ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin sentința penală nr. 641 din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în dosarul nr. 2362/30/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., subsecvent respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de avocatul ales al inculpatului. In baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 25 ianuarie 2009 până la 25 noiembrie 2009, inclusiv. In baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri: o mătură cu coada lungă de lemn; o mătură cu coada tăiată; un par din lemn de aproximativ 60 cm (enumerate în procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziția 13/2009 în registrul de corpuri delicte). În baza art. 169 alin. (2) C. proc. pen.

s-a dispus restituirea către inculpat, la data rămânerii definitive a hotărârii, a următoarele bunuri: o vestă din material textil de culoare gri, uzată; o pereche de pantaloni de blugi de culoare albastră marca RESCUE, uzați; o geacă din blugi de culoare albastră marca RAMBO; o geacă din material textil de culoare albastră marca BERTOLUCCI; un sacou bărbătesc fără mâneci de culoare neagră cu dungi verticale; o pereche de pantofi bărbătești de culoare neagră; o geacă de faș de culoare neagră cu dungi albe și roșii; un cearșaf (față de plapumă) de culoare albă cu model floral; un tricou de culoare verde cu mâneci lungi și helancă de culoare neagră cu mâneci lungi; o pătură din material textil de culoare crem; o față de pernă de culoare albă cu model floral; o pereche de pantaloni de culoare mov (enumerate în procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziția 13/2009 în registrul de corpuri delicte).

S-a luat act că persoana vătămată F.D. nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 22 ianuarie 2009, între inculpat și soția sa, victima F.V., s-a iscat un conflict, generat de faptul că la venirea acasă, victima se afla în compania martorului V.I., iar inculpatul îi bănuia pe cei doi de întreținerea unei relații amoroase. Acest conflict a degenerat în agresiune fizică din partea inculpatului exercitată mai întâi asupra martorului V.I.

După fuga acestuia, pe fondul stării de surescitare determinată de consumul de alcool și presupusa infidelitate a soției, inculpatul a exercitat, până la data decesului (24 ianuarie 2009), la diferite intervale de timp, acte de violență asupra victimei, lovind-o în mod repetat și cu intensitate, peste tot corpul, la nivelul capului, toracelui, membrelor superioare și inferioare, cu palmele, pumnii, picioarele sau obiecte de uz casnic (mătură, par de lemn). După aplicarea corecției fizice amintite pe parcursul zilelor din 22, 23 și 24 ianuarie 2009, în seara zilei de 24 ianuarie 2009, inculpatul s-a culcat împreună cu soția sa în patul din camera comună, iar în jurul orelor 22.00, când aceasta i-ar fi spus că se simte rău, i-a dat un pahar cu apă.

În jurul orelor 03.00 - 04.00, când s-a trezit pentru a-și satisface nevoile fiziologice, inculpatul și-a dat seama că soția sa decedase, întrucât era „rece și amorțită" (pag. 17 verso), dar s-a culcat înapoi în pat lângă aceasta. Dimineața, în data de 25 ianuarie 2009, inculpatul a realizat că a ucis-o pe soția sa, declarând ulterior că „după ce m-am trezit nu am anunțat pe nimeni întrucât mi-am dat seama că a murit în urma loviturilor mele,, (pg. 17 verso). Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru ca victimei sa-i fie acordate îngrijiri medicale, fiul victimei, F.D. fiind cel care, după ce a descoperit cadavrul, a alertat serviciul de ambulanță și organele de poliție care au constatat decesul victimei.

Cauza morții violente a victimei - potrivit concluziilor actelor medicale - a reprezentat-o șocul traumatic consecutiv unui politraumatism forte extern, cu componență craniană, toraco - abdominală și de membre, multiplele leziuni de violență fiind produse prin loviri directe și repetate cu corpuri dure, între traumatism și deces existând legătură directă de cauzalitate. În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parțial violențele exercitate asupra victimei, declarând că a lovit victima în zilele de 23 și 24 ianuarie 2009 cu pumnii, picioarele și cu o coadă de mătură, în mod repetat, în zona capului și peste tot corpul.

În fața primei instanțe, inculpatul a prezentat o altă variantă a celor întâmplate în locuința comună după fuga martorului V.I., arătând că și-a lovit soția numai în data de 24 ianuarie 2009 și doar de la brâu în jos și că nu a avut intenția de a omorî, agresiunea exercitată având natura unei corecții fizice, determinată de comportamentul vicios (consumul repetat în exces de băuturi alcoolice) și imoral al acesteia (întreținerea de relații extraconjugale). În acest sens, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea mai ușoară, praeterintenționată, de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Cererea a fost respinsă de instanță, reținându-se că intenția directă în săvârșirea acțiunii de suprimare a vieții victimei rezulta din materialitatea faptei.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul F.M. Prin motivele de apel formulate, s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de omor calificat în loviri cauzatoare de moarte, motivat de faptul că inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecții pentru infidelitatea acesteia și pentru faptul că vânduse mai multe bunuri din gospodărie pentru a-și procura băutură.

În subsidiar, s-a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere vârsta inculpatului (53 de ani), nivelul de instruire școlară, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate, atitudinea cooperanta pe care a avut-o in fata organelor judiciare, predându-se si recunoscând comiterea faptei pe care o regreta si, nu în ultimul rând, buna reputație de care se bucură inculpatul în comunitate, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, indiferent de încadrarea juridică a faptei. Apelul astfel formulat a fost respins prin decizia penală nr. 16/A din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Instanța de apel a apreciat că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă este posibil să nu-1 fi urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, poziție subiectivă specifică intenției indirecte, având în vedere faptul că au fost folosite obiecte apte să producă moartea (o coadă de mătură și un par de lemn), numărul mare de lovituri aplicate (61 leziuni, din care - fractură piramidă nazală, echimoze, plăgi, excoriații) și zonele corpului vizate (cap, gât, torace, abdomen). Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului a fost corespunzător încadrată juridic ca infracțiune de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Totodată, s-a apreciat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată inculpatului a fost corect individualizată prin raportare la împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.M., reiterând criticile din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. S-a arătat de către inculpat că fapta pentru care a fost condamnat a fost greșit încadrată în dispozițiile art. 174-175 C. pen. întrucât nu a urmărit decesul victimei, ci a înțeles să aplice numai o corecție fizică, ca urmare a infidelității victimei. Cu această argumentație, s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.

In susținerea cazului de casare privitor la greșita stabilire a pedepsei, s-a invocat omisiunea instanțelor de a reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante reprezentate de buna conduită avută înainte de comiterea faptei, cât și ulterior, prin atitudinea cooperantă pe tot parcursul procesului penal. Pe cale de consecință, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport de care apărarea a solicitat schimbarea de încadrare juridică se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin praeterintenție, lovirea sau vătămarea corporală săvârșindu-se cu intenție, iar rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil făptuitorului sub forma culpei.

In speță, inculpatul, dând dovadă de perseverență și cruzime, a aplicat victimei pe parcursul mai multor zile, un număr mare de lovituri încât la examinarea cadavrului nu fost găsită nicio porțiune a corpului care să nu prezinte echimoze și excoriații. Relevante în acest sens sunt planșele foto aflate la dosarul de urmărire penală (filele 64-71), dar și constatările și concluziile din raportul medico-legal de autopsie nr. 46/A din 26 ianuarie 2009 întocmit de IML Timișoara care consemnează numeroase semne de violență situate pe corpul victimei, la nivelul extremității cefalice, regiunii cervicale, centurii scapulare, membrelor superioare, membrelor inferioare, toracelui, abdomenului și centurii pelvine.

Leziunile de violență constatate la nivelul capului (extremității cefalice), în majoritatea lor (pct. 1,2,3,7,8,9,11,12 din raportul medico-legal), s-au putut produce prin lovire directă cu corpuri dure, împrejurare care susține ipoteza că victima a fost lovită în mod repetat la nivelul capului, cu palmele, pumnii și coada de mătură. Celelalte leziuni de violență, anterior menționate, au putut fi produse prin lovire cu și/sau de corpuri dure. Din același raport medical se desprinde concluzia că loviturile, pe lângă faptul că au fost numeroase și au vizat zone vitale (cap, torace), au fost aplicate cu intensitate, generând un șoc traumatic care a determinat decesul victimei.

De altfel, intensitatea violențelor exercitate de inculpat asupra soției sale este dovedită și de numeroasele urme de material biologic (sânge) găsite în mai multe locuri din casă: pe unul din holurile din imobil, pe zidul interior al primului corp de clădire, pe obiectele din hol (plasă din material plastic, geacă), pe aragazul din prima încăpere, pe articolele vestimentare din încăperea în care a fost găsit cadavrul victimei, pe suprafața plapomei, pe cada din baie, pe ușa de acces în cea de a doua cameră din corpul II de clădire, pe pernă, în interiorul unui pantof bărbătesc de culoare neagră. A rezultat că inculpatul nu s-a limitat doar la exercitarea actelor de violență care au produs decesul victimei, ci a manifestat și o totală indiferență față de victimă, pe care a lăsat-o fără niciun ajutor, deși avea posibilitatea de a anunța și solicita asistență medicală de specialitate.

