ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8522/2011

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1982 din 30 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Călărași, în Dosarul nr. 2134/116/2010 (nr. vechi

2396/C/2010), s-a respins acțiunea formulată de reclamantele M.D. și D.C.-A. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Călărași ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii excepției invocate de pârât.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

printr-o condamnare politică și nu ca urmare a măsurilor administrative cu

caracter politic.

Pentru aceste măsuri

se pot acorda doar despăgubiri materiale, care exced cererii de față.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele D.C.A. și M.D., criticând-o ca nelegală

și netemeinică întrucât cererea este admisibilă pentru ambele capete de cerere,

respectiv: constatarea caracterului politic al măsurii administrative a

dislocării și cu privire la daunele morale, aspect ce rezultă din conținutul

legii.

Prin Decizia civilă

nr. 77/A din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul

formulat de apelantele - reclamante D.C.A. și M.D. împotriva Sentinței civile

nr. 1982 din 30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași și în consecință:

a desființat în parte sentința apelată și a trimis spre rejudecare capătul de

cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii.

A menținut dispoziția

inadmisibilității în privința celorlalte capete de cerere.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerente.

Astfel cum rezultă

din titulatura, dar și din conținutul Legii nr. 221/2009, prevederile legii

sunt aplicabile, atât pentru condamnările politice din perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, cât și pentru măsurile administrative cu caracter politic.

În consecință, curtea

a reținut ca fiind greșită soluția de respingere ca inadmisibilă a capătului de

cerere din acțiune, prin care reclamantele au solicitat instanței să constate

caracterul politic al măsurii deportării familiei soțului, respectiv a tatălui

reclamanților în cauză.

Referitor la capătul

de cerere privind acordarea despăgubirilor morale, curtea a constatat că, prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională,

decizie publicată în M. Of. al României din 15 noiembrie 2010, s-a statuat că

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional.

Art. 147 alin. (1)

din Constituția României impune termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau

Guvernul să pună de acord dispoziția neconstituțională cu prevederile

Constituției, sub sancțiunea încetării efectelor juridice ale dispoziției

contestate ca fiind neconstituțională.

În condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(2) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o normă de drept

este definitivă și obligatorie iar efectele sale se răsfrâng și în alte cazuri,

nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

A mai reținut

instanța de apel că termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să fi

intervenit legislativ, astfel încât nu mai există temei juridic pentru

acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele D.C.A. și M.D. invocând cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au

susținut următoarele critici de nelegalitate.

Trimiterea cauzei

spre rejudecare pentru capătul de cerere privind constatarea caracterului

politic al măsurii administrative ce a format primul motiv de apel îl consideră

întemeiat, însă apreciază ca nelegală respingerea capătului de cerere privind

acordarea despăgubirilor morale întrucât au demonstrat faptul că autorului lor

i-au fost cauzate prejudicii urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu

pentru o perioadă de timp, prejudicii ce au constat în atingerea libertății

sale, a demnității, accesului la școlarizare, informație, exprimare.

În această situație,

în condițiile declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanțele trebuiau să facă aplicarea

dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., întrucât Statul Român a creat prejudiciul

prin acțiunea de strămutare și stabilire de domiciliu obligatoriu.

În consecință,

recurentele - reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare și pentru capătul

de cerere privind acordarea despăgubirilor morale.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare:

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege,

"

Orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până

la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de

3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral ….

"

.

Legea nr. 221/2009, a

fost emisă în vederea reparării suferințelor materiale și morale la care au

fost supuși cei care au suferit condamnări politice sau au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic.

Critica recurenților

- reclamanți potrivit căreia, în condițiile în care textul de lege prevăzut de

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat

neconstituțional, instanța de apel ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor

art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea delictuală este nefondată.

Pornind de la

situația de fapt stabilită de cele două instanțe și de la considerentele ce au

justificat soluțiile pronunțate, Înalta Curte constată că problema de drept ce

se solicită a fi examinată este legată de schimbarea cauzei în apel și al

temeiului juridic invocat.

Determinarea corectă

a obiectului acțiunii este în strânsă corelație cu natura juridică a acestuia,

respectiv ceea ce se pretinde de reclamante prin cererea de chemare în

judecată.

Or, reclamantele,

prin acțiunea introductivă de primă instanță, au solicitat să se constate

caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii

domiciliului obligatoriu a antecesorului lor, M.A., și obligarea pârâtului

Statul Român la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ca

urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzută de art. 3 din

Legea nr. 221/2009, solicitată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr.

221/2009.

Or, Legea nr.

221/2009 constituie legea specială în raport de dreptul comun (art. 998 - 999

C. civ.).

De altfel, instanțele

nici nu ar fi putut avea în vedere norma generală C. civ., potrivit

principiului

"

specialia generalibus

derogant

"

-

"

legea specială derogă

de la cea generală

"

.

Acest principiu

presupune aplicarea cu prioritate a normei speciale, reglementate pentru un

anumit tip de cauză, cum este și ipoteza procesului declanșat de reclamante,

față de dreptul comun aplicabil în materie de pretenții întemeiate pe

răspunderea delictuală a statului pentru măsurile luate în perioada regimului

politic trecut.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele D.C.A. și M.D. împotriva Deciziei

nr. 77/A din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.