ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2256/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 24 din 17 martie 2008 Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de

R.P.D. și P.P. împotriva dispoziției nr. 179 din 9 noiembrie 2007 emisă de

Primarul orașului Zimnicea - pe care a anulat-o, dispunând ca Primarul să emită

o nouă dispoziție de acordare a despăgubirilor aferente imobilului evidențiat

în notificarea nr. 52 din 20 mai 2005 în privința imobilului din Zimnicea, str.

C. nr. 52 bis, compus din clădirea care a fost demolată și terenul în suprafață

de 1173 mp - ocupat în prezent de alte construcții în conformitate cu Capitolul

VII al Legii nr. 247/2005 modificată prin Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului contestatorilor, fiind

preluat de stat prin naționalizare. De asemenea s-a probat în cauză că după

demolarea construcției, pe teren s-a edificat policlinica orașului, astfel că

acordarea măsurilor reparatorii nu se poate face decât prin echivalent în

condițiile Capitolului VII al Legii nr. 247/2005.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca

nefondat apelul declarat de R.P.D. și P.P. împotriva Sentinței nr. 14 din 17

martie 2008.

S-a concluzionat pe

baza probelor cu acte și expertiză topo că alături de construcțiile vechi -

corpuri de clădire - deja existente la data preluării prin naționalizare, au

fost edificate alte cinci corpuri de clădire a căror arie desfășurată depășește

100 % din aria vechii construcții, ceea ce face incident art. 19 din Legea nr.

10/2001 republicată și modificată, fapt pentru care reclamanții sunt

îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește

terenul ce a făcut obiectul preluării de către stat, Curtea a reținut pe baza

raportului de expertiză, că acesta este afectat de o alee carosabilă de acces

în str. V.Ț. pe toată lungimea terenului, cu alei de acces la celelalte corpuri

de clădiri, cu rețeaua de apă și canalizare, accesul la corpurile noi de

clădire putându-se face numai prin curtea interioară - fapt pentru care fiind

incidente dispozițiunile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile

reparatorii se acordă prin echivalent.

În temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. contestatorii au declarat recurs împotriva Deciziei nr.

477 A din 08 octombrie 2009 a Curții de Apel București, susținând în esență că

în cauză existau posibilități reale de acordarea măsurilor reparatorii în

natură deoarece corpurile de clădire 1 și 3 ce au aparținut autorilor există și

în prezent în integralitatea lor iar aleile de acces de care se face vorbire în

lucrarea de expertiză au existat și la momentul trecerii imobilului în

proprietatea statului și nu reprezentau amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane în sensul legii - ci amenajări (alei din curte și

canalizare) aferente imobilului.

- De asemenea

instanța nu s-a preocupat să stabilească dacă cele 3 noi corpuri de clădire

aflătoare pe terenul în litigiu au fost edificate în temeiul autorizației și

dacă ele sunt corpuri de clădire propriu-zisă sau anexe - ceea ce făcea

posibilă restituirea în temeiul art. 10 alin. (1) și (2), motiv pentru care în

cauză erau incidente dispozițiunile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și nu art. 19

din lege.

Recursul este

întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Concluziile instanței

de apel prin care se confirmă soluția instanței de fond nu se fundamentează pe

un material probator suficient, menit să confere cadrul legal de soluționare a

cauzei potrivit art. 10 sau 19 din Legea nr. 10/2001 și la a căror incidență se

referă recurenții.

Astfel instanța

reține existența alături de corpul de clădire preluat de stat a încă 5 corpuri

noi de clădire, edificate în etape diferite, a căror arie desfășurată depășește

100 % a ariei vechii construcții, aplicând în consecință dispozițiunile art. 19

din Legea nr. 10/2001 - fără ca o atare concluzie să fie confirmată de probele

dosarului.

Expertiza efectuată

în cauză nu este în măsură să stabilească vechimea construcțiilor și nici nu

atestă suprafața desfășurată a celor cinci corpuri noi de clădire - pentru a

putea fi comparată cu aceea a vechii construcții și pentru a sprijini astfel

concluzia la care s-a ajuns de instanța de apel.

De asemenea nu a

existat preocuparea instanței de a stabili destinația construcțiilor nou

edificate pe teren, în sensul dacă acestea sunt construcții anexe - ușoare,

susceptibile de demolare, ori reprezintă componente ale policlinicii

orășenești, așa cum afirmă intimata, dacă a existat autorizația legală pentru

edificarea acestora și dacă vechea construcție ce a aparținut autorilor

reclamanților mai există pe teren și destinația ce i-a fost dată.

Instanța

concluzionează fără probe convingătoare, că terenul revendicat de reclamanți

prin procedura Legii nr. 10/2001 este afectat de amenajări de utilitate publică

și servituți legale - care fac imposibilă restituirea acestuia în natură.

Soluția instanței

este lipsită de orice suport probator, deoarece chiar expertiza la care face

trimitere, nu face vorbire în conținutul său și nu evidențiază nici măcar în

schița de plan a imobilului existența aleii carosabile de acces din str. V.Ț.

Se impunea pentru a

se putea aprecia posibilitatea restituirii în natură a terenului în viziunea

art. 10 alin. (1) și (3) precum și a normelor metodologice de aplicare a

acestui text de lege, efectuarea unei expertize care să evidențieze căile de

acces (aleile, servituțile, spațiile verzi) aflătoare pe teren, construcțiile

subterane și traseul acestora.

Numai în funcție de

concluziile expertizei care va identifica construcțiile aflătoare pe teren,

potrivit vechimii lor, aria desfășurată a construcțiilor noi față de acelea

vechi, dacă acestea din urmă există, destinația construcțiilor noi și

edificarea lor în temeiul autorizației - se va putea aprecia în privința

posibilităților de restituire în natură a acestora reclamanților.

Din perspectiva unei

situații de fapt insuficient probată, care echivalează cu nesoluționarea

fondului cauzei - se impune admiterea recursului de față în temeiul art. 313 C.

proc. civ. - în sensul casării Deciziei nr. 477/8 octombrie 2009 cu trimitere

Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de R.P.D. și P.P. împotriva Deciziei nr. 477 A din 8 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2010.