ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3575/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1566/P/2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 10 august 2009, sub număr unic de dosar 4985/30/2009, a fost trimis în judecată inculpatul M.E., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că numita V.S., ulterior devenită parte civilă, a trăit în concubinaj de circa 14 ani cu partea vătămată M.A.

Cei doi locuiau la domiciliul unui fiu al părții civile V.S., D.R., în localitatea Lugoj. În luna noiembrie 2008, M.A. a părăsit-o pe V.S., mergând să locuiască în altă parte, în Lugoj. Inculpatul M.E. locuia și el în același cartier, în apropiere de locuința lui V.S. Între inculpat și partea civilă s-a format o relație intimă. V.S. locuia peste noapte la M.E., iar ziua revenea la domiciliul său. Înainte cu aproximativ două săptămâni de data de 27 mai 2009, M.A. s-a întâlnit cu V.S. în municipiul Lugoj, ocazie cu care M.A. i-a cerut lui V.S. să se împace cu el și să treacă peste diferendele pe care le-au avut în trecut (M.A., ca și M.E., o agresau pe V.S. pe motiv de gelozie și pe fondul consumului de alcool).

V.S. a fost de acord cu propunerea lui M.A. și cei doi au plecat împreună spre locuința de pe str. M., reluând vechea relație. După aproximativ două zile, V.S. s-a întâlnit cu M.E. și i-a spus că a terminat relația cu el, întrucât s-a împăcat cu M.A. V.S. susține că, la momentul acelei discuții, inculpatul nu a amenințat-o în nici un fel, dar ulterior, întâlnindu-se prin cartier cu ea, o tot amenința că o omoară, lucru pe care inculpatul îl făcea doar când era băut și era singur cu ea. V.S. a arătat că M.E. o mai agresase și înainte de momentul împăcării sale cu M.A. și chiar a urmat o bătaie între cei doi. La dosar există o copie xerox a unei plângeri a lui M.E.

din data de 28 aprilie 2009, făcută la Poliția Municipiului Lugoj, în care acesta a reclamat că a fost lovit de M.A., sens în care a depus și un certificat medico-legal care atestă că în data de 19 aprilie 2009, inculpatul a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 zile de îngrijiri medicale și care au fost produse prin lovire directă repetată cu un obiect contondent. În data de 27 mai 2009, V.S. și M.A. se aflau la locuința lui V.S. Aceasta avea în grijă pe o nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar M.A. stătea pe un pat din camera de acces în locuință, jucându-se cu un joc electronic. Locuința în cauză este compusă din două camere, una de acces care servește și de bucătărie și una care nu are acces din exterior, ce servește de dormitor, aceasta din urmă având doar geam spre exterior.

La un moment dat, V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin ușa de la bucătărie, aflată deschisă. Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E. la circa 3 metri de intrarea în bucătărie, părând beat și strigând după ea. V.S. a ieșit afară la inculpat să vadă ce vrea. M.E. a încercat să o lovească cu mâna, dar V.S. a văzut că acesta are un cuțit în mână, așa că s-a refugiat în locuință, rapid intrând cu M.A. în dormitor, baricadând ușa dintre cele două camere cu corpurile lor. M.E. a pătruns, fără voia celor doi, evident în locuință și, cu cuțitul în mână, a început să forțeze ușa de la dormitor. A reușit să o deschidă și, cum imediat în fața sa se afla V.S., a încercat să o străpungă cu cuțitul, referitor la care V.S.

nu a precizat în ce mână îl ținea. Nu a reușit, deși a lovit cu forță spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune superficială, pentru că M.A. a tras-o în spate și s-a interpus între agresor și victimă. Atunci M.E. l-a lovit în piept și abdomen de trei ori cu cuțitul pe M.A., care a căzut pe podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu cuțitul în mână, locuința celor două victime. V.S. a mai apucat să audă cum M.A. cere să vină salvarea, după care a văzut cum acesta își pierde cunoștința. De la locuința victimei, M.E. a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuința martorului W.G.L., care se află chiar în spatele locuinței lui V.S. (având perete comun) și care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de lemn.

