ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7665/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7665/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 501 din 6 aprilie
2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis
excepția lipsei de interes, invocată din oficiu de instanță, la data de 24
martie 2009 și s-a respins cererea formulată de reclamanții P.I. și I.P., ca
fiind lipsită de interes.
Tribunalul a avut în
vedere că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină
de actul juridic dedus judecății, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica
un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a
acestuia.
Deși nulitatea
absolută ocrotește un interes general, un asemenea interes nu exclude existența
și a unui interes individual-personal, iar persoana care invocă nulitatea
absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu
din anularea actului juridic atacat, condiție ce, în speță, tribunalul a
reținut că nu există.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel reclamanții P.I. și P.C.l., iar prin Decizia nr. 305A
din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția
nulității hotărârii apelate, ca nefondată, a admis apelul declarat de
apelanții-reclamanți P.I. și P.C.I., a desființat sentința apelată și a trimis
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această decizie instanța a constatat că a fost invocată excepția nulității
hotărârii instanței de fond, deoarece condica de ședință nu a fost semnată,
această excepție fiind respinsă ca nefondată, având în vedere că lipsa
semnăturii din condica de ședință ce face publică minuta instanței nu conduce
la nulitatea hotărârii apelate.
Pe fondul pricinii
s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, apelanții-reclamanți au
chemat în judecată pe pârâți, pentru a se constata nulitatea absolută a
notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către proprietarul
S.G.A. în numele lui B.A., a contractului de asistență juridică și a
împuternicirii avocațiale și a contractelor de mandat enumerate în cererea de
chemare în judecată cât și a certificatului de calitate de moștenitor emis de
pe urma defunctului S.G.A. și al cărui moștenitor s-a constatat că este B.A.
În motivarea cererii
de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt proprietarii a Vz din
etajul imobilului situat în București, str. P. ce a fost cumpărat de către
reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.
Din motivarea
cererii, rezultă că s-a formulat notificare la Comisia de aplicare a Legii nr.
10/2001 pentru restituirea în natură a cinci imobile, printre care și imobilul
ce este proprietatea apelanților-reclamanți de către avocatul R.T.D.
Instanța de apel a
mai reținut că imobilul dobândit de către reclamanți în temeiul Legii nr.
112/1995 a fost proprietatea lui S.G.A. și a fost preluat în baza Decretului
nr. 92/1950, iar B.A. are calitatea de moștenitor a lui S.G.A., astfel cum
rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 21 septembrie 2001 emis
de BNP S.F.
Prin cererea de
chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității notificărilor, a
contractului de asistență juridică a împuternicirii avocațiale cât și a certificatului
de calitate de moștenitor din 21 septembrie 2001 emis de BNP S.F. prin care s-a
constatat că B.A. este succesorul lui S.G.A., fostul proprietar al
apartamentului cumpărat de către apelanții-reclamanți.
Astfel, s-a apreciat
că prima instanță în mod greșit a reținut lipsa interesului reclamanților
pentru a formula cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect constatarea
nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor, în temeiul
căruia B.A. solicită restituirea în natură a bunurilor defunctului S.G.A., de
la care a fost preluată proprietatea deținută în prezent de către
apelanții-reclamanți, ca atare reține instanța de apel interesul acestora este
actual și propriu, deoarece eventuala anulare a certificatului de calitate de
moștenitor, ar împiedica restituirea în natură sau exercitarea unor acțiuni în
justiție de către B.A. împotriva apelanților ce pot avea ca obiect bunul imobil
dobândit de către aceștia în temeiul Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamantul B.A. solicitând modificarea ei în sensul
respingerii apelului ca nefondat.
Criticile aduse
hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, reclamantul
susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii
în condițiile în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă
nr. 65/2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a stabilit că S.G.
(persoana pe care o moștenește) este una și aceeași persoană cu S.G.A. indicată
în anexa Decretului nr. 92/1950 de la care s-a naționalizat imobilul.
Reclamantul mai
învederează că în ce privește temeiul dobândirii calității de moștenitor a lui
S.G. (G.A.) este C. civ., dreptul comun.
Se mai susține că din
certificatul de calitate de moștenitor nr. X/2001 rezultă că S.G. a fost
moștenit de S.A. (soția supraviețuitoare născută B. în baza Legii nr. 319/1944,
care apoi a fost moștenită de fratele ei B.T. în baza art. 672 C. civ., iar
acesta din urmă a fost tatăl său pe care l-a moștenit în baza art. 669 C. civ.
Reclamantul mai
susține că, chiar dacă art. 4 din Legea nr. 10/2001 ar fi fost temeiul
dobândirii calității de moștenitor a lui S.G.A./G. nu s-ar fi putut susține că
ea ar fi fost restrânsă numai cu privire la acțiunile justificate de Legea nr.
10/2001.
Ca atare, susține
reclamantul, în condițiile în care deja s-a stabilit prin hotărâre
judecătorească irevocabilă că cel pe care îl moștenește purta atât numele de G.
cât și de G.A. și faptul că certificatul de moștenitor atestă faptul că
moștenirea legală lăsată de unchiul său a fost culeasă prin devoluțiune
succesorală instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a
legii, cu atât mai mult cu cât reclamanții P. nu au nici un folos practic de pe
urma acestei acțiuni.
Examinând hotărârea
instanței de apel prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct.
9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.
Instanța de apel a
examinat cauza prin prisma obiectului dedus judecății și a faptului că reclamanții
au un interes atât actual cât și propriu pentru promovarea acțiunii ce vizează
anularea certificatului de moștenitor.
Una din condițiile
pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea că partea care o exercită
să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut și
actual.
Astfel, cel ce se
adresează instanței, pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a
proceda astfel întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural
această condiție de exercitare a dreptului la acțiune e principiul necesității
practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la o
acțiune în justiție s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.
Or, din această
perspectivă reclamanții în calitate de (chiriași) cumpărători ai imobilului
justifică pe deplin interesul în promovarea acțiunii.
Cum instanța de fond
a soluționat cauza pe o excepție și nu pe fondul cauzei, soluția instanței de
apel este dată cu aplicarea corectă a legii, criticile recurentului sunt
nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva Deciziei nr. 305A din 28 aprilie
2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 octombrie 2011.