ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins plângerea formulată de petentul P.O.C. împotriva rezoluției nr. 521/P/2008 din 17 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța precum și a rezoluției nr. 473/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al aceluiași parchet. Instanța a reținut că petentul P.O. a sesizat organul de urmărire penală cu plângere împotriva judecătorului D.O. de la Judecătoria Constanța și a expertului judiciar imobiliar C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

A arătat astfel, că, judecătorul investit cu soluționarea dosarului civil nr. 11199/212/2007 al Judecătoriei Constanța, trimis pentru rejudecare, nu a respectat decât parțial recomandările instanței de recurs, stabilind obiectivele expertizei în mod incomplet și analizând doar un motiv de recurs din cele șapte formulate, vătămându-i astfel interesele. În privința expertului judiciar imobiliar C.C., a arătat că aceasta a favorizat-o pe partea adversă M.E. prin lipsa de profesionalism în efectuarea raportului de expertiză și a suplimentului acestuia, confundând terasa cu balconul. Prin rezoluția nr. 521/P/2008 din 17 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.O., judecător și C.C., expert, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constatând că fapta nu există.

În motivarea soluției s-a reținut că în activitatea sa de judecată magistratul judecător este independent și se supune numai legii, conduită impusă de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția României și de cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Asemenea, s-a arătat că hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât pe căile legale de atac prin intermediul cărora sunt supuse controlului de legalitate și temeinicie. A admite controlul hotărârilor judecătorești pe calea plângerii penale împotriva magistratului care le-a pronunțat, înseamnă a institui o nouă cale de atac, ceea ce este contrar legii. Aceleași considerente sunt reținute și în constatarea inexistenței faptei de abuz din partea expertului judiciar imobiliar C.C., ale cărui concluzii fac obiectul analizei și deciziei judecătorului.

Plângerea petiționarului P.O. împotriva acestei soluții de netrimitere în judecată, a fost respinsă prin rezoluția nr. 473/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției de neurmărire la judecătorul Curții de Apel Constanța care, așa cum s-a arătat, a respins-o prin sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2008. Instanța a constatat că rezoluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, reținându-se corect că asupra criticilor formulate împotriva unei hotărâri judecătorești nu se pot pronunța decât instanțele de control judiciar, investite prin căile legale de atac.

Asemenea, a reținut că au fost administrate în mod complet dovezile necesare soluționării cauzei, nerezultând necesitatea audierii celor două intimate. Nu s-a invocat de petiționar și nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu privire la vreun fapt concret, exterior și tendențios, care să fi determinat adoptarea soluției. Împotriva acestei hotărâri petiționarul P.O.C. a declarat recurs, criticând-o pentru insuficienta motivare, în sensul că nu a combătut cu argumente acuzele sale la adresa intimatelor cu arătarea nominală a unor texte de lege încălcate în activitatea de judecată și care s-ar fi făcut prin abuz, cu rea credință. Asemenea, petiționarul recurent a susținut, prin motivele scrise, că dovada abuzului rezultă și din refuzul judecătorului de a-i lua în considerare cererile sale de analizare a tuturor motivelor de recurs în rejudecare iar organul de urmărire penală a efectuat o cercetare incompletă, fără să fi luat declarații făptuitoarelor.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. La dosarul de urmărire penală au fost depuse înscrisurile necesare soluționării cauzei, între care hotărârea contestată și cele care au premers, inclusiv decizia instanței de recurs de trimitere a cauzei pentru rejudecare precum și motivele de recurs ale petiționarului în șapte puncte. Petiționarul a depus mai multe plângerii și cereri la dosar, fiind atașate și cele două declarații ale acestuia, din 3 octombrie 2008 și, respectiv, 6 octombrie 2008. Din actele premergătoare astfel administrate nu rezultă indicii că judecătorul D.O.

ori expertul judiciar imobiliar C.C. și-ar fi exercitat atribuțiile funcției și, respectiv, cele ale însărcinării judiciare, cu știință în mod defectuos, pentru a fi motivată latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. Nu este în competența organului de urmărire penală sau a instanței penale să examineze actele îndeplinite de un judecător într-o cauză în care acesta a fost legal investit cu soluționarea, decât dacă, cum corect a reținut instanța prin hotărârea atacată prin recursul de față, există vreun indiciu „cu privire la vreun fapt concret exterior și tendențios” care să fi determinat acea soluție. Ori, o astfel de activitate deliberată a judecătorului și expertului, de îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor profesionale în cauză, nu este dovedită.

Susținerile petiționarului în sensul că dovada abuzului rezultă ex re, din materialitatea faptelor, concretizată în opinia sa, în mai multe încălcări ale nomelor procesual civile, nu sunt întemeiate. Asemenea încălcări, dacă există, pot fi înlăturate prin folosirea căilor legale de atac împotriva hotărârii criticate. Plângerea penală nu înlocuiește căile legale de atac și în orice caz nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale a magistratului decât dacă există probe de săvârșire a unei infracțiuni, ceea ce, în cauză, nu s-a dovedit. Față de cele ce preced, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul petiționarului P.O.C. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.O.C. împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.