ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3575/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3575/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș nr. 1566/P/2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la

data de 10 august 2009, sub număr unic de dosar 4985/30/2009, a fost trimis în

judecată inculpatul M.E., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991 republicată, art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că numita V.S., ulterior devenită parte civilă, a trăit în concubinaj de circa

14 ani cu partea vătămată M.A. Cei doi locuiau la domiciliul unui fiu al părții

civile V.S., D.R., în localitatea Lugoj. În luna noiembrie 2008, M.A. a

părăsit-o pe V.S., mergând să locuiască în altă parte, în Lugoj. Inculpatul

M.E. locuia și el în același cartier, în apropiere de locuința lui V.S. Între

inculpat și partea civilă s-a format o relație intimă. V.S. locuia peste noapte

la M.E., iar ziua revenea la domiciliul său. Înainte cu aproximativ două

săptămâni de data de 27 mai 2009, M.A. s-a întâlnit cu V.S. în municipiul

Lugoj, ocazie cu care M.A. i-a cerut lui V.S. să se împace cu el și să treacă

peste diferendele pe care le-au avut în trecut (M.A., ca și M.E., o agresau pe

V.S. pe motiv de gelozie și pe fondul consumului de alcool). V.S. a fost de

acord cu propunerea lui M.A. și cei doi au plecat împreună spre locuința de pe

str. M., reluând vechea relație. După aproximativ două zile, V.S. s-a întâlnit

cu M.E. și i-a spus că a terminat relația cu el, întrucât s-a împăcat cu M.A.

V.S. susține că, la momentul acelei discuții, inculpatul nu a amenințat-o în

nici un fel, dar ulterior, întâlnindu-se prin cartier cu ea, o tot amenința că

o omoară, lucru pe care inculpatul îl făcea doar când era băut și era singur cu

ea. V.S. a arătat că M.E. o mai agresase și înainte de momentul împăcării sale

cu M.A. și chiar a urmat o bătaie între cei doi.

La dosar există o

copie xerox a unei plângeri a lui M.E. din data de 28 aprilie 2009, făcută la

Poliția Municipiului Lugoj, în care acesta a reclamat că a fost lovit de M.A.,

sens în care a depus și un certificat medico-legal care atestă că în data de 19

aprilie 2009, inculpatul a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 zile

de îngrijiri medicale și care au fost produse prin lovire directă repetată cu

un obiect contondent.

În data de 27 mai

2009, V.S. și M.A. se aflau la locuința lui V.S. Aceasta avea în grijă pe o

nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar M.A. stătea pe un pat din camera de

acces în locuință, jucându-se cu un joc electronic. Locuința în cauză este

compusă din două camere, una de acces care servește și de bucătărie și una care

nu are acces din exterior, ce servește de dormitor, aceasta din urmă având doar

geam spre exterior.

La un moment dat,

V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin ușa de la bucătărie, aflată deschisă.

Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E. la circa 3 metri

de intrarea în bucătărie, părând beat și strigând după ea.

V.S. a ieșit afară la

inculpat să vadă ce vrea. M.E. a încercat să o lovească cu mâna, dar V.S. a

văzut că acesta are un cuțit în mână, așa că s-a refugiat în locuință, rapid

intrând cu M.A. în dormitor, baricadând ușa dintre cele două camere cu

corpurile lor. M.E. a pătruns, fără voia celor doi, evident în locuință și, cu

cuțitul în mână, a început să forțeze ușa de la dormitor. A reușit să o

deschidă și, cum imediat în fața sa se afla V.S., a încercat să o străpungă cu

cuțitul, referitor la care V.S. nu a precizat în ce mână îl ținea. Nu a reușit,

deși a lovit cu forță spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune

superficială, pentru că M.A. a tras-o în spate și s-a interpus între agresor și

victimă. Atunci M.E. l-a lovit în piept și abdomen de trei ori cu cuțitul pe

M.A., care a căzut pe podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu

cuțitul în mână, locuința celor două victime. V.S. a mai apucat să audă cum

M.A. cere să vină salvarea, după care a văzut cum acesta își pierde cunoștința.

