ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în baza art. 391 C. proc. pen., raportat la art. 386 C. proc. pen., a

respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.D.

împotriva sentinței penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curții de Apel

Timișoara pronunțată în dosar.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei,

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Împotriva

sentinței penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara

pronunțată în dosarul nr. 253/59/2011 a formulat contestația în anulare

contestatorul B.D., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de

29 aprilie 2011 sub nr. 573/59/2011.

În motivarea

contestației în anulare, contestatorul a arătat că este nemulțumit de

modalitatea în care i-a fost soluționată plângerea de faptul că nu au fost

audiați martori.

Analizând

contestația în anulare formulată din prisma motivelor prevăzute de art. 386 C.

proc. pen., instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru

următoarele considerente:

Potrivit art.

386 C. proc. pen., "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

- când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - m), cu privire la care existau

probe în dosar;

- când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

- când, la

judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

ori art. 385

6

alin. (1)."

S-a apreciat

că, din conținutul prevederilor menționate a rezultat caracterul de cale

extraordinară de atac al contestației în anulare, care se soluționează în mai

multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 391 C. proc. pen.,

admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea sub aspectul

regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi

exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică,

titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a

admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui

drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul

exercitării acelui drept.

Cum în etapa

admiterii în principiu instanța nu se implică în nici un fel în verificarea

fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de

respingere ca inadmisibilă a cererii de contestație în anulare în cazul în care

ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 386

C. proc. pen.

În cauză,

contestatorul nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., nu a respectat termenul de introducere a contestației potrivit art. 388

C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului

de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,

care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura

normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta

stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond viza o contestație în anulare

formulată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în soluționarea unei

plângeri întemeiate pe art. 278

1

C. proc. pen. și a fost pronunțată

la data de 5 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este

definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul

sentinței atacate.

În această

situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea

în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.D., împotriva sentinței

penale nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 februarie 2012.