ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Teleorman și completată ulterior, reclamanții P.P. și R.P.D. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Orașului Zimnicea și Primăria Orașului Zimnicea și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza Legii nr. 10/2001, să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Orașul Zimnicea, strada (fostă) V.I. L., actual R. și P., ce a aparținut autorului lor, R.P. sau, dacă nu mai este posibilă restituirea în natură, să dispună restituirea imobilului prin echivalent bănesc. Prin sentința civilă nr. 95 din 17 iunie 2009, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea și a dispus acordarea către reclamanți a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L.

- două apartamente - actual strada R. și P. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Primăria Orașului Zimnicea prin Primar, iar prin decizia nr. 69A din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Petenții au formulat două notificări înregistrate sub nr. AA/2001 și sub nr. BB/2002 prin care au solicitat restituirea imobilului situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. și P., răspundu-li-se printr-o „dispoziție CC”, dispoziție în care nu este specificat imobilul la care se referă, astfel încât, nu se putea cunoaște care dintre solicitări se soluționează prin această dispoziție.

De altfel, ulterior acestei „dispoziții”, apelanta a emis adresa din 19 decembrie 2002 prin care le-a solicitat intimaților-petenți înscrisuri doveditoare noi, ca urmare a notificărilor formulate cu privire la imobilele în litigiu. Din dispoziția nr. CC din 10 iulie 2001, reiese că s-a respins cererea înregistrată cu nr. GG/2001, fără a se face mențiune cu privire la sediul imobilului în cauză. Nespecificându-se imobilul la care se referă, reclamanții nu puteau cunoaște ce solicitare s-a soluționat prin această dispoziție. Cu atât mai mult cu cât, din notificările depuse la dosar, reiese că notificarea nu purta nr. GG/2001, așa cum a pretins pârâta, astfel că nu se poate cunoaște precis ce anume s-a soluționat prin această dispoziție.

S-a mai reținut că, prin decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea interesate. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta Primăria Orașului Zimnicea. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Din actele depuse la dosarul cauzei reiese că notificarea soluționată prin dispoziția nr. CC din 10 iulie 2001 este cea referitoare la imobilele deținute de reclamanții în Orașul Zimnicea, strada V.I.L. Dispoziția a soluționat notificarea nr. AA/2001 deoarece numărul de înregistrare dat de primărie notificării este GG din 11 mai 2001. Se mai arată că reclamanții au formulat contestație cu depășirea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că prevederile deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi putut fi aplicabile în cauză dacă Primăria Orașului Zimnicea ar fi refuzat în mod nejustificat soluționarea notificării depuse de către reclamanții, iar contestația ar fi fost depusă în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, condiții care nu sunt îndeplinite în prezentul litigiu.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Este necontestat în cauză că reclamanții P.P. și R.P.D. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, două notificări adresate Primăriei Orașului Zimnicea și anume, cea înregistrată sub nr. AA/2001 și cea înregistrată sub nr. BB/2002 prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele situate în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. și P. Recurenta susține că aceste notificări au fost soluționate prin dispoziția nr. CC din 10 iulie 2001 în sensul respingerii lor, deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pretinse.

Această susținere nu poate fi primită, așa cum în mod corect a apreciat instanța de apel. Din cuprinsul dispoziției nr. CC din 10 iulie 2001 nu rezultă care este imobilul a cărui restituire în natură a fost respinsă, entitatea emitentă menținând că acesta ar fi „imobilul la care se face referire în CA 93-100 din 23 octombrie 1997”, ceea ce, din perspectiva Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o identificare a bunului. Mai mult, printr-o adresă emisă la data de 19 decembrie 2002, Primăria Orașului Zimnicea solicita reclamanților să mai depună o serie de acte „în vederea unei bune soluționări a notificărilor” nr. AA/2001 și respectiv, nr. BB/2002. Or, dacă aceste notificări erau soluționate prin dispoziția nr. CC din 10 iulie 2001, așa cum se pretinde prin motivele de recurs, o astfel de solicitare, formulată ulterior emiterii deciziei, nu se mai justifica.

În plus, în cuprinsul dispoziției nr. CC din 10 iulie 2001 se menționează „respingerea cererii înregistrată la nr. GG din 11 mai 2001”, deși niciuna dintre notificările formulate de reclamanți nu poartă acest număr și, chiar recurenta în cuprinsul adresei emise la data de 19 decembrie 2002 menționează numărul notificărilor ca fiind AA/2001 și respectiv, BB/2002. Prin urmare, nu se poate susține că notificările formulate de reclamanți au fost soluționate prin dispoziția nr. CC din 10 iulie 2001. Nici critica vizând tardivitatea contestației formulate în cauză nu este întemeiată. Instanțele nu au fost învestite cu o contestație formulată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, împotriva unei decizii/dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. și P., arătând că au formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, nesoluționate de entitatea învestită. Nesoluționarea acestor notificări a constituit motivul sesizării instanțelor de judecată și de aceea, problema termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se pune în cauză, cererea formulată neavând natura juridică a unei contestații împotriva unei dispoziții emise în procedura Legii nr. 10/2001. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză urmează a se face aplicarea dezlegărilor de drept stabilite prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M. Of.

nr. 764/12.11.2007). Prin această decizie, s-a recunoscut competența instanței de a dispune în mod direct soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și care vizează fondul pretențiilor deduse judecății. S-a reținut sub acest aspect că, din moment ce s-a prevăzut prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție.

Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i-a fost acordat prin lege, instanța judecătorească dispune ea însăși, în mod direct, soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății. Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, iar prin decizia recurată, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Zimnicea împotriva deciziei nr. 69A din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.