ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 226/CA din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta W.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Constanța, prin care solicita anularea hotărârii nr. 31534 din 6

februarie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe motiv că este născută în perioada

refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza

tratatului de la Craiova.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta

nu a făcut dovada cetățeniei române.

Împotriva

acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta, reiterând motivele și argumentele invocate în fața instanței de

fond.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului,

precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuții din

motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare

sau strămutare în altă localitate.

În cauză, este

necontestat și rezultă din actele depuse la dosar, că recurenta-reclamantă s-a

născut la data de 18 noiembrie 1943, în perioada refugiului părinților săi, M.G.

și E., care au fost strămutați din Bulgaria, în localitatea Râmnic, raionul

Istria.

Ceea ce se

contestă în speță este, însă, îndeplinirea condiției legale referitoare la

cetățenia română, despre care instanța de fond neîntemeiat a reținut că a fost

pierdută de recurentă în anul 1975, ca urmare a dobândirii cetățeniei germane,

prin căsătorie.

Este adevărat

că recurenta-reclamantă a dobândit, prin căsătorie, cetățenia germană, însă

această împrejurare nu este de natură a atrage, prin ea însăși, pierderea

cetățeniei române, dobândită prin naștere.

Astfel,

potrivit dispozițiilor legale aplicabile la acea dată, respectiv art. 19 alin. (2)

lit. e) din Legea nr. 24/1971 privind cetățenia, invocate de

instanța de fond în argumentarea soluției

pronunțate, „Ca urmare, Consiliul

de Stat poate retrage cetățenia română

aceluia care (...) este considerat, prin efectul legii străine, că a dobândit o

cetățenie străină și nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a

renunțării la cetățenia română sau, făcând o asemenea cerere, ea nu i-a fost

aprobată".

Aceeași lege

prevede, însă, în cuprinsul art. 20, că „Cetățenia română se pierde pe data

decretului de retragere, în afară de cazul în care prin acel decret s-a

stabilit o altă dată".

Rezultă, din

dispozițiile legale citate că măsura retragerii cetățeniei române era

facultativă, pe de o parte, și că aceasta era dispusă printr-un decret, pe de

altă parte, data emiterii acestui act ori o altă dată, stabilită în cuprinsul

său, fiind și data pierderii cetățeniei.

Or, în lipsa

unui astfel de decret, de retragere a cetățeniei române recurentei-reclamante,

înalta Curte consideră că o asemenea măsură nu a fost dispusă, aceasta

păstrându-și cetățenia dobândită prin naștere, alături de cea dobândită prin

căsătorie.

Astfel fiind,

reținându-se că, potrivit legii, s-a făcut dovada strămutării părinților

recurentei-reclamante, precum și a nașterii sale în perioada respectivă, se

constată că aceasta se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, fiind

îndreptățită

să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada

cuprinsă între data nașterii, respectiv 18 noiembrie 1943, și

data

limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Cum cererea de

acordare a drepturilor a fost depusă la data de 23 octombrie 2006, drepturile

vor fi acordate începând cu luna următoare, noiembrie a aceluiași an, conform

art. 5 din actul normativ sus menționat.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

admis iar sentința atacată

va fi modificată, în sensul admiterii

acțiunii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta W.S. împotriva sentinței nr. 226/CA din 4 iunie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează

hotărârea nr. 31534 din 6 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de

Pensii Constanța.

Obligă pârâta

să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobare a

O.G.

nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2006, pentru perioada

18 noiembrie 1943 - 6 martie 1945.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.