Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2009

HOTĂRÂRE
01.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța anularea Hotărârii nr. 31116 din data de 18septembrie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor prevăzute de această lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născută după strămutarea din anul 1940. A mai arătat reclamanta că este fiica lui D.V.

și A., persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria. Reclamanta a mai susținut că deși este născută după anul 1940, respectiv la 25 martie 1943, în loc. Ion Corvin, jud. Constanța, întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă este nelegală. Prin sentința civilă nr. 844/CA din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația promovată de reclamanta E.I., a anulat Hotărârea nr. 31116 din 18 septembrie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, și a constatat că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că persoanele asupra cărora persecuțiile s-au răsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copii născuți în perioada în care părinții acestora s-au refugiat sau au fost strămutați și care sufereau toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., arătând că reclamanta nu a putut dovedi cu actele depuse faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G. 105/1999. În cauză, este de necontestat și rezultă din dovezile administrate că familia intimatei a făcut obiectul unui schimb de populație, urmare a încheierii Tratatului de la Craiova în anul 1940, între România și Bulgaria. De asemenea din înscrisurile existente la dosar, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 25 martie 1943, în loc. Corvin, jud. Constanța. Fiind născută în perioada de refugiu, 25 martie 1943, reclamanta a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

În cauză, dovada refugiului familiei intimatei-reclamante s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 844/CA din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009. 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.S.
ÎCCJ 2009-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C. a ch
ÎCCJ 2009-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta a so
ÎCCJ 2010-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3358/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios ad
ÎCCJ 2009-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.S. a che
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă