ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2556/2010

HOTĂRÂRE
27.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2556/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia nr. 864 din 20 noiembrie 2008,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de

reclamanții M.I.E. și K.I.A. împotriva Sentinței civile nr. 715 din 21 aprilie

2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, față de art. 161 C. proc. civ., și față

de existența împuternicirii avocațiale atașate la cererea de chemare în

judecată, avocat L.P. avea calitatea de reprezentant al reclamanților.

Este adevărat că din

împuternicirea avocațială, care are efectele unui mandat, nu rezultă dreptul

avocatului de a semna cererea de chemare în judecată pentru reclamanți, dar la

fel de adevărat este că împuternicirea respectivă conferă avocatului calitatea

de reprezentant.

Sunt fără nicio

reflectare în realitatea scriptică aprecierile tribunalului conform cărora

procura dată de reclamanți avocatei a fost dată exclusiv pentru obținerea

restituirii în natură sau prin echivalent, și nu pentru introducerea acțiunii

în revendicare.

Prin Procura nr. 2707

din 30 octombrie 2007 reclamanții își însușesc inclusiv faptul semnării cererii

de chemare în judecată de către mandatar.

2.1. Motive

Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a

admis greșit apelul reclamanților pe considerentul că aceștia au împuternicit-o

pe doamna L.P. prin procură, fără să aibă în vedere că în cazul reprezentării

părții de către avocat, activitatea de reprezentare se determină în baza

contractului de asistență juridică încheiat între avocat și client.

În speță există doar

o împuternicire notarială care, într-adevăr era dată în faza procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Nejustificarea

calității de reprezentant duce la anularea cererii.

În mod greșit s-a

considerat că cererea de chemare în judecată a fost legal semnată.

2.2. Analiza făcută

de instanța de recurs

Recursul nu este

întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 68

alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în

judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub

semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va

fi certificată potrivit legii avocaților.

În condițiile art.

131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004,

contractul de asistență juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe

care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează

față de terți prin împuternicirea avocațială.

Prima filă din

dosarul primei instanțe este împuternicirea avocațială nr. 332466 prin care, în

baza contractului de asistență juridică având același număr, reclamanții îi

împuterniceau pe mai mulți avocați, inclusiv pe L.P., să redacteze și să

introducă acțiuni și să îi reprezinte în instanță.

O dovadă în plus a

faptului că avocatul care a introdus și semnat cererea de chemare în judecată a

avut, încă de la momentul sesizării instanței, calitatea de reprezentant al

reclamanților, o constituie procura specială autentificată sub nr. 2707 din 30

octombrie 2007, și prin care reclamanții și-au însușit toate actele de

procedură săvârșite de avocat în cauză.

Drept urmare,

instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor privitoare la

reprezentarea prin mandatar avocat și a pronunțat o soluție legală atunci când

a reținut aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 161 C.

proc. civ.

Având în vedere cele

mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București împotriva Deciziei nr. 864 din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2969/2010
ității de reprezentant al persoanei care acționează în numele reclamantului și exercită dreptul acestuia de a formula cererea de chemare în judecată se verifică în raport de momentul depunerii cererii de chemare în judecată, în concordanță
ÎCCJ 2010-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3698/2010
i spre rejudecare se impunea pentru clarificarea tuturor raporturilor juridice dintre părți, raportat și la petitele acțiunii și la precizarea ei (existentă la fila 18 dosarul instanței de fond). Cum, instanța de fond față de obiectul dedus
ÎCCJ 2011-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2011
presupune și existența unei culpe din partea pârâților, ceea ce în speță, nu se identifică). Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M., criticând-o pentru greșita soluționare a cererii de acordare a cheltuie
ÎCCJ 2009-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2009
.O.M. și nici nu s-a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocatului de a exercita calea de atac în numele părții. Potrivit art. 82 C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprin
ÎCCJ 2008-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3165/2008
opera în contul clientului de la care a primit procura. Instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei-reclamante potrivit căreia nu s-a făcut distincție între dreptul de semnătură individuală și dreptul de semnătură de gradul I având în
Sursă