ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2024/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2024/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 194 din 30 aprilie

2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.C. în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și, în

consecință, a anulat Ordinul nr. 6 din 04 ianuarie 2010, emis de către pârât, a

dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator la

Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, a obligat pârâtul

la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 1.212 RON/lună,

reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de

director coordonator și cele corespunzătoare funcției de comisar principal,

calculată de la 4 ianuarie 2010 și până la data reintegrării în funcție a

reclamantului, suma urmând a fi indexată în raport cu indicele de inflație la

momentul plății, precum și la plata sumei de 1.504,30 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Curtea a respins

cererea reclamantului privind acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 802 din 25 mai

2009 al Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului

de Afaceri, reclamantul a fost încadrat cu contract de management, pe o

perioadă determinată de 4 ani, în funcția de director coordonator la

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, cu un salariu brut

de 1739 RON, o indemnizație de conducere de 50% și un spor de vechime

corespunzător legislației în vigoare, iar prin Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie

2010 al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri s-a dispus

încetarea, începând cu data de 4 ianuarie 2010, a contractului de management

încheiat de reclamantul N.C., director coordonator la Comisariatul Regional

pentru Protecția Consumatorilor Cluj, cu Ministerul Întreprinderilor Mici și

Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca urmare a obținerii de către

reclamant a calificativului „necorespunzător” la evaluarea activității prestate

în perioada mai - septembrie 2009.

Ordinul contestat a

fost motivat, în drept, prin prevederile art. 5A lit. d) și ale art. 9 alin.

(1) lit. b) din contractul de management aprobat prin H.G. nr. 527/2009,

Ordinul Ministrului nr. 1215 din 19 octombrie 2009 privind constituirea

comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori/directorilor

coordonatori adjuncți din cadrul Comisariatelor Regionale/Județene pentru

Protecția Consumatorilor, Adresa din 4 ianuarie 2010 la care este anexat procesul-verbal

încheiat în data de 28 octombrie 2009, privind rezultatele obținute de

directorii coordonatori/directorii coordonatori adjuncți în urma evaluării,

prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 precum și dispozițiile

O.U.G. nr. 115/2009.

Apreciind că,

potrivit contractului de management, angajatorul are prerogativa de a analiza

periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul

coordonator prin contract și de a adopta măsuri de recompensare sau sancționare

potrivit legii, Curtea a constatat că, în speță, reclamantul N.C. a obținut un

punctaj final de 5,5, ceea ce impunea, conform anexei nr. 1 la contractul de

management, acordarea calificativului „satisfăcător”, or, comisia de evaluare a

constatat că reclamantul a obținut calificativul necorespunzător, propunând

ordonatorului principal de credite dispunerea măsurilor consecvente constatării

că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite și asumate prin

contractul de management, după cum rezultă din cuprinsul adresei înregistrate

la Cabinetul ministrului din 3 noiembrie 2009.

Prima instanță a mai

reținut că evaluarea reclamantului s-a efectuat fără a i se aduce la cunoștință

desfășurarea acestei proceduri și fără a i se conferi posibilitatea de a face

observații sau comentarii asupra punctajului acordat, cu încălcarea evidentă a

dreptului său la apărare.

A mai apreciat Curtea

că prerogativa pârâtului de evaluare a activității reclamantului trebuia să fie

realizată cu motivarea calificativului acordat, pentru a se putea efectua

controlul judiciar al legalității acestei proceduri, or, în speță nu rezultă

din documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat

care au fost considerentele concrete avute în vedere de către angajator, la

exercitarea activității de evaluare, nefiind descrise faptele constatate și

care au determinat acordarea calificativului „necorespunzător”.

A arătat instanța de

fond că încălcarea obligației de motivare a actelor administrative face

imposibil ca persoana vizată sau instanța de judecată, cu ocazia controlului

judiciar, să fie în măsură a stabili dacă puterea discreționară a angajatorului

a fost exercitată în limitele legalității, reținând exercitarea, în speță, a

dreptului de apreciere cu al acestuia cu exces de putere, în accepțiunea art. 2

lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Curtea a apreciat

însă că reclamantul nu și-a dovedit în niciun fel susținerile privind

prejudiciul nepatrimonial ce i-ar fi fost produs, prin afectarea imaginii sale

în cadrul comunității locale și prin starea de nesiguranță ce i-ar fi fost

indusă, astfel încât acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:

Ordinul Ministrului

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a avut la bază Ordinul nr. 1215

din 19 octombrie 2009 a Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii,

Comerțului și Mediului de Afaceri și Adresa nr. X a Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor, care a efectuat controlul asupra activității

reclamantului.

