Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2009

HOTĂRÂRE
01.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța anularea Hotărârii nr. 30640 din data de 12 iunie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor prevăzute de această lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 89/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că soțul său a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, situație ce nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A mai arătat reclamanta că soțul său S.A. și părinții acestuia, S.C. și S.S. au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria. Reclamanta a mai susținut că soțul său s-a născut la data de 7 iunie 1931, în loc. Hasan Facî, Bulgaria. Prin sentința civilă nr. 839/CA din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, Contencios administrativ și fiscal, a admis contestația promovată de reclamanta V.S., a anulat Hotărârea nr. 30640 din 12 iunie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a celui decedat, respectiv S.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe de o parte că soțul reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, iar pe de altă parte de prevederile O.G. nr. 105/1999 beneficiază și soțul supraviețuitor al celui decedat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 l C. proc. civ., arătând că reclamanta nu a putut dovedi cu actele depuse faptul strămutării soțului său, în perioada prevăzută de lege, numele acestuia nefiind menționat în situația de avere imobiliară.

Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G. 105/1999. Or, din declarația martorului, D.E., dată în fata instanței de fond, rezultă cu certitudine că soțul reclamantei S.V., zis Alexandru, a fost strămutat împreună cu părinții și frații săi din Bulgaria în luna septembrie a anului 1940. De asemenea rezultă din înscrisurile existente la dosar, că soțul reclamantei s-a născut la data de 7 iunie 1931, în loc.

Hasan Facî, Bulgaria, acesta făcând obiectul schimbului de populație în anul 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova. Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Esențial în cauză este, așadar, faptul că din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, soțul reclamantei și familia sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate. Că schimbarea domiciliului de către soțul reclamantei împreună cu familia sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999. În cauză, dovada refugiului soțului reclamantei s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, soție supraviețuitoare, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 839/CA din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009. 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta a so
ÎCCJ 2009-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.S.
ÎCCJ 2009-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C. a ch
ÎCCJ 2009-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.S. a che
ÎCCJ 2009-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2260/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A. a che
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă