ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2355/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 11 ianuarie 2011 Tribunalul lași a dispus condamnarea inculpatului C.C., de cetățenie română, necăsătorit, fără antecedente penale, agricultor, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 de ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului C.C., pe durata și în condițiile prevăzute de textul legal sus-menționat, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29 aprilie 2010 la zi.

În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscată sapa folosită la comiterea faptei, aflată în sacul nr. 3, în arhiva depozit a Tribunalului lași.

În temeiul disp. art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă A.L. a obiectelor de îmbrăcăminte aparținând victimei C.V., aflate în plicul nr. 1 și în sacul nr. 4, în arhiva depozit a Tribunalului lași.

A fost admisă acțiunea civila pornită și exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă A.L. și, a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 20 000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care 10000 RON reprezintă daune materiale și 10 000 RON reprezintă daune morale.

În baza dispozițiilor art. 349 rap. la art. 191 C. proc. pen., inculpatul C.C. a fost obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 RON, din care suma de 400 RON reprezenta onorariile avocaților desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, sumă ce va fi suportată inițial din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.L. suma de 1000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că inculpatul C.C. are vârsta de 48 de ani și este frate cu victima C.V. Cei doi locuiau în curți învecinate în satul Cărbunari, comuna Grajduri, județul lași. Cei doi frați nu se înțelegeau foarte bine întrucât după cum arăta inculpatul, victima C.V. era "un fel de miștocar, mă făcea mereu bunel și moș". În plus, amândoi frații erau mari consumatori de băuturi alcoolice, fond pe care aveau dese certuri iar uneori chiar și altercații fizice.

La data de 21 aprilie 2010, ca de obicei, membrii familiei C., mai puțin cei minori au consumat cantități însemnate de băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. În jurul orelor 13,30 mama celor doi frați respectiv numita C.E. în vârstă de 73 de ani a intenționat să plece de la domiciliu trecând prin grădina lui C.V. cu intenția de a merge în sat să-și mai cumpere băuturi alcoolice. A fost interpelată însă chiar de către fiul său, C.V., care i-a interzis să plece. În apărarea mamei a intervenit însă inculpatul C.C., moment în care cei doi frați s-au luat la ceartă. Pentru a tranșa problema inculpatul a mers și s-a înarmat cu o furcă intenționând să-l agreseze pe fratele său C.V., însă nu a mai reușit deoarece acesta din urmă a fugit în casă.

În aceeași zi în jurul orelor 16,00 - 16,30 victima s-a deplasat în curtea locuinței inculpatului pentru a vedea ce mai face mama sa. Aici a avut loc o nouă altercație între inculpat și fratele său izbucnită pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice și al conflictului anterior abia încheiat. Și de această dată inculpatul s-a hotărât să tranșeze disputa în favoarea sa astfel că s-a înarmat cu o sapă și cu muchia metalică a acesteia și-a lovit mai întâi fratele peste cap, în zona frontală dreaptă doborându-l la pământ. În continuare, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură puternică victimei în zona abdominală inferioară stângă, cu muchia sapei, în același timp colțul acesteia provocându-i și o plagă tăiat-înțepată în zona coapsei stângi. Inculpatul a încetat agresiunea doar la intervenția unui alt frate al său, martorul C.P., acesta fiind cel care a încercat să-i acorde primul ajutor victimei C.V.

Inculpatul a cerut nepotului său D.V. să răzuiască pământul îmbibat cu sângele provenit de la rana de la coapsa victimei după care a mers în casă și s-a culcat.

Astfel, partea vătămată A.L., concubina victimei C.V., audiată la data de 23 aprilie 2010, a declarat că în ziua de 21 aprilie 2010, în jurul orelor 13,00, în timp ce victima lucra la vie în apropierea casei, pe cărarea din fața casei a trecut C.E., mama fraților C., în stare avansată de ebrietate. Întrucât a căzut, a început să strige la partea vătămată s-o ducă acasă, însă în spatele ei venea inculpatul C.C., și el în stare de ebrietate, astfel că victima i-a cerut inculpatului să o ducă acasă pe mama lor.

