ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1291/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești reclamanta F. Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: C.S.M., Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și t ribunalul Prahova, să se constate nulitatea absolută a trecerii imobilului s . și a terenului aferent din închiriere în proprietatea altuia, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 161.298 RON și a unei plăți lunare de 720 RON actualizată cu rata inflației, pe toată existența Complexului T.D. din Constanța și să se dispună imobilizarea imobilului prin stoparea șirului de vânzări și revânzări, până la judecarea recursului de către Curtea de Apel Ploiești, sau, după caz, sesizarea C.E.D.O.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 11058 din 29 noiembrie 2006 a Judecătoriei Constanța a fost confirmat un șir de acte abuzive, în urma cărora un contract de închiriere a fost transformat într-un act de proprietate, în acest mod fiind deposedată de imobilul S. din Complexul T.D. Constanța. Reclamanta a mai arătat că un teren vândut de primărie „a alunecat” de la nr. 122 la nr. 194, chiar sub c omplexul T.D., exact sub spațiul închiriat, chiriașul devenind astfel proprietar. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 187 din Legea nr. 109/1996 a c ooperației de consum, privind păstrarea regimului juridic al terenurilor aflate în administrarea C.C., ultima vânzare fiind făcută de A.N.A.F.

cu încălcarea unei hotărâri irevocabile, prin care se anulase intabularea imobilului de către chiriaș. A precizat că pârâții au calitate procesuală în cauză, întrucât: C.S.M. selectează și propune Președintelui României numirea și eliberarea din funcție a magistraților și le controlează activitatea, Ministerul Justiției organizează activitatea de aplicare a legilor și prevede în bugetul propriu cheltuielile justiției, fiind aplicabile dispozițiile art. 1000 C. civ.; Ministerul Finanțelor reprezintă S.R. și achită sumele pentru erorile judiciare iar Tribunalul Prahova pune la dispoziție sala de stabilire a dreptului de proprietate sau închiriere și a altor activități ale justiției. Reclamanta a precizat că motivația atragerii răspunderii celor patru pârâți rezidă în faptul că magistrații care au pronunțat hotărâri vătămătoare sunt inamovibili și nu pot răspunde pentru hotărârile date.

Prin întâmpinările formulate, pârâtul C.S.M. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și pe cea a lipsei calității procesuale pasive, iar Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 94 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.S.M. și a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul C.S.M. și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții C.S.M., Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Prahova, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.S.M., că este neîntemeiată, pârâtul având calitate procesuală pasivă în virtutea prerogativelor conferite de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea C.S.M. și art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor cât și datorită faptului că măsura dispusă de către judecători în hotărârile pronunțate în dosarul nr. 32/212/2003 a determinat reclamantul să solicite despăgubiri. În ce privește lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, s-a apreciat că acest pârât are atribuții specifice prevăzute de H.G.

nr. 83/2005, printre care și asigurarea mijloacelor financiare și materiale necesare pentru desfășurarea activității instanțelor judecătorești, iar în condițiile în care acțiunea are ca obiect și plata de despăgubiri, acestea nu pot fi solicitate decât de la minister, în calitate de ordonator de credite, așa încât excepția este neîntemeiată. Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat că în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, acțiunea este inadmisibilă.

A reținut că niciuna dintre autoritățile pârâte nu a emis un act administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, hotărârile judecătorești prin care se pretinde că s-a dispus măsura trecerii imobilului „spălătorie” și a terenului aferent în proprietatea altuia, nu sunt acte administrative, acestea putând fi schimbate, modificate sau casate numai în urma exercitării căilor de atac ordinare sau extraordinare, reglementate de Codul de procedură civilă sau alte legi speciale. 3. Recursul reclamantei Reclamanta F. Constanța a formulat recurs împotriva sentinței menționate, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, pentru că, prin cererea de chemare în judecată, a dorit sensibilizarea factorilor de decizie din justiție, a entităților care înfăptuiesc actul de administrare a justiției, implicate în promovarea unei hotărâri prin care un contract de închiriere a fost transformat într-un act de proprietate. De asemenea, a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și reflectă exclusiv punctul de vedere al pârâților. Instanța a reținut corect că nu a fost identificat un act administrativ atacat sau o cerere nesoluționată în termenul legal, însă a fost indicat rezultatul final, respectiv dreptul subiectiv vătămat, și anume transformarea unui contract de închiriere într-un act de proprietate în favoarea chiriașului, efect care se plasează sub incidența Legii nr. 554/2004, care se completează cu dreptul comun.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți Tribunalul Prahova, Ministerul Justiției și C.S.M. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, instanța de fond a analizat corect obiectul acțiunii și încadrarea ei în drept, în cauză nefiind întrunite prevederile Legii nr. 554/2004 pentru declanșarea procedurii contenciosului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat: să se constate nulitatea absolută a trecerii imobilului Spălătorie si a terenului aferent din închiriere în proprietatea altuia; plata în solidar a sumei de 161.298 R on și a unei plăți lunare de 720 Ron, actualizată la rata inflației pe toată durata existenței Complexului T.D. din Constanța; să se dispună imobilizarea imobilului prin stoparea șirului de vânzări și revânzări, până la judecarea recursului de către Curtea de Apel Ploiești sau, după caz sesizarea C.E.D.O. Instanța de fond a constatat corect că, având acest obiect, demersul reclamantei nu se circumscrie unei acțiuni în contencios administrativ în accepțiunea art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În plus față de considerentele reținute în motivarea sentinței atacate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă tinde să repună în discuție, în afara cadrului procesual firesc, un raport juridic civil supus judecății în litigiul soluționat prin sentința nr. 11058 din 29 noiembrie 2006 a Judecătoriei Constanța, hotărâre judecătorească supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Deși toți cei trei intimați-pârâți sunt, așa cum susține recurenta-reclamantă, entități implicate în administrarea justiției, fiecare potrivit propriei competențe, o hotărâre judecătorească nu poate fi reformată pe calea aleasă de aceasta, art. 129 din Constituția României prevăzând că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Afirmarea unui drept subiectiv pretins vătămat nu este suficientă pentru acționarea în contencios administrativ, fiind necesar ca vătămarea să fie efectul unui act administrativ tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F. Constanța împotriva sentinței civile nr. 94 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.