ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 20 mai 2010, petenta R.S.R. a formulat

plângere penală împotriva avocatului E.G. pentru

săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 246, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen.

In motivarea plângerii sale s-a arătat că a formulat acțiune

în revendicare a imobilului garsonieră nr. 6 din fostul bloc E. (identificată

ulterior printr-o expertiză ca fiind actuala cameră 302 a Hotelului A. din

stațiunea Mamaia) în contradictoriu cu pârâta SC M. SA, acțiune care a făcut

obiectul dosarului nr. 2268/212/2008 al Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr.

13.128 din 30 iulie 2009 acțiunea a fost admisă, iar prin decizia civilă nr.

194 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța s-a respins

acțiunea în revendicare ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără

calitate

procesuală pasivă, petenta criticând conduita făptuitoarei E.G.

,

avocatul pârâtei, care deși avea cunoștință de faptul că imobilul revendicat a

fost înstrăinat din anul 2007 nu a precizat acest

aspect în întâmpinarea depusă la dosar, făptuitoarea și persoanele care

au

semnat întâmpinarea atestând

unele fapte necorespunzătoare adevărului

și a omis cu știință să insereze unele date care ar fi dezlegat

procesul de la

bun început, folosind aceste falsuri în instanță.

Prin Ordonanța procurorului nr. 508/P/2010 din 06 ianuarie 2011

a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța s-a dispus:

1.

neînceperea urmăririi penale față de E.G. sub

aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 289 C.

pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen.;

declinarea competenței în favoarea

Parchetului

de pe lângă Judecătoria Constanța pentru a fi continuate

cercetările sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.,

art. 249 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 292 C. pen. față de persoanele rămase

neidentificate.

Pentru a dispune astfel,

procurorul a reținut că întâmpinarea depusă

pentru termenul de judecată

din data de 28 martie 2008 reprezintă o

interpretare

a datelor existente la acel moment, prin care avocata E.G.

pentru SC M. S.A. încerca să apere interesele

acestei

societăți, fiind un răspuns la cererea de chemare în judecată;

în acest

context s-a constatat că avocata E.G.

nu a intenționat în nici

un mod să

ascundă sau să denatureze realitatea cu privire la acele spații pentru a induce

în eroare instanța de judecată, astfel că lipsește latura

subiectivă a

faptelor pentru care a fost cercetată.

Prin rezoluția

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța nr. 33/11/2/2010 din 15

februarie 2011 s-a respins plângerea

formulată

de petenta R.S.R. împotriva ordonanței

procurorului

apreciindu-se ca neîntemeiate criticile petentei, reținându-se

la momentul formulării întâmpinării pentru primul

termen de judecată din 28 martie 2008 imobilul în litigiu (garsoniera nr. 6 din

fostul bloc E.) nu

fusese încă

identificată ca fiind camera nr. 302 din hotelul A.

Petenta R.S.R. a formulat

plângere la instanță,

potrivit

procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 33

/P din 29 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

de minori, a respins plângerea

formulată de petenta R.S.R., iar în baza

art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petenta a

fost obligată la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Plângerea penală formulată

de către petenta R.S.R.

a vizat doar

faptele avocatei E.G. cu privire la

întocmirea și semnarea întâmpinării

depuse în dosarul nr. 2268/212/2008

al

Judecătoriei Constanța (f. 13 dosar penal) nu și la conduita procesuală a

acestei

doamne avocat din cursul procesului civil.

Prin urmare, existența

vinovăției făptuitoarei trebuie examinată doar

în raport de faptele expres precizate de către petenta în plângerea

penală, neputându-se examina alte fapte ale făptuitoarei față de care petenta

nu a

înțeles să formuleze plângere penală.

Potrivit art. 17 alin.

(1) C. pen., "infracțiunea este fapta care prezintă pericol social,

săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală".

Curtea reține că întâmpinarea a fost întocmită de către

avocata

E.G. care, după ce a studiat

înscrisurile anexate la cererea

de

chemare în judecată a SC M. SA, a constatat că nu era stabilit

cu exactitate numărul exact al spațiului

revendicat, solicitând instanței ca

reclamanta să facă dovada faptului

că spațiul pe care îl revendică se regăsește în structura de la acel moment a

hotelului "A." din stațiunea Mamaia.

Prin urmare, Curtea a constatat că la momentul formulării

întâmpinării nu era cert că imobilul revendicat făcea parte din hotelul

A., chiar petenta menționând în acțiunea în

revendicare că imobilul

revendicat era camera nr. 6 din fostul bloc E.,

astfel că în mod

corect procurorul a

reținut că avocata E.G. nu a intenționat

în nici un mod să ascundă sau să denatureze realitatea cu privire la

acele

spații pentru a induce în eroare instanța de judecată, astfel că

lipsește

latura subiectivă a faptelor

pentru care a fost cercetată.

Faptul că nu s-a adus la cunoștința instanței că hotelul A.

fusese vândut anterior întocmirii întâmpinării a

fost determinat de faptul că

imobilul

revendicat nu a fost determinat decât după efectuarea raportului

de expertiză iar prin contractul de

vânzare-cumpărare din 09 noiembrie 2007 SC M.

S.A. (f.26-32 dosar urmărire penală) nu a vândut complexul

„A."

în întregime ci doar camerele care erau în acel moment proprietatea certă a

vânzătoarei (f.38 dosar urmărire penală) nu și

camerele cu situație juridică incertă pentru care erau înregistrate

litigii (f.39

dosar urmărire penală),

existând astfel posibilitatea ca imobilul revendicat

de către petentă să se regăsească printre

camerele cu situație juridică

incertă,

al căror proprietar era în continuare SC M. S.A.

La data de 31 octombrie 2008

s-a depus în cauză un raport de expertiză

tehnică imobiliară în care s-a precizat că singura cameră a hotelului

care

putea fi identificată ca fiind garsoniera nr.6 de la etajul III al

blocului

E. era actuala cameră 302, situată

la etajul III al hotelului "A."

din stațiunea Mamaia, aspect față de care avocata E.G. ar fi

putut

să aducă la cunoștința că hotelul "A." fusese vândut, însă

Curtea constată că această faptă nu a făcut

obiectul sesizării organelor de

cercetare

penală prin plângerea penală formulată de către petentă (f. 13-16

dosar

urmărire penală).

Faptul că prin decizia civilă nr. 194 din 20 aprilie 2010 a

Tribunalului

Constanța , irevocabilă prin

decizia civilă nr. 409/C din 22 septembrie 2010 a Curții de

Apel

Constanța, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că "nu poate fi

reținută apărarea apelantei pârâte în sensul că

nu a cunoscut care este

camera revendicată și de aceea nu a depus

contractul de vânzare-

cumpărarea, deoarece

nici după efectuarea expertizei tehnice imobiliare în

fața primei instanțe, prin care imobilul

revendicat a fost identificat ca fiind camera 302, pârâta nu a depus contractul

menționat" și în consecință s-a

dispus

amendarea pârâtei cu suma de 300 lei potrivit art. 108

1

alin. (1)

pct. 2

lit. h) C. proc. civ., nu este

de natură a se reține săvârșirea unor

infracțiuni de către făptuitoarei E.G.

ci doar s-a sancționat conduita procesuală a pârâtei în cursul procesului

civil.

În acest sens, Curtea a avut în vedere prev. art. 22 alin. (2)

C. proc. pen.

: "hotărârea definitivă a

instanței civile prin care a fost

soluționată acțiunea civilă nu are

autoritate de lucru judecat în fața

organului

de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența

faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia".

Curtea a reținut că nu se

poate reține cu certitudine că în momentul

întocmirii întâmpinării avocata E.G. a intenționat să ascundă

sau

să denatureze realitatea cu privire la spațiul revendicat pentru a

induce în eroare instanța de judecată, astfel că

lipsește latura subiectivă a faptelor pentru care petentă a formulat plângere

penală, infracțiunile prev.

de art.

246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen.

, art. 291

C. pen. și art. 292 C. pen., infracțiuni care se pot săvârși doar cu intenție.

În plus, Curtea a mai

constatat alte aspecte în sensul nesăvârșirii

infracțiunilor pentru care petenta a formulat plângere penală împotriva

avocatei E.G.:

-

făptuitoarea E.G. a

întocmit acea întâmpinare în calitate

de avocat, avocatul fiind un liber

profesionist și neavând calitatea de funcționar în sensul art. 147 C. pen.,

astfel că nu se poate reține

săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art.

289 C. pen. nici în ceea ce privește calitatea

subiectului activ al acestor

infracțiuni,

subiectul activ fiind calificat, respectiv trebuie să aibă calitatea

de

funcționar în sensul art. 147 C. pen.;

- întâmpinarea întocmită de către făptuitoarea E.G. și depusă

în dosarul nr. 2268/212/2008 al Judecătoriei Constanța nu

reprezintă un înscris oficial în sensul art. 150

alin. (2) C. pen., nefiind emis

de către o autoritate sau o instituție

publică sau de interes public potrivit

art.

145 C. pen., astfel că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev.

de

art. 289 C. pen. nici în ceea ce privește obiectului material al infracțiunii

de fals intelectual;

-

făptuitoarea E.G. a

întocmit acea întâmpinare și nu a

falsificat întâmpinarea redactată de o

altă persoană în vreuna dintre

modalitățile

prev. de art. 288 C. pen. (respectiv prin contrafacerea scrierii

ori a subscrierii sau prin alterarea înscrisului

prin adăugiri sau ștersături), astfel nu se poate reține săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.

nici în ceea ce privește

elementului material al laturii obiective al infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată;

-

în ceea ce privește

infracțiune de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.,

Curtea reține că atât literatura juridică cât și

practica judiciară a stabilit că întrucât falsul în înscrisuri sub semnătură

privată include în conținutul său

folosirea înscrisului falsificat de

către autorul falsului, acesta folosind înscrisul falsificat nu săvârșește și

infracțiunea de uz de fals; având în

vedere

și considerațiile expuse mai sus cu privire la inexistența infracțiunii

de

fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., reiese că

nu se poate reține săvârșirea de către petentă a infracțiune de uz de fals

prev. de art. 291 C. pen.;

-

în ceea ce privește

infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

, Curtea

reține că nu este nici îndeplinită cerința privind obiectul material al acestei

infracțiuni, obiectul material putând fiind doar o

declarație scrisă sau înscrisul în care s-a consemnat declarația făcută

oral,

iar în prezenta cauză

făptuitoarea nu a dat o declarație ci a întocmit o

întâmpinare pentru pârâta pentru care asigura

asistența juridică.

Împotriva acestei din urmă sentințe, petenta R.S.R. a

formulat recursul de față.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin. (81) C. proc. pen., împotriva rezoluție de

neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot

face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând plângerea o poate respinge ca

nefondată prin sentință, ca în

speță,

iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta

a

fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă)

împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate

exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții

este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte ,

în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de petiționara R.S.R.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara R.S.R.

împotriva sentinței penale nr. 33/P din 29

aprilie 2011 a

Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 septembrie

2011.