ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1661/2011

Asupra recursului de față;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118 din data de 2 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, inculpatul P.D., a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.

s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 15 septembrie 2010, la zi. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată A.M.G. În fine, inculpatul a fost obligat la 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond, făcând aplicația dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen. la cererea expresă a inculpatului, a reținut, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de acesta, următoarele: Inculpatul P.D. conviețuia în concubinaj de cca.8 ani de zile cu numita A.T.R., împreună cu doi copii rezultați din relația lor, într-un imobil din satul Ileana, județul Buzău, precum și cu cei doi copii ai concubinei sale, pe nume A.M.G., în vârstă de 11 ani și 10 luni, și A.F.M., în vârstă de 15 ani, rezultați dintr-o relație anterioară.

Într-una din zile, din toamna anului 2008, până să înceapă cursurile școlare, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul P.D. a plecat de acasă cu căruța, la terenul agricol situat în extravilanul localității Ileana, în punctul „Dudeasca". în timpul deplasării, a văzut-o pe uliță pe partea vătămată - minora A.M.G. - fiica concubinei sale, moment în care inculpatul a oprit atelajul cerându-i minorei să-l însoțească pentru a-i arăta terenul agricol care-i aparține. Cu toate că minora a refuzat, spunându-i că se joacă cu copii, inculpatul a insistat și a urcat-o forțat în atelaj. Pe drum inculpatul s-a hotărât să întrețină actele sexuale cu minora, scop în care, a oprit atelajul la ieșirea din sat, în zona unui canal.

Inculpatul i-a cerut minorei să tacă din gură „deoarece vrea să facă și ei ceva", dându-i de înțeles că dorește să întrețină acte sexuale. Minora l-a refuzat, dar inculpatul, fără să țină cont de refuzul acesteia, a dezbrăcat-o de pantalonii de blugi, de pantalonii de pijama și de chiloți, a așezat-o în atelaj, pe niște iarbă, după care s-a dezbrăcat de pantaloni și chiloți, și a întreținut cu aceasta acte sexuale. Văzând că partea vătămată sângerează, s-a șters pe pantalonii de pijama și lenjeria intimă, după care inculpatul a luat aceste obiecte de îmbrăcăminte și le-a aruncat într-un canal. După aceea, inculpatul a amenințat-o pe minoră să nu-i spună mamei sale ce s-a întâmplat, să rămână secretul lor, amenințând-o cu moartea dacă va spune vreunei persoane.

În seara de 10 septembrie 2010, în urma unor discuții contradictorii purtate între mama părții vătămate și inculpat, minora i-a relatat mamei sale că în urmă cu doi ani a fost violată de inculpat, fiind astfel sesizate organele de poliție. Pe data de 14 septembrie 2010, minora a fost examinată de un medic legist din cadrul S.J.M.L. Buzău, din concluziile certificatului medico-legal rezultând că minora A.M.G. prezintă „deflorare cu rupturi himenale cicatrizate mai veche de 10-14 zile, a cărei dată de producere nu se poate stabili. Pe cap, trunchi și membre nu prezintă semne de violență.

Somatic psihic corespunzător vârstei de 11,5 - 12 ani". Fapta și vinovăția inculpatului au fost reținute de instanța de fond pe baza plângerii și declarației reprezentantului legal - mama minorei, certificatul medico-legal, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, procesul-verbal de confruntare, toate coroborate cu declarațiile inculpatului, acesta recunoscând săvârșirea faptei și, în fața instanței, solicitând judecarea prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen. La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., precum și reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în condițiile prevăzute de art. 320/1 C. proc.

pen. introdus prin Legea nr. 202/2010. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul P.D. care, prin apărător desemnat din oficiu, a susținut că pedeapsa aplicată este prea aspră ținând cont de prevederile art. 320/1 din Legea nr. 202/2010 solicitând, în final, reducerea acesteia având în vedere faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă. Prin decizia penală nr. 4 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive.

Instanța de prim-control judiciar a apreciat că critica inculpatului, privitoare la individualizarea pedepsei, aceasta este neîntemeiată deoarece, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a dat o justă interpretare și aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cât privește elementele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a constatat că instanța de fond a avut în vedere că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, ținând seama - în aceste condiții - și de disp.

art. 320/1 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010, privitoare la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă. Or, sub acest aspect, s-a constatat că fapta inculpatului, infracțiune prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., se sancționează de lege cu închisoarea cuprinsă între limitele de la 10 la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de natura acesteia, de vârsta minorei care se afla în îngrijirea inculpatului, precum și de poziția procesuală sinceră a acestuia, s-a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare a fost just proporționalizată, fiind respectate toate criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei, inculpatul P.D. a declarat prezentul recurs, motivele de casare fiind cele prevăzute de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. referitoare la individualizarea pedepsei. Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel, hotărârea primei instanțe fiind criticată cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, apreciată de inculpat ca fiind prea severă, solicitându-se reducerea acesteia prin reținerea unor circumstanțe atenuante (sinceritatea și lipsa antecedentelor penale). Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condițiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece: a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță [viol, în forma agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen.], este sancționată cu închisoare de la 10 la 25 de ani. Având în vedere că inculpatul a solicitat judecarea sa prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. (introdusă prin Legea nr.202/2010), limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, devenind astfel 6 ani și 8 luni închisoare și, respectiv, 16 ani și 8 luni închisoare (cerere-declarație scrisă semnată de inculpat, acesta recunoscând faptele pentru care a fost trimis în Judecată - fil.23 dosar instanță de fond și, respectiv, pag.

1 a sentinței). Pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului, este situată la spre limita minimă a pedepsei, semnificativ sub maximul de 16 ani și 8 luni închisoare. b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul de pericol social al faptei săvârșite; persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare reflectă toate datele personale ale inculpatului, dar este în acord și cu dispozițiile părții generale a Codului penal, cu limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal și cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite.

Reducerea pedepsei sub minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, în favoarea inculpatului, ar fi fost reținute circumstanțe atenuante. Or, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, apreciază însă că nu se pot reține astfel de împrejurări favorabile inculpatului.

Recunoașterea faptei de către inculpat a primit deja eficiența juridică prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime). De asemenea, „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale. A accepta o astfel de opinie ar presupune, pe de o parte, ignorarea voinței legiuitorului [care, cu certitudine, dacă ar fi dorit să pună egalitate între „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii" și „lipsa antecedentelor penale" ar fi făcut-o el însuși la elaborarea textului art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.], iar pe de altă parte, ar presupune reținerea „ab initio" a acestei circumstanțe atenuante în toate cazurile și în favoarea tuturor inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Or, în interpretarea legii (deslușirea și înțelegerea voinței legiuitorului exprimată în norma de drept), indiferent de metoda de interpretare folosită, judecătorul nu poate modifica, completa sau restrânge voința legiuitorului, menirea lui fiind cea de aplicare a legii, în litera și spiritul ei. Astfel, în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, la pct. 46 și 47, se arată că „Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept.

Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar". În final, Înalta Curte își însușește integral argumentele expuse în cele 2 hotărâri judecătorești atacate cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cuantumul de 10 ani închisoare asigură premisele realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și, totodată, răspunde principiului proporționalității între gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, pe de o parte, și datele personale ale inculpatului, pe de altă parte.

La stabilirea pedepsei la cuantumul de 10 ani închisoare (fără depășirea acestei limite), instanța de fond a avut în vedere, cu siguranță, și condițiile prevăzute de art. 59 C. pen. pentru liberarea condiționată. Înalta Curte apreciază, în acord cu cele două instanțe, că - în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. - nu se justifică o nouă reducere a pedepsei aplicate către minimul special redus conform art. 320/1 C. proc. pen. (6 ani și 8 luni închisoare), fapta inculpatului prezentând, în concret, un grad ridicat de pericol care trebuie să se reflecte în durata pedepsei pe care acesta o va executa. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

- va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare. P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 4 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 septembrie 2010 la 26 aprilie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 aprilie 2011.