ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2015

Decizia nr. 2809/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 46200/G/II din 17 octombrie 2013, întocmit în lucrarea nr. 37833/A/II din 10 septembrie 2013 și comunicat sub numărul 46220/G/II din 17 octombrie 2013 în data de 21 octombrie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 805 din 10 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. 46200 din 17 octombrie 2013, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, raționamentul acesteia fiind bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente, respectiv ale art. 1182 din vechiul C. civ., regăsite și în cadrul Codului de procedură civilă la art. 278, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentei, cu privire la cazul de incompatibilitate generat de deținerea simultană a calității de deputat în Parlamentul României și cea de administrator la SC B. SRL, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că relevanță sub aspectul existenței/inexistenței stării de incompatibilitate prezintă încetarea situației care ar putea genera situația de incompatibilitate, iar nu efectuarea publicității pentru aducerea la cunoștința terților a acestei încetări.

Recurenta critică faptul că instanța de fond a apreciat că nu revenea intimatului-reclamant obligația de a finaliza procedura de efectuare a mențiunilor în registrele prevăzute de lege pentru operarea acestora, ci exclusiv societății în cauză, prin noile organe de conducere ale acesteia, respectiv prin noii asociați. Critică, de asemenea, faptul că instanța a apreciat că înscrisurile reprezentate de contractul de cesiune de părți sociale și hotărârea AGA nr. 1 din 30 ianuarie 2013, fiind sub semnătură privată, au dobândit dată certă în ziua în care au fost înfățișate unei autorități publice, respectiv în data de 30 ianuarie 2013, dată la care au fost prezentate Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, fapt care presupune că intimatul-reclamant a adus la cunoștință manifestarea sa de voință în mai puțin de 15 zile de la validarea mandatului, exprimându-și opțiunea în sensul demisionării din funcția de administrator.

Subliniază recurenta că demisia din funcția de administrator al SC B. SRL nu produce efecte juridice față de terți decât după înregistrarea acestei mențiuni la registrul comerțului, iar, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că mențiunile existente în Registrul Comerțului sunt publice și constituie „oglinda” evoluției societății comerciale, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților.

În consecință, mențiunile privind modificările intervenite sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în M. Of. al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune.

În opinia recurentei, chiar dacă societatea comercială nu a depus la registrul comerțului cererea de mențiuni având ca obiect demisia reclamantului din funcția de administrator, acesta avea posibilitatea să solicite personal înregistrarea respectivei modificări, în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, iar intimatul-reclamant nu poate opune o eventuală demisie din funcția de administrator la o societate comercială, demisie neurmată de modificarea mențiunilor de la registrul comerțului.

Chiar dacă reclamantul poate pretinde că a realizat demersuri pentru ieșirea din incompatibilitate, recurenta apreciază că nu a depus toate diligențele necesare pentru a ieși din starea de incompatibilitate, având în vedere și aspirațiile politice ale acestuia.

Se mai arată în motivele de recurs că inspectorul de integritate a emis un act cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale, cu respectarea principiului de drept „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”, raportat la dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) a Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

În concluzie, arată recurenta, rezultă cu certitudine faptul că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 (data validării mandatului de deputat) și 20 septembrie 2013 (data la care Oficiul Național al Registrului Comerțului a emis Adresa nr. 323643), prin deținerea simultană a funcției de deputat cu cea de administrator la SC B. SRL.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că reclamantul a deținut calitatea de asociat și administrator al Societății comerciale B. SRL, înregistrată în Registrul Comerțului sub numărul .... și având cod unic de înregistrare ..., calitate care însă a încetat la data de 30 ianuarie 2013, dată la care acesta a cesionat numitei C. cele 10 părți sociale în valoare de 100 RON și, totodată, a fost înlocuit din funcția de administrator prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 30 ianuarie 2013, prin aceeași hotărâre a Adunării Generale a Asociaților fiind împuternicit numitul D. să se ocupe de înregistrarea mențiunii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

S-a reținut în considerentele hotărârii recurate că, după validarea mandatului de deputat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 45 din 20 decembrie 2012, în cadrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reclamantul a sesizat posibila situație de incompatibilitate și a arătat faptul că înțelege să opteze pentru demnitatea publică și demisionează din funcția de administrator al SC B. SRL, acest document fiind înregistrat la biroul Secretarului General al Camerei Deputaților sub numărul 51/19 din 3 ianuarie 2013.

