ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2012

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia instanței de recurs atacată cu contestație în anulare Prin Decizia nr. 2836 din 18 mai 2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 223/CA din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamantul F.P.F., având ca obiect anularea actului de constatare nr. 320 din 01 ianuarie 2009 întocmit de pârâtă, prin care s-a reținut că acesta se află în stare de incompatibilitate din data de 16 aprilie 2009 și până în prezent, întrucât deținea atât funcția de consilier local cât și pe cea de administrator director la S.C.

N.O. S.A. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele: Potrivit art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare "funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă", este incompatibilă cu funcția de consilier local.

Conform art. 17 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale "unitățile economice de interese republican se organizează ca societăți comerciale prin hotărâre a Guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administrației locale de stat". Cum societatea comercială „N.O.” S.A. a fost înființată pe baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990, prin H.G. nr. 226/1990, din interpretarea sistematică a textelor normative, rezultă că societatea este de interes național, iar intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate. De asemenea, este întemeiat și motivul de recurs privind greșita invocare a neconstituționalității art. 1 - 9 din Legea nr. 144/2007, stabilită prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale, publicată la o dată ulterioară încheierii actului de constatare, având în vedere că, potrivit art. 147 din Constituție, aceste decizii nu retroactivează.

2. Motivele contestației în anulare Împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, F.P.F. a formulat contestație în anulare. Contestatorul F.P.F. și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând în esență că S.C. N.O. S.A. nu face parte din categoria societăților de interes național, ci este o societate cu capital majoritar de stat, deținut prin Ministerul Turismului, căruia îi revine cotă de 52% din capitalul social, astfel încât în mod greșit s-a constatat starea sa de incompatibilitate, din 16 aprilie 2009, în calitate de consilier local și de administrator/director la S.C. N.O. S.A., în baza art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Ulterior contestatorul și-a precizat contestația, structurând-o în două motive și păstrând temeiul legal indicat - art. 318, teza 1 C. proc. civ.. Un prim motiv invocat de contestator îl reprezintă împrejurarea că, după emiterea actului de constatare a pretinsei sale incompatibilități de către Agenția Națională de Integritate, legea de înființare, organizare și funcționare a aceste instituții nr. 144/2007 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale, astfel încât a dispărut temeiul legal al actului de constatare privind incompatibilitatea sa. A concluzionat contestatorul că instanța de recurs nu a luat în considerare o decizie obligatorie a Curții Constituționale.

Cel de-al doilea motiv al contestației în anulare invocat privește omisiunea instanței de recurs de a examina o serie de înscrisuri determinante în soluționarea corectă a litigiului, respectiv adresa emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și o altă adresă emisă de Oficiul Registrului Comerțului Constanța, din care rezultă că S.C. N.O. S.A. nu este societate de interes național, documente care au fost avute în vedere de Curtea de Apel Constanța la soluționarea cauzei, dar au fost ignorate de instanța de recurs. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc.

civ. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…” În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite, pe calea contestației în anulare nefiind posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale. Neobservarea de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorului nu-și găsește suport în datele cauzei de față.

Motivele invocate de contestator nu se încadrează însă în niciuna din ipotezele prevăzute de textul art. 318 C. proc. civ.. Astfel, primul motiv al contestației în anulare care vizează inexistența temeiului legal al actului de contestatare întocmit de intimată, privind incompatibilitatea contestatorului de a deține funcția de consilier, dar și de administrator/director al S.C. N.O. S.A., întrucât legea de înființare și funcționare a instituției intimate a fost declarată neconstituțională, a format obiectul cercetării judecătorești al instanței de recurs, care a constatat că decizia nr. 415/2010 a Curții Constituționale s-a publicat la o dată ulterioară încheierii actului de constatare întocmit de intimată, neavând influență asupra legalității acestuia, deoarece, potrivit art. 147 din Constituție, aceste decizii nu retroactivează.

Prin urmare, această problemă dezlegată de instanța de recurs nu poate forma obiectul unei căi extraordinare de atac. Cel de-al doilea motiv al contestației în anulare privește pretinsa neexaminare a unor înscrisuri aflate la dosar, care, în opinia recurentului, ar fi determinat instanța de recurs să pronunțe o altă soluție. În primul rând nu există nicio dovadă că instanța de recurs nu a avut în vedere toate documentele dosarului la soluționarea cauzei, iar faptul că a menționat în considerente numai acele înscrisuri apreciate ca fiind relevante în cauză nu înseamnă că nu a examinat toate actele/adresele depuse de părți. Pe de altă parte, această împrejurare nu reprezintă însă o „eroare materială” în sensul dispozițiilor art. 318 teza 1 C. proc.

civ., așa cum a fost explicitat anterior, ci o eventuală eroare de judecată, care însă nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare. 2. Soluția instanței asupra contestației în anulare Constatând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din situațiile de admitere a contestației în anulare reglementate de art. 318, teza 1 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de F.P.F. împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. Procesat de GGC - CL