Inculpatul a intrat în curtea acelei locuințe și a înfipt respectivul cuțit la circa 2 - 3 metri în stânga de la intrare, lângă gard și un butuc de vie. A fost observat pe geamul locuinței de martor, care, deși nu a precizat în ce mână avea inculpatul cuțitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci și pantaloni. Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă și o șapcă de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe care le purta înainte de a fi ridicate acestea) și pantofi deschiși la culoare. Totodată, martorul arată cum a ieșit repede în curte și l-a urmărit pe inculpat, care s-a dus repede la o cișmea aflată la câțiva zeci de metri, unde s-a spălat și a plecat la un bar din zonă.

Fiind alertată poliția, care între timp a ajuns la fața locului, martorul a și condus agenții de poliție la acel bar, ulterior arătându-le și unde a fost ascuns cuțitul în cauză. Ulterior, pe hainele ridicate de la inculpat, s-a descoperit sânge uman, inculpatul fiind depistat la barul SC G.C. L.G. SRL de pe str. B. și reținut de către polițiști imediat, fără a fi avut timp să-și schimbe hainele, în prezența martorei D.E., barman la localul în cauză. Inculpatul M.E., la început nu și-a recunoscut faptele, susținând că a fost într-adevăr la V.S. acasă, dar nu a intrat în locuința acesteia, doar a chemat-o afară, dându-i după aceea o palmă care i-a spart nasul victimei, fiind stropit cu sânge pe pantaloni.

Audiat după ce a fost reținut 24 ore, a arătat că, aflat în ușa de la bucătăria locuinței lui V.S., M.A. a sărit la el și că este posibil să-l fi lovit pe acesta cu vreun cuțit de prin bucătărie, admițând că e posibil să o fi lovit și pe V.S. Nu a fost de acord să fie testat cu aparatul poligraf. Ultima oară a declarat că M.A. l-ar fi atacat cu cuțitul și că din lupta lor ar fi rănit-o pe V.S. Organul de cercetare a apreciat că apărările inculpatului sunt inconsistente și că inculpatul a procedat exact așa cum a relatat partea civilă V.S. Mai mult, V.S. a fost examinată medico-legal în 28 mai 2009, deci chiar la o zi după evenimentul mai sus descris și nu prezenta nici o leziune la nivelul feței (care ar fi existat fără îndoială dacă ar fi fost de natură a-i provoca sângerări).

A prezentat însă o leziune în zona epigastrică stânga (abdomen stâng), care a necesitat 6 zile îngrijiri medicale și s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor înțepător. Din Raportul medico-legal din 28 mai 2009 reiese că moartea lui M.A. a fost de natură violentă, s-a datorat ca urmare a plăgilor înjunghiate toraco-abdominale în număr de 3 (trei) penetrante, care puteau data din 27 mai 2009 și s-au putut produce prin lovire directă și repetată cu un cap tăietor înțepător, iar moartea victimei data tot din 27 mai 2009. Pe hainele inculpatului (pantaloni crem, tricou alb, pantofi sport albi) au fost detectate pete de sânge uman. Și pe cuțitul în cauză a fost detectat sânge uman, dar nu s-a putut determina grupa sanguină.

Inculpatul M.E. posedă antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă. A fost condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. prin Decizia penală nr. 576 din 1 aprilie 2003, fiind arestat la 28 ianuarie 1992 și eliberat la 14 iunie 1995 cu un rest de 927 de zile. A mai fost condamnat la 7 milioane amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. prin Decizia penală nr. 342 din 22 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș. Se poate observa clar caracterul profund violent al inculpatului (i s-a mai aplicat și o amendă administrativă, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj).

Acesta a solicitat o expertiză neuropsihiatrică, considerându-se însă că nu se impune o asemenea expertizare. Pe parcursul cercetărilor a fost nesincer, nerecunoscându-și faptele, aducând totuși argumente lipsite de substanță în favoarea sa (în trei declarații diferite dă versiuni diferite ale faptelor sale).

