octombrie 2012, mai multor bănci, înființarea popririi asupra conturilor debitorului SC B. SRL deschise la aceste instituții, până la concurența sumelor de 193.977, 76 lei, respectiv 267.605,01 lei, sume ce urmau a fi consemnate în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A.; procesul - verbal din 09 ianuarie 2013, prin care inculpatul A., primind din partea creditoarei adresa din 06 decembrie 2012, referitoare încasarea debitului în sumă de 274.511,40 lei, inclusiv cheltuieli de executare, a procedat la distribuirea sumelor plătite de debitor și poprite de Trezoreria Călărași (7.541 lei), și a constatat un rest plătit peste valoarea de recuperat de 13.331,39 lei, cu privire la care a dispus distribuirea în Dosarul de executare silită nr. x/2012; procesul-verbal prin care s-a constatat, în Dosarul nr. x/20012, încasarea peste valoarea datorată a sumei de 97.904,58 lei, care a fost distribuită în Dosarul nr. x/2012; procesele - verbale întocmite în Dosarele de executare silită nr. x/2013 și nr. x/2012 la 09 ianuarie 2013, prin care s-au constatat soluționate titlurile executorii și s-a dispus încetarea executării silite, însă fără a fi restituite, către debitor, titlurile în original cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor; procesul - verbal din 09 ianuarie 2013, întocmit în Dosarul de executare silită nr. x/2012, prin care s-a constatat că, din suma datorată, conform titlului executoriu, de 171.535 lei și a cheltuielilor de executare, s-au recuperat sumele de 97.904,58 lei distribuită din Dosarul nr. x/2012, 5790,39 lei, distribuită din Dosarul nr. x/2012, 7.541 lei prin poprire, totalul rămas de recuperat fiind de 85.903,79 lei, precum și eventualele cheltuieli suplimentare; documentul emis de SC D. SA - Sucursala Călărași, din care rezultă că, la data de 17 iulie 2013, a virat în contul B.E.J., A., ca urmare a faptului că inculpatul nu a anulat măsura popririi,suma de 135.270 lei, reprezentând încasări Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în condițiile in care suma era exceptată de la poprire, potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., înscrisuri prin care SC B. SRL a solicitat la 22 iulie 2013, B.E.J., A., restituirea banilor în contul societății; sentința civilă nr. 2381 din 06 septembrie 2013 a Judecătoriei Călărași, prin care s-a admis, în parte, contestația la executare formulata de SC B. SRL și a fost obligat intimatul B.E.J., A., prin administrator judiciar SC M. SPRL, să predea contestatoarei fila SC D. SA din 17 iulie 2012, menționând pe aceasta stingerea totală a obligațiilor și, totodată, întoarcerea executării silite și restituirea de către B.E.J., A., prin administrator judiciar SC M. SPRL, către SC B. SRL, a sumei de 135.270 lei.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte mai constată că, deși parchetul a susținut că inculpatul a reținut suma de 135.270 lei, în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A., până la data de 09 septembrie 2013, acceptând prejudicierea debitorului, nu s-a verificat apărarea acestuia, în sensul că, în perioada 22 iulie 2013-09 septembrie 2013, administratorul său judiciar nu i-a permis restituirea sumei.

Astfel, din actele dosarului, respectiv sentința civilă nr. 169 din 21 mai 2013 a Tribunalului Călărași, secția civilă, prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei B.E.J., A., a fost numit administrator judiciar SC M. SPRL și, între altele, în baza art. 47 alin (1) din Legea nr. 85/2006, a fost ridicat dreptul debitoarei de administrare constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, toate urmând a se realiza de către administratorul judiciar, și adresa din 24 iulie 2013, prin care administratorul judiciar a comunicat creditorului că nu a procedat la restituirea sumei de 135.270 lei întrucât au existat mai multe solicitări din partea SC D. SA - Sucursala Călărași, a reprezentantului legal al SC B. SRL, cât și a creditorului și că, până la clarificarea problemelor, suma va rămâne în contul B.E.J., A., rezultă că inculpatul a reținut suma în contul de consemnațiuni, la dispoziția B.E.J., A., până la 09 septembrie 2013, întrucât administratorul său judiciar nu i-a permis această restituire, iar nu pentru a-l prejudicia pe debitor, așa cum a susținut acuzarea, astfel încât, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că inculpatul intimat a procedat prudent, iar nu abuziv, așteptând ca instanța civilă sa se pronunțe cu privire la suma în litigiu.

Pe de altă parte, trebuie observat că, deși parchetul a susținut că martora G., administrator judiciar, după 08 august 2013, i-a comunicat inculpatului, în scris și verbal, că este singurul responsabil de eventuala restituire a sumei de 135.270 lei, și că, în mod abuziv, nu a restituit suma, administratorul judiciar este cel care, deși avea obligația de a administra contul B.E.J., A., nu a respectat sentința civilă nr. 169 din 21 mai 2013 a Tribunalului Călărași.

Totodată, se observă că martorii audiați în fața primei instanțe și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, confirmând situația de fapt anterior descrisă, relevante în acest sens fiind depozițiile lui E., expert, care a precizat că, în urma discuției la care a participat alături de avocatul lui SC B. SRL (N.), la biroul inculpatului, s-a stabilit ca, în termen de circa trei zile, suma sa fie restituita către debitor, sens în care B.E.J., A. trebuia să ia legătură cu administratorul judiciar; F., executor judecătoresc stagiar, care a menționat că inculpatul a manifestat disponibilitate pentru restituirea sumei, că B.E.J., A. era în insolvență, iar administratorul judiciar se opunea restituirii; C., reprezentantul SC B. SRL care a arătat că a luat legătura cu administratorului judiciar, care a fost de acord să vireze suma în conturile societății, însă că o putea face doar cu semnătura executorului, care nu este de acord, în final precizând că o va restitui doar dacă va exista o hotărâre judecătorească; G., consilier juridic al administratorului judiciar, care a declarat că, prin fax, cabinetul de insolvență a primit mai multe solicitări de restituire a sumei de la SC D. SA, debitor și creditor, că a adus la cunoștința, în scris, executorului sa dispună în competență de cauză, că a prezentat, în scris, creditorului și debitorului că executorul trebuia sa dispună cu privire la sumă, că modalitatea era ca inculpatul sa încunoștințeze firma de insolvență, precum și că administratorul judiciar a solicitat, ca până la lămurirea situației, sa nu se umble la bani; H., ofițer tranzacții clienți la SC O. SA - agenția Lehliu Gară, care a precizat că, în anul 2013, unitatea bancară a fost anunțată de starea de insolvență a executorului, către acesta împreună cu administratorul judiciar.

De asemenea, trebuie avută în vedere și declarația inculpatului A. care a precizat că administratorul judiciar a afirmat că nu dorește să semneze un ordin de plată pentru restituirea sumei, fără a i se oferi vreo explicație, însă, imediat ce instanța civilă s-a pronunțat, a restituit cei 135.000 lei și dobânda către SC B. SRL. S-a mai arătat că, deși acea creanță a fost stinsă, mai existau alte 4 dosare de executare nesoluționate și contestații la executare formulate de debitor, precum și că, la dosar, se afla o adresa prin care lichidatorul a comunicat debitorului și terțului poprit că existau nelămuriri cu privire la distribuirea sumei.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că inculpatul A. a procedat în mod prudent, așteptând ca instanța civilă sa se pronunțe cu privire la suma în litigiu.

Cu toate acestea, se observă că inculpatul, încălcându-și atribuțiile specifice funcției, pe de o parte nu a ridicat măsura popririi instituită pe conturile debitoarei SC B. SRL, în condițiile în care a constatat, încă din 09 ianuarie 2013, închiderea Dosarelor de executare silită nr. x/2012 și nr. x/2012, iar, pe de altă parte, în Dosarul de executare silită nr. x/2012, nu a restituit debitorului, titlul executoriu în original, cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor, astfel încât, susținerile sale în sensul că, în Dosarul nr. x/2012, nu se încheiase executarea, nu au relevanță juridică, având în vedere că aceste dosare nu fuseseră conexate.

Prin urmare, având în vedere toate probele la care s-a făcut anterior referire, ce au fost judicios interpretate și evaluate de prima instanță, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, s-a reținut în sarcina inculpatului A. faptul că, în calitate de executor judecătoresc, și-a încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, cu consecința vătămării intereselor legale ale SC B. SRL, în sensul că, deși a fost realizată integral obligația prevăzută în titlu executoriu ce forma obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2012, iar executarea silită a încetat la 09 ianuarie 2013, acesta nu a predat debitorului titlul executor cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor și nu a anulat măsura popririi instituită la 25 octombrie 2012 și 30 octombrie 2012 în acest dosar, la nici o instituție bancară, refuzând restituirea sumei de 135.270,00 lei virată de SC D. SA - Sucursala Călărași, reprezentând încasări de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, sumă exceptată de la poprire potrivit art. 452 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile,

și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea anterioară, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.

Astfel, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 297 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă au fost majorate (de la 2 la 7 ani), situație în care C. pen. anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatului, prevăzând limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea în vigoare.

În plus, față de faptul că prima instanță a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, constatând că faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 18

1

C. pen. (1969), Înalta Curte va face o analiză din perspectiva art. 5 C. pen. și cu privire la cele două instituții ce se regăsesc în legile penale succesive și care ar putea avea incidență în speța dedusă judecății

Astfel, ca o consecință a reglementării în art. 17 C. pen.(1969) a pericolului social ca trăsătură esențială a infracțiunii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol (art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. anterior), or, în N.C.P., ca efect al renunțării la noțiunea de pericol social ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracțiune (art. 15), acest caz de stingere a acțiunii penale nu a mai fost consacrat, fiind reglementată în art. 80-81 C. pen. instituția renunțării la aplicarea pedepsei, la care judecătorul poate apela în cazul îndeplinirii cumulative a condițiilor expres prevăzute de aceste texte de lege.

Realizând o comparație, în abstract, a celor două instituții, se constată că cea prevăzută de legea anterioară oferea o situație mai avantajoasă pentru inculpat a cărui faptă, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 18

1

C. pen. (1969), nu mai constituia infracțiune, urmând a se pronunța o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. (1968), spre deosebire de N.C.P. potrivit căruia, deși fapta constituie infracțiune, instanța apreciază, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, că nu se impune aplicarea unei pedepse, existând, totodată, și posibilitatea anulării măsurii de clemență conferită de judecător în situația în care se constată, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, că persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei săvârșise anterior o altă infracțiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă.

Ca urmare, și din această perspectivă, tot dispozițiile C. pen. anterior (art. 18

1

) se învederează ca fiind mai favorabile, iar Înalta Curte verificând aplicabilitatea lor, constată, în acord cu judecătorul fondului, pe baza materialului probator administrat, că acestea sunt incidente în speță, întrucât faptele inculpatului, astfel cum au fost anterior reținute, prin modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările în care au fost comise, consecințele produse, precum și persoana și conduita făptuitorului, nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acțiunile ilicite reținute în sarcina acestuia, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și prin conținutul lor concret, justificând aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, conform dispozițiilor art. 91 C. pen. (1969), iar nu a unei pedepse penale.

În acest sens, relevante sunt, în egală măsură, atât circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, respectiv pregătirea profesională, vârsta, lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere a faptei privind suma de 138.000 lei, precum și de cooperare cu organele judiciare, cât și împrejurările concrete de comitere a activității ilicite, în condițiile în care prin acțiunile sale a urmărit să asigure soluționarea unui alt dosar de executare, iar prejudiciul reclamat ca fiind cauzat debitorului SC B. SRL a fost acoperit prin restituire ca urmare a pronunțării hotărârii de către instanța civilă.

Față de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că fapta dedusă judecății aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală, fiind prin conținutul ei concret lipsită în mod vădit de importanță, astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care constată că, în mod corect, judecătorul fondului, a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 18

1

C. pen. (1969) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (1969).

De asemenea, se constată că prima instanță, în mod legal, a dispus achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fără a reține ca temei prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, dacă în cursul procesului se constată că în privința faptei comisă anterior intrării în vigoare a N.C.P., sunt aplicabile dispozițiile art. 18

1

C. pen. (1969), ca lege penală mai favorabilă, instanța dispune achitarea în temeiul prevederilor din N.C.P.P., întrucât norma procedurală este de imediată aplicare, cu consecința subsumării soluției de achitare într-unul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., și, ca atare criticile parchetului sunt neîntemeiate.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 51 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 iunie 2015.