ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1199/2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 776./32/2012 din data de 05 noiembrie 2012, petentul L.I., a formulat plângere împotriva rezoluției din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluție confirmată prin rezoluția nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În motivarea scrisă a plângerii s-a susținut că, în fapt, a formulat plângere penală împotriva persoanelor din cadrul Băncii I.R. - Sucursala Bacău și a executorului judecătoresc B.E.

pentru săvârșirea infracțiunilor de fals in declarații, abuz in serviciu și înșelăciune, constând in faptul ca executarea silita pornita împotriva subsemnatului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul ca s-a solicitat Judecătoriei M. investirea cu formula executorie a biletului la ordin emis de către SC E. SRL la data de 03 octombrie 2007 și 11 octombrie 2007 fără să se aducă la cunoștința instanței faptul că executarea silită începuse de aproape un an de zile. Petentul a mai arătat că potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, lege specială în materia biletelor la ordin și ținând cont și de decizia nr. 4/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că - dispozițiile art. 374 1 din C. proc.

civ., raportate la art. 61 și art. 53 din Legea nr. 58/1934, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se investesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare. Decizia este definitivă și general obligatorie. De asemenea, pentru a se pune în executare un titlu executoriu trebuie să existe două hotărâri judecătorești, prima privește investirea cu titlu executoriu, în speță a biletului la ordin, fără titlu executoriu neputând exista o executare silită legală. Cea de a doua hotărâre, este cea de încuviințare a executării silite, aceasta fiind un control obligatoriu al investirii legale. Fără cele doua hotărâri menționate, executarea silita este nulă.

Prin rezoluția nr. 420/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor indicate mai sus pe motivul ca faptele reclamate nu au fost confirmate, împotriva acestei soluții am formulat plângere la procurorul general având în superficialitatea examinării cauzei și lipsa de motivare a rezoluției atacate. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău răspunde în aceeași manieră lipsită de argumentare și fără o motivare concretă, limitându-se la faptul că nu există o interpretare unitară în ceea ce privește obligativitatea investirii cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și a CEC-ului.

Astfel că, potrivit art. 203 C. proc. pen., actele emise de organele de urmărire penala trebuie să fie motivate, astfel că simpla expunere a unei idei privind interpretarea unei dispoziții legale, nu poate fi considerata o motivare în temeiul legii. A mai susținut petentul că de asemenea, procurorul general nu argumentează în nici un mod infirmarea faptelor penale. în ceea ce privește superficialitatea analizării plângerii formulate, se poate observa că plângerea inițială a fost introdusa împotriva persoanelor din cadrul Băncii I.R. - Sucursala Bacău, fără ca petentul să facă vreo referire cu privire la avocatul C.G.N.. Ori, faptul că prin ambele soluții date de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a reținut cercetarea persoanei mai sus menționate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen.

și art. 215 alin. (1) și C. pen., confirmă faptul că nu s-a analizat cu atenție cauza și că s-a preluat fără o motivare proprie, o situație eronată. Pentru considerentele menționate mai sus, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat următoarele: Prin rezoluția din data 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.E., executor judecătoresc, împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece această faptă nu există.

Prin aceeași rezoluție și m baza aceluiași temei de drept, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.G.N., avocat în cadrul Baroului Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune, prevăzute de art. 292 și 215 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece aceste fapte nu există. Pentru a da această soluție, Parchetul a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări fată de executorul judecătoresc B.E. și a persoanelor din conducerea Băncii I.R. - Agenția din Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înșelăciune, fals în declarații, prevăzute de art. 246, 292 și art. 215 alin. (1) și C. pen.

Potrivit susținerilor reclamantului faptele au fost săvârșite în legătură cu solicitarea executării silite și respectiv îndeplinirea acestei proceduri de către executorul judecătoresc B.E. în Dosarul de executare silită 700/2008, înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc cu sediul în M., privind creanța de 121.592,79 euro. Persoanele menționate, în conformitate cu aspectele arătate în plângere, au procedat la punerea în executare a titlurilor executorii, respectiv biletele la ordin fără a fi investite cu formulă executorie, încălcându-se prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 și respectiv 374 C. proc. civ. Acest din urmă articol stabilește că nicio hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie.