De la locuința

victimei, M.E. a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuința martorului

W.G.L., care se află chiar în spatele locuinței lui V.S. (având perete comun)

și care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de lemn. Inculpatul a

intrat în curtea acelei locuințe și a înfipt respectivul cuțit la circa 2 - 3

metri în stânga de la intrare, lângă gard și un butuc de vie. A fost observat

pe geamul locuinței de martor, care, deși nu a precizat în ce mână avea

inculpatul cuțitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci și pantaloni.

Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă și o șapcă

de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe care le

purta înainte de a fi ridicate acestea) și pantofi deschiși la culoare. Totodată,

martorul arată cum a ieșit repede în curte și l-a urmărit pe inculpat, care s-a

dus repede la o cișmea aflată la câțiva zeci de metri, unde s-a spălat și a

plecat la un bar din zonă. Fiind alertată poliția, care între timp a ajuns la

fața locului, martorul a și condus agenții de poliție la acel bar, ulterior

arătându-le și unde a fost ascuns cuțitul în cauză.

Ulterior, pe hainele

ridicate de la inculpat, s-a descoperit sânge uman, inculpatul fiind depistat

la barul SC G.C. L.G. SRL de pe str. B. și reținut de către polițiști imediat,

fără a fi avut timp să-și schimbe hainele, în prezența martorei D.E., barman la

localul în cauză.

Inculpatul M.E., la

început nu și-a recunoscut faptele, susținând că a fost într-adevăr la V.S.

acasă, dar nu a intrat în locuința acesteia, doar a chemat-o afară, dându-i

după aceea o palmă care i-a spart nasul victimei, fiind stropit cu sânge pe

pantaloni.

Audiat după ce a fost

reținut 24 ore, a arătat că, aflat în ușa de la bucătăria locuinței lui V.S.,

M.A. a sărit la el și că este posibil să-l fi lovit pe acesta cu vreun cuțit de

prin bucătărie, admițând că e posibil să o fi lovit și pe V.S. Nu a fost de

acord să fie testat cu aparatul poligraf. Ultima oară a declarat că M.A. l-ar

fi atacat cu cuțitul și că din lupta lor ar fi rănit-o pe V.S.

Organul de cercetare

a apreciat că apărările inculpatului sunt inconsistente și că inculpatul a

procedat exact așa cum a relatat partea civilă V.S. Mai mult, V.S. a fost

examinată medico-legal în 28 mai 2009, deci chiar la o zi după evenimentul mai

sus descris și nu prezenta nici o leziune la nivelul feței (care ar fi existat

fără îndoială dacă ar fi fost de natură a-i provoca sângerări). A prezentat

însă o leziune în zona epigastrică stânga (abdomen stâng), care a necesitat 6

zile îngrijiri medicale și s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor

înțepător.

Din Raportul

medico-legal din 28 mai 2009 reiese că moartea lui M.A. a fost de natură

violentă, s-a datorat ca urmare a plăgilor înjunghiate toraco-abdominale în

număr de 3 (trei) penetrante, care puteau data din 27 mai 2009 și s-au putut

produce prin lovire directă și repetată cu un cap tăietor înțepător, iar

moartea victimei data tot din 27 mai 2009.

Pe hainele

inculpatului (pantaloni crem, tricou alb, pantofi sport albi) au fost detectate

pete de sânge uman. Și pe cuțitul în cauză a fost detectat sânge uman, dar nu

s-a putut determina grupa sanguină.

Inculpatul M.E.

posedă antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă. A fost condamnat la 6

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen. prin Decizia penală nr. 576 din 1 aprilie 2003,

fiind arestat la 28 ianuarie 1992 și eliberat la 14 iunie 1995 cu un rest de

927 de zile. A mai fost condamnat la 7 milioane amendă penală pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. prin Decizia penală nr.

342 din 22 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș.

Se poate observa clar

caracterul profund violent al inculpatului (i s-a mai aplicat și o amendă

administrativă, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 de către Parchetul

de pe lângă Judecătoria Lugoj).

Acesta a solicitat o

expertiză neuropsihiatrică, considerându-se însă că nu se impune o asemenea

expertizare.

Pe parcursul

cercetărilor a fost nesincer, nerecunoscându-și faptele, aducând totuși

argumente lipsite de substanță în favoarea sa (în trei declarații diferite dă

versiuni diferite ale faptelor sale).

În faza de urmărire

penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de

sesizare al organelor de urmărire penală; proces-verbal de depistare a

inculpatului; proces-verbal de cercetare la fața locului; declarații martori;

declarații parte civilă; fișa de cazier judiciar a inculpatului; certificatul

medico-legal privind leziunile inculpatului rezultate din prima încăierare cu

M.A.; certificat medico-legal constatator al decesului (fotocopie) a părții

vătămate M.A.; fotocopia actului de identitate a părții vătămate M.A.; Raport

de constatare medico-legal din 28 mai 2009 privind leziunile părții civile

V.S.; Raport de constatare medico-legal din 29 mai 2009 privind autopsia părții

vătămate M.A. (cu planșe foto); Buletin de analiză din 2009 privind hainele

purtate de inculpat în momentul săvârșirii faptelor; Buletin de analiză din

2009 privind cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptelor reținute în

sarcina sa; declarația inculpatului; proces-verbal de prezentare a materialului

de urmărire penală.

În fața instanței au

fost audiați inculpatul, V.S., M.A., N.M., D.E., W.G.L.

În cauză, la cererea

inculpatului și față de împrejurarea că din actele medicale rezultă alcoolism

cronic, s-a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice

care a concluzionat că inculpatul are discernământul ușor diminuat.

Partea vătămată V.S.

s-a constituit parte civilă cu suma de 1.700 RON, bani cheltuiți de mama

victimei pentru înmormântare. A fost citată mama victimei pentru a se verifica

dacă nu înțelege să formuleze pretenții civile, dar aceasta nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Prin Sentința penală

nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

4985/30/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător.

În baza art. 1

1

alin. (1) din Legea 61/1991, a fost condamnat inculpatul M.E., cercetat în

stare de arest preventiv la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de „port fără drept a unui cuțit”.

În baza art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de

„omor”.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 174

alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 4

ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192

alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, care a fost

sporită cu 1 an, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare, cu executare

în regim de detenție potrivit art. 52 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea,

aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C.

pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului M.E.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 27 mai 2009

și a arestului preventiv de la data de 28 mai 2009 la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, art.

999 C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă V.S.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu prăsele din

lemn și lama de 15 cm.

În temeiul art. 109

C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a

prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un

tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi

sport de culoare alb cu negru cu inscripția „P.”.

În baza art. 191

alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON

cheltuieli judiciare către stat și s-a luat act că partea civilă nu a solicitat

cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, analizând probatoriul administrat atât în faza de

urmărire penală, cât și în fața instanței, constând în declarațiile

inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor, a reținut următoarele:

În data de 27 mai

2009, V.S. și M.A. se aflau la locuința părții vătămate V.S. Aceasta avea în

grijă pe o nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar victima M.A. stătea pe un pat

din camera de acces în locuință jucându-se cu un joc electronic.

La un moment dat,

V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin ușa de la bucătărie, aflată deschisă.

Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E., fostul său

concubin la circa 3 metri de intrarea în bucătărie, părând beat și strigând

după ea.

Partea vătămată V.S.

a ieșit afară la inculpat să vadă ce vrea, iar inculpatul M.E. a încercat să o

lovească cu mâna, dar V.S.a văzut că acesta are un cuțit în mână, așa că s-a

refugiat în locuință, rapid intrând cu M.A. în dormitor, baricadând ușa dintre

cele două camere cu corpurile lor. Inculpatul a pătruns, fără voia celor doi,

evident în locuință și, cu cuțitul în mână, a început să forțeze ușa de la

dormitor. A reușit să o deschidă și, cum imediat în fața sa se afla partea

vătămată V.S., a încercat să o străpungă cu cuțitul. Nu a reușit, deși a lovit

cu forță spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune superficială, pentru

că M.A. a tras-o în spate și s-a interpus între agresor și victimă. Atunci M.E.

l-a lovit în piept și abdomen de trei ori cu cuțitul pe M.A., care a căzut pe

podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu cuțitul în mână, locuința

celor două victime.

De la locuința

victimei, inculpatul a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuința

martorului W.G.L., care se află chiar în spatele locuinței părții vătămate V.,

(având perete comun) și care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de

lemn. Inculpatul a intrat în curtea acelei locuințe și a înfipt respectivul

cuțit la cca. 2 - 3 metri în stânga de la intrare, lângă gard și un butuc de

vie. A fost observat pe geamul locuinței de martor, care, deși nu a precizat în

ce mână avea inculpatul cuțitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci și

pantaloni. Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă

și o șapcă de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe

care le purta înainte de a fi ridicate acestea) și pantofi deschiși la culoare.

Totodată, martorul a arătat cum a ieșit repede în curte și l-a urmărit pe

inculpat, care s-a dus repede la o cișmea aflată la câțiva zeci de metri, unde

s-a spălat și a plecat la un bar din zonă. Fiind alertată poliția, care între

timp a ajuns la fața locului, martorul a și condus agenții de poliție la acel

bar, ulterior arătându-le și unde a fost ascuns cuțitul în cauză.

În declarația dată de

inculpat în fața instanței și prin memoriile depuse la dosar, acesta a susținut

mai multe variante, excluse de probatoriul administrat. În declarația dată,

inculpatul a susținut că victima l-a atacat cu cuțitul și că s-a luptat cu

acesta să-i ia cuțitul, cu această ocazie fiind rănită partea vătămată V.S., a

susținut că nu știe să fi lovit victima, dar este posibil întrucât nu-și aduce

aminte. A luat cuțitul și a plecat fiind foarte tulburat. Susținerile

inculpatului sunt combătute de declarația părții vătămate și raportul

medico-legal din care rezultă că victima a prezentat trei plăgi înjunghiate și

urmele de sânge aparținând victimei, existente pe îmbrăcămintea inculpatului.

În ultimul memoriu

depus la dosar, inculpatul a declarat că partea vătămată V.S. a lovit cu

cuțitul victima, deoarece el i-a aplicat o singură lovitură și nu trei, câte

rezultă din raportul medico-legal.

Toate aceste

susțineri nu sunt confirmate de probele administrate, partea vătămată a fost

atacată de inculpat, iar victima M.A. a sărit în apărarea sa, lipsind motivația

pentru care partea vătămată V.S. să-l fi atacat pe M.A.

Potrivit art. 174 C.

pen.: ”Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani

și interzicerea unor drepturi”.

După cum se poate

observa din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de omor

constă, din punct de vedere al laturii obiective, în orice acțiune sau

inacțiune care are drept rezultat suprimarea vieții unei persoane.

Din punct de vedere

obiectiv, infracțiunea s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a înjunghia

victima M.A. în abdomen și în zona toracică, din raportul medico-legal de

necropsie rezultând cu certitudine legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului

și moartea victimei.

Pe latură subiectivă,

prima instanță a reținut intenția indirectă, ca formă a vinovăției, inculpatul

prevăzând rezultatul periculos al faptei sale, pe care deși nu l-a urmărit, a

acceptat producerea acestuia.

Față de aceste considerente,

prima instanță a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de omor prevăzute și pedepsite de art. 174 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 21

alin. (2) C. pen., tentativa de pedepsește cu o pedeapsă cuprinsă între

jumătatea minimului special și jumătatea maximului special prevăzut de lege

pentru infracțiunea consumată.

Potrivit

dispozițiilor art. 144 C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege

săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune

consumată sau ca tentativă.

Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., din punct de vedere

obiectiv, infracțiunea de omor se realizează printr-o acțiune de ucidere a unei

persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea

unui om.

Tentativa nefiind

altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare

a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul

material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos,

având în vedere probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat că fapta

inculpatului de a lovi pe partea vătămată V.S. în zona abdominală cu un cuțit,

provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare cinci zile de îngrijiri

medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

omor, inculpatul M.E. punând în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea,

executarea neproducându-și rezultatul datorită unor motive independente de

voința inculpatului.

Din punct de vedere

obiectiv, infracțiunea în forma tentativei s-a realizat prin acțiunea

inculpatului de a înjunghia victima în zona abdominală.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Este evident că

inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în

condițiile în care a lovit cu un cuțit partea vătămată, într-o zonă vitală a

corpului. În acest sens inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale

poate provoca moartea victimei și chiar dacă el nu a urmărit producerea acestui

rezultat, totuși a acceptat posibilitatea producerii sale, motiv pentru care

Tribunalul a reținut intenția indirectă ca modalitate a vinovăției.

Este posibil ca

inculpatul să nu fi urmărit să provoace moartea victimei, însă, raportat la

împrejurarea că a lovit o persoană cu un cuțit, instrument care, în condițiile

în care lovitura este aplicată în zona abdominală, este apt să producă moartea,

se poate constata că inculpatul a acceptat, cel puțin, producerea acestui

rezultat periculos.

Potrivit art. 1

1

alin. (1) din Legea nr. 61/1991 „constituie infracțiune și se pedepsește cu

închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o

infracțiune mai gravă, următoarele fapte:

drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau

integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea

publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor

asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau

lovire ...”.

Ținând seama de

probele administrate în cauză și care deja au fost analizate mai sus, din care

rezultă că inculpatul a purtat asupra lui un cuțit, într-un loc public, pe stradă,

cuțit pe care ulterior l-a folosit la agresarea părții vătămate și a victimei,

prima instanță a constatat că fapta inculpatului întrunește, atât din punct de

vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

putându-se reține intenția directă ca modalitate a vinovăției în condițiile în

care inculpatul a avut reprezentarea faptului că nu este îndreptățit să poarte

un cuțit în împrejurările indicate mai sus și, cu toate acestea, a purtat o

asemenea armă.

De asemenea fapta

inculpatului M.E. de a pătrunde fără drept, înarmat cu un cuțit, în locuința

părții civile V.S., întrunește elementele constitutive infracțiunii de violare

de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului pentru fiecare

infracțiune reținută în sarcina acestuia, plecând de la prevederile art. 72 C.

pen., prima instanță a ținut seama de limitele speciale ale pedepsei, de pericolul

concret al faptelor inculpatului, de persoana acestuia.

Tribunalul a reținut

că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, neacceptând faptele săvârșite,

acesta are antecedente penale, care chiar dacă nu atrag starea de recidivă, pot

fi avute în vedere la caracterizarea persoanei inculpatului, care a mai comis

anterior fapte cu violență, inclusiv o tentativă de omor.

Față de cele reținute

a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de „port fără drept a unui cuțit”, 5 ani închisoare

pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de „omor”, 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de „omor” și 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 10 ani închisoare, prin aplicarea regulilor prevăzute pentru

concursul de infracțiuni, pedeapsă ce va fi sporită cu 1 an, urmând ca pedeapsa

rezultantă să fie de 11 ani închisoare.

Cu privire la

aplicarea pedepsei accesorii, prima instanță a reținut că aplicarea art. 71

alin. (2) C. pen. trebuie realizată în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, (cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sabou și Pârcălab c.

României), cât și în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a

stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) C. pen.

nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin

raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. și la principiul

constituțional al proporționalității. Prin urmare, ținând cont de natura și

gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului

(precizate mai sus), prima instanță a aplicat pe lângă pedeapsa principală

pedeapsa accesorie și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a alege și de a fi

ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie,

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Prima instanță a

apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau de a fi ales,

precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de

stat, este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât

nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale

prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al

oricărei persoane, nu este în măsură nici să-și exprime punctul de vedere, prin

votul său, referitor la modalitatea în care autoritățile statului își

îndeplinesc atribuțiile, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi

compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

În același sens,

interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în

contextul faptei săvârșite de inculpat, constatând că față de natura acesteia,

nu se impune interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o

profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, deoarece ipotezele prevăzute de

textul legal nu sunt incidente în speță.

Față de aceste

aprecieri, prima instanță a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C.

pen., pentru că textul art. 174 C. pen. o cere în mod expres, a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru

o perioadă de 3 ani și respectiv 4 ani închisoare, urmând ca în baza art. 35 C.

pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea, de 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. după

executarea pedepsei principale.

Împotriva

inculpatului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și admiterea

propunerii de arestare preventivă, emițându-se Mandatul de arestare preventivă

din 28 mai 2009 emis de Tribunalul Timiș.

În consecință, prima

instanță a dispus în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. deducerea din

pedeapsa aplicată a reținerii din data de 27 mai 2009 și a arestului preventiv

de la data de 28 mai 2009 la zi.

Apreciind că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și

în prezent, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a acestuia.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuțit cu prăsele din

lemn și lama de 15 cm.

În temeiul art. 109

C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a

prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un

tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi

sport de culoare alb cu negru cu inscripția „P.”.

Referitor la acțiunea

civilă, prima instanță a reținut că partea civilă V.S. s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 1.700 RON daune materiale, dar a arătat în cuprinsul

declarației că suma de bani reprezintă cheltuielile de înmormântare, care au

fost suportate de mama victimei, M.A., care, deși a fost înștiințată despre

instanță cu privire la constituirea de parte civilă, aceasta nu a înțeles să

formuleze pretenții civile.

Analizând pretențiile

formulate de către partea civilă, Tribunalul a reținut că acestea nu sunt

întemeiate, deoarece cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei nu au

fost suportate de către partea civilă V.S., motiv pentru care a respins

acțiunea civilă.

Împotriva Sentinței

penale nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 4985/30/2009 din 10 august 2009 a declarat apel în termen inculpatul M.E.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, Secția penală sub nr.

4985/30/2009 din 29 octombrie 2010.

Pentru motivarea

apelului său, inculpatul a depus la dosar la termenul din 10 ianuarie 2011 un

memoriu, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă de

omor în vătămare corporală gravă și a se constata că nu a fost violare de

domiciliu și port fără drept de cuțit, arătând că: el nu a intrat abuziv peste

ei în casă; nu a vrut să le facă vreun rău; aceștia l-au bătut și tâlhărit de

telefon cu o lună înainte de nenorocire; el nu purta cuțit asupra lui; el s-a

apărat de loviturile de cuțit ale fostei concubine.

Prin Decizia penală

nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul M.E. împotriva Sentinței penale nr. 436 din 24

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4985/30/2009 din

10 august 2009.

În baza art. 383

alin. (1

1

) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus

arestul preventiv de la 24 septembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON

cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținute,

de către prima instanță, situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea

juridică dată faptelor săvârșite acestuia.

S-a considerat că nu

se impune schimbarea de încadrare juridică din tentativă de omor calificat

împotriva părții vătămate V.S. în vătămare corporală gravă, întrucât intenția

inculpatului a fost aceea de a suprima viața acesteia, dovadă fiind obiectul

folosit și zona corpului vizată.

Pedepsele aplicate

inculpatului au fost apreciate ca fiind corect individualizate în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sporul de 1 an închisoare fiind

justificat față de numărul și cuantumurile pedepselor stabilite, iar reținerea

circumstanțelor atenuante apare ca fiind nejustificată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul M.E., criticând-o prin prisma cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor

în infracțiunea de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate și înlăturarea sporului de 1

an închisoare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate

și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl

consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Inculpatul M.E. a

criticat hotărârea numai în ceea ce privește încadrarea juridică stabilită

pentru fapta săvârșită față de partea vătămată V.S., pe care a agresat-o cu

cuțitul, cu o lovitură penetrantă în zona abdomenului, pentru care a necesitat

6 zile îngrijiri medicale, considerând că fapta sa nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de

loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În acest sens a

susținut că intenția sa nu a fost aceea de a omorî victima, ci de a-i aplica o

corecție, dovadă fiind și numărul mic de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte, în

raport de materialul probator existent la dosar (declarații parte vătămată,

raport de constatare medico-legal, declarații inculpat), apreciază că fapta

inculpatului, care a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona epigastrică părții

vătămate V.S., pentru care a necesitat 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Împrejurarea că în

urma agresiunii la care a fost supusă partea vătămată pentru vindecare au fost

necesare 6 zile de îngrijiri medicale, nu duce automat la concluzia săvârșirii

de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.,

deoarece această împrejurare nu poate fi separată de celelalte elemente

materiale care caracterizează atitudinea subiectivă și care dovedesc urmărirea

de către inculpat sau numai acceptarea producerii morții victimei, inculpatul

trebuind să prevadă această posibilitate la nivelul omului diligent.

Mai mult, faptul că

au fost suficiente pentru vindecare numai 6 zile de îngrijiri medicale nu

înseamnă că viața părții vătămate nu a fost pusă în pericol.

Intenția de a ucide a

inculpatului este dovedită prin instrumentul pe care acesta l-a folosit la

aplicarea loviturii părții vătămate, respectiv un corp tăietor-înțepător

(cuțit), apt să producă decesul. De asemenea, zona vizată – abdominală – care

este o zonă puternic vascularizată, considerată vitală, cât și intensitatea

loviturilor care au fost atenuante tocmai de intervenția victimei M.A., sunt

aspecte care demonstrează că inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea

producerii morții părții vătămate, în cauză nejustificându-se schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.,

solicitarea inculpatului în acest sens fiind nefondată.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire

la art. 52 C. pen., pedeapsa a fost corect individualizată.

Actele de violență

comise de inculpat îndreptate împotriva valorii sociale supreme – viața –

atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritate fizică și

psihică a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Nu se poate ca pentru

faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi și cărora le-a curmat viața

sau le-a pus-o în primejdie, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor

grave aduse relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață.

Faptele inculpatului

sunt extrem de grave, astfel că în operația complexă a individualizării

tratamentului penal s-a ținut seama de consecințele faptelor inculpatului –

pierderea unei vieți omenești și punerea în primejdie a alteia, coroborate cu

existența antecedentelor penale (a mai fost condamnat la 6 ani închisoare

pentru tentativă de omor, cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen.), care demonstrează o perseverență infracțională și un

potențial criminogen crescut – Înalta Curte apreciind că resocializarea sa

viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme,

care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că:

„legea apără ... persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea,

precum și întreaga ordine de drept”.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul

trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații,

răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal

român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni”.

Solicitarea reținerii

circumstanțelor atenuante este nefondată, deoarece inculpatul a săvârșit fapte

de o agresivitate și violență sporită, având reținute în antecedența sa

infracțională fapte de același gen (de altfel, încadrarea juridică dată faptei,

trebuia a fi reținută ca fiind cea prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., dar

întrucât în recursul inculpatului nu i se poate crea o situația mai grea, ca

urmare a lipsei recursului Parchetului sau al părții civile, încadrarea

juridică nu a mai putut fi schimbată), aspecte ce demonstrează periculozitatea

și persistența infracțională a acestuia.

Atitudinea de

recunoaștere a faptei în fața unor probe evidente de vinovăție nu poate fi

considerată ca fiind o circumstanță atenuantă, fiind o împrejurare normală fără

a i se poate da valoarea de circumstanță atenuantă.

Dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu pot fi aplicate în căile de atac, fiind aplicabile numai în

situația în care până la începerea cercetării judecătorești inculpatul a

recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, deci numai în

instanța de fond.

Aplicarea sporului de

1 an închisoare apare ca fiind justificată în funcție de numărul faptelor

săvârșite, de modul în care inculpatul a acționat, cât și prin raportare la

antecedența sa infracțională.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului M.E. împotriva

Deciziei penale nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Conform art. 88 C.

pen., va deduce prevenția de la 27 mai 2009 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva Deciziei penale nr.

48/A din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 27 mai 2009 la 13

octombrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 octombrie 2011.