ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2256/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 24 din 17 martie 2008 Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de R.P.D. și P.P. împotriva dispoziției nr. 179 din 9 noiembrie 2007 emisă de Primarul orașului Zimnicea - pe care a anulat-o, dispunând ca Primarul să emită o nouă dispoziție de acordare a despăgubirilor aferente imobilului evidențiat în notificarea nr. 52 din 20 mai 2005 în privința imobilului din Zimnicea, str. C. nr. 52 bis, compus din clădirea care a fost demolată și terenul în suprafață de 1173 mp - ocupat în prezent de alte construcții în conformitate cu Capitolul VII al Legii nr. 247/2005 modificată prin Legea nr. 10/2001. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului contestatorilor, fiind preluat de stat prin naționalizare.

De asemenea s-a probat în cauză că după demolarea construcției, pe teren s-a edificat policlinica orașului, astfel că acordarea măsurilor reparatorii nu se poate face decât prin echivalent în condițiile Capitolului VII al Legii nr. 247/2005. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de R.P.D. și P.P. împotriva Sentinței nr. 14 din 17 martie 2008. S-a concluzionat pe baza probelor cu acte și expertiză topo că alături de construcțiile vechi - corpuri de clădire - deja existente la data preluării prin naționalizare, au fost edificate alte cinci corpuri de clădire a căror arie desfășurată depășește 100 % din aria vechii construcții, ceea ce face incident art. 19 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată, fapt pentru care reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește terenul ce a făcut obiectul preluării de către stat, Curtea a reținut pe baza raportului de expertiză, că acesta este afectat de o alee carosabilă de acces în str. V.Ț. pe toată lungimea terenului, cu alei de acces la celelalte corpuri de clădiri, cu rețeaua de apă și canalizare, accesul la corpurile noi de clădire putându-se face numai prin curtea interioară - fapt pentru care fiind incidente dispozițiunile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se acordă prin echivalent. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

contestatorii au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 477 A din 08 octombrie 2009 a Curții de Apel București, susținând în esență că în cauză existau posibilități reale de acordarea măsurilor reparatorii în natură deoarece corpurile de clădire 1 și 3 ce au aparținut autorilor există și în prezent în integralitatea lor iar aleile de acces de care se face vorbire în lucrarea de expertiză au existat și la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului și nu reprezentau amenajări de utilitate publică ale localităților urbane în sensul legii - ci amenajări (alei din curte și canalizare) aferente imobilului.

- De asemenea instanța nu s-a preocupat să stabilească dacă cele 3 noi corpuri de clădire aflătoare pe terenul în litigiu au fost edificate în temeiul autorizației și dacă ele sunt corpuri de clădire propriu-zisă sau anexe - ceea ce făcea posibilă restituirea în temeiul art. 10 alin. (1) și (2), motiv pentru care în cauză erau incidente dispozițiunile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și nu art. 19 din lege. Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Concluziile instanței de apel prin care se confirmă soluția instanței de fond nu se fundamentează pe un material probator suficient, menit să confere cadrul legal de soluționare a cauzei potrivit art. 10 sau 19 din Legea nr. 10/2001 și la a căror incidență se referă recurenții.

Astfel instanța reține existența alături de corpul de clădire preluat de stat a încă 5 corpuri noi de clădire, edificate în etape diferite, a căror arie desfășurată depășește 100 % a ariei vechii construcții, aplicând în consecință dispozițiunile art. 19 din Legea nr. 10/2001 - fără ca o atare concluzie să fie confirmată de probele dosarului. Expertiza efectuată în cauză nu este în măsură să stabilească vechimea construcțiilor și nici nu atestă suprafața desfășurată a celor cinci corpuri noi de clădire - pentru a putea fi comparată cu aceea a vechii construcții și pentru a sprijini astfel concluzia la care s-a ajuns de instanța de apel.

De asemenea nu a existat preocuparea instanței de a stabili destinația construcțiilor nou edificate pe teren, în sensul dacă acestea sunt construcții anexe - ușoare, susceptibile de demolare, ori reprezintă componente ale policlinicii orășenești, așa cum afirmă intimata, dacă a existat autorizația legală pentru edificarea acestora și dacă vechea construcție ce a aparținut autorilor reclamanților mai există pe teren și destinația ce i-a fost dată. Instanța concluzionează fără probe convingătoare, că terenul revendicat de reclamanți prin procedura Legii nr. 10/2001 este afectat de amenajări de utilitate publică și servituți legale - care fac imposibilă restituirea acestuia în natură. Soluția instanței este lipsită de orice suport probator, deoarece chiar expertiza la care face trimitere, nu face vorbire în conținutul său și nu evidențiază nici măcar în schița de plan a imobilului existența aleii carosabile de acces din str. V.Ț.

Se impunea pentru a se putea aprecia posibilitatea restituirii în natură a terenului în viziunea art. 10 alin. (1) și (3) precum și a normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, efectuarea unei expertize care să evidențieze căile de acces (aleile, servituțile, spațiile verzi) aflătoare pe teren, construcțiile subterane și traseul acestora. Numai în funcție de concluziile expertizei care va identifica construcțiile aflătoare pe teren, potrivit vechimii lor, aria desfășurată a construcțiilor noi față de acelea vechi, dacă acestea din urmă există, destinația construcțiilor noi și edificarea lor în temeiul autorizației - se va putea aprecia în privința posibilităților de restituire în natură a acestora reclamanților.

Din perspectiva unei situații de fapt insuficient probată, care echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei - se impune admiterea recursului de față în temeiul art. 313 C. proc. civ. - în sensul casării Deciziei nr. 477/8 octombrie 2009 cu trimitere Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de R.P.D. și P.P. împotriva Deciziei nr. 477 A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.