S-a solicitat anularea actului de adjudecare și a celorlalte acte privind executarea silită prin vânzare la licitație a unui imobil situat în M.. Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt: Banca I.R. - Agenția Bacău, prin avocat C.G.N., a formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor SC E. SRL M. - G.D.F. și L.I. pentru recuperarea sumelor datorate respectiv 121.592,79 euro, creanțe restante constatate prin titluri executorii. Prin convențiile de credit din 03 octombrie 2007 și din 11 octombrie 2007 Banca I.R. a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. și L.I., credite în valoare de 58.000 euro și, respectiv, 63.750 euro.

Creditele au fost garantate prin contractele de garanție imobiliară din 12 octombrie 2007 și din 3 octombrie 2007, autentificate la Biroul Notarului Public M.L., precum și biletele la ordin emise la datele de 3 și 11 octombrie 2007. Executorul judecătoresc B.E., a întocmit proces - verbal de situație pentru imobilele care constituiau garanție imobiliară, fiind emise somațiile de plată din 15 și respectiv 23 decembrie 2008, către debitori. G.D.F., nu a figurat în evidențele fiscale cu bunuri imobile sau imobile supuse impozitării, L.I. fiind proprietarul unui apartament situat în M., cu valoare impozabilă de 130.432 euro și a două autoturisme. Au fost întocmite rapoartele de evaluare a bunurilor imobile (terenuri proprietatea lui SC E. SRL M., precum și a apartamentului proprietatea numitului L.I., care au constituit garanție pentru creditele contractate.

Administratorul judiciar al SC E. SRL M., a comunicat executorului judecătoresc, că dreptul de administrare al societății debitoare a fost ridicat integral, solicitând suspendarea de îndată oricărei forme de executare asupra bunurilor societății. Executarea silită a continuat cu privire la apartamentul proprietatea numitului L.I., executorul judecătoresc B.E. îndeplinind procedurile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege. Apartamentul a fost vândut la licitație, potrivit procesului-verbal din 10 iulie 2009, fiind adjudecat de către A.S. pentru suma de 80.690 RON,executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de adjudecare din 03 august 2009, la data de 07 august 2009, fiind încheiat procesul verbal de distribuție preț.

L.I. a formulat contestații la executare, care au fost respinse prin sentințele civile nr. 1663/2009 și nr. 1883 din 13 septembrie 2010 ale Judecătoriei M., ultima menținută prin decizia civilă nr. 525 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Bacău. Față de susținerile reclamantului L.I. cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale privind executarea silită a biletelor la ordin emise la 03 și 11 octombrie 2007, avalizate de G.D.F. și L.I., s-au constatat următoarele: Articolul 373 1 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în M. Of. nr. 994/13.12.2006, avea următorul cuprins: „Art. 373 1 Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate. În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declarație scrisă, cu privire la veniturile și bunurile sale și locul unde se află acestea. În situația prevăzută de art. 371 7 alin. (1), executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să-și îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare." Potrivit acestor dispoziții legale, executorul judecătoresc nu era obligat să solicite încuviințarea executării de către instanța de executare, cum stabileau dispozițiile art. 373 1 C. proc.

civ., modificat prin art. l pct. 13 din Legea nr. 459/2006 (și respectiv ulterior modificării acestui articol prin Legea nr. 202/2010). La data formulării cererii de executare silită de Banca I.R. - Agenția Bacău, nu era necesară procedură de încuviințare a obligației stabilite prin titlu executoriu, de către instanța de isxecutare. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale priji decizia nr. 458 din 31 martie 2009 a Curții Constituționale. În conformitate cu dispozițiile art. 374 C. proc. civ.: „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul, de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie". În practica instanțelor judecătorești, nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 374 1 C. proc.

civ. raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările și completările ulterioare, referitor la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și CEC - ului. Prin decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și s-a stabilit că dispozițiile art. 374 1 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și CEC-ul, se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1393/260/2009 al Judecătoriei M., s-a dispus admiterea cererii formulată de creditoarea Banca I.R. și s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin. Biletele la ordin emise la datele de 03 și 11 octombrie 2007, avalizate de G.D.F. și L.I., sunt investite cu formulă executorie. Împotriva acestei rezoluții, în conformitate cu prevederile art. 275-278 C. proc. pen., a formulat plângere petentul. Prin rezoluția nr. 645/lI1/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petent.

