ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1700/2010

Asupra recursul de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 388/D din 6 noiembrie 2009 Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul J.B., fiul lui G. si M., pentru comiterea infracțiunii tentativa la viol prevăzuta de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) si alin. (3) teza I C. pen. pedeapsa de 7 ani închisoare si 4 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. b) C. pen. pe durata si in condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. Conform art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicata durata reținerii din 2009 si a arestării preventive din 17 august 2009 la zi.

Potrivit art. 50 C. proc. pen. menține starea de arest a inculpatului, la act ca partea vătămata P.A.M. prin reprezentant legal P.B. nu se constituie parte civila în cauza. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat sa plătească statului suma de 710 lei cheltuieli judiciare. Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu fondul M.J. către Baroul de Avocați Bacău - pentru av. L.E. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronunțare cu reprezentantul ilegal al părtii vătămate si de la comunicare cu inculpatul. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în după amiaza zile de 21 iulie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința părintească, în jurul orelor 17,00 a plecat în sat, iar pe o uliță a întâlnit-o pe partea vătămată P.A.M., care se juca cu un alt copil, în vârstă de 7 ani - P.A.D.

Inculpatul a condus-o pe minoră pe un teren viran, acoperit cu vegetație înaltă (în pct. B.L.) și după ce a obligat-o să se dezbrace de pantaloni și lenjerie, a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale. Din această activitate infracțională, inculpatul a fost întrerupt de martorul M.A. Acesta, aflat în apropiere, pe un drumul sătesc fiind alertat de țipetele și plânsul minorei, s-a deplasat în fugă la locul comiterii faptei, moment în care a surprins pe inculpat dezbrăcat, deasupra victimei, încercând să întrețină raport sexual. Inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind recunoscut de către martor. Martorul M.A. a încercat să o calmeze pe minoră, care plângea, iar apoi a condus-o pe aceasta la locuința părinților P.P.

și B., pe drum întâlnindu-se cu martorul C.A., bunicul victimei. Reprezentații legali ai minorei au anunțat în scurt timp organele de poliție. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate, prin reprezentanții legali, proces-verbal de conducere în teren, planșe foto, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Fiind audiat, inculpatul J.B. a recunoscut și regretat fapta comisă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate considerând că este prea mare în raport de circumstanțele personale ale comiterii faptei, iar ca modalitate a executării pedepsei a solicitat reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen.

sau art. 86 1 C. pen. Prin Decizia penală nr. 9 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul J.B. împotriva sentinței penale nr. 388/D din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău. Desființează sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art. 88 C. pen., reține cauza spre rejudecare și în consecință; În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin reține și arest preventiv de la data de 12 august 2009 la data de 06 noiembrie 2009. În temeiul art. 383 alin. (1) 1 , cu art. 350 C. proc. pen., menține arestarea preventivă a apelantului-inculpat. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat de instanța de fond perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 06 noiembrie 2009, la zi. Dispune plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat C.F. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că apelul inculpatului este fondat doar cu privire la greșita deducere a arestului preventiv, celelalte motive de apel cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate de instanța de fond, apreciind că sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.B., reiterând motivele de apel referitoare la netemeinicia pedepsei. Apărătorul inculpatului a solicitat achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. d), în subsidiar lit. e) C. proc. pen. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În ultimul cuvânt inculpatul a menționat că solicită doar reducerea pedepsei aplicate, astfel încât, având în vedere poziția inculpatului, Înalta Curte urmează să analizeze decizia atacată numai din acest punct de vedere al cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeiul deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza materialului probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei corespunde situație de fapt reținută, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea cât timp din actele dosarului rezultă că discernământul inculpatului este păstrat în raport de fapta reținută în sarcina sa, așa cum rezultă din expertiza medico - legală psihiatrică efectuată în cauză.

Nici dispozițiile art. 49 C. pen. nu sunt aplicabile în cauză cât timp beția voluntară nu este enumerată printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, instanța de fond avand în vedere în procesul de individualizare juridiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 5 ani și 12 ani și 6 luni (fapta a rămas în faza tentativei) modalitatea și împrejurările comiterii faptei constând în faptul că inculpatul a încercat să abuzeze sexual o minoră în vârstă de 11 ani care avea un handicap psihic respectiv prezenta sindromul Down.

Este adevărat că inculpatul a avut o poziție sinceră, însă această împrejurare nu poate determina aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus fără a avea în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei. Poziția sinceră și de regret manifestată de inculpat reprezintă practic o atitudine normală de conștientizare a faptei și a consecințelor acestei fapte și nu poate fi ridicată la rang de virtute cu consecința aplicării unei pedepse mai mici, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului fiind în măsură să asigure scopul educativ și coercitiv al pedepsei reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. Menținând pedeapsa în cuantumul stabilit de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen.

sau art. 86 1 C. pen., dispoziții care limitează cuantumul pedepsei în raport de care se poate aplica o modalitate de executare neprivativă de libertate. Întrucât nu există alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 17 alin. (4) cu ref. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a computat prevenția inculpatului de la 12 august 2009 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.B. împotriva Deciziei penale nr. 9 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 august 2009 la 30 aprilie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2010.