ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins

plângerea formulată de petentul P.O.C. împotriva rezoluției nr. 521/P/2008 din

17 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța precum și

a rezoluției nr. 473/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al

aceluiași parchet.

Instanța a reținut că petentul P.O. a

sesizat organul de urmărire penală cu plângere împotriva judecătorului D.O. de

la Judecătoria Constanța și a expertului judiciar imobiliar C.C. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei,

prevăzută de art. 246 C. pen.

A arătat astfel, că, judecătorul investit

cu soluționarea dosarului civil nr. 11199/212/2007 al Judecătoriei Constanța,

trimis pentru rejudecare, nu a respectat decât parțial recomandările instanței

de recurs, stabilind obiectivele expertizei în mod incomplet și analizând doar

un motiv de recurs din cele șapte formulate, vătămându-i astfel interesele.

În privința expertului judiciar imobiliar

C.C., a arătat că aceasta a favorizat-o pe partea adversă M.E. prin lipsa de

profesionalism în efectuarea raportului de expertiză și a suplimentului

acestuia, confundând terasa cu balconul.

Prin rezoluția nr. 521/P/2008 din 17

octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.O., judecător și C.C., expert, sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constatând că fapta nu

există.

În motivarea soluției s-a reținut că în

activitatea sa de judecată magistratul judecător este independent și se supune

numai legii, conduită impusă de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția

României și de cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Asemenea, s-a arătat că hotărârile

judecătorești nu pot fi criticate decât pe căile legale de atac prin

intermediul cărora sunt supuse controlului de legalitate și temeinicie.

A admite controlul hotărârilor

judecătorești pe calea plângerii penale împotriva magistratului care le-a

pronunțat, înseamnă a institui o nouă cale de atac, ceea ce este contrar legii.

Aceleași considerente sunt reținute și în

constatarea inexistenței faptei de abuz din partea expertului judiciar

imobiliar C.C., ale cărui concluzii fac obiectul analizei și deciziei

judecătorului.

Plângerea petiționarului P.O. împotriva

acestei soluții de netrimitere în judecată, a fost respinsă prin rezoluția nr. 473/II/2/2008

din 26 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța.

În temeiul art. 278

1

C. proc.

pen. petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției de neurmărire la

judecătorul Curții de Apel Constanța care, așa cum s-a arătat, a respins-o prin

sentința penală nr. 25 din 26 februarie 2008.

Instanța a constatat că rezoluția de

netrimitere în judecată este legală și temeinică, reținându-se corect că asupra

criticilor formulate împotriva unei hotărâri judecătorești nu se pot pronunța

decât instanțele de control judiciar, investite prin căile legale de atac.

Asemenea, a reținut că au fost administrate

în mod complet dovezile necesare soluționării cauzei, nerezultând necesitatea

audierii celor două intimate.

Nu s-a invocat de petiționar și nu s-a

constatat existența vreunui indiciu cu privire la vreun fapt concret, exterior

și tendențios, care să fi determinat adoptarea soluției.

Împotriva acestei hotărâri petiționarul P.O.C.

a declarat recurs, criticând-o pentru insuficienta motivare, în sensul că nu a

combătut cu argumente acuzele sale la adresa intimatelor cu arătarea nominală a

unor texte de lege încălcate în activitatea de judecată și care s-ar fi făcut

prin abuz, cu rea credință.

Asemenea, petiționarul recurent a

susținut, prin motivele scrise, că dovada abuzului rezultă și din refuzul judecătorului

de a-i lua în considerare cererile sale de analizare a tuturor motivelor de

recurs în rejudecare iar organul de urmărire penală a efectuat o cercetare

incompletă, fără să fi luat declarații făptuitoarelor.

Verificând hotărârea atacată pe baza

actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este fondat.

La dosarul de urmărire penală au fost

depuse înscrisurile necesare soluționării cauzei, între care hotărârea

contestată și cele care au premers, inclusiv decizia instanței de recurs de

trimitere a cauzei pentru rejudecare precum și motivele de recurs ale

petiționarului în șapte puncte.

Petiționarul a depus mai multe plângerii

și cereri la dosar, fiind atașate și cele două declarații ale acestuia, din 3

octombrie 2008 și, respectiv, 6 octombrie 2008.

Din actele premergătoare astfel

administrate nu rezultă indicii că judecătorul D.O. ori expertul judiciar

imobiliar C.C. și-ar fi exercitat atribuțiile funcției și, respectiv, cele ale

însărcinării judiciare, cu știință în mod defectuos, pentru a fi motivată

latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C.

pen.

Nu este în competența organului de urmărire

penală sau a instanței penale să examineze actele îndeplinite de un judecător

într-o cauză în care acesta a fost legal investit cu soluționarea, decât dacă, cum

corect a reținut instanța prin hotărârea atacată prin recursul de față, există

vreun indiciu „cu privire la vreun fapt concret exterior și tendențios” care să

fi determinat acea soluție.

Ori, o astfel de activitate deliberată a

judecătorului și expertului, de îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor

profesionale în cauză, nu este dovedită.

Susținerile petiționarului în sensul că

dovada abuzului rezultă ex re, din materialitatea faptelor, concretizată în

opinia sa, în mai multe încălcări ale nomelor procesual civile, nu sunt

întemeiate.

Asemenea încălcări, dacă există, pot fi

înlăturate prin folosirea căilor legale de atac împotriva hotărârii criticate.

Plângerea penală nu înlocuiește căile

legale de atac și în orice caz nu poate conduce la antrenarea răspunderii

penale a magistratului decât dacă există probe de săvârșire a unei infracțiuni,

ceea ce, în cauză, nu s-a dovedit.

Față de cele ce preced, constatând că

hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul petiționarului P.O.C.

urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu prevederile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.O.C. împotriva sentinței penale nr. 25 din 26

februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori

și familie.

Obligă recurentul petiționar la 160 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai

2009.