ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față constată:

Prin sentința

penală nr. 641 din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală,

în dosarul nr. 2362/30/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. la

pedeapsa de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., subsecvent respingerii cererii

de schimbare a încadrării juridice formulată de avocatul ales al inculpatului.

In baza art. 71 C. pen. a fost interzis

inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a

inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării

preventive, începând cu data de

25 ianuarie 2009 până la 25 noiembrie 2009,

inclusiv.

In baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor

bunuri: o mătură cu coada lungă de lemn; o mătură cu coada tăiată; un par din

lemn de aproximativ 60 cm (enumerate în procesul-verbal de predare-primire

încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziția 13/2009 în registrul de corpuri

delicte).

În baza art. 169

alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat, la data

rămânerii definitive a hotărârii, a următoarele bunuri: o vestă din material

textil de culoare gri, uzată; o pereche de pantaloni de blugi de culoare

albastră marca RESCUE, uzați; o geacă din blugi de culoare albastră marca

RAMBO; o geacă din material textil de culoare albastră marca BERTOLUCCI; un

sacou bărbătesc fără mâneci de culoare neagră cu dungi verticale; o pereche de

pantofi bărbătești de culoare neagră; o geacă de faș de culoare neagră cu dungi

albe și roșii; un cearșaf (față de plapumă) de culoare albă cu model floral; un

tricou de culoare verde cu mâneci lungi și helancă de

culoare neagră cu mâneci lungi; o pătură din material textil de culoare

crem; o

față de pernă de culoare albă cu model floral; o pereche de

pantaloni de culoare mov (enumerate în procesul-verbal de predare-primire

încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziția 13/2009 în registrul de corpuri

delicte).

S-a luat act

că persoana vătămată F.D. nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în

procesul penal.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara

zilei de 22 ianuarie 2009, între inculpat și soția sa, victima F.V., s-a iscat

un conflict, generat de faptul că la venirea acasă, victima se afla în compania

martorului V.I., iar inculpatul îi bănuia pe cei doi de întreținerea unei

relații amoroase.

Acest

conflict a degenerat în agresiune fizică din partea inculpatului exercitată mai

întâi asupra martorului V.I.

După fuga

acestuia, pe fondul stării de surescitare determinată de consumul de alcool și

presupusa infidelitate a soției, inculpatul a exercitat, până la data decesului

(24 ianuarie 2009), la diferite intervale de timp, acte de violență asupra

victimei, lovind-o în mod repetat și cu intensitate, peste tot corpul, la

nivelul capului, toracelui, membrelor superioare și inferioare, cu palmele,

pumnii, picioarele sau obiecte de uz casnic (mătură, par de lemn).

După

aplicarea corecției fizice amintite pe parcursul zilelor din 22, 23 și 24

ianuarie 2009, în seara zilei de 24 ianuarie 2009, inculpatul s-a culcat

împreună cu soția sa în patul din camera comună, iar în jurul orelor 22.00,

când aceasta i-ar fi spus că se simte rău, i-a dat un pahar cu apă.

În jurul

orelor 03.00 - 04.00, când s-a trezit pentru a-și satisface nevoile

fiziologice, inculpatul și-a dat seama că soția sa decedase, întrucât era „rece

și amorțită" (pag. 17 verso), dar s-a culcat înapoi în pat lângă aceasta.

Dimineața, în

data de 25 ianuarie 2009, inculpatul a realizat că a ucis-o pe soția sa,

declarând ulterior că „după ce m-am trezit nu am anunțat pe nimeni întrucât

mi-am dat seama că a murit în urma loviturilor mele,, (pg. 17 verso).

Inculpatul nu

a făcut nici un demers pentru ca victimei sa-i fie acordate îngrijiri medicale,

fiul victimei, F.D. fiind cel care, după ce a descoperit cadavrul, a alertat

serviciul de ambulanță și organele de poliție care au constatat decesul

victimei.

Cauza morții

violente a victimei - potrivit concluziilor actelor medicale - a reprezentat-o

șocul traumatic consecutiv unui politraumatism forte extern, cu componență

craniană, toraco - abdominală și de membre, multiplele leziuni de violență

fiind produse prin loviri directe și repetate cu

corpuri dure, între traumatism și deces existând legătură directă de

cauzalitate.

În cursul

urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parțial violențele exercitate asupra

victimei, declarând că a lovit victima în zilele de 23 și 24 ianuarie 2009 cu

pumnii, picioarele și cu o coadă de mătură, în mod repetat, în zona capului și

peste tot corpul.

În fața

primei instanțe, inculpatul a prezentat o altă variantă a celor întâmplate în

locuința comună după fuga martorului V.I., arătând că și-a lovit soția numai în

data de 24 ianuarie 2009 și doar de la brâu în jos și că nu a avut intenția de

a omorî, agresiunea exercitată având natura unei corecții fizice, determinată

de comportamentul vicios (consumul repetat în exces de băuturi alcoolice) și

imoral al acesteia (întreținerea de relații extraconjugale).

În acest

sens, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea mai ușoară, praeterintenționată, de lovituri cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen.