Pentru a pronunța această rezoluție s-au reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 420P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B.E., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există, precum și față de avocatul C.G.N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) și art. 292 C. pen., deoarece faptele reclamate nu s-au confirmat. Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul L.I., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece executarea silită s-a realizat anterior investirii cu formulă executorie a biletelor la ordin din data de 03 și 11 octombrie 2007. Din verificările efectuate s-a stabilit că urmare a convențiilor de credit din 03 octombrie 2007 și din 11 octombrie 2007, Banca I.R.

a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. și L.I. credite în valoare de 58.000 euro, respectiv 63.750 euro, credite ce au fost garantate prin două bilete la ordine. Deoarece societatea nu a achitat la termen creditele respective, Banca I.R. a formulat cerere ce executare silită împotriva debitorilor la Biroul Executorului Judecătoresc B.E. După emiterea somațiilor și identificarea bunurilor debitorilor, executorul judecătoresc a procedat la evaluarea bunurilor imobile ale acestora ș scoaterea la vânzare a unui apartament proprietatea numitului L.I., care a fost adjudecat de către numita A.S. Petentul a formulat contestații la executare care, însă au fost respinse de către instanțele de judecată sesizate cu judecarea fondului, respectiv a recursului.

Referitor la nemulțumirea petentului privitor la neinvestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin, din verificări a rezultat că prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1393/260/2009 al Judecătoriei M. s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin, iar anterior acestei date nu există o interpretare unitară în ceea ce privește obligativitatea investirii cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și CEC-ului. Nemulțumit și de această soluție, petentul a formulat, în cadrul termenului legal, în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângere la instanța de judecată, susținând că soluțiile date în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru aspectele arătate în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Curtea de Apel Bacău a constatatat că este legală rezoluția din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluție confirmată prin rezoluția nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B.E., împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., rezoluție prin care s-a reținut că faptele nu există. A mai reținut Curtea de Apel Bacău că prin convențiile de credit din 03 octombrie 2007 și din 11 octombrie 2007 Banca I.R.

a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. și L.I., credite în valoare de 58.000 euro și, respectiv, 63.750 euro. Creditele au fost garantate prin contractele de garanție imobiliară din 12 octombrie 2007 și din 3 octombrie 2007, autentificate la Biroul Notarului Public M.L., precum și biletele la ordin emise la datele de 3 și 11 octombrie 2007. Deoarece creditul nu a fost restituit, Banca I.R. - Agenția Bacău, prin avocat C.G.N., a formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor SC E. SRL M. - G.D.F. și L.I. pentru recuperarea sumelor datorate respectiv 121.592,79 euro, creanțe restante constatate prin titluri executorii, cererea fiind adresată Biroului Executorului Judecătoresc B.E.

Executorul judecătoresc B.E. a declanșat procedura executării silite atât asupra bunurilor debitorilor SC E. SRL M., cât și ale numiților G.D.F. și L.I. În acest sens, s-a întocmit proces-verbal de situație pentru imobilele care constituiau garanție imobiliară, fiind emise somațiile de plată din 15 și respectiv 23 decembrie 2008, către debitori. G.D.F., nu a figurat în evidențele fiscale cu bunuri imobile sau imobile supuse impozitării, L.I. fiind proprietarul unui apartament situat în M., cu valoare impozabilă de 130.432 euro și a două autoturisme. Au fost întocmite rapoartele de evaluare a bunurilor imobile (terenuri proprietatea lui SC E. SRL M., precum și a apartamentului proprietatea numitului L.I., care au constituit garanție pentru creditele contractate.

Administratorul judiciar al SC E. SRL M., a comunicat executorului judecătoresc, că dreptul de administrare al societății debitoare a fost ridicat integral, solicitând suspendarea de îndată oricărei forme de executare asupra bunurilor societății. Executarea silită a continuat cu privire la apartamentul proprietatea debitorului L.I., executorul judecătoresc B.E. îndeplinind procedurile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege. Apartamentul a fost vândut la licitație, potrivit procesului-verbal din 10 iulie 2009, fiind adjudecat de către A.S. pentru suma de 80,690 RON, condiții în care executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de adjudecare din 03 august 2009, la data de 07 august 2009, precum și procesul verbal de distribuire a prețului.

