ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1700/2010

Asupra

recursul de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 388/D

din 6 noiembrie 2009 Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul J.B., fiul lui

G. si M., pentru comiterea infracțiunii tentativa la viol prevăzuta de art. 20

rap. la art. 197 alin. (1) si alin. (3) teza I C. pen. pedeapsa de 7 ani

închisoare si 4 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.

Interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit.

b) C. pen. pe durata si in condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicata durata reținerii din 2009

si a arestării preventive din 17 august 2009 la zi. Potrivit art. 50 C. proc. pen.

menține starea de arest a inculpatului, la act ca partea vătămata P.A.M. prin

reprezentant legal P.B. nu se constituie parte civila în cauza.

În temeiul art.

191 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat sa plătească statului suma de 710

lei cheltuieli judiciare.

Dispune plata

sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu fondul M.J. către

Baroul de Avocați Bacău - pentru av. L.E.

Cu drept de

apel in termen de 10 zile de la pronunțare cu reprezentantul ilegal al părtii

vătămate si de la comunicare cu inculpatul.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în după amiaza zile de

21 iulie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința părintească, în

jurul orelor 17,00 a plecat în sat, iar pe o uliță a întâlnit-o pe partea

vătămată P.A.M., care se juca cu un alt copil, în vârstă de 7 ani - P.A.D.

Inculpatul a

condus-o pe minoră pe un teren viran, acoperit cu vegetație înaltă (în pct. B.L.)

și după ce a obligat-o să se dezbrace de pantaloni și lenjerie, a încercat să

întrețină cu aceasta raporturi sexuale.

Din această

activitate infracțională, inculpatul a fost întrerupt de martorul M.A. Acesta,

aflat în apropiere, pe un drumul sătesc fiind alertat de țipetele și plânsul

minorei, s-a deplasat în fugă la locul comiterii faptei, moment în care a

surprins pe inculpat dezbrăcat, deasupra victimei, încercând să întrețină

raport sexual. Inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind recunoscut de către

martor. Martorul M.A. a încercat să o calmeze pe minoră, care plângea, iar apoi

a condus-o pe aceasta la locuința părinților P.P. și B., pe drum întâlnindu-se cu

martorul C.A., bunicul victimei.

Reprezentații

legali ai minorei au anunțat în scurt timp organele de poliție.

Situația de

fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită prin

plângerea și declarațiile părții vătămate, prin reprezentanții legali, proces-verbal

de conducere în teren, planșe foto, declarațiile martorilor, toate coroborate

cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat,

inculpatul J.B. a recunoscut și regretat fapta comisă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei

aplicate considerând că este prea mare în raport de circumstanțele personale

ale comiterii faptei, iar ca modalitate a executării pedepsei a solicitat

reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 9 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul J.B. împotriva sentinței

penale nr. 388/D din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Desființează sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art. 88 C.

pen., reține cauza spre rejudecare și în consecință;

În baza art. 88

C. pen., deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin reține

și arest preventiv de la data de 12 august 2009 la data de 06 noiembrie 2009.

În temeiul art.

383 alin. (1)

1

, cu art. 350 C. proc. pen., menține arestarea

preventivă a apelantului-inculpat. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen.,

deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat de

instanța de fond perioada executată prin arest preventiv, începând cu data

pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 06 noiembrie 2009, la

zi.

Dispune plata

din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă

de 200 lei, avocat C.F.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în

sarcina statului.

Cu drept de

recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat.

Pentru a

decide astfel instanța de apel a reținut că apelul inculpatului este fondat

doar cu privire la greșita deducere a arestului preventiv, celelalte motive de

apel cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate de instanța de fond,

apreciind că sunt nefondate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.B., reiterând

motivele de apel referitoare la netemeinicia pedepsei.

Apărătorul

inculpatului a solicitat achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 11 pct.

2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. d), în subsidiar lit. e) C. proc. pen. invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ultimul

cuvânt inculpatul a menționat că solicită doar reducerea pedepsei aplicate,

astfel încât, având în vedere poziția inculpatului, Înalta Curte urmează să

analizeze decizia atacată numai din acest punct de vedere al cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Critica adusă

nu este fondată.

Analizând

legalitatea și temeiul deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs

invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca

atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte

reține că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza

materialului probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului

penal, încadrarea juridică dată faptei corespunde situație de fapt reținută, în

mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite elementele

tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

În cauză nu

sunt incidente dispozițiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea

cât timp din actele dosarului rezultă că discernământul inculpatului este

păstrat în raport de fapta reținută în sarcina sa, așa cum rezultă din

expertiza medico - legală psihiatrică efectuată în cauză.

Nici

dispozițiile art. 49 C. pen. nu sunt aplicabile în cauză cât timp beția voluntară

nu este enumerată printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect

individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de

executare, instanța de fond avand în vedere în procesul de individualizare

juridiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise,

limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 5 ani și 12 ani și 6 luni (fapta

a rămas în faza tentativei) modalitatea și împrejurările comiterii faptei

constând în faptul că inculpatul a încercat să abuzeze sexual o minoră în

vârstă de 11 ani care avea un handicap psihic respectiv prezenta sindromul

Down.

Este adevărat

că inculpatul a avut o poziție sinceră, însă această împrejurare nu poate

determina aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus fără a avea în

vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Poziția

sinceră și de regret manifestată de inculpat reprezintă practic o atitudine

normală de conștientizare a faptei și a consecințelor acestei fapte și nu poate

fi ridicată la rang de virtute cu consecința aplicării unei pedepse mai mici,

pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului fiind în măsură să asigure

scopul educativ și coercitiv al pedepsei reglementat de dispozițiile art. 52 C.

pen.

Menținând

pedeapsa în cuantumul stabilit de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că

în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen., dispoziții care limitează cuantumul pedepsei în raport de care se

poate aplica o modalitate de executare neprivativă de libertate.

Întrucât nu

există alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă

reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) cu ref. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a computat prevenția

inculpatului de la 12 august 2009 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul J.B. împotriva Deciziei penale nr. 9

din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

12 august 2009 la 30 aprilie 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 aprilie 2010.