Cererea a

fost respinsă de instanță, reținându-se că intenția directă în săvârșirea

acțiunii de suprimare a vieții victimei rezulta din materialitatea faptei.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere circumstanțele concrete de

săvârșire a faptei, urmarea produsă și circumstanțele personale ale

inculpatului.

Hotărârea

pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul F.M.

Prin motivele

de apel formulate, s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice

a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de omor calificat în

loviri cauzatoare de moarte, motivat de faptul că inculpatul nu a urmărit

uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecții pentru infidelitatea

acesteia și pentru faptul că vânduse mai multe bunuri din gospodărie pentru

a-și procura băutură.

În subsidiar,

s-a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere vârsta inculpatului

(53 de ani), nivelul de instruire școlară, lipsa antecedentelor penale, starea

de sănătate, atitudinea cooperanta pe care a avut-o in fata organelor

judiciare, predându-se si recunoscând comiterea faptei pe care o regreta si, nu

în ultimul rând, buna reputație de care se bucură inculpatul în comunitate, cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, indiferent

de încadrarea juridică a faptei.

Apelul astfel

formulat a fost respins prin decizia penală nr. 16/A din 1 februarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Instanța de

apel a apreciat că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă

este posibil să nu-1 fi urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui,

poziție subiectivă specifică intenției indirecte, având în vedere faptul că au

fost folosite obiecte apte să producă moartea (o coadă de mătură și un par de

lemn), numărul mare de lovituri aplicate (61 leziuni, din care - fractură

piramidă nazală, echimoze, plăgi, excoriații) și zonele corpului vizate (cap,

gât, torace, abdomen).

Prin urmare,

s-a apreciat că fapta inculpatului a fost corespunzător încadrată juridic ca

infracțiune de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) - art.

175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, s-a

apreciat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată inculpatului a

fost corect individualizată prin raportare la împrejurările comiterii faptei,

urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului.

Și împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.M., reiterând

criticile din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9

pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

S-a arătat de

către inculpat că fapta pentru care a fost condamnat a

fost greșit încadrată în dispozițiile art. 174-175 C. pen. întrucât nu

a urmărit

decesul victimei, ci a înțeles să aplice numai o corecție

fizică, ca urmare a infidelității victimei.

Cu această

argumentație, s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de

lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. și aplicarea unei

pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.

In susținerea

cazului de casare privitor la greșita stabilire a pedepsei, s-a invocat

omisiunea instanțelor de a reține în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante reprezentate de buna conduită avută înainte de comiterea faptei, cât

și ulterior, prin atitudinea cooperantă pe tot parcursul procesului penal.

Pe cale de

consecință, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Examinând

cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta

Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în

vedere fiind următoarele:

Infracțiunea

de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport de care

apărarea a solicitat schimbarea de încadrare juridică se caracterizează, sub

aspectul laturii subiective, prin praeterintenție, lovirea sau vătămarea

corporală săvârșindu-se cu intenție, iar rezultatul mai grav (moartea victimei)

fiind imputabil făptuitorului sub forma culpei.

In speță, inculpatul, dând dovadă de perseverență

și cruzime, a aplicat

victimei pe parcursul mai multor zile, un număr

mare de lovituri încât la examinarea cadavrului nu fost găsită nicio porțiune a

corpului care să nu prezinte echimoze și excoriații.

Relevante în acest sens sunt planșele foto aflate

la dosarul de urmărire

penală (filele 64-71), dar și constatările și

concluziile din raportul medico-legal de autopsie nr. 46/A din 26 ianuarie 2009

întocmit de IML Timișoara care consemnează numeroase semne de violență situate

pe corpul victimei, la nivelul extremității cefalice, regiunii cervicale,

centurii scapulare, membrelor superioare, membrelor inferioare, toracelui,

abdomenului și centurii pelvine.

Leziunile de

violență constatate la nivelul capului (extremității cefalice), în majoritatea

lor (pct. 1,2,3,7,8,9,11,12 din raportul medico-legal),

s-au putut produce prin lovire directă cu corpuri dure, împrejurare

care susține ipoteza că victima a fost lovită în mod repetat la nivelul

capului, cu palmele,

pumnii și coada de mătură.

Celelalte

leziuni de violență, anterior menționate, au putut fi produse prin lovire cu

și/sau de corpuri dure.

Din același

raport medical se desprinde concluzia că loviturile, pe lângă faptul că au fost

numeroase și au vizat zone vitale (cap, torace), au fost aplicate cu

intensitate, generând un șoc traumatic care a determinat decesul victimei.

De altfel,

intensitatea violențelor exercitate de inculpat asupra soției sale este

dovedită și de numeroasele urme de material biologic (sânge) găsite în mai

multe locuri din casă: pe unul din holurile din imobil, pe zidul interior al

primului corp de clădire, pe obiectele din hol (plasă din material plastic,

geacă), pe aragazul din prima încăpere, pe articolele vestimentare din

încăperea în care a fost găsit cadavrul victimei, pe suprafața plapomei, pe

cada din baie, pe ușa de acces în cea de a doua cameră din corpul

II

de clădire, pe pernă, în interiorul unui pantof bărbătesc

de culoare neagră.

A rezultat că

inculpatul nu s-a limitat doar la exercitarea actelor de

violență care au produs decesul victimei, ci a

manifestat și o totală indiferență

față de victimă, pe care a lăsat-o

fără niciun ajutor, deși avea posibilitatea de a anunța și solicita asistență

medicală de specialitate.

Indiferența inculpatului s-a manifestat și prin

refuzul de a permite fiului

său să ia legătura cu victima pe parcursul

celor 3 zile cât a durat agresiunea, înlăturând astfel orice posibilitate de

salvare a victimei.

In aceste condiții, împrejurarea că inculpatul,

lovind victima, s-a folosit

de instrumente inapte, prin ele însele, să

producă leziuni mortale, cât și împrejurarea că actele de agresiune nu au

condus la decesul imediat al victimei, sunt irelevante sub aspectul stabilirii

intenției de a ucide câtă vreme agresiunea a fost exercitată pe durata mai

multor zile, prin numeroase și puternice lovituri aplicate cu pumnii, dar și cu

mătura, coada măturii și maiul în zone vitale ale corpului.

Din aceeași

perspectivă este irelevant faptul că inculpatul nu a urmărit să ucidă victima,

ci numai să-i aplice o corecție.

Astfel, sub

aspect subiectiv, pentru existența infracțiunii de omor este

suficient ca făptuitorul să fi avut reprezentarea

rezultatului ilicit al acțiunii ori omisiunii sale și, totodată, să-1 fi dorit

ori să-1 fi acceptat.

Or, o

activitate de felul celei săvârșite de inculpat, constând în lovirea repetată

și intensă a victimei, pe parcursul mai multor zile, peste tot corpul, precum

și refuzul de a solicita asistență medicală pentru aceasta și de a împiedica

acordarea unui asemenea ajutor ( în ipoteza în care ar fi permis

fiului său să vorbească la telefon cu mama sa),

relevă, prin ea însăși, urmarea

inevitabilă a morții victimei,

consecință pe care, chiar dacă nu a dorit-o, în orice caz a acceptat-o.

Speranța unei

persoane că un anumit rezultat socialmente periculos al faptei sale nu se va

produce - atâta vreme cât această speranță nu se întemeiază pe elemente

obiective, concrete, real existente de natură a o justifica - echivalează cu

acceptarea acelui rezultat, poziție psihică ce caracterizează tocmai intenția

indirectă (decizia nr. 642 din 26 martie 1968 a fostului Tribunal Suprem).

Or, în speță,

față de numărul și gravitatea loviturilor aplicate victimei, vulnerabilitatea

acesteia, determinată de constituția sa fizică, starea precară de

sănătate-conform buletinului histo-patologic nr. 59/2009, victima suferind de

TBC pulmonar, cardiopatie alcoolică, distrofie grasă hepatică, scleroză difuză

pancreatică și nefroarterofibroză, precum și starea avansată de ebrietate în

care acesta se afla, dar și atitudinea inculpatului care, deși și-a dat seama

de gravitatea stării victimei, aspect relatat de mai multe ori fiului său în

convorbirile telefonice avute, nu a solicitat asistență medicală de

specialitate, precum și indiferența manifestată față de rezultatul produs -

moartea victimei (după constarea decesului, inculpatul a continuat să doarmă

lângă cadavrul soției sale), nu a existat nici o speranță obiectivă care să

justifice credința că victima va supraviețui.

Prin urmare,

pentru argumentele probatorii menționate, Înalta Curte constată că intenția

indirectă din partea inculpatului cu privire la moartea victimei rezultă din

materialitatea faptei ilicite comise, astfel încât cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei în infracțiunea praeterintențioanată prevăzută de

art. 183 C. pen., corespunzător cazului de casare de la art. 385/9 alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen. este neîntemeiată.

În ceea ce

privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte

constată că pedeapsa de 15 ani stabilită în cuantumul minimului special

prevăzut de lege corespunde gravității faptei comise și periculozității sociale

a inculpatului, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin

aplicarea pedepsei în limita minimului legal.

Tot astfel,

se constată că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici circumstanța

legală privind săvârșirea faptei în stare de provocare din partea victimei.

Se reține în

acest sens că afirmația inculpatului în sensul că ar fi surprins victima în

timp ce întreținea un raport sexual cu martorul V.I. nu a fost confirmată de

nicio altă probă administrată în cauză.

De asemenea,

este de menționat că inculpatul a prezentat versiuni diferite în justificarea

acțiunii sale violente asupra victimei, invocând fie comportamentul agresiv al

acesteia ori faptul că înstrăinase bunuri din locuință în vederea consumului de

alcool, fie atitudinea imorală a victimei înainte de comiterea faptei.

În consecință, nefiind invocate sau relevate

pentru reformarea deciziei

atacate și alte cazuri de casare dintre cele

prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi

respins, ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 16/A

din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

25 ianuarie 2009 la 22 martie 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 martie 2010.