L.I. a formulat contestație la executare. Prin sentința civilă nr. 1663/2009 și nr. 1883 din 13 septembrie 2010 ale Judecătoriei M., au fost respinse contestațiile la executare formulate de contestator. Prin decizia civilă nr. 525 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul L.I.. S-a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub aspectul elementului material, fie prmtr-o inacțiune, fie printr-o acțiune. Această infracțiune, în ambele sale modalități de realizare, se săvârșește numai cu intenție. Condiția acestei forme de vinovăție și în cazul în care fapta constă în inacțiune rezultă din expresia „cu știință" folosită de legiuitor tocmai pentru a indica caracterul intenționat al infracțiunii și în această modalitate de săvârșire.

S-a constatat că din probele administrate nu rezultă că intimatul și-ar fi exercitat abuziv atribuțiile de serviciu. Față de susținerile reclamantului L.I. cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale privind executarea silită a biletelor la ordin emise la 03 și 11 octombrie 2007, avalizate de G.D.F.

și L.I., s-au constatat următoarele: Petentul a invocat că executarea silită s-a efectuat nu nerespectarea dispozițiilor legale, deoarece: „pentru a se pune în executare un titlu executoriu trebuie să existe două hotărâri judecătorești, prima privește investirea cu titlu executoriu, în speță a biletului la ordin, fără titlu executoriu neputând exista o executare silită legală, Cea de a doua hotărâre, este cea de încuviințare a executării silite, aceasta fiind un control obligatoriu al investirii legale". Cu privire la condiția investirii cu formulă executorie a celor două bilete la ordin, s-a arătat că în momentul formulării cererii de executare silită, respectiv, decembrie.2008, instanțele nu impuneau investirea cu formulă executorie a acestor instrumente de plată pentru a fi puse în executare silită.

Dată fiind practica neunitară a instanțelor, la sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of. nr. 381/04.06.2009, a fost admis recursul în interesul legii declarat și s-a stabilit că dispozițiile art. 374 1 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și CEC-ul, se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1393/260/2009 a Judecătoriei M., s-a dispus admiterea cererii formulată de creditoarea Banca I.R. și s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin. Decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii a fost publicată în M. Of. din 04 iunie 2009, astfel că numai de la această dată a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 330 7 alin. (3) C. proc. civ. Petentul a mai susținut că intimatul se face vinovat că nu a anunțat instanța că executarea începuse. Ori, trebuie observat că cererea de investire cu formulă executorie nu a fost formulată de executorul judecătoresc, ci de creditoare - Banca I.R..

Petentul a mai invocat că ar fi trebuit ca executorul judecătoresc să anuleze actele de executare efectuate și să înceapă o nouă executare silită. Curtea de Apel Bacău a mai reținut că actele de executare făcute de executorul judecătoresc nu pot fi anulate decât de instanța de judecată în procedura contestației la executare, prevăzută de art. 399 și următoarele C. proc. civ. Referitor la critica în sensul că nu s-a solicitat și a fost încuviințată executarea silită de instanța de judecată, Curtea a reținut următoarele: Cererea de executare silită a fost făcută în luna decembrie 2008, fiind înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.E. din 2008, ori, executarea silită trebuia să fie făcută în raport de dispozițiile procedurale în vigoare la acea dată.

Or, art. 373 1 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în M. Of. nr. 994/13.12.2006, avea următorul cuprins: „Art. 373 1 Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate. În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declarație scrisă, cu privire la veniturile și bunurile sale și locul unde se află acestea.

În situația prevăzută de art. 371 7 alin. (1), executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să-și îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare". Potrivit acestor dispoziții legale, la data declanșării executării silite intimatul-executor judecătoresc nu era obligat să solicite încuviințarea executării de instanța de executare. A mai reținut instanța că dispozițiile procedurale, atât cele anterioare modificării art. 373 1 prin Legea nr. 459/2006, cât și după modificarea acestui text prin O.U.G. nr. 42/2009, ordonanță respinsă de Parlamentul României prin Legea nr. 8/2011 și după adoptarea Legii nr. 202/2010, impuneau și impun și în prezent, obligativitatea încuviințării executării silite de instanța de judecată.

Însă, executarea silită trebuia efectuată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data efectuării acesteia, ori, la data formulării cererii de executare silită și ulterior acestei date, așa cum se arăta mai sus, nu era necesară încuviințarea executării silite de instanța de judecată. Legalitatea efectuării executării silite de executorul judecătoresc a fost verificată de instanța de judecată cu ocazia soluționării contestației la executare formulată de petent, instanțele, atât cele de fond, cât și cele de recurs, constatând că executarea silită s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Petentul a mai susținut că în mod greșit Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva domnului avocat C.G.N., deoarece el nu a formulat plângere împotriva acestuia, ci a persoanelor din cadrul Băncii I.R.

- Sucursala Bacău. S-a Constatat că susținerea petentului este evident greșită. Plângerea se referea la procedura executării silite împotriva debitorilor SC E. SRL M., G.D.F. și L.I., pentru recuperarea sumelor creanței de 121.592,79 euro. Cu privire la această executare silită s-a reținut că nici un reprezentant al Băncii I.R. - Sucursala Bacău nu a făcut vreun un act, toate actele fiind făcute de avocat C.G.N., în baza unui contract de asistență juridică. Prin sentința penală nr. 166 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluției din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluție confirmată prin rezoluția nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Împotriva sentinței penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, a declarat recurs petentul L.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 776/32/2012. I. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim. C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent L.I., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința penală nr. 166 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluției din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluție confirmată prin rezoluția nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționai cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat petentul L.I. împotriva sentinței penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii. II. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționalitate privind soluționarea excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. invocată de petentul L.I., Înalta Curte constată că este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente: În vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, formulată de recurentul petiționar L.I., constată: Sesizarea instanței are la bază cererea de recurs formulată de petiționarul L.I.

împotriva sentinței penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă. Această dispoziție legală se critică de către recurentul petent ca fiind neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21, art. 24 și art. 129 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează accesul liber la justiție și, respectiv, egalitatea în drepturi.

A mai susținut recurentul petent că prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate de judecător în ceea ce privește ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac, susținând că sfatul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare.

Recurentul petent a mai susținut în cererea sa că imposibilitatea exercitării căilor de atac, a vreunei forme de control judiciar pentru toate hotărârile luate prin care se rezolvă această plângere este o măsură nejustificată, lipsită de temeinicie și legalitate . În continuare a invocat jurisprudența Curții de la Strasbourg, respectiv, cauza Lungoci vs. România din 26 ianuarie 2006 susținând că în această decizie se prevede că dreptul de acces la justiție nu este absolut, el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, oste reglementat de stat. însă elaborând o asemenea reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere, dar restricțiile aplicate nu pot limita accesul personal într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însuși substanța sa.

Înalta Curte reține că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalita e este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prev.de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul petent L.I., Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cea de a doua condiție care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părți, a instanței de judecată și a procurorului de a putea ridica o excepție de neconstituționalitate. În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituționalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Prin urmare, examinarea excepției de neconstituționalitate ridicată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo cauză de inadmisibilitate cu caracter de ordine publică, peste a cărei existență nu se poate trece.

Astfel, se constată din punct de vedere al naturii actului ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și ai existenței sale în vigjare, că cerința legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepției constituindu-l dispoziții ale C. proc. pen. Totodată, aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind îndeplinită și cerința reglementată de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludenta acesteia, decizia Curții Constituționale trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului hotărârii din prezenta cauză. Cu alte cuvinte, este necesar ca dispozițiile legale criticate să fie relevante, ele trebuind să vizeze numai acele prevederi legale de care depinde judecarea cauzei. Înalta Curte constată că în privința dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., este îndeplinită condiția pertinenței excepției în raport cu procesul în care a fost invocată, temei juridic care nu permite formularea unei căi de atac împotriva sentinței prin care s-a soluționat plângerea. Astfel, având în vedere că hotărârea atacată cu prezentul recurs este definitivă, iar prin cererea de sesizare se invocă chiar împiedicarea accesului la dublul grad de jurisdicție, chiar dacă excepția a fost invocată într-o etapă procesuală, respectiv inadmisibilitatea căii de atac a recursului, este permisă sesizarea instanței contenciosului constituțional. Prin urmare, în aceste limite, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, formulată de recurentul petiționar L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de sesizare a Curții Constituționalitate privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. ridicată de petentul L.I., în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 776/32/2012. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.I. împotriva sentinței penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2013.