ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanta, reclamanta a învestit această instanță cu soluționarea unei contestații împotriva Hotărârii nr. 26828 din 29 septembrie 2005 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii, solicitând anularea acesteia ca nelegală. În motivarea contestației reclamanta a arătat că s-a născut la data de 9 mai 1944 în localitatea Ceamurlia de Sus, Jud. Tulcea, părinții săi făcând obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului Româno - Bulgar de la Craiova.
Prin sentința civilă nr. 886/CA din 6 noiembrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.J., a anulat Hotărârea nr. 26828 din 29 septembrie 2005 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanta, a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 9 mai 1944-6 martie 1945 și a obligat pârâta să emită o hotărâre în acest sens, drepturile urmând a fi acordate din luna următoare depunerii cererii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că efectele strămutării și ale persecuției etnice suferite de părinți se răsfrâng și asupra copiilor acestora născuți în perioada cât legea produce efecte, respectiv de la data nașterii acestora.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.
Se arată că beneficiar al Legii nr. 189/2000 este persoana care, în perioada 6 septembrie 1940- 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice. În speța de față, reclamanta nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege. Pe de altă parte, intimata nu era născut în anul 1940 când avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România pentru a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-1 schimbe în altă localitate. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este de necontestat și rezultă din dovezile administrate că familia intimatei a fost strămutată din comuna Cearlighol, județul Caliacra - Bulgaria, stabilindu-se în România. Reclamanta-intimată s-a născut la data de 9 mai 1944 în loc. Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație urmare a încheierii Tratatului de la Craiova în anul 1940, între România și Bulgaria.
Fiind născut în perioada de refugiu, 9 mai 1944, reclamanta a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 886/CA din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.