ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea
de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, reclamanta D.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii
Constanța, solicitând anularea hotărârii nr. 30977 din 1 august 2008, emisă de
pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat
că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea
sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 916/CA din 26
noiembrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a
dispus anularea hotărârii nr. 30977 din 1 august 2008 emisă de pârâta Casa
Județeană de Pensii Constanța, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei
calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr.
189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2006.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond
a reținut, în esență, următoarele:
A considerat că potrivit dispozițiilor
art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana,
cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06
septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive
etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinților
reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului
1940 s-a datorat schimbului de populație dintre România și Bulgaria ca urmare a
Tratatului de la Craiova din 1940.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs, în termen legal, pârâta, Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând
admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul
respingerii acțiunii reclamantei.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta
a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta,
născută în localitatea de refugiu nu a suferit persecuții din motive etnice,
deoarece nu a fost strămutată odată cu părinții săi.
Examinând actele și lucrările dosarului,
Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din
considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.
189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în
perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6
martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în
altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că părinții reclamantei
au fost strămutați urmare Tratatului de la Craiova din 1940 din localitatea
Saugeac, județul Caliacra, Bulgaria în localitatea Tulcea, județul Tulcea,
România, în cursul anului 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 13
decembrie 1943, în timpul refugiului părinților săi.
Efectele refugiului s-au răsfrânt și
asupra reclamantei, de la data nașterii, care se situează în intervalul de timp
avut în vedere de legea menționată.
Prima instanță a observat corect că Legea
nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele cărora le sunt
aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu
pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți după refugiul
părinților.
Prin urmare, față de împrejurarea că
intimata reclamantă s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea
nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții săi și întrucât
actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește persoanele refugiate care
beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată
că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
acesta va fi respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală
și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa
Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 916/CA din 26
noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15
aprilie 2009.