ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 690/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Ialomița, secția penală, prin Sentința penală nr. 423/F din 14 octombrie 2009 l-a condamnat pe inculpatul M.A. la:

- 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. și la

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute o singură pedeapsă, cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

A menținut starea de arest și a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării de la 7 iulie 2009 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 17 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate minora B.A.F. 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate că în ziua de 7 iulie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bufet din sat, în jurul orelor 11,00 inculpatul a mers la locuința concubinilor B.G. și R.G., știind că aceștia nu sunt acasă, iar cei trei copii minori având vârste între 1 an și 8 luni și 10 ani sunt singuri.

Inculpatul i-a dat minorului C.M. o bancnotă de 10 lei și l-a trimis să cumpere vin și ciocolată, după care, rămas singur cu minora F. în vârstă de 10 ani a luat-o în brațe și a dus-o în cameră, a întins-o pe pat și a dezbrăcat-o. În timp ce inculpatul încerca să tragă tricoul victimei, aceasta a reușit să scape, și-a luat fratele în vârstă de 1 an și 8 luni luni și a fugit la vecini cerând ajutor.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a regretat-o și a arătat că a comis fapta în stare de ebrietate.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a criticat-o ca neîntemeiată sub aspectul individualizării pedepsei.

A susținut că instanța a aplicat o pedeapsă orientată înspre maxim fără să țină cont de conduita procesuală sinceră și regretul manifestat, de faptul că nu are antecedente penale și are o instrucție precară.

Prin Decizia nr. 255/A din 7 decembrie 2009 pronunțată de secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, de la Curtea de apel București, apelul a fost respins, ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre, prin cererea trimisă din penitenciar, inculpatul a atacat-o cu recurs.

Prin apărător și personal a criticat decizia și sentința ca fiind netemeinice, pedeapsa aplicată fiind greșit individualizată, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei și persoana infractorului, precum și limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta săvârșită.

Chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, prima instanță a avut în vedere acest lucru fără a-i acorda semnificația unei împrejurări de natură a atenua gradul de pericol social al faptei. Inculpatul a fost surprins de bunica părții vătămate imediat după săvârșirea faptei, în casă, unde au fost găsite în diverse locuri obiectele de vestimentație ale minorei, așadar cel mai bun lucru pe care îl avea de făcut era de a nu contesta o situație evidentă.

Pe de altă parte, s-a considerat corect că antecedentele penale - condamnări pentru fapte de furt sau tâlhărie - chiar dacă s-a împlinit termenul de reabilitare cum și comportamentul inculpatului în societate, consum permanent de băuturi alcoolice, lipsa unei conștientizări a propriului comportament, în acest sens concluziile referatului de evaluare al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante și nici aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special.

În fine, instanțele au avut în vedere și subiectul pasiv al infracțiunii - minoră în vârstă de 10 ani care a suferit o puternică traumă psihică, urmare actelor violente ale inculpatului, luptându-se cu acesta și reușind să scape și să alerteze vecinii.

Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârile atacate cu recurs sunt legale și temeinice, că nu există motive pentru reindividualizarea pedepsei, astfel că recursul urmează a fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. pen. se va deduce arestul preventiv executat până la data deciziei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 255/A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 7 iulie 2009 la 23 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 februarie 2010.