S-a mai reținut că, la data de 30 ianuarie 2013, reclamantul a transmis Comisiei Juridice, de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților toate documentele care atestă încetarea calității de asociat și administrator în cadrul societății comerciale în cauză, respectiv Contractul de Cesiune de părți sociale și Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 30 ianuarie 2013, fapt confirmat în adresa Comisiei juridice, de disciplină și imunități nr. 31/78 din 30 ianuarie 2013, înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaților, în care se concluzionează în sensul că reclamantul nu se află într-o stare de incompatibilitate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut curtea de apel că, înainte de sesizarea din oficiu a pârâtei Agenția Naționala de Integritate, aceasta din urmă a avut cunoștință de manifestarea de voință a reclamantului în sensul demisiei din funcția de administrator al societății comerciale și opțiunea pentru demnitatea publică, astfel cum rezultă din Adresa nr. 301 din 29 ianuarie 2013 emisă de pârâtă, înaintată Camerei Deputaților și înregistrată la Comisia Juridică sub numărul 78 din 30 ianuarie 2013. Prin urmare, a apreciat curtea, pârâta avea cunoștință încă din data de 29 ianuarie 2013 de manifestarea unilaterală de voință a reclamantului în sensul demisiei din funcția de administrator.

A apreciat în mod corect curtea că din analiza și interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului rezultă că înregistrarea în registrul comerțului constituie o formalitate necesară exclusiv pentru opozabilitatea actului, iar nu și pentru valabilitatea sa, în sensul că actul ori faptul își produce efecte încă de la data întocmirii sale, dar nu va putea fi opus unor terți decât după îndeplinirea formalităților de înregistrare sau în condițiile alineatului 2.

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, dacă s-ar aprecia că menționarea în registrul comerțului este o condiție de validitate a actului, iar nu de opozabilitate, atunci prevederile alin. (2) ar fi lipsite de efecte, întrucât actul nevalabil nu poate fi opus societății sau asociaților săi și cu atât mai puțin unor terți.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că, în fapt și în drept, calitatea reclamantului de administrator al societății comerciale a încetat la data la care a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Asociaților, ale cărei înregistrare și legalitate nu au fost contestate de către pârât, iar sub aspectul existenței/inexistenței unei stări de eventuală incompatibilitate prezintă relevanță încetarea acelei situații care ar putea genera starea de incompatibilitate, iar nu efectuarea publicității pentru aducerea și la cunoștința terților a acestei încetări.

În mod corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că trebuie acordată eficiență și prevederilor alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, potrivit cărora persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia, condiție îndeplinită în cauza de față.

Înalta Curte apreciază că înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu reprezintă o condiție necesară producerii efectelor revocării în planul răspunderii personale a titularului ei, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act față de terți. Revocarea reclamantului din funcția de administrator a devenit efectivă la data de 30 ianuarie 2013, dată de la care, astfel cum în mod corect s-a reținut de către instanța de fond, în raport de înscrisurile depuse, intimatul-reclamant nu a mai exercitat efectiv funcția de administrator al SC B. SRL, această funcție fiind exercitată de către o altă persoană, desemnată în calitate de nou administrator.

În mod corect prima instanță a reținut această stare de fapt, în condițiile în care intimatul-reclamant, cu respectarea dispozițiilor art. 91 alin. (1) și 3 din Legea nr. 161/2003, care stabilesc modul de rezolvare a situației de incompatibilitate a aleșilor locali, și-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul legal de 15 zile de la validarea sa ca primar, renunțând la calitatea sa de administrator al SC B. SRL.

În condițiile în care revocarea sa a fost înregistrată în registrul societății la data de 30 ianuarie 2013 și a reprezentat o revocare certă, serioasă în raport de actele încheiate ulterior de societate, în care nu mai figurează reclamantul ca administrator, ea și-a produs efectele în planul răspunderii personale, inclusiv în privința stării de incompatibilitate, de la acea dată, 30 ianuarie 2013, neavând importanță, în sensul dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, data înscrierii acestei mențiuni în Registrul Comerțului.

În acest sens este și jurisprudența majoritară a Înaltei Curți, în care s-a reținut că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei sau revocării la organul competent să ia act de această manifestare de voință și nu are importanță, sub aspectul reținerii stării de incompatibilitate, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 805 din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM