ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2012

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Decizia instanței de recurs atacată cu contestație în anulare

Prin

Decizia nr. 2836 din 18 mai 2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta

Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 223/CA din 23 iunie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată, în sensul

respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamantul F.P.F., având ca obiect

anularea actului de constatare nr. 320 din 01 ianuarie 2009 întocmit de pârâtă,

prin care s-a reținut că acesta se află în stare de incompatibilitate din data

de 16 aprilie 2009 și până în prezent, întrucât deținea atât funcția de

consilier local cât și pe cea de administrator director la S.C. N.O. S.A.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de recurs a reținut următoarele:

Potrivit art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările

ulterioare "funcția de președinte, vicepreședinte, director general,

director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de

administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de

interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a

consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile

comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în

unitatea administrativ-teritorială respectivă", este incompatibilă cu

funcția de consilier local.

Conform art. 17 din Legea nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale "unitățile economice de interese republican se organizează ca

societăți comerciale prin hotărâre a Guvernului, iar cele de interes local,

prin decizia organului administrației locale de stat".

Cum societatea comercială „N.O.” S.A. a fost

înființată pe baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990, prin H.G. nr. 226/1990, din

interpretarea sistematică a textelor normative, rezultă că societatea este de

interes național, iar intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

De asemenea, este întemeiat și motivul de

recurs privind greșita invocare a neconstituționalității art. 1 - 9 din Legea

nr. 144/2007, stabilită prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale,

publicată la o dată ulterioară încheierii actului de constatare, având în

vedere că, potrivit art. 147 din Constituție, aceste decizii nu retroactivează.

Împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, F.P.F. a formulat contestație în anulare.

Contestatorul F.P.F. și-a întemeiat

contestația pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând în esență că S.C.

N.O. S.A. nu face parte din categoria societăților de interes național, ci este

o societate cu capital majoritar de stat, deținut prin Ministerul Turismului,

căruia îi revine cotă de 52% din capitalul social, astfel încât în mod greșit

s-a constatat starea sa de incompatibilitate, din 16 aprilie 2009, în calitate

de consilier local și de administrator/director la S.C. N.O. S.A., în baza art.

88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Ulterior contestatorul și-a precizat

contestația, structurând-o în două motive și păstrând temeiul legal indicat -

art. 318, teza 1 C. proc. civ..

Un prim motiv invocat de contestator îl

reprezintă împrejurarea că, după emiterea actului de constatare a pretinsei

sale incompatibilități de către Agenția Națională de Integritate, legea de

înființare, organizare și funcționare a aceste instituții nr. 144/2007 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții

Constituționale, astfel încât a dispărut temeiul legal al actului de constatare

privind incompatibilitatea sa.

A concluzionat contestatorul că instanța de

recurs nu a luat în considerare o decizie obligatorie a Curții Constituționale.

Cel de-al doilea motiv al contestației în

anulare invocat privește omisiunea instanței de recurs de a examina o serie de

înscrisuri determinante în soluționarea corectă a litigiului, respectiv adresa

emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și o altă adresă emisă

de Oficiul Registrului Comerțului Constanța, din care rezultă că S.C. N.O. S.A.

nu este societate de interes național, documente care au fost avute în vedere

de Curtea de Apel Constanța la soluționarea cauzei, dar au fost ignorate de

instanța de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și

limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ.,

temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanțelor de recurs mai

pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale…”

În ipoteza acestei prevederi legale se

încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale

judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei

soluții greșite, pe calea contestației în anulare nefiind posibilă remedierea

unor greșeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții

legale.

Neobservarea de către instanță a unui act de

procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui

greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorului nu-și

găsește suport în datele cauzei de față.

Motivele invocate de contestator nu se

încadrează însă în niciuna din ipotezele prevăzute de textul art. 318 C. proc.

civ..

Astfel, primul motiv al contestației în

anulare care vizează inexistența temeiului legal al actului de contestatare

întocmit de intimată, privind incompatibilitatea contestatorului de a deține

funcția de consilier, dar și de administrator/director al S.C. N.O. S.A.,

întrucât legea de înființare și funcționare a instituției intimate a fost

declarată neconstituțională, a format obiectul cercetării judecătorești al

instanței de recurs, care a constatat că decizia nr. 415/2010 a Curții

Constituționale s-a publicat la o dată ulterioară încheierii actului de

constatare întocmit de intimată, neavând influență asupra legalității acestuia,

deoarece, potrivit art. 147 din Constituție, aceste decizii nu retroactivează.

Prin urmare, această problemă dezlegată de

instanța de recurs nu poate forma obiectul unei căi extraordinare de atac.

Cel de-al doilea motiv al contestației în

anulare privește pretinsa neexaminare a unor înscrisuri aflate la dosar, care,

în opinia recurentului, ar fi determinat instanța de recurs să pronunțe o altă

soluție.

În primul rând nu există nicio dovadă că

instanța de recurs nu a avut în vedere toate documentele dosarului la

soluționarea cauzei, iar faptul că a menționat în considerente numai acele

înscrisuri apreciate ca fiind relevante în cauză nu înseamnă că nu a examinat

toate actele/adresele depuse de părți.

Pe de altă parte, această împrejurare nu

reprezintă însă o „eroare materială” în sensul dispozițiilor art. 318 teza 1 C.

proc. civ., așa cum a fost explicitat anterior, ci o eventuală eroare de

judecată, care însă nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare.

anulare

Constatând că motivele invocate de

contestator nu se încadrează în niciuna din situațiile de admitere a

contestației în anulare reglementate de art. 318, teza 1 C. proc. civ., în

temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația în anulare formulată de

F.P.F. împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

februarie 2012.

Procesat

de GGC - CL