ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2024/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 194 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.C.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 6 din 04 ianuarie 2010, emis de către pârât, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator la Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 1.212 RON/lună, reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de director coordonator și cele corespunzătoare funcției de comisar principal, calculată de la 4 ianuarie 2010 și până la data reintegrării în funcție a reclamantului, suma urmând a fi indexată în raport cu indicele de inflație la momentul plății, precum și la plata sumei de 1.504,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea a respins cererea reclamantului privind acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 802 din 25 mai 2009 al Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, reclamantul a fost încadrat cu contract de management, pe o perioadă determinată de 4 ani, în funcția de director coordonator la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, cu un salariu brut de 1739 RON, o indemnizație de conducere de 50% și un spor de vechime corespunzător legislației în vigoare, iar prin Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010 al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri s-a dispus încetarea, începând cu data de 4 ianuarie 2010, a contractului de management încheiat de reclamantul N.C., director coordonator la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, cu Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca urmare a obținerii de către reclamant a calificativului „necorespunzător” la evaluarea activității prestate în perioada mai - septembrie 2009. Ordinul contestat a fost motivat, în drept, prin prevederile art. 5A lit. d) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management aprobat prin H.G.

nr. 527/2009, Ordinul Ministrului nr. 1215 din 19 octombrie 2009 privind constituirea comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori/directorilor coordonatori adjuncți din cadrul Comisariatelor Regionale/Județene pentru Protecția Consumatorilor, Adresa din 4 ianuarie 2010 la care este anexat procesul-verbal încheiat în data de 28 octombrie 2009, privind rezultatele obținute de directorii coordonatori/directorii coordonatori adjuncți în urma evaluării, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 precum și dispozițiile O.U.G. nr. 115/2009. Apreciind că, potrivit contractului de management, angajatorul are prerogativa de a analiza periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul coordonator prin contract și de a adopta măsuri de recompensare sau sancționare potrivit legii, Curtea a constatat că, în speță, reclamantul N.C.

a obținut un punctaj final de 5,5, ceea ce impunea, conform anexei nr. 1 la contractul de management, acordarea calificativului „satisfăcător”, or, comisia de evaluare a constatat că reclamantul a obținut calificativul necorespunzător, propunând ordonatorului principal de credite dispunerea măsurilor consecvente constatării că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite și asumate prin contractul de management, după cum rezultă din cuprinsul adresei înregistrate la Cabinetul ministrului din 3 noiembrie 2009. Prima instanță a mai reținut că evaluarea reclamantului s-a efectuat fără a i se aduce la cunoștință desfășurarea acestei proceduri și fără a i se conferi posibilitatea de a face observații sau comentarii asupra punctajului acordat, cu încălcarea evidentă a dreptului său la apărare.

A mai apreciat Curtea că prerogativa pârâtului de evaluare a activității reclamantului trebuia să fie realizată cu motivarea calificativului acordat, pentru a se putea efectua controlul judiciar al legalității acestei proceduri, or, în speță nu rezultă din documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat care au fost considerentele concrete avute în vedere de către angajator, la exercitarea activității de evaluare, nefiind descrise faptele constatate și care au determinat acordarea calificativului „necorespunzător”.

A arătat instanța de fond că încălcarea obligației de motivare a actelor administrative face imposibil ca persoana vizată sau instanța de judecată, cu ocazia controlului judiciar, să fie în măsură a stabili dacă puterea discreționară a angajatorului a fost exercitată în limitele legalității, reținând exercitarea, în speță, a dreptului de apreciere cu al acestuia cu exces de putere, în accepțiunea art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Curtea a apreciat însă că reclamantul nu și-a dovedit în niciun fel susținerile privind prejudiciul nepatrimonial ce i-ar fi fost produs, prin afectarea imaginii sale în cadrul comunității locale și prin starea de nesiguranță ce i-ar fi fost indusă, astfel încât acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele: Ordinul Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a avut la bază Ordinul nr. 1215 din 19 octombrie 2009 a Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri și Adresa nr. X a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care a efectuat controlul asupra activității reclamantului. În aceste condiții, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., trebuia să stăruie asupra aspectelor invocate de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin întâmpinare, și să observe că activitatea reclamantului a fost evaluată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și nu de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cum în mod greșit a reținut, și prin urmare să introducă în cauză și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Deși reclamantul a susținut că nu a cunoscut despre faptul că activitatea sa urmează să fie supusă controlului, întrucât se afla în concediu medical, certificatul medical prezentat de către acesta, valabil pentru perioada 10 octombrie 2009 - 31 octombrie 2009, a fost înregistrat la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj abia în anul 2010, probabil în luna ianuarie, însă instanța a trecut cu ușurință peste această chestiune fără să facă nicio verificare.

Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri a organizat la data de 28 octombrie 2009 o ședință cu toți directorii de la Comisariatele Regionale pentru Protecția Consumatorilor, din țară, cu scopul de a analiza activitatea desfășurată de către directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai acestora, astfel că nu se poate reține că reclamantul nu a cunoscut că urmează să fie supus evaluării. Pe de altă parte, în contractul de management nu se specifică în legătură cu aceste controale că vor fi făcute neapărat în prezența directorilor coordonatori, iar potrivit art. 5 lit. d) din contract angajatorul trebuia să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de către directorii coordonatori, astfel că se poate concluziona că acele controale puteau fi întreprinse și inopinat, fără o înștiințare prealabilă.