În aceste condiții,

instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., trebuia să stăruie asupra aspectelor invocate de către Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin întâmpinare, și să observe

că activitatea reclamantului a fost evaluată de către Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor și nu de către Ministerul Economiei, Comerțului

și Mediului de Afaceri, cum în mod greșit a reținut, și prin urmare să

introducă în cauză și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Deși reclamantul a

susținut că nu a cunoscut despre faptul că activitatea sa urmează să fie supusă

controlului, întrucât se afla în concediu medical, certificatul medical

prezentat de către acesta, valabil pentru perioada 10 octombrie 2009 - 31

octombrie 2009, a fost înregistrat la Comisariatul Regional pentru Protecția

Consumatorilor Cluj abia în anul 2010, probabil în luna ianuarie, însă instanța

a trecut cu ușurință peste această chestiune fără să facă nicio verificare.

Ministerul

Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri a

organizat la data de 28 octombrie 2009 o ședință cu toți directorii de la

Comisariatele Regionale pentru Protecția Consumatorilor, din țară, cu scopul de

a analiza activitatea desfășurată de către directorii coordonatori și

directorii coordonatori adjuncți ai acestora, astfel că nu se poate reține că

reclamantul nu a cunoscut că urmează să fie supus evaluării. Pe de altă parte,

în contractul de management nu se specifică în legătură cu aceste controale că

vor fi făcute neapărat în prezența directorilor coordonatori, iar potrivit art.

5 lit. d) din contract angajatorul trebuia să analizeze periodic modul de

îndeplinire a obligațiilor asumate de către directorii coordonatori, astfel că

se poate concluziona că acele controale puteau fi întreprinse și inopinat, fără

o înștiințare prealabilă.

Deși reclamantul

susține că i-a fost încălcat dreptul de muncă, menținerea acestuia în funcția

de director coordonator s-ar fi putut realiza numai dacă la evaluarea ce s-a

întreprins ar fi obținut un calificativ corespunzător, însă acesta a obținut un

punctaj insuficient.

Astfel, în mod legal,

ca urmare a calificativului obținut de către reclamant, și potrivit

prerogativelor care i-au fost conferite, ministerul a emis Ordinul nr. 6 din 4

ianuarie 2010, prin care a dispus încetarea contractului de management,

respectiv eliberarea d-lui N.C. din funcția de director coordonator al

Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj.

De altfel, așa cum

rezultă din conținutul contractului de management, acesta a avut la bază

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și ulterior ale O.U.G. nr. 105/2009, dispoziții

care reglementau în mod clar și neechivoc statutul persoanelor beneficiare ale

acestor contracte, prevederi legale care însă la acest moment nu mai sunt în

vigoare, O.U.G. nr. 37/2009 fiind abrogată, iar O.U.G. nr. 105/2009 fiind

declarată neconstituțională.

Recursul este

nefondat.

Astfel cum se degajă

din prevederile art. 13 ale Legii nr. 554/2004, calitatea de pârât în litigiile

de contencios administrativ o are autoritatea publică emitentă a actului

administrativ contestat sau autoritatea publică care refuză nejustificat

soluționarea unei cereri ori care nu o soluționează în termenul legal.

În speță, emitentul

Ordinului nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care s-a dispus încetarea

contractului de management încheiat de reclamant cu Ministerul Întreprinderilor

Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, este Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri, fiind, în consecință, singura autoritate

publică, care poate sta ca pârât în prezenta cauză.

Din perspectiva art.

13 din Legea nr. 554/2004, este complet lipsit de relevanță că Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor este autoritatea publică care a

efectuat controlul și care a întocmit procesul-verbal privind calificativele

acordate directorilor evaluați, astfel că aceasta nu poate sta în proces în

calitate de pârât, contrar celor susținute de către recurent.

Instanța de control

judiciar constată că argumentul decisiv reținut de judecătorul fondului este

acela că dreptul de apreciere exercitat cu privire la evaluarea reclamantului

s-a produs cu exces de putere în accepțiunea art. 2 lit. n) din Legea nr.

554/2004, în condițiile în care deși d-nul N.C. a obținut un punctaj

corespunzător calificativului „satisfăcător”, potrivit anexei 1 la Contractul

de management, finalmente, i s-a acordat calificativul „necorespunzător”. A mai

reținut judecătorul fondului, sub acest aspect, că autoritatea pârâtă avea

obligația să motiveze decizia cu privire la acordarea calificativului

„necorespunzător”, pentru a se putea efectua controlul judiciar al acesteia,

însă nu a procedat în acest sens, iar din documentația ce a stat la baza

emiterii actului administrativ atacat nu rezultă care au fost considerentele

concrete care au determinat acordarea calificativului respectiv.

În deplin acord cu

prima instanță, instanța de control judiciar constată că exercitarea dreptului

de apreciere al autorității pârâte în privința performanțelor manageriale ale

reclamantului, s-a produs cu „exces de putere”, astfel cum a fost definit în

art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamantul

N.C. a obținut un punctaj de 5,5, ceea ce corespunde calificativului

„satisfăcător”. În anexa 1 la Contractul de management erau indicate 4

calificative: „nesatisfăcător” - căruia îi corespunde punctajul între 1,00 -

4,00; „satisfăcător” - cu un punctaj între 5,00 - 6,00; „bine” - cu un punctaj

între 7,00 - 8,00; „foarte bine” - cu un punctaj între 9,00 - 10,00.

Decizia de a i se

acorda reclamantului calificativul „necorespunzător” este una arbitrară, în

condițiile în care în pofida punctajului obținut la evaluare, superior celui

pentru care se acorda „nesatisfăcător”, autoritatea publică pârâtă nu și-a

motivat respectiva decizie, astfel încât să acorde posibilitatea celui evaluat

să-și poată formula apărările, iar instanței de judecată să exercite în mod

efectiv controlul judecătoresc al actului administrativ contestat.

În concluzie,

procedând în acest fel, autoritatea publică pârâtă a încălcat limitele

dreptului de apreciere de care dispune în privința evaluării funcționarilor

publici, drept pe care nu îl poate exercita discreționar absolut, fără a oferi

o explicație de ce punctajul obținut era insuficient pentru menținerea în

funcție a reclamantului.

Incontestabil că

autoritatea publică angajatoare are dreptul de a face controale, inclusiv

inopinate, fără o înștiințare prealabilă. Cu toate acestea, în mod corect prima

instanță a reținut că fiind vorba de evaluarea performanțelor manageriale ale

reclamantului, acestuia trebuia să i se aducă la cunoștință că o astfel de

evaluare are loc, iar în lipsa aducerii la cunoștință a acestui fapt i se

încalcă dreptul la apărare. Control inopinat înseamnă că acesta se desfășoară

fără o înștiințare prealabilă, dar odată declanșat este cât se poate de evident

că acest lucru trebuie comunicat persoanei care este vizată.

Este irelevant că

reclamantul a depus certificatul medical, ulterior desfășurării procedurii de

evaluare, după cum sunt la fel de irelevante motivele pentru care depunerea

respectivului document medical s-a făcut cu întârziere. Sub acest aspect,

instanța de fond a avut în vedere doar faptul că la data evaluării, reclamantul

se afla în concediu medical și din această cauză nu a avut cunoștință de

controlul efectuat, situație în care a fost în imposibilitate de a face

observații sau comentarii în privința punctajului acordat.

În fine, controlul

judecătoresc asupra legalității actelor administrative presupune analiza

actelor infralegislative contestate, prin prisma prevederilor legale în baza

cărora au fost emise. Din această perspectivă, este irelevant care sunt

temeiurile legale care au stat la baza încheierii contractului de management,

pentru că nu acel contract este supus cenzurii instanței de judecată, ci

Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care reclamantul a fost eliberat din

funcția de conducere deținută.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către recurentul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri împotriva Sentinței civile nr. 194 din 30 aprilie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.