ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6492/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Contestatoarea H.J. a chemat în judecată pe pârâții Centrul European de Cultură Sinaia și Ministerul Culturii și Cultelor solicitând să se constate: (1) nulitatea deciziei de respingere a notificării nr. 398 din 9 august 2001, (2) calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire, (3) că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și (4) să fie obligați intimații să îi restituie în natură imobilul situat în Sinaia, str. G. nr. 11, jud. Prahova. Prin decizia nr. 316 din 22 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea H.J.

împotriva deciziei civile nr. 64 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a admis recursul pârâtului Centrul European de Cultură Sinaia, a modificat, în parte, decizia recurată și sentința civilă nr. 1371 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare legală a defunctului E.M., pentru construcția situată în Sinaia, str. G.E. (fostă G.) nr. 11, jud. Prahova și cota de ½ din suprafața de 966 m.p. teren, a dispus restituirea în natură către contestatoare a construcției situate în Sinaia, strada G.E. (fosta G.) nr. 11, jud. Prahova, respectiv, vila 7, și a acordat un drept de folosință specială asupra cotei de ½ din terenul în suprafață de 868 m.p., a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din suprafața de 98 m.p.

și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Înalta Curte, în considerentele acestei decizii și având în vedere probele administrate, nu a reținut calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului ce a aparținut lui L. și R.M., datorită existenței la data apariției Legii nr. 10/2001 a unui moștenitor dintr-o clasă preferată, anume P.M., descendent de gradul I al acestora, decedat în anul 1999 și moștenit de J.M., persoană care nu a făcut nici un demers de restituire a imobilului ce a aparținut autorilor L. și R.M. La data de 2 aprilie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea H.J. a solicitat retractarea deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010, anterior menționată, prin care Înalta Curte a soluționat recursul său.

Contestatoarea a motivat că instanța de recurs s-a aflat într-o eroare materială prin omisiunea de a cerceta și a da eficiență declarației semnată în data de 23 ianuarie 2003, prin care contestatoarea era împuternicită de către ceilalți moștenitori legali: D.M., J.M., M.M., să realizeze procedura de restituire a imobilului în România, precum și faptul că soția supraviețuitoare a lui J., B., a înțeles să confirme înțelegerea de împărțeală preexistentă între moștenitori, cesionând contestatoarei drepturile lui J., inclusiv pentru imobilele din România. Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, susținerile invocate de contestatoare fiind examinate în fazele procesuale anterioare și neexistând o eroarea materială în sensul textului invocat de contestatoare.

La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În înțelesul normei procedurale amintite, prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc.

civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli privind aprecierea probelor, greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții de drept substanțial sau procedural. În consecință, nu este vorba despre un act de procedură a cărui neobservare să fi determinat soluția pronunțată, spre a se pune problema unei erori materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre un act de procedură asupra căruia instanța de recurs a făcut o anumită apreciere, iar schimbarea situației astfel reținute, la care tinde în realitate contestatoarea, nu se poate obține pe calea contestației în anulare, deoarece ar însemna să se deschidă părții calea recursului la recurs, ceea ce legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare.

În realitate, contestatoarea este nemulțumită de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speță.

Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Nefiind întrunită cerința de admisibilitate a contestației în anulare speciale, aceea ca decizia contestată să conțină greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis cu privire la un recurs, Înalta Curte apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată și o va admite ca atare, respingând ca inadmisibilă contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea H.J. împotriva deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 5561/105/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.