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare al organelor de urmărire penală; proces-verbal de depistare a inculpatului; proces-verbal de cercetare la fața locului; declarații martori; declarații parte civilă; fișa de cazier judiciar a inculpatului; certificatul medico-legal privind leziunile inculpatului rezultate din prima încăierare cu M.A.; certificat medico-legal constatator al decesului (fotocopie) a părții vătămate M.A.; fotocopia actului de identitate a părții vătămate M.A.; Raport de constatare medico-legal din 28 mai 2009 privind leziunile părții civile V.S.; Raport de constatare medico-legal din 29 mai 2009 privind autopsia părții vătămate M.A.

(cu planșe foto); Buletin de analiză din 2009 privind hainele purtate de inculpat în momentul săvârșirii faptelor; Buletin de analiză din 2009 privind cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa; declarația inculpatului; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. În fața instanței au fost audiați inculpatul, V.S., M.A., N.M., D.E., W.G.L. În cauză, la cererea inculpatului și față de împrejurarea că din actele medicale rezultă alcoolism cronic, s-a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care a concluzionat că inculpatul are discernământul ușor diminuat. Partea vătămată V.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.700 RON, bani cheltuiți de mama victimei pentru înmormântare.

A fost citată mama victimei pentru a se verifica dacă nu înțelege să formuleze pretenții civile, dar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză. Prin Sentința penală nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4985/30/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător. În baza art. 1 1 alin. (1) din Legea 61/1991, a fost condamnat inculpatul M.E., cercetat în stare de arest preventiv la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „port fără drept a unui cuțit”. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de „omor”.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, care a fost sporită cu 1 an, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare, cu executare în regim de detenție potrivit art. 52 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului M.E. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 27 mai 2009 și a arestului preventiv de la data de 28 mai 2009 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, art. 999 C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă V.S. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu prăsele din lemn și lama de 15 cm. În temeiul art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi sport de culoare alb cu negru cu inscripția „P.”.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat și s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, constând în declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor, a reținut următoarele: În data de 27 mai 2009, V.S. și M.A. se aflau la locuința părții vătămate V.S. Aceasta avea în grijă pe o nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar victima M.A. stătea pe un pat din camera de acces în locuință jucându-se cu un joc electronic. La un moment dat, V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin ușa de la bucătărie, aflată deschisă.

Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E., fostul său concubin la circa 3 metri de intrarea în bucătărie, părând beat și strigând după ea. Partea vătămată V.S. a ieșit afară la inculpat să vadă ce vrea, iar inculpatul M.E. a încercat să o lovească cu mâna, dar V.S.a văzut că acesta are un cuțit în mână, așa că s-a refugiat în locuință, rapid intrând cu M.A. în dormitor, baricadând ușa dintre cele două camere cu corpurile lor. Inculpatul a pătruns, fără voia celor doi, evident în locuință și, cu cuțitul în mână, a început să forțeze ușa de la dormitor. A reușit să o deschidă și, cum imediat în fața sa se afla partea vătămată V.S., a încercat să o străpungă cu cuțitul. Nu a reușit, deși a lovit cu forță spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune superficială, pentru că M.A.

a tras-o în spate și s-a interpus între agresor și victimă. Atunci M.E. l-a lovit în piept și abdomen de trei ori cu cuțitul pe M.A., care a căzut pe podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu cuțitul în mână, locuința celor două victime. De la locuința victimei, inculpatul a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuința martorului W.G.L., care se află chiar în spatele locuinței părții vătămate V., (având perete comun) și care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de lemn. Inculpatul a intrat în curtea acelei locuințe și a înfipt respectivul cuțit la cca. 2 - 3 metri în stânga de la intrare, lângă gard și un butuc de vie. A fost observat pe geamul locuinței de martor, care, deși nu a precizat în ce mână avea inculpatul cuțitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci și pantaloni.

Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă și o șapcă de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe care le purta înainte de a fi ridicate acestea) și pantofi deschiși la culoare. Totodată, martorul a arătat cum a ieșit repede în curte și l-a urmărit pe inculpat, care s-a dus repede la o cișmea aflată la câțiva zeci de metri, unde s-a spălat și a plecat la un bar din zonă. Fiind alertată poliția, care între timp a ajuns la fața locului, martorul a și condus agenții de poliție la acel bar, ulterior arătându-le și unde a fost ascuns cuțitul în cauză. În declarația dată de inculpat în fața instanței și prin memoriile depuse la dosar, acesta a susținut mai multe variante, excluse de probatoriul administrat.

În declarația dată, inculpatul a susținut că victima l-a atacat cu cuțitul și că s-a luptat cu acesta să-i ia cuțitul, cu această ocazie fiind rănită partea vătămată V.S., a susținut că nu știe să fi lovit victima, dar este posibil întrucât nu-și aduce aminte. A luat cuțitul și a plecat fiind foarte tulburat. Susținerile inculpatului sunt combătute de declarația părții vătămate și raportul medico-legal din care rezultă că victima a prezentat trei plăgi înjunghiate și urmele de sânge aparținând victimei, existente pe îmbrăcămintea inculpatului. În ultimul memoriu depus la dosar, inculpatul a declarat că partea vătămată V.S. a lovit cu cuțitul victima, deoarece el i-a aplicat o singură lovitură și nu trei, câte rezultă din raportul medico-legal.

Toate aceste susțineri nu sunt confirmate de probele administrate, partea vătămată a fost atacată de inculpat, iar victima M.A. a sărit în apărarea sa, lipsind motivația pentru care partea vătămată V.S. să-l fi atacat pe M.A. Potrivit art. 174 C. pen.: ”Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi”. După cum se poate observa din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de omor constă, din punct de vedere al laturii obiective, în orice acțiune sau inacțiune care are drept rezultat suprimarea vieții unei persoane. Din punct de vedere obiectiv, infracțiunea s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a înjunghia victima M.A.

în abdomen și în zona toracică, din raportul medico-legal de necropsie rezultând cu certitudine legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și moartea victimei. Pe latură subiectivă, prima instanță a reținut intenția indirectă, ca formă a vinovăției, inculpatul prevăzând rezultatul periculos al faptei sale, pe care deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia. Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzute și pedepsite de art. 174 alin. (1) C. pen. Potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., tentativa de pedepsește cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special și jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată.

Potrivit dispozițiilor art. 144 C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de omor se realizează printr-o acțiune de ucidere a unei persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om. Tentativa nefiind altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată V.S.

în zona abdominală cu un cuțit, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare cinci zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, inculpatul M.E. punând în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, executarea neproducându-și rezultatul datorită unor motive independente de voința inculpatului. Din punct de vedere obiectiv, infracțiunea în forma tentativei s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a înjunghia victima în zona abdominală. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condițiile în care a lovit cu un cuțit partea vătămată, într-o zonă vitală a corpului.

În acest sens inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei și chiar dacă el nu a urmărit producerea acestui rezultat, totuși a acceptat posibilitatea producerii sale, motiv pentru care Tribunalul a reținut intenția indirectă ca modalitate a vinovăției. Este posibil ca inculpatul să nu fi urmărit să provoace moartea victimei, însă, raportat la împrejurarea că a lovit o persoană cu un cuțit, instrument care, în condițiile în care lovitura este aplicată în zona abdominală, este apt să producă moartea, se poate constata că inculpatul a acceptat, cel puțin, producerea acestui rezultat periculos.

Potrivit art. 1 1 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, următoarele fapte: 1. portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire ...”.

Ținând seama de probele administrate în cauză și care deja au fost analizate mai sus, din care rezultă că inculpatul a purtat asupra lui un cuțit, într-un loc public, pe stradă, cuțit pe care ulterior l-a folosit la agresarea părții vătămate și a victimei, prima instanță a constatat că fapta inculpatului întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, putându-se reține intenția directă ca modalitate a vinovăției în condițiile în care inculpatul a avut reprezentarea faptului că nu este îndreptățit să poarte un cuțit în împrejurările indicate mai sus și, cu toate acestea, a purtat o asemenea armă.

De asemenea fapta inculpatului M.E. de a pătrunde fără drept, înarmat cu un cuțit, în locuința părții civile V.S., întrunește elementele constitutive infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina acestuia, plecând de la prevederile art. 72 C. pen., prima instanță a ținut seama de limitele speciale ale pedepsei, de pericolul concret al faptelor inculpatului, de persoana acestuia. Tribunalul a reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, neacceptând faptele săvârșite, acesta are antecedente penale, care chiar dacă nu atrag starea de recidivă, pot fi avute în vedere la caracterizarea persoanei inculpatului, care a mai comis anterior fapte cu violență, inclusiv o tentativă de omor.

Față de cele reținute a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „port fără drept a unui cuțit”, 5 ani închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de „omor”, 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor” și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin aplicarea regulilor prevăzute pentru concursul de infracțiuni, pedeapsă ce va fi sporită cu 1 an, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 11 ani închisoare. Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, prima instanță a reținut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen.

trebuie realizată în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, (cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sabou și Pârcălab c. României), cât și în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. și la principiul constituțional al proporționalității.

Prin urmare, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului (precizate mai sus), prima instanță a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Prima instanță a apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei persoane, nu este în măsură nici să-și exprime punctul de vedere, prin votul său, referitor la modalitatea în care autoritățile statului își îndeplinesc atribuțiile, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

În același sens, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în contextul faptei săvârșite de inculpat, constatând că față de natura acesteia, nu se impune interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, deoarece ipotezele prevăzute de textul legal nu sunt incidente în speță. Față de aceste aprecieri, prima instanță a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 65 C. pen., pentru că textul art. 174 C. pen.

o cere în mod expres, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani și respectiv 4 ani închisoare, urmând ca în baza art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea, de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale. Împotriva inculpatului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și admiterea propunerii de arestare preventivă, emițându-se Mandatul de arestare preventivă din 28 mai 2009 emis de Tribunalul Timiș. În consecință, prima instanță a dispus în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. deducerea din pedeapsa aplicată a reținerii din data de 27 mai 2009 și a arestului preventiv de la data de 28 mai 2009 la zi.

Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a acestuia. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuțit cu prăsele din lemn și lama de 15 cm. În temeiul art. 109 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi sport de culoare alb cu negru cu inscripția „P.”. Referitor la acțiunea civilă, prima instanță a reținut că partea civilă V.S.

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.700 RON daune materiale, dar a arătat în cuprinsul declarației că suma de bani reprezintă cheltuielile de înmormântare, care au fost suportate de mama victimei, M.A., care, deși a fost înștiințată despre instanță cu privire la constituirea de parte civilă, aceasta nu a înțeles să formuleze pretenții civile. Analizând pretențiile formulate de către partea civilă, Tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate, deoarece cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei nu au fost suportate de către partea civilă V.S., motiv pentru care a respins acțiunea civilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4985/30/2009 din 10 august 2009 a declarat apel în termen inculpatul M.E., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, Secția penală sub nr. 4985/30/2009 din 29 octombrie 2010. Pentru motivarea apelului său, inculpatul a depus la dosar la termenul din 10 ianuarie 2011 un memoriu, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală gravă și a se constata că nu a fost violare de domiciliu și port fără drept de cuțit, arătând că: el nu a intrat abuziv peste ei în casă; nu a vrut să le facă vreun rău; aceștia l-au bătut și tâlhărit de telefon cu o lună înainte de nenorocire; el nu purta cuțit asupra lui; el s-a apărat de loviturile de cuțit ale fostei concubine.

Prin Decizia penală nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E. împotriva Sentinței penale nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4985/30/2009 din 10 august 2009. În baza art. 383 alin. (1 1 ) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 24 septembrie 2010 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținute, de către prima instanță, situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptelor săvârșite acestuia.

S-a considerat că nu se impune schimbarea de încadrare juridică din tentativă de omor calificat împotriva părții vătămate V.S. în vătămare corporală gravă, întrucât intenția inculpatului a fost aceea de a suprima viața acesteia, dovadă fiind obiectul folosit și zona corpului vizată. Pedepsele aplicate inculpatului au fost apreciate ca fiind corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sporul de 1 an închisoare fiind justificat față de numărul și cuantumurile pedepselor stabilite, iar reținerea circumstanțelor atenuante apare ca fiind nejustificată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.E., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate și înlăturarea sporului de 1 an închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Inculpatul M.E.

a criticat hotărârea numai în ceea ce privește încadrarea juridică stabilită pentru fapta săvârșită față de partea vătămată V.S., pe care a agresat-o cu cuțitul, cu o lovitură penetrantă în zona abdomenului, pentru care a necesitat 6 zile îngrijiri medicale, considerând că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În acest sens a susținut că intenția sa nu a fost aceea de a omorî victima, ci de a-i aplica o corecție, dovadă fiind și numărul mic de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte, în raport de materialul probator existent la dosar (declarații parte vătămată, raport de constatare medico-legal, declarații inculpat), apreciază că fapta inculpatului, care a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona epigastrică părții vătămate V.S., pentru care a necesitat 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Împrejurarea că în urma agresiunii la care a fost supusă partea vătămată pentru vindecare au fost necesare 6 zile de îngrijiri medicale, nu duce automat la concluzia săvârșirii de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece această împrejurare nu poate fi separată de celelalte elemente materiale care caracterizează atitudinea subiectivă și care dovedesc urmărirea de către inculpat sau numai acceptarea producerii morții victimei, inculpatul trebuind să prevadă această posibilitate la nivelul omului diligent. Mai mult, faptul că au fost suficiente pentru vindecare numai 6 zile de îngrijiri medicale nu înseamnă că viața părții vătămate nu a fost pusă în pericol.

Intenția de a ucide a inculpatului este dovedită prin instrumentul pe care acesta l-a folosit la aplicarea loviturii părții vătămate, respectiv un corp tăietor-înțepător (cuțit), apt să producă decesul. De asemenea, zona vizată – abdominală – care este o zonă puternic vascularizată, considerată vitală, cât și intensitatea loviturilor care au fost atenuante tocmai de intervenția victimei M.A., sunt aspecte care demonstrează că inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii morții părții vătămate, în cauză nejustificându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitarea inculpatului în acest sens fiind nefondată. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 C. pen., pedeapsa a fost corect individualizată. Actele de violență comise de inculpat îndreptate împotriva valorii sociale supreme – viața – atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritate fizică și psihică a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului. Nu se poate ca pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi și cărora le-a curmat viața sau le-a pus-o în primejdie, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață.

Faptele inculpatului sunt extrem de grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal s-a ținut seama de consecințele faptelor inculpatului – pierderea unei vieți omenești și punerea în primejdie a alteia, coroborate cu existența antecedentelor penale (a mai fost condamnat la 6 ani închisoare pentru tentativă de omor, cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.), care demonstrează o perseverență infracțională și un potențial criminogen crescut – Înalta Curte apreciind că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că: „legea apără ... persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Solicitarea reținerii circumstanțelor atenuante este nefondată, deoarece inculpatul a săvârșit fapte de o agresivitate și violență sporită, având reținute în antecedența sa infracțională fapte de același gen (de altfel, încadrarea juridică dată faptei, trebuia a fi reținută ca fiind cea prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., dar întrucât în recursul inculpatului nu i se poate crea o situația mai grea, ca urmare a lipsei recursului Parchetului sau al părții civile, încadrarea juridică nu a mai putut fi schimbată), aspecte ce demonstrează periculozitatea și persistența infracțională a acestuia.

Atitudinea de recunoaștere a faptei în fața unor probe evidente de vinovăție nu poate fi considerată ca fiind o circumstanță atenuantă, fiind o împrejurare normală fără a i se poate da valoarea de circumstanță atenuantă. Dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. nu pot fi aplicate în căile de atac, fiind aplicabile numai în situația în care până la începerea cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, deci numai în instanța de fond. Aplicarea sporului de 1 an închisoare apare ca fiind justificată în funcție de numărul faptelor săvârșite, de modul în care inculpatul a acționat, cât și prin raportare la antecedența sa infracțională. Față de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului M.E. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Conform art. 88 C. pen., va deduce prevenția de la 27 mai 2009 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 27 mai 2009 la 13 octombrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2011.