Indiferența inculpatului s-a manifestat și prin refuzul de a permite fiului său să ia legătura cu victima pe parcursul celor 3 zile cât a durat agresiunea, înlăturând astfel orice posibilitate de salvare a victimei. In aceste condiții, împrejurarea că inculpatul, lovind victima, s-a folosit de instrumente inapte, prin ele însele, să producă leziuni mortale, cât și împrejurarea că actele de agresiune nu au condus la decesul imediat al victimei, sunt irelevante sub aspectul stabilirii intenției de a ucide câtă vreme agresiunea a fost exercitată pe durata mai multor zile, prin numeroase și puternice lovituri aplicate cu pumnii, dar și cu mătura, coada măturii și maiul în zone vitale ale corpului.

Din aceeași perspectivă este irelevant faptul că inculpatul nu a urmărit să ucidă victima, ci numai să-i aplice o corecție. Astfel, sub aspect subiectiv, pentru existența infracțiunii de omor este suficient ca făptuitorul să fi avut reprezentarea rezultatului ilicit al acțiunii ori omisiunii sale și, totodată, să-1 fi dorit ori să-1 fi acceptat. Or, o activitate de felul celei săvârșite de inculpat, constând în lovirea repetată și intensă a victimei, pe parcursul mai multor zile, peste tot corpul, precum și refuzul de a solicita asistență medicală pentru aceasta și de a împiedica acordarea unui asemenea ajutor ( în ipoteza în care ar fi permis fiului său să vorbească la telefon cu mama sa), relevă, prin ea însăși, urmarea inevitabilă a morții victimei, consecință pe care, chiar dacă nu a dorit-o, în orice caz a acceptat-o.

Speranța unei persoane că un anumit rezultat socialmente periculos al faptei sale nu se va produce - atâta vreme cât această speranță nu se întemeiază pe elemente obiective, concrete, real existente de natură a o justifica - echivalează cu acceptarea acelui rezultat, poziție psihică ce caracterizează tocmai intenția indirectă (decizia nr. 642 din 26 martie 1968 a fostului Tribunal Suprem).

Or, în speță, față de numărul și gravitatea loviturilor aplicate victimei, vulnerabilitatea acesteia, determinată de constituția sa fizică, starea precară de sănătate-conform buletinului histo-patologic nr. 59/2009, victima suferind de TBC pulmonar, cardiopatie alcoolică, distrofie grasă hepatică, scleroză difuză pancreatică și nefroarterofibroză, precum și starea avansată de ebrietate în care acesta se afla, dar și atitudinea inculpatului care, deși și-a dat seama de gravitatea stării victimei, aspect relatat de mai multe ori fiului său în convorbirile telefonice avute, nu a solicitat asistență medicală de specialitate, precum și indiferența manifestată față de rezultatul produs - moartea victimei (după constarea decesului, inculpatul a continuat să doarmă lângă cadavrul soției sale), nu a existat nici o speranță obiectivă care să justifice credința că victima va supraviețui.

Prin urmare, pentru argumentele probatorii menționate, Înalta Curte constată că intenția indirectă din partea inculpatului cu privire la moartea victimei rezultă din materialitatea faptei ilicite comise, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea praeterintențioanată prevăzută de art. 183 C. pen., corespunzător cazului de casare de la art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este neîntemeiată. În ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că pedeapsa de 15 ani stabilită în cuantumul minimului special prevăzut de lege corespunde gravității faptei comise și periculozității sociale a inculpatului, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin aplicarea pedepsei în limita minimului legal.

Tot astfel, se constată că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici circumstanța legală privind săvârșirea faptei în stare de provocare din partea victimei. Se reține în acest sens că afirmația inculpatului în sensul că ar fi surprins victima în timp ce întreținea un raport sexual cu martorul V.I. nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată în cauză. De asemenea, este de menționat că inculpatul a prezentat versiuni diferite în justificarea acțiunii sale violente asupra victimei, invocând fie comportamentul agresiv al acesteia ori faptul că înstrăinase bunuri din locuință în vederea consumului de alcool, fie atitudinea imorală a victimei înainte de comiterea faptei. În consecință, nefiind invocate sau relevate pentru reformarea deciziei atacate și alte cazuri de casare dintre cele prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc.

pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 ianuarie 2009 la 22 martie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.