Fără niciun motiv, inculpatul a început să-l înjure pe C.V. și să-l amenințe că-l omoară, după care a plecat acasă.

În jurul orelor 16,30, victima a plecat la casa mamei lui să vadă dacă frații săi sunt beți, iar la scurt timp, la locuința părții vătămate a venit un nepot al victimei, D.V. care i-a spus părții vătămate că C.V. a fost lovit de inculpat cu sapa.

Conflictul ar fi început între C.P. și victimă, primul adresându-i cuvinte jignitoare, după care a luat un cuțit cu care a lovit victima în partea stângă, apoi I-a lovit cu pumnul în zona abdomenului și a aruncat cuțitul în fântână. Declară martorul că inițial incidentul a început în corpul de casă ocupat de C.P., unde acesta a lovit victima, apoi a scos-o afară unde a lovit-o cu cuțitul, cu pumnii și cu sapa, fiind ajutat și de către soția sa, C.A., care a lovit și ea victima cu pumnii.

Declarația martorului C.P. din cursul urmăririi penale nu coincide cu cea din faza cercetării judecătorești, întrucât în prima declarație martorul susține că a perceput în mod direct momentul în care inculpatul a ridicat sapa deasupra capului și i-a aplicat o lovitură victimei în cap, iar după ce aceasta a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură cu muchia sapei în șoldul stâng.

În fața instanței, martorul a declarat că în timp ce soția sa făcea de mâncare, în jurul orelor 15,30, el a intrat în casă și s-a culcat. S-a trezit în momentul în care soția sa trăgea de el spunându-i că C.V. se zbate afară. Când a ieșit în curte, fratele său era lângă un nuc, sângera în zona șoldului, martorul I-a spălat pe față cu o cana cu apă adusă de soția sa, după care a victima a decedat.

Cu ocazia declarației date în cursul cercetării judecătorești, martora nu-l mai indica pe inculpat ca fiind cel despre care a fost anunțată că I-a lovit pe C.V., însă a venit cu o precizare suplimentară, potrivit căreia, la două săptămâni de la înmormântarea victimei, la domiciliul său au venit copii lui C.P. și C.A. care ar fi spus că părinții lor au fost cei care l-au omorât pe C.V. cu un cuțit, pe care l-au aruncat într-o fântână.

Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, la data de 29 aprilie 2010, C.C. a recunoscut că a avut o dispută cu fratele său, că I-a lovit pe acesta cu o sapă, peste cap, peste coapse, posibil și peste abdomen, însă a declarat că nu își amintește toate detaliile întrucât se afla în stare avansată de ebrietate.

Declarația dată în cursul cercetării judecătorești debutează cu precizarea că nu își mai amintește ce s-a întâmplat în după amiaza zilei de 21 aprilie 2010, nu-și amintește să-l fi lovit pe fratele său C.V. cu sapa.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului și a modului de executare instanța a ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită (în cadrul unui conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri preexistente și al consumului excesiv de băuturi alcoolice), de urmarea ireversibilă produsă, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este recidivist și a adoptat o poziție procesuală oscilantă, încercând să denatureze aflarea adevărului.

Individualizarea sancțiunii trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii

Prin Decizia penală nr. 47 din 10 martie 2011 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.C., împotriva Sentinței penale nr. 18 din 11 ianuarie 2011 a Tribunalului lași, sentință care a fost menținută.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, perioada prevenției de după data de 21 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorariu avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile statului și părții civile A.L. suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei instanței de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - prin Decizia nr. 2486 din 22 iunie 2011 a admis recursul promovat de inculpat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel lași.

În raport de această constatare, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că se impune rejudecarea apelului promovat de inculpat de către Curtea de Apel lași, când vor fi administrate în mod necesar toate acele probe care să întemeieze o soluție procedurală de condamnare sau achitare a inculpatului, inclusiv se vor putea readministra probele deja administrate la instanța de fond dacă va fi cazul și nu în ultimul rând, dată fiind poziția procesuală sinuoasă a inculpatului C.C.

După trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel lași, inculpatul solicitând, desființarea sentinței primei instanțe și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 70 din 5 aprilie 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatului C.C., fiul lui T. și E., deținut în Penitenciarul lași împotriva Sentinței penale nr. 18 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul lași, în Dosarul nr. 5180/99/2010, hotărâre care a fost menținută.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că în cauză au fost luate toate măsurile legale pentru a asigura inculpatului o informare completă și precisă cu privire la faptă și calificarea ei juridică, acordându-i-se acestuia toate facilitățile pentru a-și pregăti apărarea în mod efectiv, în scopul asigurării exercitării drepturilor garantate de art. 6 din Convenția Europeană.

Probatoriul administrat în cauză a fost corect interpretat și coroborat de către prima instanță, avându-se în vedere toate împrejurările și datele ce conduc la o reală stabilire a situației de fapt și a activității infracționale desfășurate de inculpat.

În stabilirea situației de fapt nu a fost omisă nici una din probe, instanța îndeplinindu-și obligația de a se pronunța asupra cererilor inculpatului privind administrarea de probe și de a avea în vedere la soluționarea cauzei toate probele administrate, ceea ce constituie garanția respectării dreptului la apărare al inculpatului.

În cadrul operațiunii de sinteză a probelor, instanța de fond a apreciat care dintre declarațiile părților și ale martorilor reflectă adevărul, și anume cele făcute imediat după producerea faptei și în care au relatat despre implicarea inculpatului C.C. în calitate de autor al agresiunii exercitate asupra victimei, urmate de decesul acesteia, ori cele date în faza cercetării judecătorești și în care aceștia au revenit cu privire la aceleași aspecte redate fidel în primele declarații ce vizau recunoașterea inculpatului C.C. ca fiind autor al infracțiunii de omor calificat.

Întrucât în cauză nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părților și martorilor, prima instanță a avut temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute inițial sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probator existent în cauză și să le înlăture motivat pe celelalte.

În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, instanța de apel a extins probatoriul și a audiat martorii B.V., C.M., C.P., C.l.V., Z.A., C.l. și C.D.

Înalta Curte a constatat că relatările persoanelor audiate și reaudiate în această fază procesuală au oferit aceleași elemente de fapt cunoscute și analizate de prima instanță ce a constatat existenta în cauză a mai multor mărturii simultane care se contrazic, și pe care Ie-a evaluat critic prin luarea în calcul a factorilor de credibilitate legați de persoana celor audiați.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, probele din faza de urmărire penală trebuie analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești, iar, scopul probelor este identic pentru ambele faze ale procesului penal, respectiv, aflarea adevărului.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat că nu pot fi reținute în cauză susținerile părților și ale martorilor ce au încercat să inducă ideea că autorii omorului sunt C.P. și C.A., prin aplicarea de lovituri cu pumnii și picioarele și prin folosirea unui cuțit, o variantă avansată în scopul exonerării de răspundere penală a inculpatului.

Declarațiile celor care au încercat să-l disculpe pe inculpatul C.C. sunt afectate de relațiile de dușmănie în care se aflau cu C.P., toți cei din familia C., dar și vecinii se aflau în relații mai bune cu inculpatul și în conflict cu C.P., martorul D.V. a fost influențat în relatările sale, potrivit celor expuse anterior, iar, cu privire la martorii C.P. și C.l.V. s-a încercat determinarea lor, pe fondul stării de minoritate și al situației materiale extrem de precare.

Revenirile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor asupra declarațiilor inițiale nu au fost făcute în scopul de a oferi informații conforme cu adevărul; prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se încearcă minimalizarea necesității și importanței urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declarațiile cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele inițiale ale urmăririi penale, ele relevă cel mai bine situația de fapt, deoarece, împrejurările comiterii faptei sunt proaspete în mintea persoanelor audiate, iar, declarațiile luate ulterior, pot fi afectate de o serie de factori, precum cei prezentați în speță cu ocazia examinării fiecărei declarații, în acest fel fiind denaturat adevărul.

Ca atare, pe baza acestui probatoriu, instanța de fond a procedat la stabilirea în mod corect a situației de fapt; hotărârea de condamnare dispusă față de inculpatul C.C. este susținută de materialul probator administrat în faza urmăririi penale, ce are forța de a exprima adevărul și constituie un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat în mod corect că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale și a dat eficiență manifestării exprese de voință a inculpatului ce a declarat că în situația dovedirii vinovăției sale, este de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de partea civilă A.L., respectiv, 10 000 RON, daune materiale și 10 000 RON, daune morale, sume pe care de altfel, instanța le apreciază că satisfac exigențele unei juste și integrale reparații a prejudiciilor produse.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, recurentul-inculpat C.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că din probe rezultă că inculpatul nu este autorul infracțiunii ci fratele acestuia.

Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul C.C. Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen., reținându-se că la data de 21 aprilie 2010, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice i-a aplicat mai multe lovituri cu muchia metalică a unei sape fratelui său, C.V., lovituri de mare intensitate care au cauzat leziuni interne ce au condus la decesul acestuia.

În speță, probele administrate în faza urmăririi penale - respectiv, procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei, planșele foto, raportul de necropsie, declarațiile părții vătămate și ale martorilor P.E.V., C.P., C.A. și D.V., precum și declarațiile de recunoaștere date de inculpat se coroborează între ele și dovedesc cu certitudine că, la data de 21 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, i-a aplicat fratelui său, victima C.V., mai multe lovituri cu muchia unei sape, în zona capului și a abdomenului, precum și o lovitură cu colțul sapei peste coapsa stângă, lovitura din zona abdominală fiind de intensitate mare, provocându-i astfel ruptura de splină care a dus la decesul acestuia.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că critica privind faptul că s-ar fi comis o eroare de fapt prin condamnarea inculpatului apare ca neîntemeiată, deoarece atât instanța de fond, așa cum rezultă din evocarea amplă a declarațiilor martorilor și ale părții vătămate, cât și instanța de apel au perceput în mod real conținutul probelor în reținerea situației de fapt, soluția de condamnare pronunțată fiind în concordanță cu fapta săvârșită.

Ca atare, Înalta Curte constată că pe baza probatoriului administrat, instanțele de fond și apel au procedat la stabilirea în mod corect a situației de fapt; hotărârea de condamnare dispusă față de inculpatul C.C. fiind susținută de materialul probator administrat în faza urmăririi penale, ce are forța de a exprima adevărul și constituie un lanț deductiv, fără discontinuitate.

În raport de situația de fapt reținută în cauză, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului C.C., astfel că, apărarea sa vizând achitarea în baza ari. 10 lit. "c" C. proc. pen. nu poate fi primită.

Față de cele mai sus arătate solicitarea apare ca nefondată, probatoriul administrat în cauză demonstrând fără dubiu că inculpatul C.C. este autorul infracțiunii de omor calificat dedusă judecății.

Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 și art. 5

2

C. proc. pen., care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedite, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă care reflectă, gradul de pericol social ridicat al faptei rezultat din natura infracțională și urmarea produsă, împrejurările concrete ale comiterii faptei precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată, cu consecința aplicării unei pedepse ce va fi în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, dar și o constrângere corespunzătoare legii penale.

Astfel, în mod corect a constatat instanța de apel că după administrarea unui vast probatoriu, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, care, deși a negat cu vehemență comiterea faptei acesta a fost recunoscut de către partea vătămată iar alibiurile sale au fost demontate de probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească.

Față de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C. durata măsurii arestării de la 29 aprilie 2010 la 4 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN