ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1791/2012

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 550 din 14 februarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1072/59/2010 a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul A.I. împotriva deciziei penale nr. 1138/R din

4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

A obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

petiționarul A.I. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1138/R din 4 noiembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, solicitând rejudecarea cauzei, valorificarea

actelor probatorii și respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii.

Înalta Curte a constatat că, prin decizia penală nr. 1138/R

din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare

formulată de contestatorul A.I. cu privire la decizia penală nr. 1000/R din 4 octombrie

2010 a aceleiași instanțe.

Hotărârea pronunțată în calea de atac extraordinară a contestației

în anulare este definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen.,

hotărârile definitive nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte, a constatat că s-a declarat recurs împotriva

unei hotărâri definitive, astfel că acesta contravine dispozițiilor legale invocate

și principiului autorității de lucru judecat, potrivit căruia o hotărâre definitivă,

intrată în puterea legii nu poate fi atacată printr-o cale ordinară de atac.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare

contestatorul A.I., fără a indica vreunul din cazurile prev. de art. 386 C. proc.

pen.

Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a

examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea

părților.

Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză,

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Pe de o parte, contestatorul nu a invocat expres în cerere

motivul pe care se sprijină contestația, iar pe de altă parte din cuprinsul cererii,

acesta nu poate fi calificat și încadrat în niciuna dintre dispozițiile art. 386

C. proc. pen.

De asemenea, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă,

așa cum prevede art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se

poate exercita această cale de atac extraordinară.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de

legiuitor la literele a-e din același text.

Din economia textului de lege sus menționat, rezultă că această

cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul

cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul unei hotărâri

pronunțate în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.l. împotriva deciziei

penale nr. 550 din 14 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 1072/59/2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de contestatorul A.l. împotriva deciziei penale nr. 550 din 14 februarie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1072/59/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2012.