ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6492/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Contestatoarea H.J. a chemat în judecată pe

pârâții Centrul European de Cultură Sinaia și Ministerul Culturii și Cultelor

solicitând să se constate: (1) nulitatea deciziei de respingere a notificării nr.

398 din 9 august 2001, (2) calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire,

(3) că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și (4)

să fie obligați intimații să îi restituie în natură imobilul situat în Sinaia,

str. G. nr. 11, jud. Prahova.

Prin decizia nr. 316

din 22 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea H.J.

împotriva deciziei civile nr. 64 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a admis recursul pârâtului Centrul European de Cultură

Sinaia, a modificat, în parte, decizia recurată și sentința civilă nr. 1371 din

31 octombrie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că, a constatat calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, în calitate de moștenitoare legală a defunctului E.M., pentru

construcția situată în Sinaia, str. G.E. (fostă G.) nr. 11, jud. Prahova și

cota de ½ din suprafața de 966 m.p. teren, a dispus restituirea în natură

către contestatoare a construcției situate în Sinaia, strada G.E. (fosta G.) nr.

11, jud. Prahova, respectiv, vila 7, și a acordat un drept de folosință

specială asupra cotei de ½ din terenul în suprafață de 868 m.p., a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

cota de ½ din suprafața de 98 m.p. și a menținut celelalte dispoziții

ale deciziei și sentinței.

Înalta Curte, în

considerentele acestei decizii și având în vedere probele administrate, nu a

reținut calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la restituirea în

natură a imobilului ce a aparținut lui L. și R.M., datorită existenței la data

apariției Legii nr. 10/2001 a unui moștenitor dintr-o clasă preferată, anume P.M.,

descendent de gradul I al acestora, decedat în anul 1999 și moștenit de J.M.,

persoană care nu a făcut nici un demers de restituire a imobilului ce a

aparținut autorilor L. și R.M.

La data de 2 aprilie 2010,

în temeiul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea H.J. a

solicitat retractarea deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010, anterior

menționată, prin care Înalta Curte a soluționat recursul său.

Contestatoarea a

motivat că instanța de recurs s-a aflat într-o eroare materială prin omisiunea

de a cerceta și a da eficiență declarației semnată în data de 23 ianuarie 2003,

prin care contestatoarea era împuternicită de către ceilalți moștenitori

legali: D.M., J.M., M.M., să realizeze procedura de restituire a imobilului în

România, precum și faptul că soția supraviețuitoare a lui J., B., a înțeles să

confirme înțelegerea de împărțeală preexistentă între moștenitori, cesionând

contestatoarei drepturile lui J., inclusiv pentru imobilele din România.

Centrul de Pregătire Profesională în

Cultură, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă,

a contestației în anulare, susținerile invocate de contestatoare fiind

examinate în fazele procesuale anterioare și neexistând o eroarea materială în

sensul textului invocat de contestatoare.

La termenul de judecată din data de 27

septembrie 2011 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității

contestației în anulare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate

excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art.

137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs

pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale.

În înțelesul normei

procedurale amintite, prima ipoteză a contestației în anulare speciale,

greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala

materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate

fi exercitată pentru remedierea unor greșeli privind aprecierea probelor,

greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții de drept substanțial sau

procedural.

În consecință, nu este vorba despre un

act de procedură a cărui neobservare să fi determinat soluția pronunțată, spre

a se pune problema unei erori materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ci

despre un act de procedură asupra căruia instanța de recurs a făcut o anumită

apreciere, iar schimbarea situației astfel reținute, la care tinde în realitate

contestatoarea, nu se poate obține pe calea contestației în anulare, deoarece

ar însemna să se deschidă părții calea recursului la recurs, ceea ce

legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a contestației

în anulare.

În realitate,

contestatoarea este nemulțumită de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe

calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de

retractare.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată

extensiv.

Instituind acest

motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile

materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori

confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea

eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale

judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în

speță.

Greșeala materială nu

trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să

interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Nefiind întrunită

cerința de admisibilitate a contestației în anulare speciale, aceea ca decizia

contestată să conțină

greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis

cu privire la un

recurs, Înalta Curte apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată

și o va admite ca atare, respingând ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea H.J. împotriva

deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 5561/105/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.