ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins
plângerea formulată de petentul P.O.C. împotriva rezoluției nr. 521/P/2008 din
17 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța precum și
a rezoluției nr. 473/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al
aceluiași parchet.
Instanța a reținut că petentul P.O. a
sesizat organul de urmărire penală cu plângere împotriva judecătorului D.O. de
la Judecătoria Constanța și a expertului judiciar imobiliar C.C. sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei,
prevăzută de art. 246 C. pen.
A arătat astfel, că, judecătorul investit
cu soluționarea dosarului civil nr. 11199/212/2007 al Judecătoriei Constanța,
trimis pentru rejudecare, nu a respectat decât parțial recomandările instanței
de recurs, stabilind obiectivele expertizei în mod incomplet și analizând doar
un motiv de recurs din cele șapte formulate, vătămându-i astfel interesele.
În privința expertului judiciar imobiliar
C.C., a arătat că aceasta a favorizat-o pe partea adversă M.E. prin lipsa de
profesionalism în efectuarea raportului de expertiză și a suplimentului
acestuia, confundând terasa cu balconul.
Prin rezoluția nr. 521/P/2008 din 17
octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus
neînceperea urmăririi penale față de D.O., judecător și C.C., expert, sub
aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constatând că fapta nu
există.
În motivarea soluției s-a reținut că în
activitatea sa de judecată magistratul judecător este independent și se supune
numai legii, conduită impusă de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția
României și de cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Asemenea, s-a arătat că hotărârile
judecătorești nu pot fi criticate decât pe căile legale de atac prin
intermediul cărora sunt supuse controlului de legalitate și temeinicie.
A admite controlul hotărârilor
judecătorești pe calea plângerii penale împotriva magistratului care le-a
pronunțat, înseamnă a institui o nouă cale de atac, ceea ce este contrar legii.
Aceleași considerente sunt reținute și în
constatarea inexistenței faptei de abuz din partea expertului judiciar
imobiliar C.C., ale cărui concluzii fac obiectul analizei și deciziei
judecătorului.
Plângerea petiționarului P.O. împotriva
acestei soluții de netrimitere în judecată, a fost respinsă prin rezoluția nr. 473/II/2/2008
din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Constanța.
În temeiul art. 278
1
C. proc.
pen. petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției de neurmărire la
judecătorul Curții de Apel Constanța care, așa cum s-a arătat, a respins-o prin
sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2008.
Instanța a constatat că rezoluția de
netrimitere în judecată este legală și temeinică, reținându-se corect că asupra
criticilor formulate împotriva unei hotărâri judecătorești nu se pot pronunța
decât instanțele de control judiciar, investite prin căile legale de atac.
Asemenea, a reținut că au fost administrate
în mod complet dovezile necesare soluționării cauzei, nerezultând necesitatea
audierii celor două intimate.
Nu s-a invocat de petiționar și nu s-a
constatat existența vreunui indiciu cu privire la vreun fapt concret, exterior
și tendențios, care să fi determinat adoptarea soluției.
Împotriva acestei hotărâri petiționarul P.O.C.
a declarat recurs, criticând-o pentru insuficienta motivare, în sensul că nu a
combătut cu argumente acuzele sale la adresa intimatelor cu arătarea nominală a
unor texte de lege încălcate în activitatea de judecată și care s-ar fi făcut
prin abuz, cu rea credință.
Asemenea, petiționarul recurent a
susținut, prin motivele scrise, că dovada abuzului rezultă și din refuzul judecătorului
de a-i lua în considerare cererile sale de analizare a tuturor motivelor de
recurs în rejudecare iar organul de urmărire penală a efectuat o cercetare
incompletă, fără să fi luat declarații făptuitoarelor.
Verificând hotărârea atacată pe baza
actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu
dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că
recursul nu este fondat.
La dosarul de urmărire penală au fost
depuse înscrisurile necesare soluționării cauzei, între care hotărârea
contestată și cele care au premers, inclusiv decizia instanței de recurs de
trimitere a cauzei pentru rejudecare precum și motivele de recurs ale
petiționarului în șapte puncte.
Petiționarul a depus mai multe plângerii
și cereri la dosar, fiind atașate și cele două declarații ale acestuia, din 3
octombrie 2008 și, respectiv, 6 octombrie 2008.
Din actele premergătoare astfel
administrate nu rezultă indicii că judecătorul D.O. ori expertul judiciar
imobiliar C.C. și-ar fi exercitat atribuțiile funcției și, respectiv, cele ale
însărcinării judiciare, cu știință în mod defectuos, pentru a fi motivată
latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C.
pen.
Nu este în competența organului de urmărire
penală sau a instanței penale să examineze actele îndeplinite de un judecător
într-o cauză în care acesta a fost legal investit cu soluționarea, decât dacă, cum
corect a reținut instanța prin hotărârea atacată prin recursul de față, există
vreun indiciu „cu privire la vreun fapt concret exterior și tendențios” care să
fi determinat acea soluție.
Ori, o astfel de activitate deliberată a
judecătorului și expertului, de îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor
profesionale în cauză, nu este dovedită.
Susținerile petiționarului în sensul că
dovada abuzului rezultă ex re, din materialitatea faptelor, concretizată în
opinia sa, în mai multe încălcări ale nomelor procesual civile, nu sunt
întemeiate.
Asemenea încălcări, dacă există, pot fi
înlăturate prin folosirea căilor legale de atac împotriva hotărârii criticate.
Plângerea penală nu înlocuiește căile
legale de atac și în orice caz nu poate conduce la antrenarea răspunderii
penale a magistratului decât dacă există probe de săvârșire a unei infracțiuni,
ceea ce, în cauză, nu s-a dovedit.
Față de cele ce preced, constatând că
hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul petiționarului P.O.C.
urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu prevederile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petiționarul P.O.C. împotriva sentinței penale nr. 25 din 26
februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori
și familie.
Obligă recurentul petiționar la 160 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai
2009.