ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2012

Asupra cererii de

contestație de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 1126 din 22 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 822/59/2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibil recursul declarat de

contestatorul A.I. împotriva deciziei penale nr. 919/ R din 16 septembrie 2010

a Curții de Apel Timișoara.

S-a reținut că

obiectul recursului îl constituia o hotărâre definitivă prin care se respinsese

ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei

penale nr. 542/ R din 13 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara.

La data de 29 august

2011, contestatorul A.I. a formulat cerere de contestație în anulare asupra

deciziei penale nr. 1126 din 22 martie 2011, susținând că Înalta Curte a

încălcat prevederile art. 62, 278

1

alin. (12), 310 alin. (2) și 360

alin. (1) C. proc. pen. și solicitând să se constate nulitatea hotărârii

pronunțate în aceste condiții.

Dispozițiile legale

invocate de contestator ca motive ale cererii sale se referă la rolul activ al

instanței, termene de rezolvare a plângerii și de comunicare a hotărârii

judecătorești.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație, constatând următoarele :

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată

numai în cinci cazuri expres stabilite de legiuitor și care se referă la legala

îndeplinire a procedurii de citare a părții, imposibilitatea dovedită a

prezentării acesteia în fața instanței, existența unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

),

existența a două hotărâri definitive cu privire la aceeași faptă și

neascultarea inculpatului când aceasta este obligatorie.

Or, din examinarea

motivelor de contestație în anulare formulate de contestatorul A.I. rezultă că

acestea nu se circumscriu cazurilor limitativ stabilite de lege pentru

exercitarea acestei căi extraordinare de atac și în afara cărora o hotărâre

definitivă nu poate fi desființată.

Așa fiind, văzând dispozițiile

art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare și va dispune, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea

contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.I. împotriva

deciziei penale nr. 1126 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.