Deși reclamantul susține că i-a fost încălcat dreptul de muncă, menținerea acestuia în funcția de director coordonator s-ar fi putut realiza numai dacă la evaluarea ce s-a întreprins ar fi obținut un calificativ corespunzător, însă acesta a obținut un punctaj insuficient. Astfel, în mod legal, ca urmare a calificativului obținut de către reclamant, și potrivit prerogativelor care i-au fost conferite, ministerul a emis Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care a dispus încetarea contractului de management, respectiv eliberarea d-lui N.C. din funcția de director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj. De altfel, așa cum rezultă din conținutul contractului de management, acesta a avut la bază dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 și ulterior ale O.U.G. nr. 105/2009, dispoziții care reglementau în mod clar și neechivoc statutul persoanelor beneficiare ale acestor contracte, prevederi legale care însă la acest moment nu mai sunt în vigoare, O.U.G. nr. 37/2009 fiind abrogată, iar O.U.G. nr. 105/2009 fiind declarată neconstituțională. Recursul este nefondat. Astfel cum se degajă din prevederile art. 13 ale Legii nr. 554/2004, calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat sau autoritatea publică care refuză nejustificat soluționarea unei cereri ori care nu o soluționează în termenul legal.

În speță, emitentul Ordinului nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de reclamant cu Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, este Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, fiind, în consecință, singura autoritate publică, care poate sta ca pârât în prezenta cauză. Din perspectiva art. 13 din Legea nr. 554/2004, este complet lipsit de relevanță că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este autoritatea publică care a efectuat controlul și care a întocmit procesul-verbal privind calificativele acordate directorilor evaluați, astfel că aceasta nu poate sta în proces în calitate de pârât, contrar celor susținute de către recurent.

Instanța de control judiciar constată că argumentul decisiv reținut de judecătorul fondului este acela că dreptul de apreciere exercitat cu privire la evaluarea reclamantului s-a produs cu exces de putere în accepțiunea art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care deși d-nul N.C. a obținut un punctaj corespunzător calificativului „satisfăcător”, potrivit anexei 1 la Contractul de management, finalmente, i s-a acordat calificativul „necorespunzător”. A mai reținut judecătorul fondului, sub acest aspect, că autoritatea pârâtă avea obligația să motiveze decizia cu privire la acordarea calificativului „necorespunzător”, pentru a se putea efectua controlul judiciar al acesteia, însă nu a procedat în acest sens, iar din documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ atacat nu rezultă care au fost considerentele concrete care au determinat acordarea calificativului respectiv.

În deplin acord cu prima instanță, instanța de control judiciar constată că exercitarea dreptului de apreciere al autorității pârâte în privința performanțelor manageriale ale reclamantului, s-a produs cu „exces de putere”, astfel cum a fost definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Astfel, reclamantul N.C. a obținut un punctaj de 5,5, ceea ce corespunde calificativului „satisfăcător”. În anexa 1 la Contractul de management erau indicate 4 calificative: „nesatisfăcător” - căruia îi corespunde punctajul între 1,00 - 4,00; „satisfăcător” - cu un punctaj între 5,00 - 6,00; „bine” - cu un punctaj între 7,00 - 8,00; „foarte bine” - cu un punctaj între 9,00 - 10,00.

Decizia de a i se acorda reclamantului calificativul „necorespunzător” este una arbitrară, în condițiile în care în pofida punctajului obținut la evaluare, superior celui pentru care se acorda „nesatisfăcător”, autoritatea publică pârâtă nu și-a motivat respectiva decizie, astfel încât să acorde posibilitatea celui evaluat să-și poată formula apărările, iar instanței de judecată să exercite în mod efectiv controlul judecătoresc al actului administrativ contestat. În concluzie, procedând în acest fel, autoritatea publică pârâtă a încălcat limitele dreptului de apreciere de care dispune în privința evaluării funcționarilor publici, drept pe care nu îl poate exercita discreționar absolut, fără a oferi o explicație de ce punctajul obținut era insuficient pentru menținerea în funcție a reclamantului.

Incontestabil că autoritatea publică angajatoare are dreptul de a face controale, inclusiv inopinate, fără o înștiințare prealabilă. Cu toate acestea, în mod corect prima instanță a reținut că fiind vorba de evaluarea performanțelor manageriale ale reclamantului, acestuia trebuia să i se aducă la cunoștință că o astfel de evaluare are loc, iar în lipsa aducerii la cunoștință a acestui fapt i se încalcă dreptul la apărare. Control inopinat înseamnă că acesta se desfășoară fără o înștiințare prealabilă, dar odată declanșat este cât se poate de evident că acest lucru trebuie comunicat persoanei care este vizată. Este irelevant că reclamantul a depus certificatul medical, ulterior desfășurării procedurii de evaluare, după cum sunt la fel de irelevante motivele pentru care depunerea respectivului document medical s-a făcut cu întârziere.

Sub acest aspect, instanța de fond a avut în vedere doar faptul că la data evaluării, reclamantul se afla în concediu medical și din această cauză nu a avut cunoștință de controlul efectuat, situație în care a fost în imposibilitate de a face observații sau comentarii în privința punctajului acordat. În fine, controlul judecătoresc asupra legalității actelor administrative presupune analiza actelor infralegislative contestate, prin prisma prevederilor legale în baza cărora au fost emise. Din această perspectivă, este irelevant care sunt temeiurile legale care au stat la baza încheierii contractului de management, pentru că nu acel contract este supus cenzurii instanței de judecată, ci Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere deținută.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva Sentinței civile nr. 194 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.