ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7665/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 501 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu de instanță, la data de 24 martie 2009 și s-a respins cererea formulată de reclamanții P.I. și I.P., ca fiind lipsită de interes. Tribunalul a avut în vedere că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic dedus judecății, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a acestuia. Deși nulitatea absolută ocrotește un interes general, un asemenea interes nu exclude existența și a unui interes individual-personal, iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului juridic atacat, condiție ce, în speță, tribunalul a reținut că nu există.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P.I. și P.C.l., iar prin Decizia nr. 305A din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția nulității hotărârii apelate, ca nefondată, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți P.I. și P.C.I., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie instanța a constatat că a fost invocată excepția nulității hotărârii instanței de fond, deoarece condica de ședință nu a fost semnată, această excepție fiind respinsă ca nefondată, având în vedere că lipsa semnăturii din condica de ședință ce face publică minuta instanței nu conduce la nulitatea hotărârii apelate.

Pe fondul pricinii s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, apelanții-reclamanți au chemat în judecată pe pârâți, pentru a se constata nulitatea absolută a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către proprietarul S.G.A. în numele lui B.A., a contractului de asistență juridică și a împuternicirii avocațiale și a contractelor de mandat enumerate în cererea de chemare în judecată cât și a certificatului de calitate de moștenitor emis de pe urma defunctului S.G.A. și al cărui moștenitor s-a constatat că este B.A. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt proprietarii a Vz din etajul imobilului situat în București, str. P. ce a fost cumpărat de către reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.

Din motivarea cererii, rezultă că s-a formulat notificare la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a cinci imobile, printre care și imobilul ce este proprietatea apelanților-reclamanți de către avocatul R.T.D. Instanța de apel a mai reținut că imobilul dobândit de către reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost proprietatea lui S.G.A. și a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar B.A. are calitatea de moștenitor a lui S.G.A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 21 septembrie 2001 emis de BNP S.F. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității notificărilor, a contractului de asistență juridică a împuternicirii avocațiale cât și a certificatului de calitate de moștenitor din 21 septembrie 2001 emis de BNP S.F.

prin care s-a constatat că B.A. este succesorul lui S.G.A., fostul proprietar al apartamentului cumpărat de către apelanții-reclamanți. Astfel, s-a apreciat că prima instanță în mod greșit a reținut lipsa interesului reclamanților pentru a formula cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor, în temeiul căruia B.A. solicită restituirea în natură a bunurilor defunctului S.G.A., de la care a fost preluată proprietatea deținută în prezent de către apelanții-reclamanți, ca atare reține instanța de apel interesul acestora este actual și propriu, deoarece eventuala anulare a certificatului de calitate de moștenitor, ar împiedica restituirea în natură sau exercitarea unor acțiuni în justiție de către B.A.

împotriva apelanților ce pot avea ca obiect bunul imobil dobândit de către aceștia în temeiul Legii nr. 112/1995. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.A. solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului ca nefondat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, reclamantul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 65/2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a stabilit că S.G. (persoana pe care o moștenește) este una și aceeași persoană cu S.G.A. indicată în anexa Decretului nr. 92/1950 de la care s-a naționalizat imobilul.

Reclamantul mai învederează că în ce privește temeiul dobândirii calității de moștenitor a lui S.G. (G.A.) este C. civ., dreptul comun. Se mai susține că din certificatul de calitate de moștenitor nr. X/2001 rezultă că S.G. a fost moștenit de S.A. (soția supraviețuitoare născută B. în baza Legii nr. 319/1944, care apoi a fost moștenită de fratele ei B.T. în baza art. 672 C. civ., iar acesta din urmă a fost tatăl său pe care l-a moștenit în baza art. 669 C. civ. Reclamantul mai susține că, chiar dacă art. 4 din Legea nr. 10/2001 ar fi fost temeiul dobândirii calității de moștenitor a lui S.G.A./G. nu s-ar fi putut susține că ea ar fi fost restrânsă numai cu privire la acțiunile justificate de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, susține reclamantul, în condițiile în care deja s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că cel pe care îl moștenește purta atât numele de G. cât și de G.A. și faptul că certificatul de moștenitor atestă faptul că moștenirea legală lăsată de unchiul său a fost culeasă prin devoluțiune succesorală instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, cu atât mai mult cu cât reclamanții P. nu au nici un folos practic de pe urma acestei acțiuni. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a examinat cauza prin prisma obiectului dedus judecății și a faptului că reclamanții au un interes atât actual cât și propriu pentru promovarea acțiunii ce vizează anularea certificatului de moștenitor.

Una din condițiile pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea că partea care o exercită să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut și actual. Astfel, cel ce se adresează instanței, pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiție de exercitare a dreptului la acțiune e principiul necesității practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la o acțiune în justiție s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil. Or, din această perspectivă reclamanții în calitate de (chiriași) cumpărători ai imobilului justifică pe deplin interesul în promovarea acțiunii.

Cum instanța de fond a soluționat cauza pe o excepție și nu pe fondul cauzei, soluția instanței de apel este dată cu aplicarea corectă a legii, criticile recurentului sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva Deciziei nr. 305A din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.